Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: top secret

Top Secret

Tectite cazute din cer

Published by:

explicatii extraterestreOamenii de ştiinţă n-au reuşit încă să explice în mod satisfăcător existenta unor- tectite cazute din cer-.

E vorba de nişte roci radioactive formate din nişte granule ciudate asemănătoare cu sticla, care se găsesc în Liban şi în alte locuri. Ipoteza doctorului Ralph Stair, de la Biroul American de Măsuri şi Greutăţi, spune că tectitele ar putea proveni dintr-o planetă dispărută ale cărei rămăşiţe gravitează acum între Marte şi Jupiter.

O ipoteză şi mai uimitoare a fost formulată de un matematician sovietic pe nume Agrest. După calculele lui, compoziţia chimică a tectitei presupunea o temperatură la fel de ridicată ca cea produsă de radiaţiile nucleare. El ştia foarte bine că nici o navă nucleară nu explodase recent în Liban. Dar de ce nu într-o vreme mai îndepărtată? Pe pa­pirusurile de la Marea Moartă găsim această descriere a distrugerii Sodomei şi Gomorei: „O coloană de fum şi de praf s-a ridicat în aer de parcă o coloană de fum ar fi ieşit din măruntaiele pământului. Sulful şi focul au recăzut ca o ploaie peste Sodoma şi Gomora, şi oraşele, locuitorii, toată câmpia şi tot ce trăia a fost distrus. Şi nevasta lui Loth s-a întors şi a fost prefacuta în statuie de sare“. „Coloana de fum şi cenuşă seamănă cu ciuperca ato­mica” afirmă Agrest. Dar cine ar fi putut, în vremurile biblice să deţină arma nucleară? Pentru Agrest nu poate exista decat un singur răspuns la această întrebare. Nişte arme capabile să facă astfel de stricăciune nu puteau veni decat de sus şi posibil, spune el, ca în trecutul îndepărtat sa fi primit vizita unor extraterestri. Ca să fim convinşi de asta va trebui să aşteptăm să fie elucidat misterul structurii tectitei.” Mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Incidentul Dyatlov

Published by:

morti_misterioaseIncidentul Dyatlov-mister care inca isi cauta explicatia.

“Misterul de la trecatoarea Dyatlov” poarta numele conducatorului expeditiei din 1959, muntii Urali de catre Igor Dyatlov (23 de ani).

S-au scris carti, mii de articole, s-au facut filme, analize la fata locului, expeditii de cautare sau expeditii care incearca sa afle ce s-a intamplat in 2 februarie 1959 .

Chiar si la ora actuala este una dintre enigmele neexplicate ale secolului XX.

Un mister, care insotit de mii de fotografi de la fata locului, foarte bine cercetat de catre Armata Sovietica nu poate aduce nici o explicatie logica a ceea ce s-a intamplat grupului de tineri plecati intr-o expeditie pe muntele Ural.

Concluzia oficiala legata de moartea celor 9 tineri studenti, experimentati schiori este : “o forta neexplicata a dus la moartea membrilor expeditiei”

25 ianuarie 1959, un instructor de ski, trei ingineri si sapte studenti de la Universitatea politehnica Ural, din  Sverdlovsk, au plecat intr-o calatorie de antrenament langa  Muntele  Otorten.

Echipa era alcatuita atat din barbati cat si femei si a avut ca rol pregatirea echipajului pentru o expeditie mult mai dificila in  zona Artica.

In momentul cand nu s-a mai primit nici o veste din partea echipei, parintii tinerilor (majoritatea aveau 23 de ani), presa, toata lumea s-a alarmat si s-a plecat in cautarea lor.

Ce au descoperit la fata locului a socat intreaga lume, ridicand numeroase intrebari care isi cauta raspunsul si in ziua de azi.

Oamenii de stiinta au lansat diferite supozitii, ipoteze…

Se pare ca in 2 februarie 1959 cei noua membrii ai expeditiei si-au sfasiat corturile si au plecat in graba  la -30 de grade Celsius.

Dupa 3 saptamani s-au gasit 5 corpuri destul de aproape de unde au campat, iar doua  luni mai tarziu alte patru cadavre.

Testele facute asupra hainelor au relevat un nivel ridicat de radiatie.

Oficial s-a spus ca cei 9 tineri au murit de hipotermie dar analizele facute asupra cadavrelor au aratat ca ultimile patru cadavre descoperite au avut o moarte socanta.

Desi nu au existat traume externe, Nicolas Thibeaux-Brignollel avea craniul fracturat. Alexander Zolotariov avea coastele sfărâmate. Ludmila Dubinina avea și ea coastele sfărâmate și îi dispăruse limba din gură.misterul Dyatlov

Exista cateva fapte care au fost ignorate de catre oficialitati:

– Dupa funeralii, rudelor celor decedati au afirmat ca pielea victimelor era portocalie si parul complet gri.

– Unul dintre investigatori  intr-un interviu privat a povestit despre nivelul mare de radiatie observat  in Kholat Syakhl. Sursa care a produs contaminarea cu radiatie ramanand necunoscuta.

– Un alt grup de cataratori ( care era cam la 50 de km de locul incidentului) au raportat ca au vazut cateva sfere ciudate de culoare portocalie, in directia Kholat Syakh, in aceeasi zi cand s-a intamplat incidentul. Sfere similare au fost observate in Ivadel si zona apropiata pe toata perioada februarie-martie 1959, de catre diferiti martori indepenedenti (inclusiv de catre meteorologi si militari)

ciudatenii muntii Urali– Reconstruirea comportamentelor victimelor sugereaza ca ei erau orbi. Echipa de recuperare a observat ca victimele au incercat sa faca focul cu bete umede de pin desi in jur era suficient lemn uscat si bun pentru a face focul.

-Alte rapoarte ca s-au gasit multe urme de metal in zona respectiva, ducand la speculatii ca militarii au utilizat zona respectiva pentru diferite experimente.

Aceasta este o bucata de metal gasita in zona respectiva.

Sa nu uitam ca evenimentele se petreceau in plin Razboi rece.

Va invit sa urmariti acest scurt documentar

si unul dintre multele filme facute despre aceasta enigma petrecute in muntii Urali. Film care ruleaza pe marile ecrane din UK

http://www.imdb.com/title/tt1905040/

 

 

mai multe articole in Top Secret

 

Maddie Ancuta

 

 

 

Romani in lume

Ce-am avut si ce-am pierdut

Published by:

coruptieCe-am avut si ce-am pierdut 

Cam in acesti termeni se pune problema in ziua de astazi cu tara noastra, cu Romania. Dar la fel de bine se poate vorbi de toate tarile asa-zis civilizate. Ce-am avut? Am avut o tara. Buna, rea, simteam ca ne apartine mult mai mult decat simtim astazi. In prezent, lehamitea fata de aceasta sleahta de incompetenti si de tradatori de tara care fac pe ciobanii (noi fiind oitele) se extinde usor-usor si la tara.

Incepe sa ne fie lehamite de tara. In momentul in care ne simtim neputinciosi, in momentul in care simtim ca nu mai putem schimba nimic, in momentul in care simtim ca nimic nu se schimba, in ciuda tuturor promisiunilor, lehamitea ne cuprinde ca un sentiment cadaveric, din care parca nu mai exista scapare si care ne poarta cu pasi repezi spre o pierzanie mult-dorita de unii, mult-asteptata de altii.

Dar sa vedem ce am avut. Am avut o tara cu datoria externa achitata, ceea ce in termenii economiei de astazi inseamna o tara independenta, cu adevarat independenta pe plan international, o tara care nu trebuia sa intre in nici o (!) hora (nu inteleg noul “nicio” al frumoasei noastre Academii), nu trebuia sa cante la nici o alta masa, nu trebuia sa danseze cum ii cantau altii.

Tara asta a noastra, Romania, era din contra in situatia interpretului, a unei orcheste, care putea impune cu usurinta ritmul, cantecul dupa care trebuiau sa danseze altii. Si totusi nu s-a intamplat asa! De ce? Nu eram noi in stare, o natiune post-comunista care aveam niste reguli, niste principii dupa care functionam, dupa care sistemul functiona, ca si celelalte natiuni post-comuniste din celebrul CAER (piata interna a tarilor comuniste) sa ne punem usor-usor pe picioare?

Cine a “pus mana pe putere”? Daca raspundem la aceasta intrebare gasim cu usurinta raspunsul la intrebarea: “De ce suntem acum in genunchi?”. Cine a pus mana pe putere dupa faimosul ’89? Dupa asa-zisa revolutie din ’89? Sa fii fost oare poporul cel care si-a luat soarta in propriile maini? Sa fii fost oare parintii, copiii, rudele celor care cu atata spirit de sacrificiu si atata nebunie frumoasa au murit in acele zile? Sa fii fost taranii care munceau cu atata truda pamantul tarii? Sa fii fost muncitorii din fabrici si uzine care au iesit in strada fara nici cea mai mica urma de regret, fara nici cea mai mica urma de frica si de indoiala intr-un viitor mai bun?

NU! Raspunsul la toate aceste intrebari este un mare si un apasator NU! Puterea, in forma in care exista ea la acea data a ramas in mainile celor care au detinut-o si mai inainte. Ceea ce s-a intamplat in acele zile fierbinti ale Estului Europei a fost o schimbare de sistem, impusa, stabilita, venita “in plic”. Numai ca noi am preferat sa facem aceasta trecere in modul nostru – “ca la noi la nimenea!”.

La noi nu s-a dorit “revolutia de catifea” care a existat in toate tarile comuniste, unde sistemul si-a predate fraiele in mod deschis, la vedere, cu asumarea trecutului si cu disponibilitate pentru colaborare in viitor. Nu, la noi s-a preferat inscenearea acestui masacru televizat, acestui experiment TV care inca ne bantuie si astazi.

Se vorbeste de esalonul II ca fiind cel care a preluat administrarea tarii. Nu cred. Se vorbeste despre o mare conspiratie inceputa in timpul comunismului menita sa ingenuncheze tara unor interesa mai de la vest sau mai de la est. Se poate.

Dar in tot acest scenariu care se desfasura inaintea ochilor nostri noi, romanii, unde am fost? Noi, romanii, unde am fost cand s-au intamplat toate nenorocirile de 24 de ani incoace?

Poate atunci, in valtoare evenimentelor, nu ne venea sa credeam ca incepusem sa ne luam tara inapoi. Poate atunci, in fierberea acelor zile, nu mai gandeam limpede si am actionat multi din impuls! Poate atunci, orbiti de atata libertate, nu am mai vazut gardul care incepuse a se construi incet inaintea ochilor nostri. Poate atunci, imbatati de curaj, nu am vazut lacrimile din trupul tarii care incepusera sa curga in rauri.

Asta pot sa inteleg. Dar ce nu pot sa inteleg si nu cred ca voi putea vreodata – este cum am permis noi, ca neam, ca natiune, sa se intampla toate cele care se stiu din ’89 incoace. Unde ne erau profesorii de macroeconomie? Unde  ne erau juristii? Unde ne erau inginerii? Unde eram noi, cu totii?

Era tara noastra pregatita sa tina piept tavalugului capitalismului versat existent la acea vreme in Europa? Era sistemul nostrum nou-creat (sau mai bine-zis pseudo-sistemul nostrum) capabil de concurenta la adresa sistemelor construite de-a lungul zecilor de ani in Europa de Vest?

Eu cred cu tarie ca NU. Nu era atunci si acum cu atat mai mult. Daca atunci inca aveam industria asa cum era, dar care ne condusese la independenta financiara internationala, acum aceasta industrie, sub pretextul mult-trambitatei privatizari, a fost redusa la un mormam de fiare vechi in cel mai buna caz, daca nu la terenuri virane in care zburda in voie maidanezii zilelor noastre.

In consecinta, ce-am avut? Am avut o tara cu un potential enorm de dezvoltare, care putea cu usurinta sa treaca imbracata in alb in noua ei faza de existenta. Am avut minti stralucite care, daca nu si-au dat ultima suflare prin nu-stiu-ce temninta comunista sau canal – a preferat sa plece capul si sa pactizeze cu sistemul comunist si sa se prefaca doar a lupta la adresa acestuia. Dar nu ne-au lasat altii sa ne imbracam in acest vesmant alb, diafan, al unei tari primenite de ce fost si ni s-a dat sa imbracam tot aceiasi haina greoaie de iarna de culoare gri-sobolan, si sa o purtam pe tot cursul anului.

Ce-am pierdut? Eu cred cu tarie ca ne-am pierdut pe noi insine in acele vremuri, in acele zile. Ne-am pierdut pe noi ca tara, ca neam, ca natiune. Ne-am pierdut pe noi ca oameni, ca mandri locuitori au unor pamanturi pre-roditoare cu toata lumea. Ne-am piedut pe noi in identitate, nu mai stim cui apartinem si daca mai apartinem cuiva.

Dar, pentru ca exista si un “dar”, toate acestea se mai pot inca schimba. Inca nu e prea tarziu. Inca mai gasim “insule de Romanism” in frumoasa noastra tara. Inca ne mai putem molipsi de nationalism unii de la altii. Si nu trebuie sa ne fie team de cuvinte. Nationalismul este intalnit la tot pasul in Europa. Numai noua ni s-a impus sa nu mai folosim acest cuvant, ca are un sens radical, ce nu este in acord cu noua stare de lucruri.

Dar se pare sa nationalismul revine “la moda”. Globalizarea, daca si cand se va face, trebuie sa se faca prin unificarea diversitatii si nu prin omogenizarea ei. Nu poti sa globalizezi sisteme si natiuni déjà omogenizare asa cum se incearca astazi.

Sper sa traiesc sa vad ziua in care noi, Romanii, vom fi printre cei care vom da liderii lumii….

Zalmoxis

 

mai multe articole in Romani in Lume