Totul are un inceput si un sfarsit…

Totul are un inceput si un sfarsit…
Totul are un sfarsit. Asa mi-a zis bunica intr-o zi. In clipa aceea nu stiam cum sa reactionez, nu-mi puteam da seama la ce facea referire si mai ales ce urma dupa acel inceput cel putin straniu pentru mine. Fara sa mai spuna ceva m-a luat de mana, m-a dus afara pe prispa veche de ani si ani, mi-a pus capul in poala ei si m-a indemnat sa ma uit in jur. Era o priveliste melancolica deoarece toamna isi intrase in drepturi…Ma simteam ciudat, iar privirea misterioasa a bunicii imi punea imaginatia la treaba, imi construiam in minte tot felul de ganduri privitoare la ceea ce avea sa-mi spuna. Dintr-o data si-a indreptat privirea spre mine si mi-a zis, pierduta parca in timp, sa ma bucur de anii acestia unici, sa traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, sa fiu eu insumi, sa nu ma uit in gura lumii, sa nu uit nici o clipa ca am doar o viata si ca anii trec extrem de repede. Apoi foarte serioasa, parca o aud si acum, mi-a zis:
-Uita-te la mine,copila mea, caci asa vei fi si tu peste ani. Acum, la varsta ta esti plina de bucurie, ai atatea sperante, dorinte si idealuri. De ce sa nu lupti pentru ele, de ce sa te multumesti cu putin, de ce sa nu experimentezi lucruri neobisnuite pentru altii, de ce sa-ti pierzi increderea in propriile forte odata cu primul esec, de ce sa nu iubesti, de ce sa nu zambesti, cand anii trec atat de repede, de ce? Poate azi nu ma intelegi,dar iti vei aduce aminte mai tarziu de tot ce iti spun in clipa asta.
Oh!Vine o zi, vezi tu, o zi ca cea de astazi,in care simt ca nu-mi mai arde de ras,cum se spune, caci privesc in urma la anii ce-au trecut si realizez ca as fi putut face mult mai mult din ce am facut, ca mi-as fi putut indeplini mult mai multe dorinte, daca nu as fi lasat totul in seama timpului…Asculta-ma! Tu sa nu lasi niciodata pe maine, ce poti face azi…Stiu. Viata este precum un munte. Atata timp cat urci, te uiti spre varf si esti fericit, dar cand ajungi pe creasta zaresti dintr-o data coborasul si sfarsitul. E foarte departe cand urci, dar foarte aproape cand cobori…Sa nu treci niciodata prin viata de unul singur e esential. Inconjoara-te de prieteni ca sa nu simti niciodata durerea singuratatii atat de adanca si de trista. Nu lasa ca aceasta tacere sa-ti inconjoare trupul si sufletul.
Priveste-ma! Nu mai sunt ce-am fost. Anii m-au schimbat atat de mult incat nu ma mai recunosc.Nu a mai ramas nimic din mine din fiinta radioasa, proaspata si plina de forta, de alta data. Pentru mine a visa acum e imposibil caci ma apropii de sfarsit, dar pentru tine acest lucru e indispensabil caci doar asa poti sa-ti conturezi drumul vietii. La usa casei mele s-a-ntomnat, dar tu fetito inca mai respiri aer primavaratec. Indeplineste-ti cat mai multe din vise si dorinte ca sa nu ajungi sa regreti, la fel ca mine, la sfarsit…, cand sa vrei tot nu vei mai putea sa faci ceva ce ti-ai fi dorit in tinerete, fiindca anii trec peste chipul,trupul si sufletul nostru luandu-ne vigoarea. Gandeste-te la toate astea, fata mea, gandeste-te zile intregi, saptamani,luni si ani si vei vedea altfel viata. Incearca, asadar sa te eliberezi de tot ceea ce te tine inchisa, fa efortul de a nu copia ceva sau pe cineva doar pentru ca e la moda, debaraseaza-te de disproportia care s-a creat intre inteligenta nostra sporita si conditiile imuabile ale existentei noastre, incearca sa iesi vie din cercul intereselor, pentru a-ti indrepta privirile in alta parte, si vei intelege ce inseamna cu adevarat sa-ti traiesti viata. Se opri, reflecta cateva secunde, apoi pe un ton resemnat mi-a zis:
-Eu sunt o fiinta ajunsa aproape de sfarsit…Tu esti in floarea varstei. Culege din tot ce ti-am spus ce crezi de cuviinta, dar nu uita niciodata aceasta zi. Amintirea ei iti va fi de folos. Se ridica si pleca cu pasi marunti in casa. Eu am ramas neclintita,dar am avut inspiratia de a spune:
-Multumesc,de o mie de ori multumesc!
Eram trista ca bunica se gandea la sfarsit, sufletul imi plangea, nu stiam ce sa-i spun, eram coplesita de acele cuvinte, iar in minte aveam tot felul de ganduri. Simteam totusi ca sunt mai bogata sufleteste. Chiar daca stiam ca totul are un sfarsit eu eram mandra ca cineva m-a invatat sa merg pe drumul dictat de dorintele, visurile si idealurile mele, cu bucuria si onoarea de a fie eu insumi…

Alina Ionascu