Politichie

Reactii MAE la declaratiile grave facute la postul B1 TV de catre consilierii prezidentiali

reactii MAEPrecizări MAE

 MAE ia notă cu surprindere şi îngrijorare de declaraţiile din data de 13 februarie 2013 ale consilierilor prezidenţiali Sebastian Lăzăroiu şi Cristian Diaconescu la postul B1 TV conform cărora “proiectul euro-atlantic al României este în pericol”, constatare care ar fi rezultatul “unei analize instituţionale”.

MAE consideră că astfel de afirmaţii – dincolo de argumentele care pot sta eventual la baza lor, dar care nu apar deloc cu claritate din cele declarate – sunt deosebit de grave, mai ales atunci când vin din partea reprezentanţilor unei instituţii a statului cu atribuţii importante în domeniul politicii externe. MAE consideră că este necesară întotdeauna o abordare responsabilă şi foarte atentă atunci când sunt tratate astfel de teme fundamentale pentru orientarea politicii externe a României, în special sub aspectul efectelor unor astfel de afirmaţii în mediul public şi diplomatic internaţional.

MAE apreciază că nu există niciun fel de elemente care să fundamenteze concluzii de genul celor menţionate mai sus. Programul de Guvern are al Guvernului României 2012-2016, aprobat de Parlamentul României, în care dimensiunea euro-atlantică şi europeană a politicii externe a României  figurează în mod concret şi substanţial pe primele locuri ale ierarhiei priorităţilor şi obiectivelor care trebuie urmărite, este elocvent în acest sens, iar acţiunile concrete ale Guvern ului de punere în aplicare a acestor priorităţi şi obiective urmează strict Programul de Guvern are. Obiectivul esenţial al orientării pro-europene şi pro-euro-atlantice a României a fost constant susţinut de toate forţele politice româneşti, care au contribuit la aderarea la UE şi NATO, iar societatea românească continuă să susţină în proporţie covârşitoare procesele de integrare europeană şi euro-atlantică.

România este şi va continua să fie un membru UE şi un aliat NATO de încredere, care îşi va exercita drepturile şi îşi va îndeplini obligaţiile ce decurg din aceste calităţi în mod corect şi predictibil pentru partenerii săi, în conformitate strictă cu setul de valori al acestor organizaţii şi cu luarea în considerare în mod adecvat a intereselor de politică externă ale României.

Faţă de cele de mai sus, MAE face un apel public la o abordare reţinută şi responsabilă.