Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: retete romanesti

Bucatarii amatori

Papricas de pui cu orez

Published by:

Cine ma stie mai bine, stie ca nu prea ma impac eu bine cu vietuitoarele inaripate. La mancare ma refer, ca in rest n-am treaba cu ele. Imi place puiul, dar sa fac supa din el, rata la fel, imi place ficatul si inimile de pasare, dar in rest prea putin. Stiu procedeele de demult, faci supa de pui, dupa ia faci friptura sau pane din carne. Dar daca fierbi puiul in supa (mai ales la foc mic, si lasat inainte in oala, in apa rece vreo ora), carnea care-o faci pane sau friptura nu mai are gust. Decat de carton. Si cartoane gasim destule la magazin, gratis. Atunci, ori faci supa ori altceva.

Si cateodata imi vine sa gatesc si eu pui. Il mai fac prajit crocant (doar pulpele superioare) sau “soldatei” din piept dati prin ou si pezmet. Dar rar. Si cateodata mai fac si papricas cum ii asta de azi, sau tocana, desi nu stiu de cate ori fac dar si mananc carnea. Dar stiu ca multa, multa lume consuma carne de pui foarte multa asa ca am pregatit reteta asta. Pentru 4 portii, daca sunteti doar doi dragii mei, chemati pe cineva la masa.

Papricas de pui, servit in cazul asta cu orez simplu. Se poate servi cu galuste, cartofi, paste…la alegere.

Asta-i o reteta personala, pe care pot zice ca nu o respect de fiecare data e facuta dupa capul meu, (ala prost cum zicea al’ batranu). Am folosit un pui intreg de data asta, voi puteti folosi doar piept, picioare, sau ce va place. Dupa reteta mea se pot servi minim trei persoane flamande, sau sase care au mancat si un fel inatai…

Ingrediente:

  • 1 pui, taiat bucati, aripi, ciocanele, pulpe, piept si carcasa ce ramane in jumate
  • 1 lingura paprica dulce, 1 lingurita paprica iute (eu am pus si putin praf de chilli, total optional precum si paprica iute daca nu vrei mai condimentat)
  • 1 ceapa, 2 catei de usturoi
  • 50ml ulei
  • 2 ardei grasi (capia rosii cei mai buni, sau in cazul meu ca n-am avut, ardei galbeni)
  • doua frunze dafin
  • 1 lingurita pasta de rosii (se poate inlocuii cu bulion cam 100ml)
  • 1 lingurita zahar
  • faina pentru “tavalit” carnea si 1 lingurita de faina pentru ingrosat sosul la sfarsit (daca aveti se poate folosi si amidonul de cartof pentru ingrosat sosul)
  • 2 linguri smantana
  • Patrunjel pentru decorat
  • Sare, piper pentru cine cunoaste un praf de cimbru

Modul de preparare poate vi se pare cam complicat dar unii pasi se pot omite si se inlocuiesc cu altceva, va explic.

Dupa “dezbinare” am facut o supa de pui din aripi, si restul de pui care nu l-am pus la papricas. Pentru papricas am folosit sase bucati, respectiv doua jumatati de piept, doua ciocanele, doua pulpe. Pielea am dat-o jos, daca va place o puteti lasa. Deci restul de pui l-am fiert la foc foarte mic cu niste legume si resturi de legume, morcove, ceapa, ardei, si putina varza. O supa de pui normala. Pasul asta se poate omite, folositi pentru papricas un cub Knorr de pui.

Ceapa, usturoiul si ardeiul taiate marunte le-am calit in ulei, apoi le-am scos din cratita si pus deoparte.

Bucatile de pui se dau prin faina, se scutura excesul si se pun in cratita. Se rumenesc bine pe toate partile, se adauga inapoi legumele calite, paprica dulce si iute (daca folositi), piper dupa gust, dafinul, cimbru si sare. (Sau daca nu faceti supa de carne, atunci cubul de Knorr prima data, fiind sarat se gusta si adauga sarea mai tarziu). Se amesteca bine nu mai mult de 30 secunde, daca paprica se prajeste prea tare devine amara, apoi se adauga supa de carne (sau apa) pana aproape acopera carnea. Adaugati acum pasta de rosii si lingurita de zahar.Se reduce focul si se fierbe incet. In cazul meu, dupa 10 minute am scos pieptul de pui si l-am pus deoparte sa nu se intareasca si sa ramana moale si zemos. Restul papricasului se fierbe la foc domol pana carnea e fiarta destul, depinde dupa gustul vostru, cred ca aprox 30 minute e destul. Dar daca-i gaina batrana…

La final am facut un amestec de o lingurita de faina, 1 lingura de smantana si putina apa si am ingrosat sosul, lasand sa fiarba cam 30 secunde. Se orneaza cu patrunjel si se serveste cu extra smantana pentru cine doreste, si ardei iuti, daca va place picanta.

