Precizări MAE
Faţă de comunicatul MAE ungar din 21 martie 2013 referitor la reacţia părţii ungare la declaraţiile din data de 19 martie 2013 ale domnului Victor Ponta, Prim-ministrul României, MAE român precizează că a luat nota cu surprindere si preocupare de poziţia părţii ungare.
MAE român consideră că reacţia MAE ungar din comunicatul menţionat este exagerată. MAE român s-ar fi aşteptat ca partea ungară să reacţioneze cu preocupare faţă de declaraţiile inacceptabile ale Preşedintelui Adunării Naţionale a Ungariei, Laszlo Kover, făcute într-o emisiune a postului naţional de televiziune M1 şi preluate de ziarul ungar Nepszava din data de 18 martie 2013 (articolul intitulat „László Kövér: Atacul internaţional împotriva modificării Constituţiei are loc din cauza reducerii costurilor la utilităţile publice”), prin care sunt aduse atacuri ofensatoare la adresa unor lideri politici europeni, a companiilor străine care activează în Ungaria, precum şi la adresa României, a conducerii de stat a României şi a clasei politice româneşti.
În acest context, MAE român apreciază că aceste declaraţii ale unui înalt oficial al Ungariei contravin celor convenite la 4-5 martie, la Bucureşti, cu prilejul consultărilor celor doi miniştri ai afacerilor externe. Pe fond, cel puţin în ce priveşte România, aceste declaraţii nu corespund, în nici un fel, realităţii.
MAE subliniază că declaraţiile Prim-ministrului României din 19 martie 2013 trebuie înţelese în contextul discuţiilor mai extinse la nivel european privind necesitatea stabilirii unui set de standarde şi proceduri general aplicabile tuturor statelor membre UE cu privire la respectarea valorilor comune europene. Acestea sunt aspecte de interes general european, care trebuie abordate şi discutate cu deschidere şi transparenţă, atât între statele membre, cât şi împreună cu instituţiile europene.
Partea română încurajează partea ungară să acţioneze cu consecvenţă în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral, potrivit celor convenite cu ocazia consultărilor cu partea ungara din 4-5 martie 2013. În ce o priveşte, partea română îşi reafirmă încrederea în Parteneriatul Strategic româno-ungar şi rămâne consecventă liniei sale de poziţionare în cadrul politico-juridic bilateral, aşa cum a reieşit şi din aspectele convenite la Bucureşti, inclusiv în ceea ce priveşte folosirea canalelor diplomatice de dialog pentru orice aspect de natură bilaterală.
Pingback: Atenţionare de călătorie – Cipru