o vrabie

Am tras cu prastia-n ea si-am lovit-o
Pe urma o zi si-o noapte intreaga
Am tot plans-o si am tot jelit-o

Mai tarziu am crescut flacaiandru
M-am indragostit nebuneste de-o fata
Si nu stiu de ce intr-o zi a murit
Si-n alta zi a fost ingropata

De mult nu mai trag cu prastia-n vrabii
De mult nu mai merg la nici o-ngropare
Soarele apune dupa niste neguri
Si rasare-n flacari din mare”

 

Azi m-am gandit tot timpul  la aceasta piesa pe care am auzit-o cand eram foarte mica. Nu intelegeam la vremea respectiva prea multe, dar stiu ca a ramas in sufletul meu datorita versurilor dar si a muzicii.

Luni  povesteam despre ce inseamna prieten adevarat.

Azi este un iubit, maine un prieten, poate fi un parinte  sau un partener de afaceri.

Se intampla in viata fiecaruia dintre  noi ca in ciuda intelepciunii,  calitatilor sufletesti, dovezilor de devotament sa nu fie intelese, sa nu fi crezute.

Adesea oferi dovezi de dragoste, loialitate, incredere neconditionata si cu toatea astea in permanenta ti se cer noi si noi dovezi.

Increderea si dragostea nu trebuie sa doara.

Intr-o zi fara sa vrem ucidem o pasare…

In alta zi in ciuda bunelor noastre intentii sau sentimente ucidem un suflet…

Intr-o alta zi ucidem o dragoste…

Cred ca fiecare din noi a vazut la un moment dat o pasare moarta. Prefer sa vorbesc despre pasari si dragoste…

Imi amintesc ca eram la bunici cand am gasit un porumbel mort. Impreuna cu fratele meu l-am luat si l-am ingropat.

Nu mai stiu daca am plans, dar stiu ca m-a impresionat pasarea pe care o stiam libera si fericita in zborul ei, care-si cauta partenerul de viata si zbor iar  dintr-o data… cineva sau ceva  a ucis-o.

Cred ca atunci a fost prima mea viziune asupra mortii.

Dar cred ca mult mai grav este cand in loc de piatra iei cuvintele si le arunci in partenerul tau (iubit, amant, prieten, parinte, copil etc).

Sigur nu o sa moara, desi in multe povesti de dragoste am citit cu totii,  ca se moare si din dragoste sau mai bine zis din lipsa dragostei

Este o realitate , desi trista, este o realitate.

Adesea am auzit astfel de povesti cu Othelo si Desdemone moderne.

Este foarte dureros sa nu fi crezut in ciuda dovezilor de dragoste, loialitate si incredere . Cu cat te zbati sa demonstrezi dragostea ti se cer din ce in ce mai multe dovezi.

Traim cu adevarat vremuri in care sentimentele sunt devalorizate, un “Te iubesc” nu mai are greutate sau cand spui: “Imi e dor de tine” sau “Ai incredere in mine!

Cand  aceste sentimente sunt adevarate ele trebuie simtite daca nu sunt crezute atunci cand sunt spuse.

Altfel cuvintele tale de neincredere vor avea duritatea pietrei.. iar intr-o zi dragostea o sa moara.

O sa moara prietenia, increderea, onestitatea

Cuvintele tale reci si gri vor  ucide un suflet.

Vei vedea cum moare  si atunci vei realiza ca tot ce-ti ramane de facut este  doar sa o ingropi.

Ingropand o data cu ea si o parte din tine.

Desigur ca intentia ta nu a fost sa o omori..dar

O vei jeli, o vei ingropa

Degeaba mai plangi…ce ai omorat..omorat ramane.

 

Cuvintele dor, cuvintele ranesc,  cuvintele  distrug o dragoste, increderea si speranta.

Dar cuvintele pot aduce si multa fericire.

Foloseste cu intelepciunea puterea lor.

Te-ai intrebat vreodata cat de dure sunt cuvintele tale?

Iti pasa daca ele  provoaca suferinta celui caruia i le adresezi?

As vrea sa te gandesti si sa-ti recunosti de cate ori.. ai  ranit pe cineva . Si de ce  intotdeauna persoana ranita este cineva care este aproape de tine, care te asculta, te intelege, te iarta?

Vei ramane doar cu stafiile gandurilor si amintirilor tale.

Nu lasa sa te urmareasca tot restul vietii …

 

Tu ai ucis vreodata o…vrabie  sau un suflet?

 

Maddie Ancuta