Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: magia povestilor

Top Secret

O maimuta pilot de razboi

Published by:

nave misterioase

ipoteza extraterestra

O maimuta pilot de razboi

Saptamana trecuta  va prezentam in semn de meditatie un capitol extrem de important despre:  “Zeii au existat in carne si oase”

Este momentul sa ne luam “zborul“! sa ne suim pe covorul fermecat.. V-ati intrebat vreodata, trecand peste frumusetea si magia  povestilor, cum de oamenii isi puteau imagina povesti despre oameni care “zboara pe  un covor”  si pot ajunge dintr-o locatie in alta, extrem de rapid?

Am schitat deja cadrul in care se desfasoara povestea lui Rama. Capitolul lui Rama  si încântătoarea Sita într-un car aerian asemănător cu soarele. Acest car zboară deasupra văilor, a pădurilor şi a munţilor înalţi. Nici chemările în ajutor, nici implorările soţiei eroului nu reuşesc să-1 convingă pe răpitor să se întoarcă.

Dar în cursul evenimentelor, Rama comandă cu o concizie şi o precizie militară: „Scoateţi imediat carul aerian!”
In acest timp, Ravana survolează deja marea în direcţia Ceylonului. Dar carul lui Rama este fără îndoială mai rapid decât al lui, căci eroul porneşte în curând o luptă aeriană împotriva gigantului. Cu o săgeată aeriană Rama doboară aparatul răpitorului care se prăbuşeşte în adâncuri. Sita este salvată. Urcă la bordul carului aerian al soţului ei, şi acest car, la ordinul iui Rama, se ridică cu mare zgomot spre un munte de nori.
Rama are norocul să aibă tovarăşi de arme pricepuţi, capabili de numeroase tururi de forţă. Unul din aceşti însoţitori, regele maimuţelor, este însoţit de ministrul său Hanuman. Respectivul monarh se poate transforma după voie în gigant sau în pitic, dar mai ales este un pilot temerar.
Când îşi ia zborul din munţi, muchiile stâncilor se distrug, baza munţilor se clatină; copacii se frâng despuiaţi de ramuri; o aversă de aşchii de lemn şi frunze cade pe pământ. Păsările şi animalele muntelui fug spre ascunzâtorile lor.
I se întâmpla acestui distrugător să decoleze în plin oraş, ceea ce nu e deloc pe placul locuitorilor, căci apa este măturată dintr-o dată din iazurile din Hanka unde creşteau lotuşi. Citadinii asistă la ceva care depăşeşte imaginaţia.

Cu coada în flăcări, regele maimuţelor planează deasupra acoperişurilor dezlănţuind incendii monstruoase, care doboară marile clădiri şi turnurile şi devastează grădinile de agrement.
Trebuie sa fii analfabet ca să nu înţelegi că vechile texte indiene descriu nişte maşini zburătoare. Cine neagă această evidenţă o face pentru că nu concordă cu ideile lui preconcepute. Fidel teoriei lui Darwin, conform căreia evoluţia s-ar fi făcut progresiv şi fara salturi, el aplică aceeaşi schemă dezvoltării spiritului uman şi tehnicii, excluzând existenţa oricărei intervenţii exterioare. Profesorul Loren Eiseley, antropolog la Universitatea din Pennsylvania, pune degetul pe rană în termenii următori:
Totul ne face să credem că, fără prejudicierea diferiţilor factori care au concurat la formarea creierului omenesc, este imposibil ca nivelul înalt de evoluţie intelectuală pe care îl constatăm astăzi la toate popoarele de pe Pământ să fi putut rezulta în urma unei lungi şi înverşunate lupte pentru existenţă dintre diferitele grupuri umane. Probabil că altceva, un alt factor constitutiv a scăpat atenţiei teoreticienilor evoluţiei.
Dacă evoluţia s-a făcut într-o manieră continuă şi fără şocuri, să mi se explice – în mod convingător – prin ce miracol apare brusc în textele vechi descrierea, în cele patru colţuri ale lumii, a unor vehicule aeriene comparabile cu avioanele intercontinentale din epoca noastră; de ce totdeauna nişte străini veniţi din cer i-au învăţat pe strămoşii noştri tot ce le-ar fi putut servi în practică; de ce aceşti străini, în fiecare caz, s-au întors pe planeta lor de origine după ce şi-au îndeplinit misiunea.
De unde şi-au procurat strămoşii noştri planurile carelor aeriene pe care le descriu cu atâta precizie? De unde au avut cunoştinţă de materialele folosite în construcţia lor, de instrumentele de navigaţie? De ce nu au fost perfecţionate progresiv aceste aparate de transport, conform legilor evoluţiei? Chiar dacă s-ar fi procedat cu paşi mici, tot am fi ajuns la Lună de acum câteva mii de ani! Nici un singur rând din toată literatura sanscrita nu aminteşte de tehnicieni, de uzine sau de zboruri de încercare. Vehiculele aeriene apăreau subit, foarte natural, totuşi într-o maniera surprinzătoare. Aceste vehicule au fost construite de zei, erau pilotate de zei- inventarea, punerea la punct şi construirea lor nu au avut loc pe Pământ.
Vehiculele spaţiale descrise în textele indiene puteau să zboare în jurul Pământului, se stabilizau în aer, se amestecau cu stelele radiind o lumină de o asemenea intensitate încât ai fi zis că sunt doi sori pe cer.
Bazându-ne pe această descriere ne putem întreba dacă nu cumva carele aeriene respective erau propulsate prin emisie de fotoni, ţinta finală a cercetărilor în acest domeniu. Profesorul Eugen Aănger, foarte cunoscut ca specialist în rachete şi navigaţie spaţială, a studiat posibilităţile de propulsie prin fotoni, care ar permite teoretic să seVtingă viteza luminii prin transformare integrala de energie. Acest principiu motor consta în emiterea de către aparat a unui fascicul de unde electromagnetice – de lumină, de exemplu care i-ar conferi forţa de împingere necesară. Caracterizaţi prin lungimi de unda foarte scurte, fotonii sunt particule elementare lipsite de masă.
In ziua în care  oamenii vor vedea evoluând aparate cu propulsie fotonică, dâra luminoasă pe care o vor lăsa pe cer va semăna cu un fulger şi, la mare altitudine, cu un al doilea soare.
Activitatea războinică a zeilor, după cum se relatează în Mahabharata, dovedeşte şi ea existenţa lor fizică.
Astfel în AdiPrava- un capitol din Mahabharata – zeul Agninîi dăruieşte eroului Vasudeva un disc pe nume Şacra, anunţându-1 că acesta îi va permite sâ-şi înfrângă duşmanii, şi precizând că după ce-şi va îndeplini misiunea, această armă va reveni totdeauna /a tine.
Aflat în pericol de moarte, Vasudeva foloseşte Şakra împotriva duşmanului sau, regele Şisupala. „Discul dezlipi într-o clipită capul regelui de corp şi reveni după aceea la Vasudeva.”
Se va deduce fără îndoială că era vorba de un bumerang ascuţit ca un brici, dar nu poate fi vorba de aşa ceva căci această armă era invaluita  de foc, fiind un cadou făcut de zeul focului, şi cu siguranţă că Vasudeva şi-ar fi ars mâinile apucând-o.
Ştiind că zeii cu care trebuia sâ lupte dispun de arme foarte  sofisticate, Ardjuna, eroul acestei epopei, îi cere zeului Şiva sâ-i vină în ajutor. Şiva îi trimite un aparat de luptă, cu modul său de întrebuinţare:
O, puternice erou, îţi voi da să te foloseşti de Paşupat, arma mea favorită. Dar ai grijă să n-o foloseşti cu intenţii rele. Va distruge întreaga omenire dacă o vei lansa împotriva unui adversar slab. Nimic nu poate să învingă această armă… După sacrificiul de purificare, Şiva l-a învăţat (pe Ardjuna) secretele modului de folosire (a acestei arme). După aceea i-a cerut lui Ardjuna să vină în regatul zeilor. Ardjuna a adresat o rugăciune lui Şiva, stăpânul cosmosului, dar el a dispărut în nori însoţit de soţia lui, Uma, ca un soare care apune…
Zeul Kuvera, care apare ca armurier şef, îi dă lui Ardjuna aparatul numit Antaradhana, capabil să-l adoarmă pe adversar. închipuiţi-vâ armatele marilor puteri adormindu-se reciproc!
Imediat ce Ardjuna intră în posesia acestei arme hipnotice, Indra, stăpânul cerului, se prezintă la el însoţit de soţia lui, Saşi, la bordul unui car de luptă aerian, şi îi cere să ia loc în acest car pentru a-l însoţi în cer.
Zeii participă totdeauna şi armele lor sunt decisive în luptele în care se înfrunta cele doua dinastii rivale, Kaurawa şi Pandawa. Astfel, se spune în Mahabharata, în cursul unei lupte împotriva dinastiei Pandawa, este pusa la lucru arma numita Narayana. „Câmpul de bătălie a răsunat de un zgomot asurzitor. Arma Narayana zboară în aer, proiectând mii de săgeţi care şuieră ca nişte şerpi şi cad din toate părţile asupra războinicilor.”
Aceste rânduri pot fi citite în capitolul Drona Parva din Mahabharata. Această descriere ne face să ne gândim la aparatele multiple care lansează proiectile autopropulsate.
Zeii par inepuizabili când e vorba de a imagina arme nefaste. Ardjuna, aflându-se în posesia acestui arsenal, primeşte ordin să nu folosească decât primele arme furnizate de zei, căci ultimele
ar produce un efect înspăimântător. Aceste prime arme, nu erau l ol uşi de hârtie:
Aceste arme se ridicau la o mare înălţime şi scoteau nişte flăcări asemănătoare cu marele foc care devorează pământul la sfârşitul unei ere. Mii de stele au căzut din cer. Animalele, în ape şi pe pământ, au tremurat de frică. întreg pământul a început să tremure.
Acest pasaj este extras din Mahabharata, capitolul Anuşana l’urva.
Din fericire, în timpurile acelea existau şi oameni chibzuiţi, i are ştiau ce s-ar petrece dacâ ar intra în acţiune „ultimele arme”. In momentul culminant al bătăliei intervine înţeleptul Veda Vyasa. Acesta le cere părţilor angajate în luptă să renunţe la utilizarea acestor arme care tocmai fuseseră pregătite, pentru că în acest caz „seceta va lovi ţara vreme de doisprezece ani şi vor muri până şi copiii încă nenâscuţi, în pântecul mamei lor”. Te-ai crede în Vietnam!
Aparatele cu care zeii interveneau constant, în orice conflict, (l< i vedesc în mod evident ca am dreptate când afirm existenţa fizică i acestor zei. Aşa cum sunt descrise în vechile texte ale Indiei, aceste  arme nu corespund cu nivelul atins de tehnica oamenilor în urma cu câteva mii de ani. Calea spre o forţă de distrugere atât de nimicitoare ar fi trebuit să treacă prin câteva etape tehnologice nuc ar fi lăsat şi alte dovezi în afara acestor arme, daca evoluţia irspectivâarfi avut loc pe Pământ. Dar aceste alte dovezi, produse .ilr tehnicii, nu există. Armele menţionate apar totdeauna subit, la Ici <lc subit ca aparatele zburătoare.
Trebuie să acceptam faptul că cei care au interpretat mai înainte ,u este texte nu cunoşteau nici armele modeme, nici astronavele. V.II sta de aur a ignoranţei este de acum sfârşită. Trebuie, în mod i msiit, să ne punem cunoştinţele actuale în slujba interpretării icxidor vechi, chiar dacă asta va distruge teoria evoluţiei.

Oare chiar nu a căzut nimic din cer?
Iată câteva eşantioane din numărul mare de zei în came şi oase aflaţi în tranzit prin spaţiu, aşa cum îi descrie Rig-Veda.
Toţi cei care părăsesc Pământul se opresc fără excepţie pe Lună… Luna este poarta lumii cereşti, şi numai cine poate sa răspundă întrebărilor ei este autorizat sâ paraseasca Luna pentru a merge mai departe…
Respect lui Aayu, stăpân al spaţiului aerian, stăpân al cosmosului. O, fă-mă să găsesc o locuinţă pentru mine, stăpân al sacrificiilor. Deschide poarta spaţiului cosmic sâ te putem contempla, sâ putem cuceri stăpânirea cosmosului. Respect stăpânilor cerului, stăpânilor cosmosului! O, fâceţi-mâ să-mi găsesc locuinţa! Acolo am vrea sa mergem.
Un învăţător venerabil vorbeşte astfel discipolilor săi:
Spaţiul cosmic este mai mult decât foc, căci conţine soarele şi în acelaşi timp luna şi fulgerul, constelaţiile şi focul. Evocăm puterea cosmosului, îl auzim, îi răspundem; în cosmos te bucuri sau nu; te naşti în cosmos, te naşti pentru cosmos; poţi venera cosmosul! Cine venerează cosmosul va obţine imperii cosmice, lumi de lumină fără limite, pentru o a doua plecare, şi cât se întinde cosmosul i se acordă puterea de a-l parcurge după voia lui, în toate sensurile.

Dovezile mele Erich von Daniken

Mai multe articole in Top Secret

Amintirile Evei

Resemnarea

Published by:

barbat trist

Resemnarea

continuarea de la Dezamagirea

Am inchis calculatorul cuprins de un sentiment de dezamagire. Nu intelegeam acest sentiment. Imi doream sa primesc un raspuns. Asteptam tensionat raspunsul Evei. Stiam ca raspunde tuturor. De ce NU raspundea ?

De la gandul de a o seduce, de a filtra cu ea prin intremediul mesajelor online , am ajuns doar sa doresc un semn care sa-mi spuna ca este bine.

Mi-am luat un pahar cu vin, asezandu-ma in fata televizorului incercand sa ma uit la ceva. Ca de obicei, nimic intersant:  politica, prostie, barfe, cancanuri, mizerii. Am simtit ca sunt departe de toate astea, asa ca l-am inchis.

In camera era liniste. Nu am auzit niciodata atata liniste. Nici macar nu mi-am imaginat vreodata ca poate fi atat de liniste.Priveam stralucirea vinului din paharul, incercand sa-mi raspund la intrebarile care ma incolteau. Ceva ma intriga. As fi vrut sa vorbesc cu prietenul meu, cu George.

George, bunul meu prieten si partenerul meu de afaceri. Ne cunoastem din perioada studentiei. Ne-am imbatat impreuna, ne-am dus la femei impreuna, facem bani impreuna, petrecem impreuna. Am incredere in el.

De data asta am avut un sentiment de retinere. As fi vrut sa discut cu el, dar de data asta am preferat sa nu o fac. Nu eram destul de lamurit cu mine

Era trecut deja de miezul noptii. M-am dus sa ma culc. Pe pat erau inca urmele Oanei.

Oana, oricat as incerca nu ma pot indragosti de ea. Dragostea nu apare la comanda. Desi este o femeie frumoasa, stiu ca nu este  EA. Suntem impreuna de peste un an.

Imi place sa fiu cu ea, este o femeie atractiva. Dar nu are scanteia pe care o astept, de care am nevoie.

M-am bagat in pat incercand sa adorm. Era luna plina, luminand puternic camera. Nu am mai vazut luna plina de cand eram copil sau mai bine zis nu am mai observat-o.

Desi vroiam sa dorm, gandurile nu-mi dadeau pace. Am urmarit seri la rand o femeie frumoasa,  provocatoare prin siguranta degajata, dar care  parea rupta de realitatea inconjuratoare. O femeie pe nume Eva, care vine fix la aceesi ora, se aseaza la aceeasi masa in localul Casa Veche. Bea in fiecare seara un pahar cu vin rosu, se joaca cu el in cel mai erotic mod gustand din vin, sta doua ore lucrand la laptop. Rade, se joaca, se bucura, tresare, zambeste. Am crezut initial ca face prostii online.  Am vrut sa o agat. Majoritatea femeilor singure care vin in localul asta se lasa agatate si vin sa agate barbati. Dar ea nici macar nu se uita in jur. Iau decizia sa o seduc, excitat de provocarea data de conjunctura.  Dintr-o data, intamplarea face sa vad cum locul femeiI sigure pe ea, indrazneata, chiar obraznica si constienta de sine, apare o femeie care plange  pe treptele unui local.

Treaba asta m-a descumpanit. M-am trezit ca nu o mai doresc fizic, desi vreau sa stiu cine este si ce naiba a putut face sa se prabuseasca pur si simplu sub ochii mei. Cavalerul cu armura stralucitoare din mine, s-a trezit brusc si simte nevoia sa salveze tanara doamna din primejdie.

Gandul asta m-a facut sa zambesc. Nu par genul asta de barbat. Imi plac femeile, imi place sa ma joc cu ele si ele ma plac. Dar nu am simtit pentru nici una dorinta de a fi femeia mea, langa care sa ma trezesc in fiecare dimineata, pe care sa o protejez, care sa-mi fie alaturi pana cand moartea ne va desparti.

In realitatea, ca orice barbat imi doresc sa am grija de o femeie, sa o protejez, sa o iubesc sa fiu alaturi de ea. Daca as fi stiut atunci ce stiu acum, as fi rascolit pamantul sa o gasesc si  sa o salvez. Napadit de atatea ganduri am adormi destul de greu.

27.06

Dupa o noapte zbuciumata, am reusit sa ma trezesc relativ odihnit si relaxat. Mi-am facut un dus,  dupa care in timp ce imi sorbeam cafeaua m-am asezat la birou deschizand calculatorul. La pagina unde era postat comentariul meu, nu am gasit nimic, mai mult de atat, nu am gasit nimic nou postat. Tot ce simteam si auzeam era doar tacerea.

Recunosc ca am privit oarecum dezamagit lipsa raspunsului.

M-am entuziasmat prea mult pentru o femeie  destul de stranie. Sau poate pur si simplu dorinta de a o cunoaste si faptul ca nu am reusit mi-a exaltat toate simturile.

Pana la urma este doar o alta femeie. De ce  sa caut o femeie care pare ca nu vede nimic in jurul ei?

Cu gandul asta am inchis calculatorul si am plecat la munca.

A fost o zi obisnuita. Intalnirea cu clientii, mersul la sala. Nu m-am mai dus la Casa Veche.

M-am intalnit cu Oana, care mi-a sarit fericita in brate si in pat. Am facut dragoste, desi poate mai lipsit de pasiune si dorinta ca in alte zile, dar asta m-a facut sa dorm linistit.

28.06

M-am trezit si desi nu mai aveam nici o asteptare, am deschis calculatorul. Nimic! Intrigat oarecum de noua situatie, am plecat la munca, propunandu-mi sa sterg intamplarea din minte.

Seara , impreuna cu George am iesit impreuna la localul obisnuit.  Privirea mi-a alunecat catre coltul in care eram obisnuit sa o vad. In locul ei am zarit doi tineri care discutau aparent destul de aprins. La un moment dat am intrebat unul din chelneri daca stie ceva legat de femeia care venea in fiecare seara la masa respectiva si scria. Mi-a spus ca este o clienta veche de a lor, care rezerva in fiecare seara masa din colt. De 3 zile nu au mai fost sunati, nimeni nu mai facuse nici o rezervare pentru masa respectiva. M-am intors la George. In sinea mea m-am felicitat ca nu am deschis cu el acest subiect. M-am scuturat de toate gandurile, ca atunci cand ceva neplacut se agata de tine si am inceput sa admir cu George femeile care erau in jurul nostru. Viata mea s-a intors la normalitate.

Eram doi barbati frumosi, increzatori inebuniti dupa femei.

Am zambit amar in sinea mea. Nici macar nu o cunoasteam pe Eva si pierdusem trei  zile facandu-mi griji si punandu-mi zeci de intrebari. Ce naiba se intampla cu mine am ras zgomotos in sinea mea, doar vroiam sa ma distrez, nu sa-mi bat capul pentru o femeie.

Am plecat din local. Spre iesire privirea mi-a alunecat spre masa unde obisnuia sa stea.

Nu am mai deschis site-ul. Era inutil sa o fac.

A trecut o luna de la toate aceste intamplari.

Eram cu un grup de prieteni la Casa Veche. Era ziua lui George. Bautura, femei frumoase si spumoase, buna dispozitie, rasete, flirturi.

Dansam cu Oana lipita de mine, cand dintr-o data am vazut-o intrand. Totul s-a oprit in jurul meu. Vocile, galagia, rasetele. Era tunsa, foarte slaba. Imbracata cu o pereche de blugi, o camasa peste care avea un sacou. Purtand o pereche de adidasi. Atunci am realizat ca nu este foarte inalta. Eu avand 1.85 cm

Era insotita de o femeie. Au vorbit continuu. Ca de obicei nu a privit in jur.

Femeia respectiva a plecat dupa o ora. Ea a ramas in continuare la masa. A fost prima data cand am vazut-o uitandu-se in jurul ei.

Cred ca m-am uitat intens si destul de ciudat la ea.

