Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: zeii

Top Secret

Drama conditiei umane

Published by:

Primul mit al Potopului – Epopee Ghilgameş – Drama conditiei umane. Inevitabilitatea mortii.

mitul mortiiPrimul mit al Potopului se regăseste in legendele sumeriene şi akkadiene. Unele texte declară pe Zeiţa Aruru, creatoarea fiinţelor umane. O altă versiune scrie că omul a fost zămislit din sangele a doi zei Lagma, jertfiţi special pentru scop. Această temă va fi reluată şi interpretata in vestitul poem cosmogonic babilonian, Enum Elis.

Raymond Jestin afirmă în lucrarea „La religion summerienne” că: „se presupune ca oamenii sunt nu numai imitatorii zeilor, da si colaboratorii lor. Intrucât zeii sunt responsabili de ordinea cosmică, oamenii trebuie să le urmeze.

Ordinea cosmică va fi tulburată mereu de către „Marele Şarpe” care ameninţă să reducă lumea la „haos”. Lumea însă va fi regenerată periodic. Numele sumerian al sărbătorii Anului Nou, căci atunci se va produce fenomenul de regenerare, este A-Ki-Til şi înseamnă „forţa care face să trăiască din nou lumea”.

Din versiunea sumeriană s-au păstrat doar câteva fragmente din care reiese că „marii zei au hotărât să distrugă omenirea prin potop”. Tema potopului se regăseşte şi în Epopeea lui Ghilgameş. Istoricii sunt de comun acord că tema are un izvor comun şi extrem de arhaic. Se pare că mitul de început al răspândirii a venit din Mesopotamia şi apoi din India. Poemul lui Ghilgameş a fost scris iniţial în sumeriană, apoi în akkadiană şi babiloniană. Se spune aşadar, despre Ghilgameş că era două treimi zeu şi o treime om. El era al cincilea rege de după Potop. Domnia sa s-a întins pe o perioadă de o sută douăzeci şi şapte de ani în Uruk. Din poem aflăm că Ghilgameş a eşuat în încercarea sa de a cuceri Nemurirea. Ghilgameş îşi dă seama în cele din urmă, în ciuda tuturor încercărilor, că oriunde ar pleca moartea e lângă el.

Poemul lui Ghilgameş prezintă drama condiţiei umane: Inevitabilitatea Morţii. Semnificaţia iniţiatică a căutării nemuririi se face oamenilor moartea, viaţa au păstrat-o pentru ei.”. Cea mai dură probă iniţiatică se anunţă în cele ce urmează : „Vino, încearcă să nu te culci şi să nu dormi şase zile şi şapte nopţi”. Proba inţiatică cea mai importantă, acea de a învinge somnul, este ca o transmutare a condiţiei umane. Eroul reuşise să treacă de unele încercări: călătoria prin tunel, ispitirea Sidurei, traversarea Apelor Morţii. Ghilgameş va adormi însă imediat, în timp ce Utnapiştim, va exclama sarcastic: „Priviţi-l pe omul cel tare, care caută nemurirea: somnul ca un vânt puternic, a năvălit asupră-i.” Aşadar eroul n-a profitat de un anume dar oferit de zei: înţelepciunea!

Zidul ce desparte oamenii de zei, este de netrecut. Punând accentul asupra omului, textele religioase akkadiene scot în evidenţă limitele posibilităţilor umane. în lupta sa solitară, omul nu este izolat. El speră să-i înduplece pe zei şi să-l binecuvânteze. El, omul, aparţine unui univers şi traieşte într-un oraş.

Cuvântul babylon provine de la bab-ilani, “Poarta Zeilor”, deoarece astfel coborau zeii pe patmânt. Omul se află într-o perpetuă corespondenţă cu Cerul şi Pământul, cu zeii şi orasul. El se află sub protecţia unui Zeu, al unei planete, al unei anumite culori.

Tehnicile, credinţele şi ideile culturii mesopotamiene vor circula din Mediterana până departe, spre ţărmuri greu accesibile. Lumea se dezvăluia nu numai ca un microcosmos, dar mai ales ca un macrocosmos plin de taine greu de descifrat.

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Lucrari titanice-Misterele lumii

Published by:

orase subteraneLucrari titanice-Misterele lumii

UNESCO înştiinţa în 1972 despre descoperirile senzaţionale făcute de arheologul american Manşon Valentine şi scufundătorul Dimitri Rebikoff în imediata apropiere a ţărmurilor insulelor Bimini şi Andros, două insule din arhipelagul Bahamas.

Cei doi au putut să exploreze acolo locuinţe submarine cu ziduri având o lungime cuprinsă între şaptezeci şi două sute cincizeci de metri! Construcţiile, ale căror culmi ajung la vreo şase metri de suprafaţa apei, se întind pe vreo sută de kilometri pătraţi! Pietrele zidurile cântăresc fiecare în medie douăzeci şi cinci de tone!

Specialişti de la universitatea din Miami au evaluat vârsta acestor oraşe între şapte şi zece mii de ani. Asta înseamnă că aceste oraşe au văzut lumina zilei cu mult înainte de a fi construite piramidele de la Gizeh, cu mult înainte de epopeea sumeriană a lui Ghilgameş!

Cu ocazia lucrărilor de exploatare a aluviunilor aurifere, efectuate cu ajutorul unor pompe de mare presiune şi a dragoarelor, în nordul localităţii Fairbanks din Alaska şi în valea râului Yukon, s-au extras din sol mamuţi cu părul lung perfect congelaţi. Stomacul animalelor conţinea frunzele şi iarba pe care acestea le mâncaseră exact înaintea morţii. Puii erau culcaţi alături de părinţi, claie peste grămadă.

Părerea arheologului Frank C. Hibben, de la universitatea din New Mexico: „este absolut imposibil ca un număr atât de mare de animale să moară împreună de moarte naturală!”

Cercetătorii au descoperit că toate animalele au murit de la un minut la altul, înţepenite pe loc şi congelate simultan. Nici unul dintre animale nu prezenta nici cea mai mică urmă de început de descompunere. Lângă Fairbanks au fost găsite 1766 de maxilare dintr-o singură rasă de bizon preistoric.

Cine a putut să organizeze o astfel de vânătoare? Care a fost cauza schimbării bruşte de climat care a congelat ca să spunem aşa pe loc o turmă de mamuţi care păşteau în linişte?

grote IndiaCând am vizitat cele optzeci şi trei de grote stâncoase, din apropiere de Bombay, numite  „temple” în ghidurile turistice, am înţeles foarte clar că aceste grote săpate în stâncă (e vorba în special de granit) cu ajutorul unor materiale explozive, etajân du-se unele peste altele, fiecare având o înălţime de cincisprezece metri, nu puteau să fi servit numai la ceremonii religioase. Nu e neapărat nevoie să te vâri sub pământ ca să te rogi zeilor, nici să ridici altare în grote adânci.

Aceste construcţii seamănă mai mult cu nişte adăposturi fortificate decât cu nişte temple.

Pe pereţii acestor „grote” sunt reprezentate scene din viaţa lui Shiva. Shiva înseamnă în sanscrită „credinciosul”. Simbol al distrugerii precum şi al mântuirii, Shiva formează împreună cu Brahma – Forţa care creează lumile – şi cu Vişnu (reprezentat în Vede ca cel care trece pe oriunde) trinitatea hinduşilor, Trimurti.

In trecere prin sălile mari, am admirat tavanele înalte susţinute de coloane de granit şi acoperite cu reliefuri splendide. Am aflat că vârsta acestor construcţii săpate în stâncă este foarte controversată, dar că diferiţi specialişti cred că au fost realizate cam cu o jumătate de mileniu î.e.n. de vechii reprezentanţi ai jainismului, o religie mai veche decât budismul şi care se mai practică şi acum.

Ce i-a putut împinge pe jaini să realizeze nişte lucrări atât de titanice?

Ca de obicei, la întrebările noastre nu pot răspunde decât miturile şi legendele. Şi, în acest caz legenda ne spune că nişte fii de zei învinşi de aşa numiţii Kuru, poporul cel mai vechi din vestul Indiei, s-au retras în aceste fortificaţii după înfrângere. Jain înseamnă învingător în sanscrită. Oare învinşii dintr-o bătălie au câştigat până la urmă războiul pentru că şi-au construit fortăreţe sigure? Eu sunt înclinat să cred că mitologia indiană insistă asupra faptului că grotele au fost săpate în stâncă pentru a-i adăposti pe cei în viaţă de puterile cereşti care îi ameninţau.

In cartea „Gând zeii erau încă numeroşi”, doctorul Bernhardt Jacobi face inventarul acestor fortificaţii preistorice indiene. El semnalează în special un grup de o sută cincizeci de grote aflate lângă Junnar, pe platoul Dekkan, un alt grup de douăzeci şi şapte de grote la Adjanta şi un altul de treizeci şi trei de grote la Ellora.

Faptul este de netăgăduit, în fiecare an se descoperă ici şi colo pe glob noi şi deseori gigantice complexe de locuinţe subterane. Se cuvine să subliniem că aceste construcţii nu sunt deloc identice cu reţelele subterane din Ecuador şi din Peru. Este vorba de cetăţi construite dc nenumărate mâini şi fără mijloace tehnice perfecţionate precum maşina de forat la temperatură înaltă. In multe locuri se află astfel de adăposturi „antiaeriene” construite de oamenii preocupaţi să se apere de mânia zeilor. Voi cita din memorie numai trei locuri:

orase subterane Derinkuyu-Underground-City San-Agustin-ColombiaSari Auguscin, Columbia: sanctuare subterane legate prin galerii.

Cholula, Mexic, temple subterane legate prin galerii (să nu se confunde cu galeriile săpate de arheologi în acelaşi loc).

Derinkuyu, Anatolia: oraşe subterane cu case având mai multe etaje şi mari săli de reuniune (imaginile alaturate)

 

  1. Dacă nişte oameni, anume strămoşii noştri îndepărtaţi, au construit adăposturile subterane, cu siguranţă că nu au făcut-o din plăcere, pentru că acest soi de lucrări probabil că au necesitat multe osteneli şi multe griji – fără a mai pune la socoteală timpul de care ar fi avut nevoie pentru a duce la bun sfârşit nişte sarcini de o asemenea amploare. Aceste fortăreţe nu au fost săpate în stâncă şi în pământ nici pentru a-i apăra pe oameni de animalele sălbatice, nici dintr-un ideal religios. După cum e neverosimil ca aceste lucrări să fi fost concepute şi realizate pentru a servi drept refugiu în caz de agresiune străină. Era suficient ca invadatorii să blocheze intrările subterane pentru a-i înfometa pe refugiaţi şi a-i constrânge să se predea. Atunci?
  2. Singurul motiv care a putut să-i împingă pe strămoşii noştri să construiască astfel de fortăreţe subterane este teama de a nu fi ţinta unor agresiuni aeriene! Dar cine îi putea ataca pe oameni din aer? Zeii, natural! Aceiaşi zei care îi mai vizitaseră în timpurile vechi…

 

Provocarea Zeilor Erich von Daniken

mai multe articole in Top Secret

Legende romanesti

Hercules in Valea Cernei

Published by:

legende romanesti

locuri fantastice RomaniaHercules in Valea Cernei
Dovezi ale legendei din Valea Cernei se gasesc pe o tabula votiva unui muzeu din Viena si intr-o scrisoare-manuscris trimisa de un mesanger imparatului Franz Iosef impreuna cu descrierea detaliata a zonei.

Nu degeaba romanii descoperind apele termale si asezarea din jurul lor i-au dat numele de apele sacre ale lui Hercules iar asezarea a luat denumirea mai tirziu prin decret al imparatului austriac de Herculesbad ( Baile lui Hercules) intrind definitiv in toponomia asezarilor europene de care toata lumea stie fiind un brand, un brand pe care noi toti din aceasta zona si nu numai il exploatam la maximum. Este un factor de reflexie si pentru regindirea managementului turistic in zona Hercules, în drumul său spre Caucaz, în căutarea lânei de aur, împreuna cu argonauţii săi ar fi trecut prin zonă urcând pe Dunăre în sus.
Pe vremea aceea Dunărea avea un alt curs faţă de cel de astăzi, prin Iugoslavia, curgând în Adriatica., Hercules şi argonauţii săi ar fi ajuns la cataracta de pe Dunăre – Cazanele Dunării. Aici s-ar fi oprit pentru a încerca trecerea corăbiei deasupra cataractei- Până la găsirea unei modalităţi de a trece corabia deasupra cataractei, Hercules ar fi plecat pe Cerna în sus şi ar fi ajuns la Herculane unde s-a întâlnit cu Corcoaia, o batrână care locuia în zona Platoului Coroninii Aceasta, väzându-l vlăguit, i-ar fi spus sa intre in apa unui izvor ce se afla in vale sa se mai indrazveneasca, apoi a mai spus ca si cei doi fi ai sai intrau in apa izvoarelor dupa ce terminau munca cimpului iar dupa baia in apa calda erau mai vigurosi si ca localnicii cind erau bolnavii sau aveau animale bolnave, ranite sau muscate de serpi veninosi faceau baie in aceste izvoare iar dupa ce ieseau afara si ei si animalele se vindecau complet.

Batrina i-a povestit lui Hercules despre un balaur care venea si se scalda aici in vale iar cind isi lua zborul de pe pamint scuturindusi aripile stropi de apa cadeau de sus din cer ca o perdea de ploaie formind o cascada in munte numita Cascada Vinturatoarea.Tot aici i-a aparut si tatal sau Zeus in cale spunind-i sa nu uite niciodata ca pericolul cel mai mare vine de sus din cer de la mama sa vitega Hera stiut fiind ca aceasta nu-l avea la inima datorita faptului ca Zeus avusese o legatura amoroasa cu o paminteaca din care se nascuse Hercules.
In locul in care a aparut Zeus a ramas o stinca enorma sub forma unui deget urias care are aratatorul indreptat in sus spre cer numindu-se Degetul lui Hercules.
Stanca se observa foarte bine dupa masa cind soarele bate puternic in ea din Strada Zavoiului.
Reluându-şi drumul, Hercules ajunse intr-un loc salbatic numit Piatra Puscata Tot acolo s-a întâlnit cu un localnic, acesta aflind ca este Hercules i-a cerut ajutorul pentru a omorî un balaur care îsi avea vizuina lângă Izvoarele Cernei si care le producea mari necazuri.Hercules i-a ascultat rugămintea şi a pornit în căutarea balaurului dar inainte se a parasi locul Hercules ca sa nu uite pe unde a venit a facut un semn cu coada maciucii in peretele de stinca Hercules ajunse în sat care era fortificat şi bine apărat. Din discuţia avută cu căpetenia satului, aceasta i-a povestit de necazul lor şi anume că de fiecare dată când ieşeau din sat şi se duceau la munca câmpului balaurul venea şi îi omora, distrugându-le şi recoltele.

Pentru ca să nu mai aibă probleme cu balaurul ei trebuiau să dea în mod regulat câte o copilă din sat pe care o legau de un stâlp, care se afla chiar pe buza unei prăpastii. Balaurul venea şi o lua, astfel sătenii aveau linişte un timp Era un adevarat ritual pentru ca oamenii nu stiau ce sa faca sa se bucure pentru ca scapau de necaz o vreme sau sa plinga dupa copila data de nevoie balaurului. Hercules se hotărăşte să omoare balaurul şi organizează o pânda folosind drept momeala o fata din sat.
În momentul când balaurul veni sa ia fata de pe stâlp, Hercules îi apăru în cale şi îi dădu o lovitură puternică cu măciuca, dar aceasta sare din solzii balaurului în munte, retezând jumătate din vârful acestuia. De aici vine numele de Muntele Retezat.
Apoi balaurul naucit de lovitura o lua pe Cerna in jos si intra in Cheile Corcoaiei locul fiind strimt balaurul ramase blocat dar Hercules ocoli muntele iesindu-i in cale. Se spune ca acolo in chei in locul ala strimt Hercules se propti atit de tare sa dea lovitura de gratie incit piciorul i-a intrat in stinca, urma acestuia o vedem si astazi .
Balaurul de durere si aproape pe moarte se zvircoli asa de tare incit reusi sa iasa din strimtoare si intra in locul unde isi avea vizuina.

In locul lui au ramas urmele luptei, muntele despicat in doua ,scobiturile rotunde din peretii de stinca si despicatura verticala prin care abia se intrevede un colt de cer undeva sus de tot, e lasata de maciuca . Hercules il urmari si ii aplica ultima lovitura omorindu-l, singele tisnindu-i cu putere, formind izvoarele – Izbucul Cernei iar ultima suflare iesindu-i intr-un virf de munte, in locul stiut astazi de Grota cu Aburi si in avenele si pesterile din jur. Legenda mai spune in continuare ca in timpul luptei cu balaurul, fata care fususe folosita ca momeala, speriata, a trecut riul Cerna in Cheile Tasnei ascuzinduse intr-o grota. dar din cauza luptei dintre balaur si Hercules si a zguduiturilor pamintului intrarea in grota a fost astupata de stincile masive pravalite de pe versanti .
Hercules i-a auzit tipetele disperate si sa apucat sa elibereze intrarea grotei insa un bloc enorm de piatra era chiar pe intare. Hercules a incercat cu forta lui recunoscuta sa-l dea la o parte dar nu reusi Atunci lua maciuca si-l sparse in doua dar si o parte din grota ,apoi lua bucatile de stinca si le arunca atit de departe ca una dintre ele ajunse in mijlocul riului Cerna in locul numit La Bobot. Apa a fost oprita de stinca , trecind peste ea formind casacada Bobot din Valea Cernei .

Locul in care a fost grota si spartura de maciuca , este stiut de oameni de Gaura Fetei si se poate vedea din poteca care trece pe deasupra.
Dupa lupta cu balaurul Hercules trecand pe linga izvoarele de apa miraculoasa in drumul lui spre Dunare unde il asteptau argonautii isi aduse aminte de vorbele batrinei Corcoaia . Se hotari sa intre în unul din izvoarele termale, apoi ieşind de acolo şi-a dat seama că într-adevăr batrâna a avut dreptate, forţele i-au revenit ca prin minune iar rănile din lupta cu balaurul i s-au vindecat pe loc.

 

material cules de  Daniela Dani  careia ii multumim pentru munca de cercetare pe  care o face