Orezul l-am fiert doar simplu folosind in loc de apa supa de carne. Ce-am avut extra dinainte. :)

Sa va fie de bine. Sau de nu va place sa-mi scieti…sau de nu vreti orez sa faceti niste galuste, o mamaliga, niste crumpi…sau cu ce va place.

Dupa cum am mai zis asta-i reteta mea proprie. Nu afirm ca-i traditionala, ca “asa trebuie facuta”, ca-i cea mai buna sau ca-i batuta in cuie. E prima data cand o scriu, si poate data viitoare o fac altfel…

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

Bucatarii amatori

Gulas de porc si vita cu cartofi la ceaun sau nu neaparat.

Published by:

Dragi de-ai mei vine sezonul rece prin partile noaste asa ca se schimba “soiurile” de mancare. Mai ceaunuri in loc de gratare, ciorbe si supe fierbinti in loc de salate, vin fiert in loc de bere, tuica in loc de….nu, tuica intotdeauna, dar ziceam tuica fiarta in loc de tuica de la gheata. Asa mai mere. Si uitati o reteta “calduroasa”, ca focu-i mare, si mestecand in ceaun nu se simte frigul de afara prea mult, mai ales daca fierbe si oala cu vin pe langa.
retete simple

Dupa cum vedeti, reteta asta-i facuta in ceaun dar de data asta am amplasat ceaunul pe gratar si am facut focul sub el, eliminand nevoia de a face un loc special pentru foc si de a monta trepiedul. Asa ca, toata lumea care are un ceaun (nu-i neaparat nevoie, se poate si in altceva) si un gratar acasa poate face un gulas. Bineinteles, dupa cum se vede se pot amplasa si alte bunataturi pe gratar pana-i gata ceaunul, sa nu moara lumea de foame si sa aiva ceva de “ciugulit” (de parca suntem gaini). Eu va zic, si o sa vedeti voi mai incolo, ca am facut ceaun si la bloc, bine in Romania unde totu-i posibil.

Totul a durat cam 3 ore, dar din spusele si auzitele consumatorilor efortul si asteptarea au meritat.

Protagonisti si porc si vita, in roluri secundare niste ardei grasi si cartofi, unsi toti cu condimente, dragoste si mult timp in ceaun.

Am folosit piept de porc, coaste de proc afumate productie proprie si picior de vita. N-am avut untura asa ca uleiul de floarea soarelui a fost la baza.

Ingrediente:

  • 1,5kg carne de porc (sold, picior sau piept) taiat cuburi de 3cm
  • 1,5kg carne de vita taiata cuburi 3cm
  • 750g coaste afumate
  • 1kg cartofi taiati cuburi sau felii groase
  • 6-8 ardei grasi, verzi, rosii, galbeni, feliati
  • 2-3 cepe mari feliate
  • 1/2 capatana usturoi curatata
  • 3 linguri paprica dulce
  • 2 linguri pasta de rosii, sau 250ml bulion
  • 1 lingura paprica iute ( daca nu vreti deloc picant nu puneti decat dulce )
  • 1 lingura piper
  • 6 frunze dafin
  • 1 lingura cimbru
  • sare dupa gust
  • 250ml ulei (merge mai bine cu 250g untura…de porc, de rata, de gasca…)
Bineinteles, o mancare la ceaun nu necesita ca ingredientele sa fie exacte intotdeauna. Si nici sa fie exact toate, asa ca daca nu aveti de exemplu dafin, nu puneti, daca nu va place cimbrul la fel. Gustati incontinuu, asta-i secretul, si mai adaugati din ce credeti de cuviinta si din ce va place mai mult.
Si cand faceti pentru mai putine persoane, din reteta asta mananca o ceata de infometati, ajustati ingredientele dupa oameni. Si oricum daca va ramane, e ok si a doua zi dupa mahmureala pe care o face vinul fiert.

Mod de preparare:

Se incinge bine uleiul (asa sa arate a ulei incins cand parca face valuri in ceaun dar nu fumega). Se pune carnea de porc prima si se rumeneste bine in ulei apoi se scoate, se lasa iar uleiul sa se incinga si se repeta procedeul cu carnea de vita. Cand e rumena si asta, se pune ceapa, ardeii grasi si usturoiul la calit, apoi inapoi cu carnea de porc.

Urmeaza condimentele, paprica se caleste 30sec, apoi cimbrul, dafinul, piperul, pasta de rosii sau bulionul. Totul se acopera cu apa, se pun si coastele la fiert. Fierbe (am mai zis vorba asta) pana-i gata. Pana carnea de vita-i moale si carnea de porc o sa fie si mai moale. Se mai pune apa daca trebuie pe parcurs.
Acum vin si cartofii, fierb si ei, depinde cat de mari is taiati, cam 15-20 de minute, sa faca sosul si mai gros, sa dea gust si consistenta. Acum se sareaza, la sfarsit, dupa gust.

Si daca vreti, presarati pe deasupra si o mana de patrunjel verde, asa numa, de decor. Eu n-am pus, ca n-am avut.

