Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: retete internationale

Bucatarii amatori

Chiftelute de vitel umplute cu mozzarella.

Published by:

Initial am vrut sa va dau o reteta in tandem cu vremea de afara, frig, ploaie, frig si iar ploaie. Am zis ca o supa crema de cartofi (oricum reteta e aici – http://bucatarialuiradu.co.uk/supa-de-leustean-cu-cartofi/) dar apoi mi-am adus aminte ca de fapt leusteanul (daca nu-l cresti in gradina) e foarte greu, sau imposibil de gasit prin magazine in UK. Asa ca m-am oprit la reteta de mai jos, care oricum se preteaza pentru vremea de afara. Pofte mari.

O reteta versatila din nou, din toate punctele de vedere. Carnea tocata poate fi ce va place mai mult, vitel, vita, porc sau miel, pana si curcan. Branza mozarella poate fi inlocuita, cu branza cheddar sau alta branza care se topeste bine, condimentele si verdeturile pot fi “aranjate” dupa gustul vostru, si pastele se pot inlocuii cu piure de cartofi, salata sau orez. Indicatiile care le dau aici sunt insa dupa cum am facut eu si am preferat la momentul respectiv.

Pentru chiftelute am amestecat carnea cu oul, sare si piper, o idee de paprica dulce si usturoiul si verdeata tocata marunt. Dupa cum se vede in imagine am folosit “bilute” de branza mozzarella (dar desigur, se pot rupe sau taia bucatele dintr-o bucata mai mare) si le-am plasat in centrul carnii dupa care am format chiftelutele in jurul bucatii de branza, stranse bine sa nu se desfaca prin gatit si sa nu fie crepaturi pe unde sa curga branza.

Pentru sos, simplu din nou, am calit putin ardeiul iute, ceapa verde si usturoiul in uleiul de masline, am pus bulionul, sare si piper dupa gust, o jumatate de lingurita de zahar sa taie din aciditatea rosiilor. Gustati constant sa fie dupa gustul vostru, sarat, piperat, dulce. Am adaugat maslinele, bucati mari si fara samburi si i-am dat cateva clocote, vreo 5 minute la foc mic.

Intr-o tigaie incinsa am rumenit chiftelutele la foc mare in ulei de masline pe toate partile sa prinda crusta, culoare si gust. Apoi am turnat peste ele sosul (scurgeti uleiul excesiv din tigaie daca ramane dupa ce prajiti chiftelutele) si le-am pus la cuptor (180C) cam 30 de minute sa se patrunda bine carnea. La final am ornat din nou cu verdeata proaspata si un strop de ulei de masline.
Daca sosul se ingroasa prea tare la cuptor, atunci fara nici o problema il puteti lungi putin cu apa in care fierb pastele, cartofii pentru piure, sau simplu doar apa…

Macaroanele au fiert simplu in apa cu sare.

Ingrediente. Timp de preparare 60 minute. Portii 3-4.

Pentru chiftelute:
500g carne tocata vitel
120g branza mozzarella
1 ou
1 usturoi verde
sare, piper, paprica, verdeata (patrunjel, oregano, rozmarin, cimbru)

Pentru sos:
50ml ulei de masline
1-2 ceapa verde
1-2 usturoi verde
300ml bulion (sau pasta de rosii indoita cu apa)
10-12 masline (optionale)
1 ardei iute (optional)
sare, piper, zahar
verdeata

Pentru servit:
Macaroane sau paste, salata sau piure, chiar orez

Vreti alte retete cu chiftelute? Uite cateva aici:

bucatarii amatori

Chiftelute in sos de rosii in stil spaniol (tapas).

Chiftelute marinate cu piure de cartofi.

 

 

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

Bucatarii amatori

Oua “albe” la capac cu anghinare, ardei gras si smantana.

Published by:

retete simpleIar am uitat sa postez reteta joi. Toata saptamana m-a chinuit o raceala, si-am uitat, da nici mancare de doamne’ajuta n-am facut. Azi am facut reteta asta, si am zis ca poate nu-i tarziu sa o faceti pentru duminica dimineata la micul dejun – brunch – pranz. Poate pentru o scapare de mahmureala dupa o seara de sambata, poate pentru mai multa energie pentru o duminica lenesa.

Am postat recent alte doua rețete oarecum similare din punct de vedere al preparării, oua în stil mexican cu roșii și oua cu spanac. Le-am zis mai în gluma, oua roșii și oua verzi. Așa că azi am făcut și oua albe. O reteta pentru o persoana flamanda ca mine sau doua mai putin hulpave, usor de facut in sub 15 minute cu tot cu preparat. 

În tigaie se călește ceapa, ardeiul gras, usturoiul și feniculul (ultimele doua optionale) câteva minute. Se sărează, piperează. După gust. Cu lingura se fac doua “găuri” unde se sparg ouăle, se pun 2 linguri de apa sa facă abur (puneți vin alb aromat dacă sunteți viteji) apoi se acoperă și se lasă la foc mediu 3-4 minute pana-s făcute ouăle după cum va plac de moi sau de tari.

