Radio Catch22 London » June 16, 2012

Daily Archives: June 16, 2012

Legende romanesti

Copilăria lui Ştefan cel Mare-legende romanesti

Published by:

legende romanesti

legende romanestiCopilăria lui Ştefan cel Mare

(Istorisiri din popor despre copilul însemnat şi ocrotit de îngerul păzitor)
Naşterea şi copilăria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt sunt învăluite în fermecătoare legende, deoarece nu s-au păstrat documente ale vremii. Ce nu găsim în cronici, desprindem din istorioare transmise prin viu grai.
Se zice că Dumnezeu l-a însemnat pe Ştefan (fiul lui Bogdan-Vodă, cel decapitat de fratele vitreg Aron, la Reuseni) cu inteligenţă şi vitejie, pentru a conduce ţara urgisită. Maică-sa Oltea l-ar fi adus pe lume la Borzeşti, pe malul Trotuşului. Ursitoarele i-ar fi prezis, atunci, o viaţă ieşită din comun: să devină domn brav şi vestit în lume, prăpădindu-i pe duşmanii neamului său ortodox. Tot ursitoarele i-ar fi pus numele Ştefan. Tatăl ceresc i-a rânduit pruncului un înger păzitor, ca să-l apere de jivine şi duşmani.
O legendă zice că micuţul Ştefan, rătăcind prin vie, după struguri dulci, dă peste o lupoaică. In loc să-l sfâşie, fiara îl lasă să sugă lapte, ca-n legenda celebră a întemeietorilor cetăţii Roma, gemenii Romulus şi Remus, hrăniţi de altă lupoaică.
Odată, pruncul Oltei Doamna, zvăpăiat din fire, alunecă şi căzu în apa Trotuşului, iar doica înspăimântată îl scoase din puhoi.

– De ce te-ai speriat, doică? o întrebă naiv copilul. N-ai văzut cum a venit îngerul păzitor, cu aripi, şi m-a luat în braţe?
Ingerul păzitor? se cruci femeia. Eu nu l-am văzut!
– Ba eu da!
Altădată, la 10 ani, vânjosul copilandru Ştefan ţinea în mâini doi lupi, ca pe căţei. Iar la 15 ani domnişorul se trântea cu un pui de urs, fără temere. Ingerul îl păzea.
Aron-Vodă, care retezase capul fratelui său vitreg Bogdan-Vodă, la Reuseni, căuta acum să-l ucidă şi pe fiul acesuia, Ştefan. Lefegii bine plătiţi juraseră să taie capul puiului de domn.stefan cel mare
Ştefan se făcu nevăzut.
In cele din urmă, oştEnii cei răi aflară că Ştefan pornise spre Ţara de Jos, la moşia Borzeştilor. Vlăstarul domnesc de 12 ani se vârî într-o căruţă de saci, acoperiţi cu fân pentru cai. Urmăritorii scormoneau prin căruţe, cu nişte suliţe ascuţite. Din căruţe nu se auzi nici un ţipăt de copil. Mai întrebară ce întrebară, căutându-l pe Ştefan prin alte părţi.
După o bucată de cale, numai ce vede un cărăuş că din căruţa sa picură necoNtenit sânge. Când caută între saci, ce să-mi vadă? Un băiat împuns în şold, de unde sângele curgea încă.
– Cum de n-a zis nici cârc, atunci când l-au împuns cu suliţa? se minuna unul dintre drumeţi.

Carutasii i-au dat ingrijire si l-au tainuit pan la Galati.

Abia aici le-au spus puiul de domn ca este Stefan al lui Bogdan Voda. Iar cand se inscaunat la Suceava, l-a cautat pe cararusul care-l ocrotise si l-a omeint cu o danie insemnata.

 

 

Maddie Ancuta tehnoredactare – legende istorice

Arta de a fi TU

Motivarea copiilor- emisiune O lume minunata!

Published by:

motivarea copiilor

0ra 9.00 Londra, 11.00 Romania o noua emisiune O lume minunata!
Buna dimineata dragi copii, parinti, bunici!
Fantezia cunoasterii resimtita inca de la varste fragede se contureaza treptat, copilul, pe masura ce dobandeste noi si noi experiente de invatare, le transfigureaza in comportamente de inalta tinuta morala si estetica.

Cultivarea gustului pentru frumos, pentru estetic, nu poate avea loc decat printr-un amplu proces de insertie in lumea fabulosului.

Povestile, lecturile prin continutul lor, participa la dezvoltarea unor procese si capacitati intelectuale, imaginative si motivationale.

Incepand de azi va invit dragi copii si parinti sa pasim in lumea minunata a legendelor geografice si istorice ale poporului roman.

Legendele romanesti sunt fascinante si sunt bazate ca majoritatea legendelor pe fapte reale care au ajuns pana in ziua de azi,  povestite si culese de diferite persoane. Legendele vor fi publicate pe site.

Vom prezenta fluviul tantarilor, Orinocco si minunatiile care se gasesc acolo.

Povesti cu talc

Povestea falsei broaste testoase de Lewis Caroll pe care o vom comenta alaturi de Cristian.
Multe ghicitori si Stiati ca….si va invitam copii sa ne jucam impreuna:)
Sa nu uitam parintii:)

Azi vom discuta despre motivarea copiilor si cum ii putem invata pe copii despre toleranta.


Motiveaza-ti copilul sa invete!

Copiii isi descopera propriile aptitudini de la varsta de 9-10 ani. Parintii, recunoscand si sprijinind dezvoltarea acestora, fara a forta, ajuta la dezvoltarea motivatiei intrinseci a copilului lor.
Motivatia reprezinta latura energetica a actiunilor umane. In spatele oricarui comportament se afla o motivatie. Orice invata copilul tau este datorat unei motivatii: invata sa faca la olita pentru a te multumi si incanta, invata sa manance singur pentru a te imita pe tine, invata pentru testul de la engleza pentru a primi o jucarie noua etc.
Tipurile de recompense includ lauda verbala, imbratisarea, oferirea jucariei preferate pentru un anumit timp, ceea ce va mari copilului placerea sa repete raspunsurile pozitive in viitor.

Intarirea este specifica fiecarui individ si este modificata frecvent. Inainte de inceperea terapiei este necesar sa se evalueze si motivatia copilului. Pentru aceasta, trebuie testat si intocmita o lista a iererhiei preferintelor. Lista trebuie actualizata periodic, deoarece recompensele sunt in permanenta schimbare. Ceea ce astazi poate recompensa un copil, maine poate fi doar placut, indiferent sau chiar aversiv.

Unele motivatii sunt firesti in legatura cu activitatea desfasurata si sunt cele mai puternice; ex.: copilul invata sa strige “mama” atunci cand are nevoie de ajutor si mama vine repede la el, rezolvandu-i problema. In acest caz, tu nu ai nevoie sa intervii, iar invatarea se produce usor.
Unii copii sunt deosebit de ambitiosi, isi doresc foarte mult sa aiba succes, sa primeasca laude si aprecieri din partea celor din jur. In cazul in care copiii au si incredere in propria persoana, nu au teama de esec.

Iar tu te poti folosi si de recompensele artificiale, care nu sunt legate de activitate. De exemplu, poti grabi procesul de invatare la olita folosindu-te de dulciuri sau jucarii oferite copilului, atunci cand copilul nu are initiativa sau dorinta de a depune efort .
Cand vei invata sa te ajuti de recompense, vei observa ca vei putea fii cat vrei tu de manipulativa cu orice persoana din jurul tau, si implicit, iti vei putea face viata mai usoara. Nu te vei mai certa atat de mult cu copilul tau sa isi faca temele si nici nu va mai fi nevoie sa aplici pedepse; vei creste randamentul lui, atat la scoala cat si in rest etc.
Exista o stiinta foarte utilizata, in special in SUA, care se ocupa de studiul comportamentului uman, si pe modificarea acestuia in baza intaritorilor, recompenselor. Aceasta stiinta se numeste “analiza aplicata a comportamentului” (ABA) si este utilizata in multe domenii (resurse umane, criminalistica, terapie educationala etc), atat pentru adulti cat si pentru copii.
Transforma-te pentru cateva zile intr-un analist comportamental vei observa ce lucruri minunate poti face folosind ca instrument metoda recompensarii. Urmeaza pasii de jos pentru a o face eficienta:
Identifica comportamentul sau abilitatea pe care doresti sa il invete sau pe care doresti sa il diminuezi (ex: refuza sa isi faca temele);
Defineste, contureaza profilul comportamentului (ex: atunci cand aude “Fa-ti temele!” spune ca se simte rau si paraseste camera);
Stabileste recompensa (valoarea ei, care trebuie sa corespunda efortului depus de copil, intervalul la care oferi recompense), respecta o regula de aur pentru a avea efect: NU oferi recompensa in restul timpului (ex: lui Alex ii place cel mai mult sa se joace la calculator. De astazi nu va mai avea voie la calculator decat dupa ce isi va termina temele, si numai cate o jumatate de ora pe zi, pentru a nu se produce saturatia);

Stabileste o interventie. Ex.: ii spun lui Alex: “Fa-ti lectiile si dupa te vei putea juca o jumatate de ora la calculator!”, dupa care il indrum spre birou, il ajut sa se organizeze, il asigur de ajutorul meu, atunci cand il necesita. In cazul in care protesteaza din nou, ma voi asigura ca va vedea cat mai des calculatorul, dar ca nu il va putea folosi, decat in cazul in care respecta “contractul”. Ma voi controla si nu voi mai lasa sa ma enervez, sa tip la el, sa-l amenint. Voi avea rabdare si il voi lasa sa suporte consecintele pentru faptul ca nu isi face temele cateva zile, caz in care ii voi explica neutru ca numai el are de pierdut, ca va trebui sa munceasca mai mult, si ca astfel nu se va mai juca la calculator. Il voi si incuraja, spunandu-i ca el este un copil foarte istet, care, daca doreste, poate finaliza temele cu multa usurinta, dupa care se va putea juca si pe calculator. Ii voi acorda un timp realist, aproximativ in care sa functioneze strategia, timp in care nu voi avea nici o reactie negativa.
Reactia fireasca a unui copil atunci cand lucrezi pe diminuarea unui comportament negativ, este, in prima faza, de explozie a comportamentului, adica de inrautatire, si abia ulterior de diminuare. Cu alte cuvinte, daca ai planificat o strategie corect, va trebui numai sa ai rabdare si sa faci intocmai.

Modelul succesului este foarte motivanta.

Un copil care invata acest lucru intr-un mediu natural, angajandu-si creativitatea va deprinde sa isi asume riscuri si sa incerce lucruri noi. Infruntarea esecului si persistenta pana la succes motiveaza continuarea explorarii.

Prin ascultarea viselor si sperantelor copilului tau fara a-l critica si fara o contributie prea mare il ajuti sa experimenteze si sa exprime verbal propria sa motivatie.
Copiii de aceasta varsta adora sa exploateze diferite posibilitati si de obicei au despre ei o imagine de persoana remarcabila.

Aceasta speranta este un element nepretuit al motivatiei. Toti avem potentialul de-a avea impact cu lumea pe cai pozitive si semnificative.

Activitatile care ating inima, mintea si sufletul copilului sunt motivante.

Voluntariatul la un centru de salvare a animalelor, participarea la o curatenie organizata de comunitate, sau cititul pentru un batran singur pot trezi compasiunea si creativitatea pentru copii, ambele mari factori motivanti.

In situatiile de grup, un simt al comunitatii este esential pentru a mentine motivatia. Un scop comun care se impleteste cu scopul sau viziunea individuala inspira actiune pozitiva si responsabilitate impartita.

Invata-ti copilul despre puterea gandului asupra vietii. Ceea ce gandesti determina ceea ce devii. Arata-le legatura dintre ganduri si vorbele pe care le spun.

Copiii mai mari au capacitatea de-a vedea relatiile dintre gandurile si vorbele pozitive si actiunile pozitive si productive. Fiind constienti de acest adevar, le va fi mai usor sa-si monitorizeze gandurile si vorbele.

Crede in abilitatea copilului tau de-a fi o persoana independenta si constructiva. Discuta cu el despre motivele pentru care alegi sau nu sa faci un anumit lucru.

Ajuta-i sa devina competenti in domeniile care ii atrag, chiar daca nu este ceea ce ai fi ales tu pentru ei. Increderea si satisfactia pe care o vor castiga in urma implicarii si succesului intr-un domeniu foarte insemnat pentru ei le va da ocazia sa experimenteze ce este motivatia adevarata.

Puncte esentiale pentru motivarea copiilor:
– Succesul intr-un domeniu de interes si semnificatie personala este motivant.

– Asculta visele si sperantele copilului tau fara sa-l critici.

– Activitatile care ating inima, mintea si sufletul copilului motiveaza repetarea acestor experiente.

– Invata-l puterea gandurilor si cuvintelor sale.

sursa

Cristian 9 ani colaborator Londra

Maddie Ancuta