Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: revolutie

Romani in lume

Cine ne conduce tara

Published by:

femei rele

Cine ne conduce tara?!  – Suntem noi sau e “afara”?!

Bate un vant de schimbare din mai toate partile. Si asta nu pentru ca cineva a decis asta, ci tocmai pentru ca se simte nevoia unei schimbari radicale. Numiti-o cum doriti – schimbare de sistem, schimbare de paradigma, etc – dar schimbare sa fie.

Si de ce spun acest lucru?! Pai pentru simplul fapt ca aceasta este realitatea ultimelor zile, ultimelor luni, ultimilor ani. Am inceput noi, ca cetateni ce ne gasim, sa intelegem tot mai mult si tot mai bine din treburile statului  care se doreau complicate, de nepatruns pentru profranul de rand. Daca nu cu mult timp in urma aveam impresia ca noi, ca niste simpli profani, ca niste goimi, nu vom putea ajunge niciodata sa dramaluim treburile tarii, iata ca astazi nu numai ca acest fapt este posibil  – dar este posibil chiar la modul cel mai abject cu putinta.

Neaveniti de toate colturile societatii (marea majoritate straini de treburile tarii) s-au trezit parasutati in niste posturi caldute, s-au trezit cu o tara pe mana. In lipsa unei pregatiri adecvate si in lipsa respectului fata de tara si de neam, au continuat sa faca ceea ce faceau si inainte de a ajunge acolo. Sa fure.

Pentru ca nu imi explic altfel cum de mai toate “fetele luminate” sunt, intr-un fel sau altul, parte in scandaluri de coruptie, cu milioane de euro la mijloc, pe cand noi, “talpa tarii” ne dam coate sa mai castigam un sfant in plus, pe cand noua ni se spune in fiecare zi ca nu mai sunt bani de salarii, de pensii, de investitii, de una, de alta, dar banii pentru toate aceste parandaraturi nu lipsesc niciodata.

Asa ca, pusi pe capatuiala, au inceput sa vanda ceea ce nu era al lor. Tara. Au inceput sa vanda tara. La propriu. Si cine a profitat de acest lucru? Sa vedem.

Pai nu avem noi cam aceleasi fete care se invart pe aci prin politica de Dambovita de vreo douazeci si ceva de ani?! Avem. Nu se lauda acestia ca au experienta si ca ar fi pacat sa nu mai candideze in continuare?! Se lauda. Avem noi vreo alternativa care sa ne ofere o minima umbra de speranta intr-un viitor mai bun?! Cu siguranta nu.

Dar ne avem pe noi insine! Ne avem pe noi ca neam, ca tara, ne avem unul pe celalat, uniti de aceleasi probleme si de aceleasi nevoi. Mergem la vot dintr-un spirit civic cum nu prea se mai intalneste pe afara, dar cu toate acestea cineva ne ia drept prosti. Si ne-am cam saturat.

Va zic cu mana pe inima ca, desi am varsta de vot de o buna bucata de vreme, nu am mers la vot niciodata. Si sigura ca da, o sa va mire lucrul acesta, o sa imi spuneti ca nu se cade ca eu, care nu am mers sa vot, sa am tupeul sa comentez pe marginea celor ce se intampla in societatea romaneasca de astazi. Dar va zic – cum este mai bine sa votezi – dintre doua rele pe raul cel mai mic – sau sa nu votezi deloc, nefacand astfel jocul unora sau altora care nu stiu decat sa numere mai intai voturi si dupa aceea bani?!

Din aceasta cauza nu am votat pana in ziua de astazi, pentru ca nu am considerat ca vreunul din cei care se prezenta inaintea mea sa aiba vreo demnitate sau sa emane vreo umbra de incredere ca urmeaza sa faca ceea ce spunea in campanile.

Si aici putem deschide paranteza pentru un alt subiect de discutie – votul in alb sau votul contractual? Adica sa ii votam pe acesti insi asa pe vorbe goale spuse in vant? Sau sa ii votam pe baza unui contract public, dinainte stiut de alegatori, contract care sa reprezinte programul de guvernare? Voi reveni cu siguranta la acest subiect.

Dar revenind, cine ne conduce tara? In lumina celor enuntate mai sus raspunsul este cat se poate de simplu – cine da mai mult. Adica ai vreun interes sa faci ceva in Romania, vreo investitie, vreo strada, ulita, exploatari de tot felul? Nimic mai simplu – sari cu banul la ala care face legile! Adica Legiuitorul. Ca doar e ales de popor, nu?!

Vrei sa pui tara pe butuci si sa o transformi in piata de desfacere pentru produsele tale “europene” dar aduse de aiurea?! Nimic mai simplu – iti cumperi oamenii politici. Stiu, o sa spuneti ca nu am dovezi, ca asa ceva trebuie demonstrat cu docomente, ca ma chemati in Trebunal sa justific cele scrise aici.

Dar va zic eu voua – ce dovada mai buna vreti decat aceia a crudei noastre realitati? Nu ne spune noua Inalta Poarta de la Bruxelles ce sa facem in fiecare zi?! Nu ne spune noua Inalta Poarta din SUA cum sa ne purtam unii cu altii ca sa le fie bine lor?! Pai, ca o concluzie, inseamna ca politicienii – asa-zisii nostri politicieni – sunt decat niste marionete care transforma in realitate toate “directivele” si “recomandarile” venite pe un canal sau altul.

Si atunci cine ne conduce?! Cine ne conduce tara?! Este banul?!

mai multe articole in Romani in lume

Semnat,

Zalmoxis – in schimbare

 

 

Romani in lume

Ce-am avut si ce-am pierdut

Published by:

coruptieCe-am avut si ce-am pierdut 

Cam in acesti termeni se pune problema in ziua de astazi cu tara noastra, cu Romania. Dar la fel de bine se poate vorbi de toate tarile asa-zis civilizate. Ce-am avut? Am avut o tara. Buna, rea, simteam ca ne apartine mult mai mult decat simtim astazi. In prezent, lehamitea fata de aceasta sleahta de incompetenti si de tradatori de tara care fac pe ciobanii (noi fiind oitele) se extinde usor-usor si la tara.

Incepe sa ne fie lehamite de tara. In momentul in care ne simtim neputinciosi, in momentul in care simtim ca nu mai putem schimba nimic, in momentul in care simtim ca nimic nu se schimba, in ciuda tuturor promisiunilor, lehamitea ne cuprinde ca un sentiment cadaveric, din care parca nu mai exista scapare si care ne poarta cu pasi repezi spre o pierzanie mult-dorita de unii, mult-asteptata de altii.

Dar sa vedem ce am avut. Am avut o tara cu datoria externa achitata, ceea ce in termenii economiei de astazi inseamna o tara independenta, cu adevarat independenta pe plan international, o tara care nu trebuia sa intre in nici o (!) hora (nu inteleg noul “nicio” al frumoasei noastre Academii), nu trebuia sa cante la nici o alta masa, nu trebuia sa danseze cum ii cantau altii.

Tara asta a noastra, Romania, era din contra in situatia interpretului, a unei orcheste, care putea impune cu usurinta ritmul, cantecul dupa care trebuiau sa danseze altii. Si totusi nu s-a intamplat asa! De ce? Nu eram noi in stare, o natiune post-comunista care aveam niste reguli, niste principii dupa care functionam, dupa care sistemul functiona, ca si celelalte natiuni post-comuniste din celebrul CAER (piata interna a tarilor comuniste) sa ne punem usor-usor pe picioare?

Cine a “pus mana pe putere”? Daca raspundem la aceasta intrebare gasim cu usurinta raspunsul la intrebarea: “De ce suntem acum in genunchi?”. Cine a pus mana pe putere dupa faimosul ’89? Dupa asa-zisa revolutie din ’89? Sa fii fost oare poporul cel care si-a luat soarta in propriile maini? Sa fii fost oare parintii, copiii, rudele celor care cu atata spirit de sacrificiu si atata nebunie frumoasa au murit in acele zile? Sa fii fost taranii care munceau cu atata truda pamantul tarii? Sa fii fost muncitorii din fabrici si uzine care au iesit in strada fara nici cea mai mica urma de regret, fara nici cea mai mica urma de frica si de indoiala intr-un viitor mai bun?

NU! Raspunsul la toate aceste intrebari este un mare si un apasator NU! Puterea, in forma in care exista ea la acea data a ramas in mainile celor care au detinut-o si mai inainte. Ceea ce s-a intamplat in acele zile fierbinti ale Estului Europei a fost o schimbare de sistem, impusa, stabilita, venita “in plic”. Numai ca noi am preferat sa facem aceasta trecere in modul nostru – “ca la noi la nimenea!”.

La noi nu s-a dorit “revolutia de catifea” care a existat in toate tarile comuniste, unde sistemul si-a predate fraiele in mod deschis, la vedere, cu asumarea trecutului si cu disponibilitate pentru colaborare in viitor. Nu, la noi s-a preferat inscenearea acestui masacru televizat, acestui experiment TV care inca ne bantuie si astazi.

Se vorbeste de esalonul II ca fiind cel care a preluat administrarea tarii. Nu cred. Se vorbeste despre o mare conspiratie inceputa in timpul comunismului menita sa ingenuncheze tara unor interesa mai de la vest sau mai de la est. Se poate.

Dar in tot acest scenariu care se desfasura inaintea ochilor nostri noi, romanii, unde am fost? Noi, romanii, unde am fost cand s-au intamplat toate nenorocirile de 24 de ani incoace?

Poate atunci, in valtoare evenimentelor, nu ne venea sa credeam ca incepusem sa ne luam tara inapoi. Poate atunci, in fierberea acelor zile, nu mai gandeam limpede si am actionat multi din impuls! Poate atunci, orbiti de atata libertate, nu am mai vazut gardul care incepuse a se construi incet inaintea ochilor nostri. Poate atunci, imbatati de curaj, nu am vazut lacrimile din trupul tarii care incepusera sa curga in rauri.

Asta pot sa inteleg. Dar ce nu pot sa inteleg si nu cred ca voi putea vreodata – este cum am permis noi, ca neam, ca natiune, sa se intampla toate cele care se stiu din ’89 incoace. Unde ne erau profesorii de macroeconomie? Unde  ne erau juristii? Unde ne erau inginerii? Unde eram noi, cu totii?

Era tara noastra pregatita sa tina piept tavalugului capitalismului versat existent la acea vreme in Europa? Era sistemul nostrum nou-creat (sau mai bine-zis pseudo-sistemul nostrum) capabil de concurenta la adresa sistemelor construite de-a lungul zecilor de ani in Europa de Vest?

Eu cred cu tarie ca NU. Nu era atunci si acum cu atat mai mult. Daca atunci inca aveam industria asa cum era, dar care ne condusese la independenta financiara internationala, acum aceasta industrie, sub pretextul mult-trambitatei privatizari, a fost redusa la un mormam de fiare vechi in cel mai buna caz, daca nu la terenuri virane in care zburda in voie maidanezii zilelor noastre.

In consecinta, ce-am avut? Am avut o tara cu un potential enorm de dezvoltare, care putea cu usurinta sa treaca imbracata in alb in noua ei faza de existenta. Am avut minti stralucite care, daca nu si-au dat ultima suflare prin nu-stiu-ce temninta comunista sau canal – a preferat sa plece capul si sa pactizeze cu sistemul comunist si sa se prefaca doar a lupta la adresa acestuia. Dar nu ne-au lasat altii sa ne imbracam in acest vesmant alb, diafan, al unei tari primenite de ce fost si ni s-a dat sa imbracam tot aceiasi haina greoaie de iarna de culoare gri-sobolan, si sa o purtam pe tot cursul anului.

Ce-am pierdut? Eu cred cu tarie ca ne-am pierdut pe noi insine in acele vremuri, in acele zile. Ne-am pierdut pe noi ca tara, ca neam, ca natiune. Ne-am pierdut pe noi ca oameni, ca mandri locuitori au unor pamanturi pre-roditoare cu toata lumea. Ne-am piedut pe noi in identitate, nu mai stim cui apartinem si daca mai apartinem cuiva.

Dar, pentru ca exista si un “dar”, toate acestea se mai pot inca schimba. Inca nu e prea tarziu. Inca mai gasim “insule de Romanism” in frumoasa noastra tara. Inca ne mai putem molipsi de nationalism unii de la altii. Si nu trebuie sa ne fie team de cuvinte. Nationalismul este intalnit la tot pasul in Europa. Numai noua ni s-a impus sa nu mai folosim acest cuvant, ca are un sens radical, ce nu este in acord cu noua stare de lucruri.

Dar se pare sa nationalismul revine “la moda”. Globalizarea, daca si cand se va face, trebuie sa se faca prin unificarea diversitatii si nu prin omogenizarea ei. Nu poti sa globalizezi sisteme si natiuni déjà omogenizare asa cum se incearca astazi.

Sper sa traiesc sa vad ziua in care noi, Romanii, vom fi printre cei care vom da liderii lumii….

Zalmoxis

 

mai multe articole in Romani in Lume