Afis conferinta nov 2012 (1)
Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale şi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, organizează marţi, 27 noiembrie 2012, de la ora 10.00, conferinţa internaţională „The International Criminal Court – 10 years since the entry into force of the Rome Statute, 115 years since the birth of Vespasian Pella, founder of International Criminal Law”, în contextul marcării împlinirii a 10 ani de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale şi 115 ani de la naşterea eminentului jurist şi diplomat român Vespasian V. Pella.
Invitatul de onoare al evenimentului este E.S. dl. Awn Shawkat Al-Khasawneh, fost vice-preşedinte al Curţii Internaţionale de Justiţie, fost Prim-ministru al Regatului Haşemit al Iordaniei. În deschidere, vor susţine intervenţii secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu şi conf. univ. dr. Flavius Antoniu Baias, decanul Facultăţii de Drept.
Accesul presei este permis pe toată durata evenimentului. Jurnaliştii interesaţi sunt rugaţi să confirme participarea la adresa ocpc@mae.ro.
Locul: Facultatea de Drept (Amfiteatrul Bazilescu)
Universitatea din Bucureşti (Blvd. M. Kogălniceanu, nr. 36-46)
Data: 27 noiembrie 2012, ora 10.00
Notă: Awn Shawkat Al-Khasawneh, care a fost vice-preşedinte al Curţii Internaţionale de Justiţie în perioada procesului României contra Ucrainei privind Delimitarea Maritima in Marea Neagră, este disponibil pentru scurte declaraţii de presă la începutul evenimentului.
Lucrările se vor desfăşura în limba engleză.
Bucharest, Faculty of Law, University of Bucharest
Amphitheatre Bazilescu
27 November 2012
10.00 – 10.15 Registration of participants
10.15 – 10.30 Opening remarks – by Dr. Flavius Antoniu Baias, Senior Lecturer, Dean of the Faculty of Law, University of Bucharest
10.30 – 11.00 Vespasian Pella – founder of International Criminal Law and promoter of the creation of a permanent International Criminal Court – by Dr. Bogdan Aurescu, State Secretary, Ministry of Foreign Affairs of Romania, Senior Lecturer, Faculty of Law, University of Bucharest
11.00 – 11.15 Questions and answers session / Discussion
11.15 – 11.45 Some reflections on the establishment of international criminal jurisdiction – by H.E. Mr. Awn Shawkat Al-Khasawneh, Former Vice-President of the International Court of Justice and Former Prime Minister of the Hashemite Kingdom of Jordan
11.45 – 12.00 Questions and answers session / Discussion
12.00 – 12.30 Current issues in the activity of the International Criminal Court – by Mrs. Olivia Swaak-Goldman, Head of the International Relations Task Force, Office of the ICC Prosecutor
12.30 – 12.45 Questions and answers session / Discussion
12.45 – 13.15 Complementarity, universal jurisdiction and the International Criminal Court – by Prof. dr. Raluca Miga Beşteliu
13.15 – 13.30 Questions and answers session / Discussion
13.30 – 13.45 Concluding remarks