Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: romani morti Algeria

Politichie

Intalnire Titus Corlăţean cu ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris

Published by:

Întrevederea ministrului Titus Corlăţean cu ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris

 

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit, astăzi, 22 ianuarie 2013, pe ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris.

Cei doi interlocutori şi-au manifestat interesul pentru relansarea Parteneriatului Strategic existent între România şi Marea Britanie, prin intensificarea atât a contactelor bilaterale la cel mai înalt nivel, cât şi a cooperării economice. În context a fost menţionată vizita pe care secretarul de stat pentru afaceri europene, David Lidington, intenţionează să o efectueze în România în viitorul apropiat.

Oficialul britanic a reiterat angajamentul guvernului pentru ridicarea restricţiilor impuse cetăţenilor români pe piaţa muncii din Marea Britanie, începând cu data de 1 ianuarie 2014. L-a asigurat pe ministrul român despre eforturile depuse de autorităţile britanice pentru ca procedurile administrative aferente obţinerii de către cetăţenii români, în special de către studenţi, a documentelor necesare şederii legale pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi a permiselor de muncăsă se desfăşoare în conformitate cu legislaţia europeană în materie. 

Şeful diplomaţiei române a prezentat progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi a exprimat angajamentul părţii române de a avansa reformele  pentru îndeplinirea  angajamentelor în domeniu. Diplomatul englez a exprimat disponibilitatea părţii britanice de a continua colaborarea cu autorităţile române relevante în cadrul dimensiunii de cooperare a MCV. Referitor la aderarea României la spaţiul Schengen, ambasadorul britanic a menţionat că Marea Britanie,  deşi nu aparţine spaţiului Schengen, oferă României întregul său sprijin.

Cei doi oficiali au exprimat condoleanţe asupra pierderilor de vieți omenești suferite de ambele țări în criza ostaticilor din Algeria. În context, au evidențiat calitatea colaborării dintre România şi Marea Britanie în acest caz. În planul mai larg al combaterii terorismului, și referindu-se la discuțiile recente din reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, dedicată situaţiei din Mali, a fost subliniată necesitatea unor reacții ferme din partea comunității internaționale. Ministrul român a evidenţiat necesitatea revizuirii Strategiei de Securitate a Uniunii Europene, având în vedere provocările globale actuale generate de terorismul internaţional.  Alt subiect abordat s-a referit la poziţiile celor două ţări privind evoluţiile din Siria.

Oficialul britanic a comunicat ministrului român intenţia ambasadei britanice de a organiza o serie de evenimente culturale în luna iunie 2013, cu prilejul sărbătoririi a 75 de ani de activitate a instituţiei culturale britanice „British Council” în România. Ministrul român şi-a exprimat dorinţa ca un număr de astfel de evenimente să fie organizate, în colaborare, de către MAE şi ambasada Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti.