Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: retete slabit

Arta de a fi TU

Tu vrei sa slabesti eu te ajut

Published by:

vreau sa slabescTu vrei sa slabesti, eu te ajut

Schimbarile de greutate se produc in viata noastra din diferite motive. Stresul unui nou job, scoala, relatii nefericite, relatie dificila cu parintii, consum de alcool, perioada de graviditate vine cu niste kilograme in plus, pe care ulterior nu le dam atat de usor jos. Viata sedentara, mersul doar cu masina,  mancarea proasta, saraca nutritional dar bogata in zahar si grasimi,  consumul mancarii gata preparate sau mancarii de tip Mc Donald’s, KFC etc.  Problemele de greutate pot aparea si datorita unui metabolism mai lenes, problemelor hormonale.

Sunt foarte multe motive pentru care ne ingrasam, asa cum sunt si motive pentru care slabim. In anumite situatii avem nevoie de ajutor din partea unui nutritionist sau in cazurile grave ajutor medical: in cazul anorexiei de exemplu, care este o boala mentala mortala, nutritionistul lucreaza foarte aproape cu psihiatru, familia si o intreaga echipa de profesionisti.

Nu o sa discutam despre retetele minune de slabit, pastile, infometari si  alte “minuni” care sunt prezentate in media online si diferite reviste.

Te-ai intrebat vreodata cine scrie aceste articole? Sunt ele semnate de nutritionisti, medici? Probabil multe dintre ele sunt traduse, interpretate, au direct interes financiar. Toate energizantele care sunt recomandate au pe langa cafeina o cantitate mare de zahar, zaharul care este inamicul nostru numarul 1.

Obezitatea vine impreuna cu o multime de probleme medicale: diabet de tip II, probleme cardiace, articulatii, digestive, psihice, probleme renale etc.

De multe ori pacientii mei imi spun extrem de suparati si nefericiti: “Incerc sa mananc sanatos, consum anumite produse si totusi nu slabesc, iar asta este frustrant”.

Dupa ce le-am cerut sa-mi arate produsele pe care le consuma, le-am aratat facand un calcul simplu: kcaloriile pe care le introduc in corp sunt mult mai mari decat necesarul organismului. Acest surplus se transforma in grasime.

De ce? Mancarea consumata are cantitati foarte mari de zahar.

Eu iti propun sa fim deschisi, sinceri si sa cautam sa ne schimbam stilul de viata.

Daca locuiesti in Londra, ai probleme cu greutate si-ti doresti sa slabesti eu te ajut.

Lasa-mi un mesaj legat de varsta si greutate ( nu trebuie sa-ti lasi numele real-desi voi avea nevoie atunci cand vom incepe sa lucram impreuna), spune-mi motivatia ta, de ce doresti sa slabesti. Ca si nutritionist pentru mine este foarte important sa stiu ca pacientul meu isi doreste cu adevarat sa slabeasca, asta inseamnand ca va fi alaturi de mine in acest proces destul de dificil.

Pacientul in nici un caz nu trebuie sa sufere din cauza lipsei mancarii, nu trebuie sa fie furios pe mancare, pe cei din jur, frustrat si neputincios. Un profesionist nu-ti va chinui trupul. Te va ajuta sa iti schimbi stilul alimentar.

Este o schimbare in timp. Dorim sa slabim si sa ne stabilim la greutatea ideala, pentru ca dorim sa fim sanatosi, armoniosi fizic si psihic.

Ce vom face, pentru ca vom lucra impreuna: Tu, eu si familia ta.

Rolul familiei este extrem de important. Un barbat sau o femeie sau mezinul familiei care doreste sa slabeasca are nevoie de sustinerea psihica, morala si fizica din partea celor apropiati.

O persoana aflata in procesul de pierdere in greutate nu Trebuie incurajat (a): “Hai ia o gura mica de prajitura, macar o data. Hai draga ca un pahar cu bere nu te omoara, de maine mai faci un pic de sport

Clientul are nevoie de stabilitate si sustinere. Pierderea kilogramelor este grea si anevoioasa. Ce poate sa fie mai deprimant decat sa vezi cum pui 0.500 de grame dupa o saptamana in care ai reusit sa pierzi 2 kg?

