21.15 Romania
Subiectele serii :
1.Teodor Melescanu, propus de presedintele Basescu la sefia SIE.
Un nou liberal la şefia SIE. Preşedintele Traian Băsescu îl propune pe senatorul PNL Teodor Meleşcanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, în locul lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Meleșcanu este unul dintre liberalii care nu a fost întotdeauna de acord cu acțiunile lui Crin Antonescu, iar organizația de Prahova, din care face parte și Meleșcanu, are mereu câte o nemulțumire legată de conducerea PNL.
2 . Numar taxe anuale Romania peste 300.
Birocraţia excesivă şi necunoaşterea legii de către funcţionari sunt principalele cauze pentru care România se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de ore pierdute de întreprinzătorii români pentru plata taxelor.
În România, statul percepe mai mult de 300 de taxe, din care aproximativ 20 sunt fiscale (impozite generale pe profit, salarii sau alte tipuri de venituri, precum contribuţiile de asigurări sociale sau TVA), iar restul sunt parafiscale, adică aplicate punctual pentru autorizarea diverselor activităţi antreprenoriale. Autorităţile care le percep sunt deosebit de ingenioase în a inventa noi impuneri de plată oamenilor de afaceri, dar nu numai lor, ci şi tuturor cetăţenilor”, potrivit companiei.
De asemenea, România se află printre fruntaşele lumii în topurile mondiale ale parafiscalităţii, conform clasamentelor întocmite de instituţiile financiare internaţionale.
3. William Brinza a semnat un protocol de colaborare cu-PDL-Italia miscarea populara
4. Guvernul Spaniei propune lichidarea creditului ipotecar la predarea locuintei
realizatori
Aurelian Mihai Jurnalist Spania
Maddie Ancuta Londra
UPDATE 2 Crin Antonescu îl dă afară din PNL pe Meleşcanu, pentru că nu l-a anunţat de mutarea la SIE
“Această desemnare este o afacere strict între domnul Băsescu şi domnul Meleşcanu, dacă nu s-a mai amestecat altcineva, nu are nicio legătură directă cu PNL”, a declarat Crin Antonescu, preşedintele PNL.
“Meleşcanu nu a informat şi nu a cerut acceptul politic nici Biroului Politic al PNL, nici mie, nici vreunui alt coleg din conducerea partidului. Nu l-a informat nici pe şeful grupului parlamentar din Senat. Am primit din partea dlui Meleşcanu un fel de cerere prin care ne anunţă că se autosuspendă. În calitate de preşedinte al PNL voi cere excluderea lui Meleşcanu din cadrul PNL”, a mai spus Antonescu.