Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: univers paralel

Top Secret

Lumi paralele

Published by:

universuri paraleleFerestre către aiurea- Lumi paralele

In 1956, o doamnă pe care o vom numi Christiane Taraud, a vizitat agenţiile imobiliare, în căutarea unui apartament, dat fiindcă soţul ei fusese numit la Marsilia. O agenţie i-a semnalat un apartament de închiriat în parcul Chartreux. In aceeaşi seară către ora 18,30, Christiane Taraud şi cumnata sa s-au dus în parcul Chartreux, însoţite de un colaborator al agenţiei, pentru a vizita acel apartament. Printr-un nefericit concurs de întâmplări, agentul imobiliar se înşelase asupra cheilor, iar acum era prea târziu pentru a se reîntoarce la agenţie. Oare zăpăceala sa îl va face să rateze această ocazie de închiriere şi-i va aduce o săpuneală din partea patronului său? Nicidecum: agentul nostru imobiliar s-a adresat astfel clientei sale:

-Apartamentul pe care speram să vă fac să-l vizitaţi este aici, la parter, în dreapta; nu veţi putea, desigur, să-l vedeţi în această seară, dar vă sugerez să vizitaţi un apartament situat în faţa sa, la parter în stânga. Sunt sigur că dacă voi explica nefericita mea încurcătură proprietarului, acesta nu se va opune să ne primească şi să ne arate locuinţa sa. Ar fi suficient să inversaţi în minte dispunerea încăperilor pentru  a avea o imagine precisă a apartamentului pe care vi-1 propunem. înainte de a intra, vă rog să aruncaţi o privire din exterior, prin marele spaţiu vitrat al din balcon. Acest apartament este ocupat de scriitorul C.V. Agentul şi clientele sale au ieşit şi au aruncat spre balcon o privire din exterior. Din nefericire, propietarul dădea o recepţie, în nici un caz nu se punea problema să-l deranjăm. Scriitorul C.V. era acolo, în sufragerie, înconjurat de vreo zece persoane, de ambele sexe, ridicând cupa de şampanie într-o atmosferă prietenească.

Blestemând această lovitură a soartei, agentul imobiliar şi-a amintit: doamna C.V. tocmai a născut. Ea este încă la clinică, şi soţul său, cu câţiva prieteni, sărbătoreşte fericitul eveniment. Nu, în mod hotărât, nu este potrivit să mergem să-l deranjăm pe scriitor şi pe oaspeţii săi.

Christiane Taraud şi cumnata sa, cu un aer de distrat, examinau sufrageria în timp ce ghidul lor spunea:

–    C.V. este bărbatul cu costum închis, lângă doamna blondă, în fund se vede uşa bucătăriei. La dreapta, este uşa băii. Acolo, pe peretele din stânga al sufrageriei este uşa dormitorului. Biroul scriitorului dă spre cealaltă latură a imobilului.

Cucerită de cadrul înverzit al parcului şi de aspectul npartamentului scriitorului C.V., Christiane Taraud şi-a dat acordul şi a semnat, în maşina agentului, contractul de închiriere.

Documentul purta deci data şi semnătura, delalii care vor avea importanţa lor.

Câteva zile mai târziu, doamna Taraud s-a instalat în apartamentul de la parter, din dreapta, tocmai când doamna C.V., întorcându-se de la clinică cu copilul ei nou născut, revenea acasă. In curând, cele două tinere femei s-au simpatizat, la fel ca şi soţii lor şi, într-o zi, doamna Taraud i-a povestit doamnei C.V. incidentul cu cheile uitate de agentul imobiliar. Doamna C.V. s-a mirat atunci când a aflat că soţul ei a dat o recepţie în acea zi fară să fi vorbit despre ea.

Confratele şi prietenul meu C.V., uluit, îi spuse soţiei sale şi lui Cristian Taro că el nu a dat niciodată o recepţie. Aceasta, crezând că este o glumă, a surâs:

– Bine, dar eu te-am văzut, cumnata mea a văzut, şi chiar şi agentul imobiliar! Vreo zece persoane vă înconjurau şi dumneavoastră beaţi o cupă de şampanie, cu siguranţă pentru a sărbători naşterea fiicei dumneavoastră. Nu se poate să existe din partea mea nici o confuzie: era cu siguranţă apartamentul dumneavoastră cel pe care l-am văzut şi nu am uitat data pentru că ea figurează în contractul meu de închiriere!

Prietenul meu C.V. a afirmat inutil că un astfel de lucru era imposibil, dar nici soţia sa şi nici Cristian Taraud nu l-au crezut.

Or, eu pot să certific că în acea zi, în noaptea care a urmat şi a doua zi, C.V. nu s-a aflat acasă, pentru că, atunci, eram împreună cu un grup de cercetători în domeniul parapsihologici în acea vilă “T” .Timp de 48 de ore, noi nu am părăsit acea vilă. Totuşi, trei persoane, sănătoase la trup şi la minte, l-au văzut foarte clar (şi l-au recunoscut mai târziu în ce o priveşte pe Cristian Taraud) pc prietenul meu, C.V. în apartamentul său… în care el, de fapt, nu se afla.

Cele două “opinii” susţinute erau, depotrivă, singura explicaţie rămânând să fie căutată în unul din acele contacte ocazionale eu un univers paralel! în acea seară, la nivelul sufrageriei lui C.V , o “fereastră” s-a deschis către Aiurea, arătând celor trei martori un C.V. care nu aparţinea acestei lumi, ca şi invitaţii săi!

Doamna C.V., deloc familiarizată cu această noţiune a universurilor paralele, n-a vrut niciodată să admită evidenţa. Pentru ea, soţul său dăduse o recepţie pe care i-a ascuns-o, Dumnezeu ştie pentru ce. După mulţi ani, cuplul C.V. a divorţat şi prietenul meu i-a mărtirisit atunci fostei sale soţii, că în acea seară faimoasă, el se alia la vila “T” şi participa împreună cu alţi cercetători ai tărâmurilor paralele, la diverse experimente, legate de fenomenele paranormale (despre care ex-doamna C.V. avea oroare).

C.V. şi cu mine ne-am amuzat de această încăpăţânată respingere a adevărului, trebuie să o mărturisim era năucitoare. Cred totuşi că trebuie să precizez că, în momentul când d-na Taraud vedea prin largul vitraj scena aceasta, de fapt ea nu exista în conţinutul nostru şi nu semăna cu nimic din ceea ce se derula în vila “T”. Ipoteza proiecţiei psihice involuntare din partea ocupanţilor acestei vile, în direcţia parcului Chartreux, nu poate fi deci reţinută. Şi nici ipoteza, şi mai neverosimilă, a unei dedublări colective.

Nu, în acea seară, pe Terra nr. 2 din acest univers paralel o replică exactă a lui, C.V. oferea o recepţie unor invitaţi care, ca şi el însuşi, n-au existat niciodată în lumea noastră!

Mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Peisajul fantoma

Published by:

chapel John EvelynPeisajul fantoma. John Evelyn  Este posibil să călătorim în timp?

Oricât de incredibil ar putea să pară acest lucru, un număr destul de mare de- oameni cu o reputaţie excelentă şi cât se poate de sănătoşi la minte au pretins că s-au întors cu secole în urmă pentru a vizita epoci trecute. Mary Rose Barrington, de la London ’s Society for Psychical Research, a studiat un caz de acest gen. Ea relateaza că eroii acestei întâmplări, domnul şi doamna George Benson, hotărâseră să meargă la plimbare pe colinele din Surrey într-o frumoasă zi de duminică din luna iulie a imului 1954. Ziua începuse în chip ciudat. Amândoi sim­ţiseră la trezire o senzaţie bizară de apăsare. Nevrând să strice o zi care se anunţa frumoasă, fiecare preferase să nu-i spună nimic celuilalt. Imediat ce-au coborât din autocarul care îi dusese în Comitatul Surrey, soţii Benson au vizitat capela familiei John Evelyn din Wotton. Se interesau de multă vreme de John Evelyn, un cronicar din secolul al XVII-lea, şi voiau să stie care anume din apropiaţii lui erau îngropaţi în cimitir. Vizita îi captivase atât de mult încât îi consacraseră mai mult timp decât fusese prevăzut. Ieşind din cimitir, cei doi soţi au luat-o la dreapta. Acolo au dat de o potecă supraînălţată mărginită de tu­fişuri înalte. Au pornit pe acea cărare şi în curând au ajuns într-un luminiş mare unde se afla o bancă de lemn. La stânga băncii, iarba se întindea până la copaci, pe o dis­tanţă de douăzeci şi cinci de metri. La dreapta, terenul co­bora domol spre fundul văii de unde se auzea un zgomot de lemn rupt şi lătrăturile unui câine. In momentul acela domnul Benson a aruncat o privire la ceas-şi, văzând că era ora prânzului, a scos sandvişurile pe care cei doi le pregătiseră pentru această masă. Prea deprimată ca să mănânce, doamna Benson a fărâmiţat dis­trată pâinea pentru păsări. Apoi s-a aşternut brusc o linişte desăvârşită. Doamna Benson s-a simţit deodată cuprinsă de o spaimă cumplită. Trei vrăjitori în haine medievale stăteau în picioare în spatele ei. A vrut să întoarcă capul dar n-a putut. Domnul Benson nu văzuse nimic dar, atingând mâna soţiei sale, a băgat de seamă că era de o răceală de cadavru. In cele din urmă, doamna Benson şi-a revenit şi şi-au reluat plimbarea de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Au coborât spre vale şi în curând au traversat o cale ferată. Apoi, în ciuda dorinţei de a merge mai departe, s-au întors în iarbă şi au adormit. După aceea, totul se tul­bură şi se trezesc la Dorking, aşteptând trenul care trebuia să-i ducă înapoi acasă, la Battersea. In următorii doi ani frica practic n-a mai părăsit-o pe doamna Benson. Nu reuşea să uite groaza care o cuprin­sese la vederea celor trei vrăjitori atât de ciudat îmbrăcaţi, în cele din urmă s-a hotărât să atace răul de la rădăcini zicându-şi că nu se va elibera de această fobie decât dacă va parcurge din nou traseul pe care îl urmase împreună cu soţul ei în acea duminică fatală. S-a hotărât deci să se întoarcă pe locul „viziunilor”. Imediat ce a ajuns la capelă, doamna Benson a avut senza­ţia că se petrece ceva anormal. A văzut imediat că nu exis­ta nici o potecă ducând spre vârful colinei – pur şi simplu nu exista nici o colină. Ţinutul era plat, fară tufişuri şi fără copaci pe o suprafaţă de aproape un kilometru în jur. Doamna Benson a stat de vorbă cu un bărbat care pre­tindea că cunoaşte foarte bine regiunea şi care i-a spus că nu auzise niciodată de peisajul pe care i-l descria. Şi a mai adăugat că nu exista nici o bancă de lemn la marginea vreunei poteci. După ce s-a întors la Battersea, doamna Benson a povestit totul soţului ei. Acesta nu a crezut-o, totuşi a ac­ceptat să se întoarcă la capelă duminica următoare. Acolo şi-a dat seama că spunea adevărul. Câţiva ani mai târziu, Mary Rose Barrington şi John Stiles, de la Society for Psychic Research, s-au deplasat în regiune cu speranţa că vor descoperi peisajul descris de doamna Benson. Spre imensa decepţie a doamnei Benson, cei doi n-au văzut nimic care să-i poată explica viziunea şi au tras concluzia că trăise o experienţă psihică ex­cepţională. Mary Rose Barrington a avut până la urmă ideea de a parcurge cronicele lui John Evelyn pentru a găsi indicii. Ea a băgat de seamă că descrierea peisajului făcută de John Evelyn semăna foarte mult cu cea a doamnei Benson. Iar într-o notă din martie 1696, John Evelyn amintea de execuţia a „Trei nefericiţi de vrăjitori, dintre care un preot“, care luaseră parte la un complot ce urmărea asasinarea regelui lacob. Mary Rose Barrington a conchis că soţii Benson pă­trunseseră într-o altă „realitate deviantă“ şi că fascinaţia exercitată asupra lor de John Evelyn îi făcuse să pătrundă intr-un univers – un univers care nu mai exista de două sute cincizeci de ani – fară să se poată şti prin ce meca­nisme psihologice

. http://en.wikipedia.org/wiki/John_Evelyn http://www.bl.uk/onlinegallery/features/evelynnotes.html