Se ia de pe foc și imediat se pun bucățile de anghinare, se toarnă smântână și se presară cu cozi de ceapa verde și ardeiul iute, opționale și ele. Caldura reziduala din tigaie va încălzi destul anghinarea și smantana.

Timp de preparare: sub 15 minute. Servire: 1-2 persoane.

Simplu și bun… Sănătos? Voi decideți.

Ingrediente: 

1 ceapa verde mare
3-4 felii bulb de fenicul (optional)
1 catel usturoi (optional)
1/2 ardei gras galben feliat
4-5 bucati anghinare (din conserva, sau borcan conservata in ulei)
2 oua
4-5 linguri smantana groasa sau de gatit (cam 12% grasime)
1 lingura ulei de masline
sare, piper (alb)
ardei iute (optional)

 

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

Bucatarii amatori

Supa de mazare galbena traditional suedeza. Cu ciolan.

Published by:

 Azi trecem de la traditional romanesc la traditional suedez. Asta nu pot zice ca-i o supa pe care mi-o dadea bunica cu lingurita in timp ce eram la ea pe genunchi si eram mititel tare. Dar probabil, de sute si sute de ani, in Suedia au existat si exista baietei mici care in fiecare Joi, stau la bunicii lor pe genunchi si mananca supa de mazare uscata cu ciolan.

Nu-l prea urmaresc eu pe Jamie Oliver sau retetele lui, dar ieri am urmarit totusi o emisune unde “facea Stockholm-ul”. Bucataria suedeza, nu-i asa de cunoscuta, pentru mine chiftelutele de la Ikea cu sos, heringul, carnea de ren sau somonul marinat sunt prutinele care le cunosc.

Asa ca m-am uitat la jumate din emisune, si am dat peste supa asta, traditional suedeza de multe sute de ani care se mananca traditional joia, aparent prin toate institutiile din Suedia. O reteta simpla cu ingrediente putine si “sanatoase” (ciolanul nu se pune), usor de facut si gustoasa dupa cum am aflat.

Ingrediente pentru doua persoane:

  • 200g mazare uscata galbena (yellow split peas)
  • 2 cepe
  • 1 ciolan porc
  • 2 lingurite mustar cu seminte sau fara
  • 2 cani supa de pui sau de legume
  • sare, piper, cuisoare (optionale), cimbru, maghiran

Majoritatea retetelor care folosesc fasole, mazare, linte sau soia uscate recomanda sa le lasi in apa cel putin 12 ore ca sa fiarba mai repede. Pentru reteta asta n-am lasat mazarea, pentru ca am folosit-o inainte intr-o reteta si a fiert destul de repede. Oricum, daca se foloseste ciolan ne-preparat inainte, trebuie sa fiarba 2-3 ore neaparat. Eu am folosit un ciolan “de Lidl”, gata fiert pe care l-am pus la cuptor in timpul in care a fiert mazarea (cam 1 ora) si pe care l-am adaugat apoi bucati in supa.

Mazarea se pune la fiert cu doua cani de apa si doua cani de supa de pui sau legume. Asta ca sa fie mai gustoasa, dar desigur se poate pune numai apa, sau puteti adauga Vegeta sau cuburi de pui sau legume. Se adauga o ceapa taiata marunt, in cealalta cealalta ceapa curatata “se implanta” doua cuisoare si se pune si ea la fiert. Daca folositi ciolan crud, faceti in acordanta cu numarul de persoane pentru care preparati.

Puteti fierbe un ciolan intreg, sau doar bucati din el, cam 100g pe persoana. Daca-l fierbeti intreg se poate folosi partial la supa, partial la aceva. Dar daca-i crud si intreg trebuie fiert inainte cel putin o ora, apoi adaugati mazarea si ceapa.

Adaugati un praf de piper negru, un sfert de lingurita de cimbru la fel maghiran. Cam asta-i toata pregateala la supa, se lasa sa fiarba aproximativ o ora, mai adaugati apa daca scade prea mult, supa trebuie sa fie groasa si consistenta. La final potriviti de sare (n-am pus de la inceput din cauza ca ciolanul e sarat) si scoateti ceapa “impanata” cu cuisoare care si-a facut treaba si se arunca.

Traditional in Suedia se serveste cu o lingurita de mustar pe mijloc care se amesteca in supa, si paine crocanta, posibil neagra.

Smaklig måltid!

Informatii pentru UK.

Am mentionat mai sus ca ciolanul a fost gata preparat si l-am luat de la Lidl (desigur mai sunt si la alte supermarketuri) pretul de £2,29 per bucata, 500g. Mazarea galbena, se gaseste aproape peste tot (yellow split peas) si este foarte ieftina. Cu restul ingredientelor sigur va descurcati, si preparata pentru doua persoane (tinem cont de faptul ca se serveste doar 100g de ciolan pe persoana) ajungem la o portie sub £1,00.

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk