Despre doruri
Afisul mi-a atras atentia. Doi soldati carand un al treilea soldat pe o targa. ”In amintirea eroilor nostri!”, era scris cu litere mari si adanci. Florile sangerii subliniau efectul cuvintelor. Vederea acestei imagini, a facut ca subconstientul meu sa se trezeasca furios.
Instantaneu am simtit mirosul de praf de pusca in nari, adulmecand Moartea care isi contabiliza cu indiferenta victimele. Alergam de la un soldat la altul, rugandu-ma disperata sa nu ai nevoie de ajutorul meu. Printre maldarele de pamant imbibate cu sange vedeam hidosenia ascutita a Mortii. Respiratiei ei harjaita de zgomotul gloantelor ma urmarea sufocanta. Rochia mea atarna grea, plina de namolul format din carne sfasiata si pamant. Mirosul ei pestilential ne inconjura, punand stapanire peste vietile noastre. Mainile pline de sange ale ranitilor se agatau disperate de picioarele mele, facandu-ma sa cad la aproape fiecare pas. Alergam de la un tipat la altul. Nu-mi amintesc ce este frica, nici macar nu stiu daca vreodata mi-a fost frica. Cu inima batand cu putere, gaseam in mine forte nebanuite ajutandu-ma sa trec de la un ranit la altul. Unora reuseam sa le verific pulsul, altora se le inchid ochii. Langa mine, cei doi bracandieri faceau trierea printre vietile lasata de Moarte, in graba ei de a castiga toate batalile.
Privirea mea te gaseste. Imi fac cu greu loc printre morti aruncati unii peste altii, bucati de oameni imprastiati pe camp si ranitii care se agatau de fusta mea. O durere surda isi face simtita prezenta in pulpa stanga. Aud strigatul disperat al uni soldat care cauta sa ma opreasca din fuga mea nebuna spre tine. In jurul meu se face brusc liniste. Durerea din picior este din ce in ce mai acuta. Ajung in fata ta..privirea ta este atintita fix catre cer. Iti caut cu miscari reflexe pulsul. Rup zdrentele uniformei care iti acopereau pieptul. Urechea mea se aseaza pe inima ta cautand cu disperare un zgomot. Nu mai simt durerea din picior, nu mai aud strigatele disperate ale celor din jurul meu, nu mai simt nici macar mirosul Mortii care si-a instalat regatul pe campul de lupta. Mainile mele pline de sange, iti inchid ochii, ochii pe care nopti intregi i-am sarutat. Buzele mele iti saruta buzele, cautand sa-ti dea caldura lor. ”De ce? De ce? De ce?! intrebare pe care mintea mea, o pune in mod inutil.
O miscare puternica in burta, imi aduce aminte ca viata ta continua in mine. Atat imi mai amintesc. Viata ta continua in mine sa creasca. O liniste taioasa ne-a inconjurat. Mi s-a facut somn, imi era frig. Tie iti era atat de frig, cel putin asa credeam eu. Buzele tale erau crispate intr-un zambet neterminat. Am adormit intinsa pe trupul tau, trup caruia doream sa-i redau viata din mine.
Un ultim zgomot asurzitor ne-a adus pe toti trei impreuna. Stiai ca te iubesc, stiai ca te iubim, si nu te-am fi lasat niciodata sa pleci singur intr-o lumea necunoscuta. Trebuia sa fim toti trei impreuna, pentru totdeauna, in Viata si in Moarte.
Ca prin ceata, am vazut chipul curios al unei batranele care imi zambea, facandu-mi frenetic cu mana.
M-am oprit si i-am intors zambetul inapoi.
-Buna ziua, doamna doctor, ce mai faceti?
-Multumesc, bine, am raspuns, cautand printre amintirile recente numele ei.
Dar amintirile mele, fac un pas urias in timp. In timpul copilariei mele, Cand eram doar o fetita cu ochi negri si parul impletit in codite. Eram asezata in hamac si citeam. Era vremea cand nu stiam ce inseamna iubiti, iubiri sau amanti. Citeam si-mi era dor. Nu stiam ce este cu acel dor, de ce imi este dor sau de cine imi este dor. Dar stiu ca acel dor cateodata imi sfasia inima. Ma duceam la mama mea sa o intreb de ce simt anumite lucruri ca si cum le-as mai fi trait. Mama razand imi spunea ca am imaginatie bogata si ma trimitea la joaca. Fetita s-a transformat inr-o adolescenta frumoasa, cu trup suplu si puternic, privire patrunzatoare si inteligenta. O adolescenta curioasa, care radea mult si dansa. Dorul nu ma lasa in pace, dar invatasem sa traiesc cu el. Dansam si radeam mult, dar niciodata nu-mi era dor de cei care ma invitau la dans.
Stiam doar ca imi este dor.
Noptile mi le petreceam intrebandu-ma de unde vine acest dor imens, dorul unei femei care era indragostita si iubea cu stoicism si credinta. Pe cine iubeam eu atat de mult?
Doamna cu dintele de aur, ma strange usor de mana, smulgandu-ma din valtoarea amintirilor.
Pleaca, tragandu-si catelul dupa ea, in cautarea unui alt partener de discutie.
Nu stiu de ce dorul meu de atunci seamana cu dorul meu de azi pentru tine.
Busc furia face sa-mi zvacneasca sangele prin vene, lasandu-ma fara control.
Sunt furioasa pe tine si nervii tai.
Sunt furioasa pe lipsa ta de incredere si rabdare.
Sunt furioasa pe lipsa de control asupra orgoliului tau.
Nu spun ca am fi avut o relatie usoara, pentru ca nu am fi avut.
Pot sa dau eu timpul inapoi si sa nu fi fost maritata? Pot sa dau eu timpul inapoi atat de mult incat eu sa nu fiu martora la moartea noastra?
As fi vrut sa fie altfel, dar nu este. Lacrimile mi-au invadat chipul. O miscare brusca ma face sa-mi duc mana spre burta.
Imi e dor de tine… dorul de azi seamana cu dorul copilariei mele.
Viata ta continua in mine…
fragment din Jurnal
