Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: retete englezesti

Bucatarii amatori

Cartofi copti diferiti.

Published by:

Exista o mancare quintesentiala englezeasca, mai mult o garnitura de fapt, cartofii la cuptor sau “roasted potatoes”. Facuti bine, pe langa o friptura si alte garnituri sunt foarte buni, dar facuti in modul meu, se leapada de friptura, sunt o masa in sine, un preparat facut in acelasi mod dar cu acompaniamente care-i fac desavarsiti pe farfurie. Poate credeti ca o ora si 20 minute e prea mult pentru a face niste cartofi. Dar, doar 20 de minute este preparatul restul de o ora stau cuminti la copt in cuptor. M-am “pricopsit” cu reteta asta ieri dupa ce l-am vazut pe Jamie O. cum face la tv niste cartofi in stilul asta, (adica doar cartofi cu rozmarin) si m-am enervat, si-am zis ca-i arat eu lui cum se fac niste cartofi de genul asta.

Taiati cartofii bucati mari (se vede si din foto) si-i puneti la fiert in apa cu o idee de sare. Ceapa se taie in sferturi, usturoiul se zdrobeste doar o data cu latul cutitului, baconul se taie felii sau cubulete, verdeata se marunteste. Incingeti cuptorul la 180-190C.

Cand cartofii au fiert 6-7 minute maxim, ii scurgeti prin sita de metal, apoi ii scuturati bine in sita, asa ca sa nu mai fie neteda suprafata lor, sa fie “zgronturosi”. In tava pentru cuptor, incingeti untura (poate fi si ulei de masline in loc, sau unt) bine pe foc, apoi cand sfaraie puneti cartofii si amestecati bine pana-s toti unsi pe dinafara bine.

Se pun in cuptor 30 de minute. Acum is pe jumate facuti. Se scoate tava, si usor si cu grija, cu zdrobitorul de cartofi pentru piure, se apasa cartofii in tava, doar putin sa se faca mai plati. Acest procedeu mareste suprafata pe care cartoful o are in contact cu tava, si o sa fie mai crocanti pe dinafara. Atentie sa nu-i zdrobiti de tot.

Acum se pune si restul de ingrediente. Ceapa si usturoiul (eu am pus mai mult ca-s nebun dupa usturoi copt si-i sanatos), baconul (productie proprie) tot acum. Peste verdeata (rozmarin, cimbru si dafin) se pune doar un strop de ulei de masline, apoi cam doua linguri de otet si se presara toata compozitia peste cartofi. Sarati si piperati. Dati iar tava la cuptor 30 de minute. Aproximativ. Va mai uitati la ei, si-i coaceti cat vreti de bine, unii vor mai crocanti, altii mai moi. Alegerea e a voastra.

Si daca-l vedeti pe Jamie, sa-i spuneti sa vina pe la mine sa-i dau o mancarica de cartofi. Aproape la fel de buna ca tocana. Aia cu carnati….Si sper sa ne vedem saptamana viitoare daca nu-i final de lume.

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

Bucatarii amatori

“Ficat de vitel. (Pregatire englezeasca)”

Published by:

 “Ficat de vitel. (Pregatire englezeasca)”. 

Va intrebati oare ce-i cu reteta asta, de ce pregatire englezeasca, de ce intre ghilimele. Eh, saptamana asta n-am prea fost si nu sunt intr-o stare de functionare perfecta. O combinatie destul de nesanatoasa sambata trecuta, cu mancare putin sa bautura exagerata, mi-a stricat cam toata saptamana. (Exact, si eu sunt uman pana la urma desi nu am vrut sa cred pana acum.) Acelasi lucru a contribuit si la faptul ca de sambata n-am pus pic de bautura in gura, ceea ce pentru mine (sa nu beau un paharel) e ceva extraordinar. Deci va dati seama.

Asa ca am ales o cale usoara pentru mine de a va prezenta o reteta. Consider totusi ca-i ceva original, si pentru toata lumea poate fi ceva de invatat nou de aici. Explic.

Reteta este preluata din cartea “Dictatura Gastronomica – 1501 de mancari din 1935” de Constantin Baclabasa. O citeam mai acum cateva zile (stiu, e ceva ciudat sa citesti carti de bucate) si am ajuns la retetele de ficat de vitel (preferatul meu, stiu ca nu place la toata lumea ficatul). Din cele 5 retete de ficat de vitel am ponderat putin intre “pregatirea italiana” si “pregatirea englezeasca”, dar se vede care dintre ele a ajuns in farfurie si scrisa. Direct la scriere:

 “Taie un kg de ficat in felii lungi de 2cm; tavaleste in faina, dupa ce le-ai sarat si piperat. Pune-le in cratita cu unt sa le rumenesti. Rumeneste cate 3 minute in fiecare parte. Scoate-le si tine-le la cald. In untul cratitei, pui sa se rumeneasca felii de slanina slaba (costita afumata). In farfurie pui straturi de ficat si de slanina, iar in mijlocul carnii, cartofi fierti. Toarna sosul deasupra si zeama unei plinatati de lamaie. Presara patrunjel ras.”

Dragilor asta-i reteta dinainte de 1935. La cum zice autorul, la un kg de ficat, trebuie aprox 400g de bacon, 1kd de cartofi, si vreo 250g de unt. Asta-i o reteta pentru cel putin 5 persoane. Modificati voi pentru mai putine.

Daca cineva este cunoscator, imediat recunoaste clasica reteta englezeasca de “liver and bacon” pentru care sunt nenumarate variatiuni pe internet, cu sau fara ceapa, cu sos sau fara sos. Personal am facut niste modificari de-ale mele. Respectiv:

Am prajit prima data slanina (este de fapt bacon) in ulei de masline (mai sanatos decat untul). Apoi in aceiasi tigaie am prajit ficatul. L-am sarat si piperat doar dupa nu de la inceput cum zice autorul de mai sus. Cartofi fierti…nu servesc. Nici cartofi “natur”. Doar un alt cuvant pentru cartofii fierti. N-au gust de nimic. Asa ca am calit o ceapa bine, in ulei de masline, asa pana a prins culoare bine, si dupa ce-am scurs cartofii, am amestecat ceapa aia cu o bucata mere de unt prin ei, sare si piper. Am presarat patrunjel verde tocat. (Ceea ce cred ca a vrut si CB sa spuna cand a zis “ras”.) Picaturile ce se vad pe farfurie este sos de Tabasco, personal imi place picat, voi le puteti omite.

Asta-i toata reteta. Si cea dinainte de 1935 si cea facuta de mine in 21012. Pofta buna.

Si n-am uitat dar am pastrat-o pentru final:

LA MULTI ANI SI FERICIRE TUTUROR CELOR CARE AZI DE ST’NICOLAE ISI SARBATORESC ZIUA NUMELUI SI ZIUA DE NASTERE!!!!

Note pentru UK.

Ficatul de vitel se gaseste rar, este foarte scump, intre £10,00/kg (la Smithfields Market) si £17,00 prin macelarii. Totusi din cand in cand se merita, o portie pentru o persoana are 200g. “Slanina slaba” este doar bacon, poate si fi “back bacon” sau “streaky bacon” care se gaseste universal peste tot.

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk