Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: romani in lume

Romani in lume

“Cu ajutorul artelor martiale iti poti gasi drumul in viata”

Published by:

karate Londra“Cu ajutorul artelor martiale iti poti gasi drumul in viata”

 Totul a inceput in 1988 cand incepuse sa practice lupte libere.

 Atentia i-a fost atrasa de cineva imbracat in karate-gi (costumatia specfica karate) si o centura portocalie.

 “Am ramas fascinat de acea imagine si desi am cautat sa practic karate nu am gasit, la vremea aceea fiind in ilegalitate cluburile de karate si practicantii antrenandu-se pe ascuns pe unde apucau”, ne povesteste Shihan Catalin Balanica

 “Dupa ’89 imediat au iesit la lumina practicantii si au aparut legal astfel si primele cluburi de arte martiale, ocazie pe care nu am ratat-o si astfel in martie ’90 am inceput sa practic karate la unul din cele cateva cluburi aparute la vremea aceea in Braila.

 Shihan Catalin Balanica a inceput sa studieze si alte arte martiale in incercarea de a deveni un practicant de arte martiale cat mai complet.

Dupa multi ani de practica in lumea artelor martiale a avut norocul sa intalneasca, in Romania un adevarat maestru de kenjutsu (arta sabiei japoneze).

 “Din acel moment totul a fost altfel. Am inceput sa completez la partea lipsa din pregatirea mea, respectiv studiul armelor si al filozofiei samurailor.

Am ajuns in UK in 2011  dupa 12 ani experienta in sistem militar (Mapn si ulterior Jandarmeria Romana) dupa ce am constatat ca sistemul pe care il slujisem nu imi oferea nici macar veniturile si conditiile unui trai decent plus batjocura la care eram supus datorita regimului politic.Janadarmeria Romana FPYT3F811167-02 SEDUYU481292-02

Astfel ca mi-am luat inima in dinti si am plecat spre necunoscut in ideea de a imi schimba viata in mai bine si de a oferi copilului meu nenascut la acea data un viitor mai luminos”.

 “Motivul pentru care copiii si tinerii sunt atrasi de arte martiale si am fost si eu la randul meu atras, e conceptia ca vei invata sa te lupti si astfel vei fi oarecum mai in siguranta intr-o lume plina de violenta, dar ulterior vei descoperi ca artele martiale inseamna mai mult decat “bataie” respectiv un mod de viata cu foarte multa filozofie,un mijloc de disciplina si combinatia dintre partea fizica si partea mentala in care te vei descoperi pe tine insuti.

 Cu ajutorul artelor martiale vei invata de fapt sa iti folosesti resursele in a trece obstacolele aparute in viata si contrar aparentelor controlandu-ti agresivitatea existenta in fiecare in procent mai mare sau mai mic vei deveni un om mai bun.

In prima faza a practicarii artelor martiale telul este sa devii un luptator cat se poate de bun,dar in timp provocarea cea mai mare este sa combini si sa excelezi si a preda arte martiale.Din pacate cunosc cazuri destule de mari campioni care nu au reusit sa devina si buni pedagogi si buni instructori care niciodata nu au excelat in partea competitive”.

 Ca sportiv, Shihan Catalin Balanica, a castigat cateva competitii interne si internationale dar satisfactia cea mai mare a fost cand unii dintre elevii lui au reusit sa obtina rezultate mult mai bune decat el in plan intern si international.

 “Sincer, am abordat intotdeauna partea martiala mai mult decat partea sportiva competitionala,am ales sa fac arte martiale pentru viata nu pentru o perioada limitata,diplome si cupe.

Ca antrenor am crescut generatii de elevi si sunt foarte mandru cand aflu ca majoritatea lor au ajuns oameni de calitate,cu studii si perspective optimiste de viata. Cu unii dintre ei inca pastrez legatura si ma bucur ca intr-o oarecare masura le-am influentat viata in bine.

In prezent desi lumea este intr-o continua graba si acaparata de tehnologie constat cu bucurie ca nu a scazut interesul tinerilor pentru miscare respectiv pentru arte martiale.

Problema tinerilor din ziua de azi si nu numai e o acuta lipsa de identitate si lipsa de originalitate, am intalnit adulti care nu stiu cine sunt cu adevarat si ceea ce ii poate face fericiti deci ce putem spune despre tineri.

 Cu ajutorul artelor martiale iti poti gasi Calea si desi nu e tocmai o cale usoara satisfactia ulterioara e mare.

 Aici in UK lucrez la un proiect intitulat “Satori Dojo Samurai School”dar momentan predau ca un Ronin in vechile timpuri ale samurailor, adica predau in diverse locatii. Predau in special in La fitness Bayswater dar si in parcuri sau la domiciliul catorva elevi.

Imi doresc sa reiau predarea artelor martiale si copiilor pentru ca ei sunt viitorul si in acest sens voi cauta locatii accesibile financiar si nu numai” mai spune Shihan Catalin Balanica.

 Mai multe detalii Shihan Catalin Balanica si activitatea lui se pot gasi si pe www.satoridojo.webs.com sau la nr de tel.07427528944.

 

redactor Oana Grigore

mai multe articole despre in Romani in lume

 

Romani in lume

Ţara nonvalorilor

Published by:

Dsubculturae ceva timp nu mai citesc presa, nu mă mai uit  la televizor şi în general am renunţat să mai fiu sclavul unei imbecilizări a populaţiei cu ajutorul massmedia. Sunt destui imbecili în România, a se deschide televizorul la orice oră şi pe orice canal pentru exemple, nu mai e nevoie şi de mine, părerea mea. După Revoluţie am asistat la o adevărată explozie de ziare pline de subiecte care mai de care mai incitante : lupte verbale pentru democraţie şi libertate, a se citi execuţii în stil comunist,  demascări ale corupţiei şi ale măgăriilor făcute de clasa noastră conducătoare, politică sau nu,că mult le-a păsat lor de asta în timp ce ne jefuiau şi de ultima fărâmă de demnitate, execuţii publice, a se vedea mulţumirea adresată de tovarăşul Iliescu minerilor care au masacrat oameni paşnici care protestau împotriva neocomunismului,  demascări ale prostiei celor care vor să ne conducă ţara, a se vedea discursurile pline de bun simţ gen Măi animalule sau Ţigancă împuţită.. Oamenii citeau despre adevăruri incomode şi puteau să ia atitudine, să ceară socoteală sau să se revolte. Puteau dar să fim serioşi la noi revoluţie se face numai la comandă de la Washington sau Moscova cum a fost în 1989. Apropo suntem singura ţară excomunistă care n-a recunoscut că nu a fost de fapt revoluţie ci o lovitură de stat Dacă am recunoaşte lovitura de stat unii revoluţionari care ne conduc ar trebui trimişi să-i ţină de urăt lui Stănculescu aşa că Trăiască Revoluţia Română. Singura opoziţie practicată în România este cea făcută la un pahar cu prietenii unde , printre halbe de bere şi coji de seminţe scuipate pe jos, se înjură guvernul şi clasa politică.Cu aşa opoziţie preconizez o nouă revoluţie care să măture mafia care ne conduce cam prin anul 3014. Dar de la un timp o tăcere de moarte a cuprins toate mediile de informare. Marii critici ai guvernului, un Cristoiu, un Cristian Tudor Popescu, au amuţit şi nimeni nu le-a luat locul. Acum îl avem pe Dan Negru cu emisiunile lui pline de cultură şi ne ajunge!

Ştirile de pe prima pagină ale ziarelor sunt de genul :

Cine e vedeta care şi-a arătat noile silicoane pe prima pagină sau în public, de obicei în ambele locuri ca să fie sigură.

Care a mai dat salariul pe zece ani al unui muncitor drept cadou pentru o partidă de sex, apropo mai bine cheltuia o parte din bani la sala de forţă ca să arate bine şi-o făcea pe gratis cu o fată cu bun simţ nu cu o prostituată scuze vroiam să spun vedetă.

Care aşa-zisă vedetă a venit la un eveniment fără chiloţi , nu vă impacientaţi săraca era foarte ruşinată de faptul că nu venise servitoarea să spele şi nu mai avea schimburi că doar nu îşi strica ea manichiura cu cristale Swarovski cu o ocupaţie aşa vulgară .

Cine şi-a mai însurat căţelul, apropo când vedem şi divorţul câinilor sau legea o interzice?.

Toţi par să aplaude transformarea unor persoane cu moralitate îndoielnică, care în alte timpuri ar fi fost scuipate pe stradă şi arătate cu degetul, sau li se arăta degetul, în vedete doar pentru că sunt promiscue . Acum treizeci-patruzeci de ani, oriunde în lume, dacă făceai poze erotice, erai trimis la periferia societăţii, pe când acum, dacă nu pozezi într-o revistă pentru adulţi sau nu faci un film porno, nu te bagă nimeni în seamă. Singura cale de a deveni vedetă pare aceea de a te arăta, în fundul gol, tuturor.Personal am pus în aplicare reţeta asta ani la rând pe plaja de nudişti dar n-am reuşit încă. Mai încerc în Bucureşti unde sunt mulţi cei cărora toţi românii ar trebui să le arate partea cărnoasă a anatomiei lor! Chiar zilele trecute mi-am aruncat, din greşală, ochii pe un ziar al unei rude şi am văzut ştirea bombă a zilei: Sexi Brăileanca se întorsese de la un bordel din Elveţia şi se relaxa! Opriţi, vă rog, tiparirea  presei din ţară nu mai filmaţi nimic toţi reporterii să sară pe aceste subiect de interes naţional! Oare chiar atât de jos am ajuns ca societate, oare lipsesc ştirile adevărate chiar aşa de mult încât asta să devină o ştire de primă pagină?  Mesajul transmis  tinerelor fete este clar: nu-ţi mai bate capul cu şcoala sau cu bunul simţ, doar arată-ţi corpul gol întregului mapamond sau vinde-te unui boşorog cu bani şi eşti realizată pe viaţă! Pentru lecţii despre cum te poţi mărita cu un boşorog cu bani a se adresa Monicăi Gabor.S-ar putea să te lase în fundul gol la cât cere dar să nu uităm că şi aceasta e o metodă de-a ajunge vedetă!  Tarifele pentru apariţii de câteva minute la o emisiune ale unor aşazise vedete de la noi sunt revoltătoare: Bianca Drăguşanu primeşte 2.000 de euro iar Monica Gabor a pus tarif fix de 3000 euro pentru două minute pe când adevăratele valori ale ţării cum sunt elevii care au reprezentat România la Olimpiada Internaţională de Matematică unde au câştigat două medalii de aur, trei de argint şi una de bronz nu au fost recompensaţi de către Guvernul Român, după ce Ministerul de Finanţe nu a aprobat plăţile! Acum sincer ce este mai important în ţara noastră: nişte copii geniali multipli campioni Olimpici sau o pereche de sâni care se lăfăie pe toate ecranele din lume? Sânii desigur ce sunteţi nebuni?

Dar la ce te poţi aştepta de la o societate în care emisiuni, de mare audienţă, gen: Ciao Darwin , Big Brother, Mireasa pentru fiul meu, In puii mei şi Un Show Pacatos sunt urmărite, cu sufletul la gură, de populaţia dornică de bârfe şi cancanuri? Cu cât tâmpenia emisiunii este mai mare cu atât prezentatoarele sunt mai goale ca să compenseze. Doar se ştie că bărbatul nu are destul sânge pentru amândouă capetele şi cel care sucombă este, întotdeauna, cel inteligent.. Unii din cei care ne conduc  ţara  cred că sunt excitaţi tot timpul la cum gândesc! Ştirile televizate sunt pline cu reportaje de genul: cine a mai omorât pe cine, niciodată nu sunt cei care sperăm noi,  cum a fost violată o fetiţă sau o batrână, cele tinere sunt la agăţat boşorogi şi nu pot fi găsite , care vedetă şi-a mai arătat fiţele şi silicoanele, pe undeva, de obicei unde sunt cât mai multe camere de televiziune…  Cireaşa de pe tortul răbdării noastre este tupeul cu care ne explică politicienii ce bine o ducem noi, deşi murim de foame şi trebuie să plecăm din ţară ca să supravieţuim! Ce n-am înţeles noi telespectatorii este că NOI se referă de fapt  la EI la clasa politică şi la cei care îi susţin la furat nu poporul român.  Nivelul de viaţă al românilor oricum este o nonvaloare

Singura dată când mă uit la televizor, într-un an, este atunci când sunt prezentaţi românii de succes, de afară, bineînţeles, căci în ţară ar fi fost ignoraţi. Logic dacă eşti deştept nu îţi plac emisiunile lui Dan Negru şi ai timp să gândeşti şi asta este mult prea periculos într-o ţară în care prostia este rege. Mi se umple inima de mândria de a fi român când văd oameni care au făcut minuni în străinătate , reuşind să ajungă cei mai buni în domeniile lor, în ţara de adopţie. În România ar fi fost probabil şomeri sau ar fi muncit pentru salariul minim pentru un fost bişniţar cu tot atâtea clase cât are trenul. De exemplu , cine ştie că  soprana Angela Gheorghiu este una dintre cele mai renumite cântăreţe de operă din lume,  că Alina Cojocaru este prim balerină la Royal Ballet, din cadrul Royal Opera House, că  Radu Teodorescu  a fost desemnat de către New York Times, “cel mai bun instructor de fitness din New York”.,  că Maria Lucia Hohan este poate cel mai cunoscut designer român în străinătate iar Sergiu Paşca este cercetător la Universitatea Stanford din SUA şi câştigător al Marelui Premiu al Galei LSRS 2013 – “Studentul Român al Anului din Străinătate”? Şi lista ar putea continua la nesfârşit. Desigur aceste ştiri nu au aceeaşi audienţă ca cele care prezintă o vedetă cu sânii siliconaţi, scoşi pe afară şi nici nu ajută la imbecilizarea şi supunerea populaţiei! În consecinţă, emisiunea în care sunt prezentate reuşitele românilor în lume este programată doar o dată pe an pe 1 Decembrie. Oare asta înseamnă că doar odată pe an avem dreptul de a fi mândri că suntem români?

Eduard Gheorghiu

 

mai multe articole in Romani in lume

Romani in lume

Fara teatru nu m-as mai simti cel care sunt

Published by:

actor romanFara teatru nu m-as mai simti cel care sunt”

 

Este de parere ca nimic nu se compara cu aplauzele (cele sincere desigur) primite dupa un spectacol. „Nimic nu se compara cu zambetul celui din fata ta sau cu hohotul de ras atunci cand il starnesti prin teatru. Acolo se petrec lucruri pe care nu le intalnesti in alta parte, in acele secunde, in acele minute viata capata alt sens”.

Destainuirile unui roman pentru care meseria nu este un „loc de munca” ci credinta.

Oana Grigore: V-ati inceput activitatea ca realizator de emisiuni culturale la Radio Son Sighisoara. De atunci au trecut destul de multi ani (1997). De ce ati decis sa renuntati la radio?

Nelu Roman, actor: Am facut parte din prima echipa care a avut menirea sa deschida primul post de radio local. O experienta de care imi amintesc cu mare drag si placere, dar si nostalgia unor intamplari mai putin placute din acea perioada. Atunci, lucrand ca redactor si realizator, am constientizat cata munca depui pentru o ora de emisie. Tot atunci am realizat la modul „rudimentar” desigur cum e sa pregatesti si sa aduci la cunostinta publicului, ma rog a ascultatorilor, informatia de ultima ora.

 N-as putea spune ca am „renuntat”. In acea vreme eram student in ultimii ani de facultate de teatru si a trebuit sa-mi urmez visul si desigur profesia pentru care eram pregatit. Sau cel putin asa-mi imaginam atunci.

Oana Grigore: In ce piesa va putem vedea acum? In ce proiecte sunteti implicat in prezent?

Nelu Roman, actor: Pentru moment am in pregatire trei spectacole : unul de teatru dramatic, unul de teatru poematic si unul de entertainment pentru luna viitoare, adica iulie, spectacole cu care cel mai probabil vom participa din nou in cadrul „Festivalului Sighisoara Medievala”. Deci sunt spectacole create special pentru acest eveniment petrecut in urbe in fiecare an. Voi participa desigur atat in calitate de regizor cat si in cea de actor. Iar in perioada imediat urmatoare desigur voi fi implicat in scrierea a cel putin unui proiect de teatru-forum. Nu pot sa spun cat de mult ma bucura sa pot lucra si in educatia nonformala, un domeniu fascinant si creator deopotriva, care ma tine intr-un contact perpetu cu tineri si adolescenti. De data asta spectacolul de teatru-forum va avea ca subiect violenta in scoli si licee.

Oana Grigore: Credeti ca sunteti nascut pentru teatru?

Nelu Roman, actor: Sincer, nu stiu. Teatrul a devenit intr-adevar si pentru mine ceva vital. Cert  e ca fara el nu m-as mai simti cel care sunt. Mi-ar fi extrem de greu probabil sa pot concepe c-as putea trai inafara lui. Marea suferinta a unui actor este sa ramana fara mijloacele de a se exprima. Pentru ca teatrul pentru un actor sau regizor este un mod de a exista, nu e o profesie, nu e un „loc de munca”, este credinta.

Oana Grigore: Va rog sa imi dati un raspuns cat se poate de sincer: In zilele astea mai exista vreun actor care traieste doar din teatru?

Nelu Roman, actor: La fel de sincer afirm ca da. Din pacate insa traiul lui este unul extrem. Atunci cand un actor este angajat intr-un teatru practic ii e foarte greu sa aibe un al doilea job. Asta restrange totul si conditioneaza desigur. Deci da, insa „traiul” este unul mizer.

Oana Grigore: Putem spune ca teatrul evolueaza?

AA AAA! Nelu RomanNelu Roman, actor: Nu stiu daca imi pot permite sa raspund unei astfel de intrebari, voi incerca totusi prin a spune ca teatrul desigur este viu, dinamic, apar tot felul de idei si „curente” novatoare. Asta ar demonstra probabil faptul ca teatrul evolueaza, pe de alta parte insa nu stiu daca nu cumva de fapt ne indepartam de ceea ce inseamna teatrul asa cum il stim. N-as vrea sa cred mai degraba ca distorsionam sau ca fragmentam idea de teatru. Noi forme de teatru aparute pana acum din cele cu care am intrat si in contact fireste, putine m-au convins ca le putem numi teatru.

Oana Grigore: Spuneti-ne cateva cuvinte despre teatrul din provincie vs teatrul din capitala. Sunt multi actori de teatru care nu sunt cunoscuti publicului larg doar pentru ca activeaza in provincie si nu in Bucuresti.

Nelu Roman, actor: Nu de putine ori teatre din provincie au demonstrat o calitate artistica de exceptie. Mult timp teatre considerate de prima calitate bucurestene au dat dovada de „oboseala” sau de „inexistenta” chiar.  Din punct de vedere a unui actor desigur cel din provincie porneste cu un „handicap”. El are sanse reduse de a se afirma in aceasta profesie cu adevarat. El ramane actorul din comunitatea in care traieste, asta il poate multumi sau dezamagi desigur. Apoi in provincie sunt putine teatrele care isi permit sa monteze spectacole care sa favorizeze marea creatie. Exista totusi cazuri care fac exceptie. Daca un teatru ca si institutie are norocul de un management cultural de calitate si cu viziune (ceea ce rar se intampla) si mai are si cativa actori care nu se duc doar la serviciu, sansele ca acel teatru sa „sclipeasca” sunt foarte mari. La fel si sansele actorului de care vorbim de a se afirma cu adevarat sunt la fel de mari. Sa nu uitam ca in provincie exista actori de prima clasa prin care nu se diferentiaza cu nimic ca si „profesie” de cei care evolueaza pe prima scena a tarii. Si spunand asta imi amintesc de cuvintele soptite pe care mi le-a adresat doamna Ileana Berlogea inmanandu-mi primul premiu la un concurs de interpretare Shakespeare si care-mi spunea : „Te astept pe marea scena a tarii.” I-am multumit extrem de emotionat si am baiguit ceva, parca de teama sa nu fiu auzit ca si vorbele ei soptite.

Oana Grigore:  Ce este Green Entertainment si cui se adreseaza?

Nelu Roman, actor: Green Entertainment este un ONG tanar ce activeaza in zona educatiei si a culturii. Vorbeam mai deunazi de teatru-forum, care este mai degraba un instrument de interventie sociala. Prin Green Entertainment promovam educatia nonformala, care din pacate inca este destul de fragila in Romania. Deci ne adresam atat adolescentilor cat si tinerilor si adultilor prin programe si proiecte ce deservesc comunitatea.

Oana Grigore: Cat de important mai este teatrul intr-o perioada in care totul se deruleaza intr-un ritm infernal?

Nelu Roman, actor: Teatrul a avut si isi are mereu locul sau. Chiar si in vremurile de restriste. Avem nevoie de teatru asa cum avem nevoie de muzica, de pictura, de arta in general. In acest ritm „infernal” cum il numiti omul din cand in cand are nevoie si de leacuri pentru suflet, in orice ritm veti gasi scurte momente de pauza, atunci in acele pauze putem gasi linistea. Aceasta liniste, aceste intretaieri de ritm pot fi uneori mai benefice decat orice. Si apoi teatrul trebuie regasit in educatia fiecaruia dintre noi. Desigur nu din educatie trebuie sa mergem la teatru, ci din placerea de a trai momente de exceptie, unice. Ca si la opera, nu ? 

Oana Grigore: Mai merg romanii la teatru, in conditiile in care ei au parte zilnic de un teatru televizat, din pacate?

Nelu Roman, actor: Interesant, nu ? Uite ca merg. Sunt spectacole care se joaca cu casa inchisa. Se pare ca in ultima vreme unii dintre noi au reinvatat ce inseamna un spectacol de teatru. Generatia mai tanara abia-l descopera, pe unii ii fascineaza, altii se rezuma la a viziona showurile tv care se adreseaza mai degraba celor cu vacanta multa si studii putine, daca la asta va-ti referit cand ati spus „teatru televizat”.

Oana Grigore: Cat de grea este viata unui actor intr-o tara care pare ca nu si-a gasit inca drumul?

Nelu Roman, actor:  Iar ma puneti in dificultate. Vorbim mai degraba nu de „viata”, ci… de supravietuire. Sa ne imaginam doar ca de cca 3 ani si ceva teatrele nu mai fac angajari, ci sunt silite sa gaseasca tot felul de subrefugii pentru a-si continua activitatea, iar salariul unui actor angajat este asa cum am mai afirmat, este unul mizer. Doar credinta in indeletnicirea lui si faptul ca inca se mai gaseste cine sa-l asculte il motiveaza sa mearga mai departe. Nimic nu se compara cu aplauzele (cele sincere desigur) primite dupa un spectacol. Nimic nu se compara cu zambetul celui din fata ta sau cu hohotul de ras atunci cand il starnesti prin teatru. Acolo se petrec lucruri pe care nu le intalnesti in alta parte, in acele secunde, in acele minute viata capata alt sens. In legatura cu a doua parte a intrebarii dvs se pare ca tara cel putin de peste 20 de ani incoace nu reuseste in nici un chip sa-si gaseasca „drumul”. Sa ducem un blestem in spate ? Desi nu am superstitii si nu cred in „conspiratii”, tind sa cred ca drumul de care vorbiti e infundat. Norocul nostru ca de multe ori ne luam in ras necazurile, insa si aici parca ne dam cu stangul in dreptul, facand bascalie de lucruri care trebuiesc tratate cu cea mai mare seriozitate.

mai multe articole Romani in lume

Oana Grigore