Faceti asa, de n-aveti ceaun intr-o oala mare de fonta, de nici deaia n-aveti in alta oala, dar neaparat mare, si pe foc afara. Si daca faceti (de-o fi frig) si o oala de vin fiert pe langa, sa stea lumea sa se uite cum amestecati in ceaun gulasul, multi vor zice “bogdaproste” cand vin cu blidele sa-si puna si a doua oara.

retete unguresti Informatii pentru UK. 

Carnea necesara se gaseste peste tot, in afara poate de coastele afumate care le gasiti bineinteles pe la magazinele romanesti, poloneze sau de genul european. Le puteti omite complect, pentru gust de afumat puteti folosi altceva, ciolan, oase, sau chiar bacon afumat prajit bine si in bucati mari. Untura de gasca sau de rata se gaseste prin supermarket de obicei, de gasca mai des, si este la pretul de aprox £2,50 per 300g.

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

Bucatarii amatori

Tocana de cartofi ardeleneasca.

Published by:

De ce tocana “ardeleneasca” când și prin alte parti se face la fel? Pentru ca așa am crescut în Ardeal cu tocana ăsta, făcută de bunica, de mătușile bătrâne, de tata. Pe vremurile alea nu era întotdeauna cu carnati, putea fi cu coaste afumate, cu slănină prăjită, cu jambon sau chiar fără carne deloc dacă era post. Nu ca eram noi cine știe ce bisericosi, adică mergeam la biserica de Pasti, doar se dădea vin gratis.
O bucata de “carnaraie” tot găseam io pe lângă ea. Și pita alba numa, ca aia neagră o dădea mosu la porci, în latura. Și pe mine mă trimitea sa fur de pe hotar un sac de lutarna pentru iepuri. “Ca-ti place carnea dara” zicea. Ho, c-am deviat de la tocana.

Deci ușor și simplu desigur. Sa nu mai zic ieftin. Zic mai încolo de ieftin.

Tocana de cartofi – Ingrediente

Tocana de cartofi – Ceapa si ardei la prajit

Tocana de cartofi – Cartofi in cratita

Ardei murati umpluti cu varza

Ingrediente:

4-5 cartofi
1-2 cepe
1 ardei rosu
50ml ulei
sare, piper, paprica
2 foi de dafin, cimbru, patrunjel verde (optional)
2 carnati (optionali)
2 ardei murati umpluti cu varza (optional)

Mod de preparare:

Ceapa și ardeiul roșu se taie mărunt. Cartofii, de-s așa potriviti ca ai mei în sferturi. Pe lungime.

Puneti uleiul în cratita, când sa încins caliti ceapa și ardeiul la foc moderat vreo câteva minute, așa să se moaie bine dar sa nu prindă culoare.
Apoi urmează paprica (dulce sau iute, normala sau afumata, de care va place), o jumătate de lingurita. Amestecati bine sa nu se ardă vreo 20 de secunde (dacă paprica se arde devine amară), puneti peste cartofii și apoi apa, doar cât aproape ca-s acoperiti cartofii.
Urmează foile de dafin (astea nu-s chiar obligatorii, dar bun gust dau), cimbrul, cam un sfert de lingurita. Sare și piper după gust desigur.

Acum aveti de ales. Dacă carnatii is afumati sa-i puneti la fiert cu restul, sau sa-i prajiti separat. Daca-s proaspeti recomand sa-i prajiti separat. Multe feluri de carnat merg cu tocana ăsta. Aproape toate, dar nu asi recomanda pe cei de oaie.

Înapoi la cratita. Oricum, cu carnatii in ea sau fără tocana fierbe la foc molcom pana cartofii sunt bine fierti, aproape ca se zdrobesc și sosul se îngroașă de la ei. Amestecati din când în când, cam 20 de minute durează toată fierberea, depinde și de tipul de cartofi. Ce de tipul fainos sunt mai buni.

Gata-i tocana, presarati dacă vreti pe deasupra pătrunjel tocat, arata mai bine.

Ardeii murati (o productie proprie dar se gasesc si la magazinele romanesti) i-am pus doar ca o sugestie de servire, bineinteles ca merge si cu alte muraturi, salate sau chiar cu nimic in plus.

Reteta-i ușoară și simpla, imaginile de mai sus explicative.

Cantitatea este pentru doua persoane.

Tocana de cartofi – Produsul final

Informatii pentru UK.

Este la fel de “usoara” și pentru buzunar, daca nu folositi carnati care pot fi si ieftini dar si scumpi, este sub £1/ pers. Oricum o portie nu va ajunge peste £2/pers.
Doua dintre cele mai bune soiuri de cartofi fainosi sunt King Edward și Maris Piper.
Sainsbury are un brand propriu de paprica afumata. De asemenea un brand bun de paprica afumata este “La Chinata”, preturi intre £1,79 si £0,89 depinde de promotie, pentru 70g.

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

 

realizat si comentat de  Radu