Am inteles multe ganduri ale tale. Imi placea sa te descopar fara sa iti spun milioane de intrebari stanjenitoare, la care probabil nici nu mi-ai fi raspuns cu sinceritatea pe care o doream.
Stii ce ma uimea la tine? Faptul ca nu iti luai ramas bun sau nu stiai sa-ti iei ramas bun. La inceput te credeam grosolan si lipsit de educatie. Gandurile astea despre tine erau absolut socante, pentru ca nu doream sa gandesc urat despre barbatul care imi tulbura sufletul atat de mult.
Cateodata ma uimea duritatea vorbelor tale. Au fost singurele intrebari directe pe care ti le-am pus la care nu ai raspuns niciodata, legate de atitudinea ta cateodata surprinzator de neplacuta, agresiva chiar.
Intrebarile au continuat sa bazaie in mintea mea, sacaitoare, ca zgomotul enervant al unui tantar, care te trezeste in miezul noptii.
Azi, mai bine zis, in dimineata asta ploioasa intrebarile mele au primit si un raspuns. Nu, nu mai speram sa le dau un sens sau sa gasesc o logica, dar uite ca in cele mai neasteptate momente primesti raspunsurile din cele mai neasteptate locuri.
Erai stangaci in gesturi la fiecare plecare a mea. Nu erai ca alti barbati care sa-mi spuna nimicuri dulciuri, privindu-ma gales in ochi.
Tu doreai ca eu sa raman. Simplu. Pentru tine ramas bun insemna o despartire, iar tu nu doreai sa te desparti de mine.
Doreai ca eu sa raman.
Nu ma imbratisai de plecare, pentru ca iti doreai ca eu sa nu fi plecat.
Intamplator am regasit un mesaj al tau.. in care imi spuneai sa raman. Unul dintre sutele de mesaje in care imi spuneai: „Nu mai pleca. Ramai cu mine.”
Nu erai nepoliticos. Doar mai iubeai. Mai tarziu ai inceput sa ma urasti la fel de mult pe cat ma iubeai.
Intr-o zi tu ai fost cel care a plecat. Ai plecat furisandu-te fara sa spui acel La revedere sau Adio. Ti-am si spus. Esti un las, Pur si simplu esti las. Putea sa ma strangi in brate si sa-mi spui. Plec si plec pentru totdeauna. Dar nu ai facut asta. Te-ai furisat pe usa din dos a vietilor noastrea. M-a durut, lasitatea gestului tau, facandu-ma sa gandesc urat despre tine.
Dar in dimineata asta ploioasa am inteles ca pur si simplu nu poti sa-ti iei ramas bun de la mine. Desi ai plecat, ai fi vrut sa ramai.
Nu-ti poti lua ramas bun, atunci cand intreaga ta fiinta vrea sa se intoarca.
Intre cer si pamant intotdeauna vom fi impreuna.
Amintirile Evei copyright by Maddie Ancuta
www.radiocatch22.com
Tag Archives: tineri scriitori Londra
As fi putut
As fi putut sa-ti spun multe. De exemplu. as fi putut sa-ti spun: “Te iubesc!”
Dar am tacut si te-am lasat sa pleci, privindu-ti umbrele care se strecurau parsiv devenind stapanele chipului tau.
Punandu-ti ici colo cate o culoare, schimbandu-ti fizionomia in mod dramatic.
Continui sa te privesc; cu mintea care este implicata in procesul cunoasterii. Iti privesc umbrele care te mascheaza, impiedicandu-ma sa te recunosc.
Imaginea ta deteriorata este stearsa de valurile sufletului meu, care, te simt intotdeauna, indiferent cat de multe culori sumbre iti distorsioneaza chipul.
As fi putut sa-ti spun multe la plecare. Te-am urmarit tacuta din spatele usilor de metrou care au luat forma unei cortine ce cade peste actori la sfarsitul piesei. Tu ai fost actorul si eu cea care a privit spectacolul? Am fost amandoi pe aceeasi scena in acelasi timp? Ne-am imbratisat dupa caderea cortinei? Se pare ca da.
Intotdeauna fiinta mea a fost cu tine, in tine si in fata ta.
Sufletul meu te recunoaste. El este punctul meu de referinta in mijlocul scenariului care se afla in permanenta miscare al lumii fizice.
As fi putut sa fac multe : sa fi apasat butonul rosu al metroului care deschide usile, sa fi alergat dupa tine si sa-ti spun: “Raman”!
Ce am facut? Absolut nimic.
Te-am lasat sa pleci stiind ca luminile din tine imi vor calauzi pasii pentru a ne regasi intr-o zi.
mai multe capitole in Saruti asa cum scrii
copyright by Maddie Ancuta
23.08.2014
