Radio Catch22 London » March 13, 2013

Daily Archives: March 13, 2013

Politichie

Intalnire Titus Corlăţean, cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington

Published by:

Ministerul-Afacerilor-Externe-al-RomanieiConvorbiri oficiale ale ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington

UPDATE 17.00 Londra

Comunicat de presă

Consultări ale secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington

Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a avut, astăzi,13 martie 2013, consultări cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington. Consultările au avut loc în contextul vizitei la Bucureşti a ministrului britanic, efectuată la invitaţia ministrului român al afacerilor externe.

Discuţiile s-au axat pe dimensiunea bilaterală a relaţiei româno-britanice, cât şi pe dezvoltarea palierului strategic dintre cele douăstate.

Cele două părţi şi-au exprimat dorinţa de a avea o cooperare cât mai bună în contextul liberalizării pieţei britanice a muncii, începând cu 1 ianuarie 2014, cât şi al preconizatei reforme a sistemului de protecţie socială din Regatul Unit.

Oficialii au avut un schimb de opinii referitoare la exercitarea de către România a viitoarei preşedinţii a Procesului de Cooperare în Sud-Estul Europei (iunie 2013 – iunie 2014). Un accent deosebit s-a pus asupra modalităţilor prin care partea britanică va putea sprijini eforturile româneşti de consolidare a parcursului european al statelor din Balcanii de Vest.

Cele două părţi au decis să-şi extindă cooperarea bilateralădin perspectiva europeană, cu accent pe un posibil schimb de experienţă vizând dezvoltarea sectorului serviciilor financiare. Un exemplu în acest sens poate fi utilizarea expertizei britanice pentru valorificarea Bursei de Valori Bucureşti la deplinul său potenţial, care să reflecte corespunzător anvergura economică a ţării noastre.

Totodată, a fost evocată cooperarea privilegiată între militarii români şi britanici în teatrele de operaţii, în mod particular în Afganistan. A fost subliniată preţuirea părţii britanice pentru activitatea contingentului român în ISAF, David Lidington apreciind sprijinul pe care România îl acordă luptei împotriva terorismului. În context, s-a convenit întărirea colaborării relevante între România şi Regatul Unit.

Cele două părţi au trecut în revistă evoluţiile politice şi economice din plan european, precum criza datoriilor suverane, întărirea competitivităţii Uniunii şi Agenda de Creştere economică. A fost evocatănecesitatea păstrării unui echilibru între consolidarea fiscală şi creşterea durabilă la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, s-a discutat pe marginea utilităţii identificării, la nivelul UE, a unei noi direcţii de restabilire a economiilor şi de înscriere a acestora pe o traiectorie economică pozitivă.

 

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 13 martie 2013, la Bucureşti, convorbiri oficiale, cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington.

Discuţiile au vizat atât relaţia bilaterală, cât şi agenda europeană şi internaţională. Ministrul Titus Corlăţean a evocat relaţia privilegiată dintre România şi Regatul Unit şi comunitatea de interese la nivel european şi global.

Cei doi oficiali au subliniat interesul pentru valorificarea cât mai eficientă a oportunităţilor de cooperare oferite de Parteneriatul Strategic dintre România şi Regatul Unit, inclusiv în cadrul Uniunii Europene.

Ministrul Lidington a evidenţiat dinamica crescătoare a schimburilor economice dintre cele două state, o evoluţie care trebuie menţinută şi intensificată. Ministrul Titus Corlăţean  a subliniat, în acelaşi timp, că această dinamică a fost posibilă în contextul apartenenţei ambelor state la Uniunea Europeană, care presupune o Piaţă Unică dinamică.

Şeful diplomaţiei române a arătat că „Piaţa Unică a UE reprezintă, însă, mult mai mult decât comerţ, un ingredient esenţial al Pieţei Unice este libertatea de circulaţie, care, sub aspectul circulaţiei lucrătorilor se află în centrul unei campanii negative, în Marea Britanie, în ultima perioadă”. Ministrul român a atras atenţia asupra potenţialelor efecte negative ale campaniei de presă britanice duse împotriva liberalizării complete a pieţei forţei de muncă, în principal asupra imaginii cetăţenilor români aflaţi în Regatul Unit.

Cu acest prilej, ministrul David Lidington a reconfirmat angajamentul ferm al Regatului Unit de a liberaliza complet piaţa muncii pentru lucrătorii români şi bulgari de la 1 ianuarie 2014. În acest context, oficialul britanic a asigurat că reforma preconizată a sistemului de asigurări sociale din Regatul Unit va viza, în mod nediscriminatoriu, toţi cetăţenii europeni, inclusiv pe cei britanici.

De asemenea, au fost abordate subiecte de actualitate aflate pe agenda europeană, precum viitorul Uniunii Europene, extinderea și politica de vecinătate a UE, cu accent pe statele din Balcanii de Vest și Republica Moldova, cei doi miniştri subliniind sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Pe agenda convorbirilor s-au aflat şi subiecte de ordin internaţional, precum situaţia politică şi strategică din Afganistan, Siria, Procesul de Pace în Orientul Mijlociu. Un aspect de interes comun pentru România şi Regatul Unit este reprezentat de riscurile de securitate la adresa Europei, precum terorismul, lupta contra traficului de persoane şi criminalitatea transfrontalieră, inclusiv cea informatică. În cursul convorbirilor a fost totodată reliefată oportunitatea intensificării solidei cooperări în cadru bilateral şi european pentru combaterea acestor riscuri.

