Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: viata in Londra

Romani in lume

Gigi Dinut-student si dezvoltator “touch-less” in Londra

Published by:

student LondraGigi Dinut a ajuns in UK in septembrie 2011, imediat dupa terminarea liceului. A decis sa isi cladeasca aici un viitor, departe de prieteni, departe de o lume in care a crescut si s-a format.

 “Deocamdata nu pot sa ma declar decat multumit de sistemul de invatamant britanic si de viata de student de aici. Bineinteles, sistemul nu este unul perfect, avand multe aspecte care ar putea fi imbunatatite sau chiar schimbate complet, insa oportunitatile pe care le ofera sunt incomparabile cu cele ale sistemului de invatamant romanesc.

 Imi plac oportunitatile oferite studentilor atat in timpul facultatii, cat si la terminarea studiilor. Imi place viata de aici suficient de mult incat sa raman? Probabil ca nu, desi nici in Romania nu imi doresc sa ma intorc. Mai am aproximativ un an sa ma decid ce o sa fac dupa facultate si probabil ca o sa incerc o tara mai calduroasa”.

 Gigi Dinut a  creat si dezvoltat un produs care experimenteaza o noua metoda de a interactiona cu obiectele, “touch-less”, si care, pe scurt, reprezinta un panou LED intesat cu senzori de miscare infrarosu si care poate fi programat sa reactioneze la miscare in orice fel doreste utilizatorul. Tehnologia nu este neaparat una noua, insa modalitatea in care este folosita este foarte putin intalnita. Pentru mai multe detalii vizitati http://interactiveled.blogspot.ro.

 “ Planurile mele de viitor sunt relativ simple, insa nu asa de simplu de implinit. Ideal ar fi sa reusesc sa imi pun pe picioare o mica companie in domeniul design-ului de electronice de larg consum in UK care sa imi permita sa o conduc fara a ma obliga sa fiu permanent in UK.

Peste 10 ani e greu de spus unde ma vad. Sper ca planurile mele cu un mic business in electronice sa reuseasca si chiar sa se extinda pana atunci si sa imi permita stilul de viata pe care o sa mi-l doresc la vremea respective”, ne povesteste Dinut.

 Romania nu este o atractie pentru viitor

 “ Nu, nu imi e dor de tara dar, da, imi e dor de prietenii din tara. Mi-as dori sa ma intorc, insa cu siguranta nu o sa ma intorc definitiv sau sa lucrez in Romania, pentru ca nu cred ca ar putea sa imi satisfaca “nevoile” si sa imi permita in acelasi timp sa am o viata inafara orelor de lucru.

 Restrictiile pe piata muncii in UK – un subiect delicat

 “ E un subiect foarte delicat si care nu cred ca are un raspuns corect. Pe de o parte, ii inteleg pe englezi ca vor sa restrictioneze accesul est-europenilor pe teritoriul lor pentru ca daca, spre exemplu, un cleaner englez nu lucreaza sunt 10-12 lire pe ora, unul roman o face cu mare placere pentru 7 lire pe ora si prin urmare, toate domeniile in care reusesc sa se “infiltreze” muncitorii cu pretentii mai mici sunt amenintate de o scadere destul de dramatica a salariilor, lucru care englezilor nu le convine, ei fiind invatati cu un anumit stil de viata. Pe de alta parte, UK face parte din UE si ca toti ceilalti, ar trebui sa se supuna acelorasi reguli si sa ofere aceleasi drepturi tuturor si ar trebui sa inteleaga ca nu pot sa ia doar avantajele din apartenenta la UE, ci ar trebui sa isi asume si anumite dezavantaje, chiar cu riscul de a “supara” populatia britanica. Cum ziceam, nu e un subiect care are un raspuns corect si cu siguranta nu are o rezolvare simpla”, mai spune Dinut.

 “Momentam, viata mea de student in Londra e haotica si foarte ocupata si din pacate nu numai cu distractii, cum speram la inceput. In timpul saptamanii lucrez undeva la 10-12 ore pe zi in laborator si particip la cursuri, iar weekend-urile mi le pretrec in trei moduri: ma relaxez si dorm mult ca sa recuperez, mai ies cu colegi/prieteni sau continuu sa lucrez la ce nu am apucat sa termin in timpul saptamanii. Sincer, nu simt nicio diferenta pentru faptul ca sunt roman, iar singurul lucru care m-a deranjat vreodata a fost modul in care sunt tratate aplicatiile pentru Yellow card si faptul ca am pierdut un job destul de bunicel de weekend pentru faptul ca “responsabilii” nu pot fi deranjati sa isi faca treaba asa cum trebuie”.

 mai multe articole Romani in lume

 

redactor Oana Grigore

Viata in UK. Londra

Calatorie in timp. Un razboi si peste 60 de milioane de victime

Published by:

LondraAm vizitat Muzeul dedicat celui de-al doilea razboi mondial, Londra, pe 30 decembrie 2012.

Muzeul era plin de oameni curiosi din toata lumea. Paseam timizi intr-un razboi pe care din fericire nu l-am trait.

Paseam intr-o lume a lacrimilor, a absurdului pentru noi oamenii simpli, care ne traim viata onest, iubind, dansand, muncind, jucandu-ne, plantand flori, scriind…

Au fost momente in care am simtit umilinta, frica, teroarea, in care am simtit bombardamentele si suierele sirenelor care ne anuntau ca putem iesi din adapost.

Dupa care vedeam jocurile inocente ale copiilor care sareau coarda prin praful ruinelor.

Ascultam alaturi de alte sute de oameni, marturii ale unor prizonieri care au reusit sa supravietuiasca terorilor din lagare.

Am auzit suierul trenurilor si mirosul de carne arsa.

Am auzit tipatul copiilor si simtit disperarea mamelor care si-au vazut copiii rapiti de langa ele.muzee Londra razboi mondial

Am vazut mesele de tortura si salile in care Josef Rudolf Mengele a ordonat multe experimente, jocuri genetice, creare de noi oameni.

Am simtit cum este sa fii masurat, cantarit, amputat.

Privesc azi cu tristete in jur si vad un razboi mai salbatic decat cel despre care am citit in trecut.

Vad oameni care se urasc, tineri care se drogheaza, fete care se prostitueaza, mame care isi ucid pruncii, Mafie care ucide fara mila, acte teroriste, oameni care mor nevinovati (recentul incident din Boston este ultimul exemplu pe care noi il stim), femei obsedate de avea infatisarea perfecta a unei papusi Barbie pentru a atrage atentia lumii, a barbatilor care se pare ca au uitat ca frumusetea unui om vine din interior, dintr-un suflet curat,  muzica de calitate indoielnica care are doar scopul de a spala creierele, mesaje subliminale.

In realitate in toate colturile aceste lumi, se pregatesc razboaie. Coreea de Nord ameninta SUA.

Suntem incapabili sa invatam din trecut si ca si  in trecut, noi, oamenii simpli vom plange, vom fi violati, amputati, copiii ne vor fi omorati sub ochii nostri, se vor face experimente.

Va invit pe cei care sunteti in Londra sau intentionati sa ajungeti in Londra sa vizitati acest Muzeu care este dedicat in intregime celui de al doilea razboi mondial si victimelor lui.

Va invit la un moment de meditatie, de reculegere, de solemnitate.

Cel puțin 60 de milioane de oameni și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial —aproximativ 25 de milioane de soldați și cam 35 de milioane de civili. Estimările variază destul de mult. Aceste cifre includ pe cei aproximativ 6 milioane de evrei și cei 4 milioane de neevrei (polonezi, rromi, homosexuali, comuniști, dizidenți, handicapați, prizonieri sovietici, etc) uciși în lagărele Holocaustului.

Forțele Aliaților au pierdut aproximativ 17 milioane de soldați morți, (din care aproximativ 10 milioane de sovietici și 4 milioane de chinezi), iar forțele Axei au pierdut cam 7 milioane de soldați morți, (din care aproximativ 5 milioane au fost germani). Uniunea Sovietică a suferit cele mai grele pierderi omenești: între 20 și 28 de milioane de morți în total, din care 13 – 20 milioane erau civili. Per total, 80% dintre pierderile omenești au fost de partea Aliaților, iar restul de 20% de partea statelor Axei[1].

La sfârșitul războiului, milioane de refugiați erau pe drumuri, economia europeană se prăbușise, 70% din infrastructura industrială a vechiului continent fusese distrusă.

Din ce am citit pe site, se pare ca este  inchis pentru diferite imbunatatiri pana in Iulie 2013.

Dar va rog sa-l puneti pe lista voastra pentru urmatoarea vizita.

http://www.iwm.org.uk/

IWM London
Lambeth Road
London SE1 6HZ

Mai multe fotografii din muzeu aici si alte locuri de vizitat in Londra aici

 

Maddie Ancuta
http://youtu.be/3ra2m7gNMOw
http://youtu.be/Dr0fwLux7WA

Romani in lume

Eu

Published by:

ganduri de viataEu. Nu am vazut atatia oameni zambitori si relaxati intr-un an in Londra, cati am vazut astazi in centrul Timisoarei.

Viata e ‘pe val’ acolo si e lesne de inteles, parca nu se pune accent pe altceva, societate de consum foarte bine controlata(consumam fiinte inainte de toate:-), in care nu exista suflet si sensiblilitate sau ma rog, nu prea exista, in care zi de zi eram satula sa privesc fetele triste si deprimate din autobuze si metrou(pe strada nici nu aveam cand sa le observ, la cat de grabiti sunt oamenii si la ce ritm de viata exista), in care, in scurt timp ajunsesem si eu asa, “Tu- Maria, care iubesti oamenii?”

Da, eu care in general ma adaptez repede, eu ma izolam singura pentru ca imi doream liniste si aveam nevoie de liniste (de liniste interioara inainte de toate:). Am plecat pentru ca simteam ca nu mai aveam de ce sa raman, pentru ca am urmat o Facultate in Comunicare in care nu m-am regasit nefind alegerea mea, pentru ca mereu mi-am dorit sa studiez fie psihologia, fie arta sau impreuna daca se putea, pentru ca eram nemultumita de ce aveam sau ce nu aveam si m-am hotarat sa-mi creez singura propria viata. Sigur ca m-am implicat in fiecare moment  al crearii propriei mele vieti pana atunci, dar de ce nu ma regaseam nicaieri in ea? Singurul lucru mai imposibil decat cel de a ramane , era sa plec, sa-mi urmez visele si vocea interioara. Nu-mi doream sa ranesc pe nimeni, vroiam sa ma furisez in liniste pe usa din spate si sa nu ma opresc din alergat pana ce n-as fi ajuns la destinatie. Am mai luat o hotarare, sa ma rog, stiti voi,  lui Dumnezeu, in care nu mai credeam de mult. Un concept destul de strain pentru mine, incat era sa incep cu ‘Sunt o mare fana al lucrarii tale’. Mi-a  fost foarte usor sa ma indepartez de El, de valorile mele spirituale, de viata. Daca tu mi-ai luat ce aveam mai de pret, eu iti neg existenta, ba mai mult o sa te sfidez la nesfarsit si o sa demonstrez si altora ca nu esti decat o poveste. Dar viata mereu are un simt ciudat al umorului.

LondraIn urmatoarele zile ma intorc in Londra, in urmatoarele luni cu siguranta imi va lipsi atmosfera de aici, oamenii, locurile, poate pe alocuri si sistemulJ))) Am chef de glume dar de fapt, primul lucru de care ti se face ‘dor’ cand ajungi in Londra (in afara de familie) e sistemul romanesc, care ti-e cunoscut si e normal sa fie asa. dar ceea ce imi doresc sa subliniez e faptul ca, fie ca traiesti in Londra sau in Paris, Roma, Timisoara, Bucuresti, ele nu sunt doar niste orase si niste locuri care indiferent de frumusetea/lipsa de frumusete, oportunitatile/lipsa de oportunitati care le caracterizeaza, sunt importante ca si locuri de trait in masura in care in acele locuri simtim si reusim sa ne realizam si sa le asimilam ca fiind acel “acasa” de care avem nevoie, in toate aceste locuri exista oameni fericiti sau nefericiti, iar cine este fericit este fericit la fel de mult in oricare din acele orase, iar cine este nefericit este la fel de nefericit in oricare din ele. Ma gandeam la pasarile calatoare atunci cand migreaza, nu au harta si nici macar nu migreaza pentru ca ar sti drumul, sunt mii de kilometri, dar au in ele un fel de “GPS” si zboara dupa cum le spune acel simt intern incotro sa o apuce. Acest simt nu le inseala. Tot asa si eu, tu, oricare alta persoana, numai noi stim cu siguranta dar mai ales simtim ce este bine pentru viata noastra si ce ne implineste, ce ne face fericiti.

Cine stie ce e mai bine pentru mine decat eu?

Cine imi poate spune mie ce inseamna viata, iubirea pana nu ce ajung sa le experimentez, sa le inteleg?

Acum trei ani cand inca ma aflam pe bancile Facultatii de Comunicare din Timisoara, cu toate ca aveam planuri mari de cucerire a lumii, dar nestind oricum la vremea aceea unde ma va purta viata J) am primit cadou de la o persoana draga romanul Identitatea, de Milan Kundera. Un roman de vreo 150 de pagini ascuns intr-o coperta mov. In mijlocul acesteia sunt ilustrate doua chipuri: unul masculin si celalalt feminin, prezent in planul secund, pare ca-l vegheaza pe primul. Personajele se afla fiecare in cautarea celuilalt si ajung in cele din urma la Londra, unde ating fiecare o alta latura a identitatii lor. Ei par a fi doua suflete pereche ce se completeaza reciproc, doua jumatati de personalitate ce o intragesc pe cea comuna: Identitatea, ceea ce sunt impreuna. La un moment dat imi intalnesc si numele in carte.

Cred cu tarie ca nimic nu e intamplator, viata mi-a demonstrat de prea multe ori contrariul, iar lucrurile se intanpla cand trebuie, nu cand iti doresti tu.

Acum stiu ce ma face fericita, ce imi doresc, mereu incerc sa fiu mai aproape de mine prin tine, prin iubire, prin viata.

Pe curand suflet frumos,

Maria

mai multe articole in Arta de a fi Tu