Pentru cateva secunde privirile noastre s-au intalnit.

S-a ridicat de la masa si a plecat.

continuare Vis inghetat

 

Maddie Ancuta
copierea sau preluarea oricarui text sub aceasta semnatura este interzisa

Amintirile Evei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Povesti Copii

Ziua de Paste

Published by:

o lume minunata Ziua de Paste Ziua de Paşte sărbătorită în familie a fost o zi minunată pentru Ionuţ. În fiecare an  bunica pregăteşte în baie o ulcică în care pune apă curată, un ou rosu, busuioc şi câţiva bănuţi. Toţi ai casei se spală pe faţă cu această apă ca să fie sănătoşi şi norocoşi tot anul. A purtat hăinuţele noi cu care s-a înnoit ca în fiecare an de Paşte, după tradiţie. Au stat cu toţii la masă, au ciocnit ouă vopsite. S-au bucurat să fie împreună toţi ai casei în zi de mare sărbătoare. Pe seară, Ionuţ a pregătit, ca de obicei, pentru păsări o masă îmbelşugată cu seminţe şi firmituri de pâine şi chiar de cozonac. Aşa a făcut toată iarna. Zgribulite, micuţele păsări de pe stradă veneau aici ştiind că vor găsi hrana. Ca să-i mulţumească, ele ciripeau vesele la fereastră. Aşa fac şi acum. Băiatul le ascultă cu plăcere şi i se pare că ele vor să-i spună ceva. Închide ochii şi ciripitul se transformă în şoapte de poveste. – A sosit iar Pastele…, spune o vrăbiuţă…E sărbătoare în sufletele şi în casele creştinilor. – Vine şi iepuraşul cu daruri…Ştie cineva povestea lui? întreabă o turturică. – Mi-a spus-o demult o pasăre călătoare care în drumurile ei văzuse şi auzise multe, spune o vrabie bătrână care începe, fără să se lase prea mult rugată, să povestească: ,,- Cu mult, mult timp în urmă anotimpurile coborau pe pământ sub forma unor zâne ca să aibă grijă de plante, animale şi oameni. A sosit şi  Zana Primavara.Era tânără, frumoasă şi veselă. Îi placeau copiii şi îi plăcea să-i bucure, să-i vadă râzând din toată inima. Nu pierdea nici o ocazie să le facă daruri. Avea o pasăre fermecată care facea oua coloate pe care le lasa în cuiburi prin locurile unde copiii se jucau, ca aceştia să le găsească şi să se bucure. Uneori, primăvara vremea poate fi capricioasă, poti crede chiar că iarna s-a întors. Aşa s-a întâmplat atunci. Pasărea a fost prinsă de vremea rea şi s-a îmbolnăvit. Zâna Primăvara nu a putut face prea mult pentru ea. Putea s-o salveze numai dacă o transforma într-un animal rezistent care trece prin toate anotimpurile fără probleme. Atunci privirea i-a căzut pe timidul iepuraş, bun prieten al copiilor, şi pasărea a devenit unul dintre iepuraşii ce paşesc timizi prin grădini şi livezi în orice anotimp. A trecut mult timp de atunci… Pe Zâna Primăvara nu a mai văzut-o nimeni de pe Pământ. Oamenii văd numai semnele trecerii ei: natura plină de viaţă, copacii înfloriţi, albine zumzăind, flori şi cântec de păsări. De întâmplarea de atunci aminteşte Iepuraşul care soseşte în fiecare an de Paşte, minunata sărbătoare a primăverii, când natura reînvie şi viaţa este biruitoare. Iepuraşul acesta aduce daruri copiilor ca să-i vadă fericiţi, aşa cum Zânei Primăverii îi plăcea să-i vadă. Cei care cunosc povestea spun că acest Iepuraş redevine pentru scurt timp pasărea dragă a Primăverii ce făcea daruri copiilor şi poate face ouă colorate pe care să le dăruiască amintind de cea care i-a salvat viaţa, Zâna Primăvara.” Pasărea care mi-a spus povestea spunea că a vazut pe acolo pe unde a trecut copii care puneau în iarbă cuiburi făcute de ei aşteptând ca iepuraşul să le umple cu mici daruri… Se aşterne liniştea. Ionuţ a adormit demult ascultând povestea ciripită. Visează şi el o poveste… Georgiana – 10 ani!