Te voi ruga sa iti tii un jurnal cu tot ce mananci timp de o saptamana: ora, ce anume mananci, cum mananci, mananci un snack pentru ca te-ai enervat sau te scoli la miezul noptii pentru ceva dulce? Cata cafea sau ceai bei, cat alcool consumi, fumezi ,nu fumezi, cata apa bei zilnic.  Toate aceste informatii le vreau scrise ca sa putem discuta impreuna si sa-ti explic ce se intampla in corpul tau atat la nivel fizic cat si psihic.

Dupa care ne vom uita in frigiderul tau si vom discuta ce anume despre calitatea hranei pe care o mananci, indicele glicemic.

Mai tarziu vom merge impreuna la cumparaturi si te voi invata cum sa citesti etichetele si cum sa-ti alegi cele mai bune alimente din multitudinea produselor care iti fac ochi dulci din rafturile magazinelor.

Te voi invata sa-ti faci un mic dejun sanatos si atragator, te voi invata cum sa traiesti frumos si sa te iubesti. Si nu, nu ai cum sa scapi de miscare. Exercitiile sunt extrem de importante nu doar pentru a slabi, ci pentru a trai sanatos.

Pentru cei care au nevoie de ajutor medical, vor fi trimisi la medicul de familie sau chiar la urgente spital. NHS dezvolta acum un program la nivel national pentru masuri radicale ca micsorarea stomacului.

Timp de 8 saptamani te voi monitoriza si indruma pas cu pas, suficient timp ca sa ai cel mai bun start, ramanand alaturi de tine pana ajungi la greutatea normala

Astept scrisoarea ta: fie imi lasi mesaj aici pe site, sau pe adresa mea de FACEBOOK sau email: [email protected]

Cea mai frumoasa scrisoare motivanta si emotionanta, poti atasa si o fotografie (femeie, barbat sau copil) va fi aleasa si va primi  timp de 8 saptamani consultanta gratuit pentru a slabi.

Astept scrisorile sau mesajele voastre pana pe data de 13 septembrie 2014

Pentru persoanele care nu sunt in Londra, dar vor totusi  informatii, sugestii va invit sa imi lasati mesaj pe site si eu va voi raspunde.

Maddie Ancuta- consilier&nutritionist

 

 

 

 

 

 

 

Arta de a fi TU

Invata sa fi sanatos

Published by:

invata sa fi sanatosAcum cativa ani m-am mutat “la tara”, ca sa scap de nebunia orasului, de poluare, de zgomot si de alimentele chimice, inclusiv legume si fructe pline de hormoni si solutii de crestere si coacere rapida. Este munca, dar si satisfactii. In ultimii 3 ani am cautat in online-ul romanesc si international informatii privind alimentatia sanatoasa. Am gasit o multime de informatii scrise intr-un limbaj de lemn, plin de date tehnice, retete de slabit pe anumite perioade de timp, pastile de toate felurile mai mult sau mai putin naturale. In online-ul international am gasit cateva zeci de pagini care explicau ce inseamna alimentatia naturala, practic era un site de educatie pentru a te mentine sanatos la varste inaintate, fara sa ai nevoie de medic si tratamente scumpe si inutile. In romaneste asa ceva lipsea cu desavarsire, dar au mai trecut 2 ani pana sa iau decizia de a realiza acest blog. Dar vreau mai mult decat atat, vrea sa-i invat pe oameni ca pot sa-si creasca acasa unele legume, ca pe niste flori.:) in casa, pe balcon sau pe terasa(pana da frigul, apoi in casa) si astfel sa aiba legume proaspete, naturale, fara adaosuri chimice.

Se poate sa fie si alte site-uri cu articole educationale pentru o viata lunga si sanatoasa, dar nu le-am gasit pe prima pagina la cautare pe google. Daca vrei sa fii sanatos si sa traiesti mult, nu este suficient doar sa imbini alimentatia ta actuala cu legume si fructe, trebuie efectiv sa renunti la alimentele bogate in aditivi, conservanti si alte substante care nu pot fi asimilate de organism. Poate fi prevenita aparitia oricarei boli daca consumi constant legume, fructe si plante de preferat crude.
Doru Hususan
www.remediesnaturist.com