 

Romani in lume

Fashion and Style by Maria Ecaterina Pavlovici

Published by:

alexander-mcqueen-spring-summer-2013-pfw53 Pentru ca primavara deja a venit de ceva vreme m-am gandit sa incepem cu un scurt fashion list pentru sezonul de primavara- vara 2013 si ce anume propun designerii in materie de haine. Am incercat sa extrag esentialul din toate prezentarile marilor designeri ce le-am vizionat pentru acest sezon si anume : Se pare ca moda anilor 60’ revine, reintalnim imprimeurile florale si formele grafice, printurile si dungile.

Printre preferate s-a numarat colectia semnata de Sarah Burton pentru Alexander McQueen (silueta evidentiata, voalete negre inspirate de mastile purtate de apicultori, talie evidentiate de centuri, ciorapi tip plasa pana peste genunchi, rochiile cu umerii cazuti si materialele pretioase).

 

tumblr_mbanbrGq7H1qz9q tumblr_mbanaue6EZ1qz9qooo1_1280 mcqueendress-detail alexander-mcqueen-spring-summer-2013-pfw53

 

 

 

 

 

Chanel propune rochiile vaporoase, sacourile scurte, negre, cu gulere rotunjite si maneci treisferturi, iar in materie de pantofi au predominat platformele. Perlele nu lipsesc nici de aceasta data, jocul alb-negru, imprimeurile florale, fustele plisate si aproape toate tinutele accesorizate de perle gigantice –la mana, la gat, aplicate pe rochii sau folosite ca si nasturi.

chanel-ap_2357391a chanel-spring-summer-2013-ready-to-wear-backstage-photos-07

 

 

 

 

Creatiile Givenchy s-au caracterizat prin  fluiditate, aripile si maneci de fluture, maneci generoase, culori pamantii.

givenchy-rtw-ss2013-details-65_202746965741 imagesCAD3H9XT

 

 

 

 

La Balmain in colectie am simtit influenta anilor 90’ cu mixuri de latino. Asa cum ne-am obisnuit nu au lipsit umerii supradimensionati, accesorii mari, imprimeurile abstracte si complicate, broderia sau topurile geometrice si fustele scurte realizate din piele.

balmain-spring-summer-2013-L-T5zadT balmain-ss-2013-06

 

 

 

 

Print floral de dimensiuni mari am remarcat la Ralph Lauren, cu influente latino din nou, culori predominate de verde, galben si rosu, dar pe fundal inchis, spre deosebire de Prada unde florile sunt mai putine si de dimensiuni mai reduse.

Ralph-Lauren-Spring-Summer-2013-UpscaleHype-23 imagesCA23RHLW

 

 

 

 

Pentru cele care prefera un stil mai lejer Victoria Beckham, DKNY au prezentat rochia sport in viziunea lor:

tendinteprimavara2013ROCHIISPORT_zps911f7865

 

 

 

 

In materie de pantofi, in 2013 se poarta talpa joasa si tocul mediu spre mic, iar varful pantofului ascutit.

tendinteprimavara2013VARFURIASCUTITE_zps47885080

 

 

 

 

Asadar, de retinut, ca sezonul primavara-vara este extrem de grafic, linii buline, patratele alb negru si imprimurile florale care iti vor oferi o nota in plus de feminitate si de culoare. Ce purtam din noile tendinte? Ce ne vine bine, ce ne caracterizeaza personalitatea, ce ne pune in valoare in primul rand, si pentru ca am primit multe mesaje in care mi se cerea sfatul in legatura cu alegerea tinutelor, saptamana viitoare vom afla ce anume ne avantajeaza in materie de haine, in functie de forma corpului fiecareia dintre noi, ce trebuie sa evitam si ce ne avantajeaza daca natura nu ne-a inzestrat cu masurile perfecte.

Eu iti doresc o saptamana cat mai frumoasa si insorita! Pentru alte sfaturi, intrebari si propuneri te astept sa-mi scrii pe [email protected]

Pe curand, Maria.

 

 

 

 

 

 

Politichie

Comunicat de presă-Cetăţeanul român capturat de piraţi

Published by:

roman capturat de piratiComunicat de presă

   

Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţeanul român care se afla printre membrii echipajului navei ESTER-C sub pavilion britanic, capturată de piraţi în largul apelor Camerunului, la data de 8 februarie 2013, a fost eliberat.

Cetăţeanul român se află în Lagos, starea de sănătate a acestuia este bună şi urmează să fie repatriat în perioada următoare.  Şeful misiunii diplomatice a României la Abuja s-a deplasat la Lagos în vederea acordării asistenţei consulare necesare.

MAE, prin intermediul Ambasadelor României la Abuja, Moscova şi Londra a menţinut permanent contactul cu autorităţile locale/armatorul britanic, precum şi cu misiunile diplomatice ale Federaţiei Ruse în aceste capitale.

De asemenea, MAE s-a aflat în legătura cu Ambasadele Federaţiei Ruse si Marii Britanii la Bucureşti, precum şi cu familia cetăţeanului român.

MAE a păstrat o discreţie totală asupra cazului, ţinând cont de faptul că orice formă de publicitate în astfel de cazuri poate afecta demersurile în curs, existând riscul de a pune în pericol siguranţa cetăţeanului român răpit.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice române, este pregătit să acordeîn continuare, asistenţă şi protecţie consulară cetăţeanului român, pe traseul de întoarcere în ţară.