Politichie

Atenţionare de călătorie – Cipru

atentionare CipruAtenţionare de călătorie – Cipru

update ora 2.00 pm Londra

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Republicii Cipru asupra următoarelor aspecte:

 

                     Băncile se vor deschide astăzi, 28.03.2013, la orele 12.00,  şi vor funcţiona până la orele 18.00.

                     Cetăţenii vor putea retrage numerar de la ATM-uri în limita sumei de 300 Euro/zi;

                     Persoanele care vor să călătorească în străinătate vor putea avea asupra lor până la 1000 Euro sau echivalentul în altă valută /persoană;

                     Încasarea de cecuri este interzisă, exceptând situaţia în care  sumele de bani sunt depuse în conturile curente și dacăbanii nu provin de la Bank of Cyprus;

                     Transferarea sumelor de bani sau a fondurilor în străinătate este interzisă, cu următoarele excepţii:

a) Tranzacţiile între firme şi clienţi pe baza unei documentaţii justificative (până la 5000 Euro fără niciun fel de restricţii, între 5001 Euro şi 200000 Euro cu aprobarea unei comisii special instituite şi peste 200001 Euro cu aprobarea comisiei speciale şi ţinând seama de lichidităţile băncii);

b)  Plăţile salariale, cu prezentarea documentelor justificative;

c) Cheltuielile şi taxele şcolare până la 5000 Euro/trimestru pentru persoanele care studiază în străinătate, cu prezentarea documentelor justificative;

d)  Plăţile/transferurile în afara Ciprului, prin diverse mijloace bancare, care nu depăşesc  5000 Euro/persoană  la fiecare bancă;

                     Este interzisă anularea depozitelor la termen înainte de data scadentă, cu excepţia situaţiilor când aceste sume de bani sunt folosite pentru plata unui împrumut la aceeaşi instituţie bancară;

                     La împlinirea termenului scadent al depozitului, suma reprezentând 10% sau maximum 5000 Euro din depozit, poate fi transferatăîntr-un cont curent/la vedere sau folosită pentru instituirea un nou depozit la termen la aceiaşi bancă. Diferenţa de bani  va rămâne în acelaşi depozit, care poate fi prelungit cu o lună;

                     Sumele transferate dintr-un depozit la termen într-un cont curent sunt supuse restricţiilor aplicabile tuturor conturilor curente/la vedere;

                     Orice tranzacţie aflată în curs de soluţionare la momentul intrării în vigoare a decretului Ministerului de Finanţe va fi supusărestricţiilor stabilite prin prevederile acestuia.

 

Aceste măsuri și restricții sunt aplicabile tuturor băncilor din Cipru, pentru o săptămână, existând posibilitatea de a fi revizuite după 4 zile de la aplicare.

Reamintim cetățenilor români că, având în vedere situația creată de criza bancară din Republica Cipru, ambasada a deschis o linie telefonică cu apelare gratuită, cu numărul 8000 9091, la care cei interesați pot obține informații și clarificări privind măsurile ce urmează a fi adoptate de autoritățile cipriote.

update ora8.00 Londra

 

 

Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Republicii Cipru că, având în vedere situaţia creată de criza bancară, ambasada a deschis o linie telefonică cu apelare gratuită, cu numărul 8000 9091, la care cetăţenii români pot obţine informaţii şi clarificări privind măsurile ce urmează a fi adoptate de autorităţile cipriote în acest context.

  

Ca urmare a respingerii, într-o primă fază, de către Parlamentul cipriot a propunerilor privind taxarea depozitelor din băncile aflate pe teritoriul Republicii Cipru, continuă eforturile pentru găsirea unei soluţii care să permită încheierea acordului privind pachetul de salvare financiară. O decizie în acest sens trebuie luată până marţi, 26 martie 2013. Între timp, băncile cipriote rămân închise. Pot fi efectuate retrageri în numerar  numai de la bancomate, în limite reduse (260-400 euro).

Totodată, furnizorii de servicii (magazine, restaurante, benzinarii, etc.) nu acceptă plata prin intermediul cardurilor, nefiind posibilă verificarea soldului.

 Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Republica Cipru, în această perioadă, să deţină numerar în euro, suficient pentru durata sejurului şi să ia măsurile necesare pentru asigurarea securităţii obiectelor de valoare pe care le deţin.

1 comment

  1. Pingback: Avertisment de călătorie: Ungaria, Croatia, Slovenia

Leave a Reply