Precizări ale Ministerului Afacerilor Externe
cu privire la atribuţiile ce îi revin în relaţia cu Institutul Cultural Român
Ministerul Afacerilor Externe a luat act de decizia Comisiilor reunite pentru cultură şi pentru politică externă din Senatul României privind revocarea din funcţie a conducerii operative a ICR.
Deşi în ultima perioadă au existat mai multe comentarii făcute de către preşedintele ICR, domnul Andrei Marga, privind cooperarea Institutului cu instituţia noastră, Ministerul Afacerilor Externe a manifestat reţinere în a se exprima public pentru a nu influenţa analiza şi deciziile Comisiilor competente din Senatul României.
Faţă de ultimele ieşiri publice ale preşedintelui ICR, ne simţim datori, pentru corecta informare a opiniei publice, să facem următoarele precizări.
I. Atribuţiile Ministerului Afacerilor Externe în raport cu ICR şi cu Institutele din străinătate
Institutele Culturale Româneşti din Străinătate – ICRS – funcţionează pe baza Legii 356/2003 şi a HG 492/2004, conform cărora Ministerul Afacerilor externe are ca atribuţie finanţarea activităţii administrative a celor 18 ICR-uri din străinătate (chirii spaţii, chirii locuinţe, salarii personal, întreţinere, etc.). Nu are nici un fel de atribuţii în ceea ce priveşte programele culturale, acestea fiind finanţate şi coordonate exclusiv de ICR Bucureşti.
În proprietatea MAE se află 7 sedii ICR iar 11 sedii utilizate de ICR sunt închiriate.
În anul 2012 a fost adoptată OUG 27/2012, prin care ICR trece sub control parlamentar, rolul de control şi decizie aparţinând comisiilor de Cultură şi Politică Externă ale Senatului.
Responsabilităţile MAE în gestionarea ICRS (asimilate misiunilor diplomatice ale României) rămân neschimbate:
- asigurarea bugetului pe linie administrativă
- funcţionarea personalului
- infrastructura logistică.
Conţinutul activităţii ICR şi finanţarea programelor, controlul calităţii, politicile şi strategia ICR revine în exclusivitate ICR Bucureşti.
Ministerul Culturii avizează, alături de MAE, propunerile de numire a directorilor şi directorilor adjuncţi, înaintate de ICR Bucureşti comisiilor din Senat .
II. Atribuţiile Ministerului Afacerilor Externe în evaluarea Institutelor culturale din străinătate
Pe baza legii, Ministerul Afacerilor Externe realizează, o dată pe an, împreună cu ICR, evaluarea activităţii directorilor de ICR-uri. Evaluarea se realizează de către o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai ICR şi MAE. ICR Bucureşti analizează conţinutul, calitatea, eficienţa şi impactul programelor culturale.
În activitatea de evaluare, MAE are în vedere următoarele criterii:
· raporturile de colaborare cu direcţiile de specialitate din MAE.
· raporturile de colaborare cu misiunile diplomatice ale României (termenii colaborării, realizarea de proiecte în comun).
· valoarea programelor ICR-urilor în contextul obiectivelor de politică externă
· respectarea prevederilor statutului diplomatic privind neutralitatea politică
· concordanţa cu criteriile şi exigenţele activităţii în sistemul diplomatic
· rezultatele obţinute prin implicarea în activităţi academice, de colaborare cu partenerii locali şi de gestionare a problematicii legate de prezenţa bursierilor români
· evidenţierea raporturilor de colaborare cu membrii comunităţii româneşti.
În mod firesc, pot apărea suprapuneri sau diferenţe, având în vedere setul diferit de criterii de evaluare aplicate, potrivit competenţelor instituționale care decurg din lege, de către cele două instituţii, MAE, respectiv ICR.
Trebuie subliniat faptul că, în acordarea calificativelor anuale, criteriile ICR, elaborate pe baza legii, prevalează.
III. Înfiinţarea de noi Institute culturale în străinătate
Premisele necesare pentru înfiinţarea de noi institute în străinătate sunt: temeiul legal intern (stipulat prin HG 492/2004) şi extern (existenţa unor acorduri interguvernamentale), voinţa partenerului extern, demersul comun al celor trei instituţii româneşti (ICR, MAE şi Ministerul Culturii), îndeplinirea condiţiilor logistice şi financiare necesare.
În momentul de faţă funcţionează 17 institute şi o filială: Paris, New York, Budapesta cu filială Szeged, Berlin, Veneţia, Roma, Viena, Praga, Londra, Madrid, Lisabona, Varşovia, Stockholm, Chişinau, Tel Aviv, Istanbul, Bruxelles).
Totodată, în prezent, există baza legală internă pentru înfiinţarea de noi ICR-uri la Kiev, cu filială la Cernăuţi, la Moscova şi la Beijing. Acestea pot fi înfiinţate după ce ţara gazdă îşi va fi dat acordul.
În ce priveşte înfiinţarea unui nou institut cultural în sudul Germaniei, acesta nu a fost prevăzut iniţial, prin HG 492/2004. Având în vedere existenţa mai multor opţiuni pentru sediu, Munchen şi Nurnberg, este în curs de desfăşurare o analiză în acest sens. Opţiunea exprimată de ICR a vizat crearea „unui Institut Cultural Român de sine stătător la Nurmberg-Munchen” lăsând la latitudinea MAE decizia finală întrucât finanţarea infrastructurii revine, conform legii, instituţiei noastre.
Luând în considerare cele de mai sus, MAE a consultat misiunile diplomatice de la Berlin şi Munchen cu privire la cea mai bună soluţie şi întreprins o evaluare a costurilor pe care le-ar implica cele două opţiuni.
Trebuie specificat faptul că, înainte de a demara procedura de iniţiere a unei Hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unui nou institut cultural în Germania, este necesară obţinerea acordului MAE german. Există o reacţie pozitivă a landului Bavaria. Afirmaţia că şi guvernul federal şi-ar fi exprimat acordul nu corespunde realităţii.
La momentul de faţă sunt studiate ambele opţiuni, fiind necesară finalizarea analizării posibilităţilor bugetare de suportare a costurilor (sediu şi personal). Rolul decisiv în această privinţă îi revine Ministerului Finanţelor Publice.
Despre aceste demersuri şi stadiul lor ICR Bucureşti a fost ţinut în permanenţă la curent.
În cazul ICR Kiev, care, spre diferenţă de viitorul institut cultural din sudul Germaniei, are bază legală internă de înfiinţare, subliniem faptul că, încă din 2007, partea română a înştiinţat partea ucraineană despre deschiderea ICR Kiev şi a filialei de la Cernăuţi în aceleaşi condiţii în care a fost deschis şi Centrul de Informare al Ucrainei la Bucureşti, respectiv ca secţii culturale ale Ambasadei României la Kiev şi ale Consulatului General al României la Cernăuţi.
În prezent continuă demersurile pentru închirierea unui sediu al ICR Kiev în condiţiile agreate de MAE şi ICR.
În finalul acestor precizări pe care le apreciem necesare pentru o corectă informare a opiniei publice, exprimăm o serie de consideraţii de ordin general.
Este incorectă încercarea Preşedintelui ICR de a transfera responsabilitatea exclusiv asupra MAE pentru eventualele disfuncţionalităţi în activitatea ICR-urilor din străinătate. De altfel, ponderea celor două cazuri semnalate, Kiev şi Munchen-Nurnberg, nu este de natură să altereze ansamblul activităţilor de promovare a culturii române de către sistemul ICR în străinătate.
Anumite dificultăţi în activitatea unor ICR-uri semnalate de către misiunile diplomatice ale României din ţările de reşedinţă au fost provocate de reacţiile nefavorabile ale mediilor culturale şi ale diasporei faţă de schimbările de personal operate de ICR. MAE a urmărit sistematic ca modificările în structura de personal să se facă în conformitate cu prevederile legii şi a acţionat conform solicitărilor preşedintelui ICR şi hotărârilor Comisiilor de Cultură şi Politică Externă ale Senatului, acestea din urmă având caracter obligatoriu.
În ceea ce priveşte dificultăţile de ordin logistic şi financiar, este cunoscut faptul că MAE dispune de resurse limitate. Acestea sunt folosite în conformitate cu legislaţia în vigoare încercându-se, în cât mai mare măsură, asigurarea bunei funcţionări atât a ICR-urilor cât şi a misiunilor diplomatice. Înfiinţarea unor noi ICR-uri trebuie să ţină cont de resursele financiare disponibile şi de necesitatea de a asigura, în primul rând, buna funcţionare a celor existente.
Totodată ţinem să evidenţiem faptul că dialogul dintre MAE şi ICR este permanent, sistematic, dovadă fiind corespondenţa pe temele de interes precum şi soluţionarea, potrivit legii, a unui număr mare de solicitări. Este cu atât mai de surprinzător că două cazuri în curs de soluţionare, unde, aşa cum am arătat, procedura şi durata parcurgerii procedurii nu depind de MAE, sunt invocate ca principale cauze ale neajunsurilor în activitatea ICR.
Tratarea în această manieră a problemelor ar putea reflecta lipsă de sinceritate şi o incorectă abordare din punct de vedere politic a responsabilităţii fiecărei părţi faţă de activitatea de promovare a culturii româneşti şi a imaginii României în străinătate.
Ne exprimăm convingerea că, pe baza continuării dialogului interinstituţional şi respectării riguroase a legii, problematica rămasă în suspensie va fi finalizată în cel mai scurt timp. O analiză a activităţii ICR-urilor din străinătate solicitată de şeful Guvernului, desfăşurată sub coordonarea Comisiilor de Cultură şi Politică Externă ale Senatului, conform prevederilor legale, nu poate fi decât benefică în identificare problemelor, soluţiilor, responsabilităţilor fiecărei părţi.
Conlucrarea, şi nu atitudinea de adversitate şi învinovăţire a partenerului este soluţia pe care continuăm să o promovăm.
