Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: repatriere

Politichie

MAE a continuat acţiunea de repatriere în bune condiţii a ultimilor cetăţeni români răniţi în accidentul rutier din Franţa

Published by:

repatriere romaniMinisterul Afacerilor Externe, prin Unitatea de Alertă din cadrul Centrului Consular de Crize, a organizat, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi al SMURD, o nouă acţiune de repatrierea în bune condiţii a ultimilor cetăţeni români, victime ale accidentului rutier din sudul Franţei, care a avut loc în data de 2 septembrie 2012.

 

Astăzi, 28 septembrie 2012, o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, a preluat şase cetăţeni români răniţi şi corpul neînsufleţit al minorului decedat în accident. Ministerul Afacerilor Externe a solicitat autorităţilor locale române – Prefectura Judeţului Iaşi – să ofere sprijinul necesar pentru transportului corpului neînsufleţit în oraşul natal, Dorohoi.

 

La bordul aeronavei militare s-a aflat şi un consul care a acordat asistenţă de specialitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, şi un echipaj SMURD care a asistat pacienţii pe timpul transportului. Aeronava militară a revenit înţară pe Aeroportul Internaţional din Iaşi, cetăţenii români fiind  preluaţi de medici ai SMURD şi de reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Aceştia vor fi repartizaţi în unităţi medicale de specialitate în funcţie de afecţiunile de care suferă.

 

Acţiunea a fost finanţată integral de către Ministerul Afacerilor Externe, din  suma alocată MAE, prin Legea bugetului de stat pe anul 2012, destinată gestionării crizelor, alertelor consulare şi reacţiilor rapide.

 

Reamintim că la data de 12 septembrie 2012, printr-o acţiune similară, au fost repatriate alte nouă victime ale accidentului din Franţa.

 

Reprezentanţii Ambasadei României la Paris şi Consulatului General al României la Marsilia s-au aflat permanent în contact cu autorităţile franceze şi au acordat întreg sprijinul cetăţenilor români implicaţi în accident. Totodată, pentru a sprijini activitatea Consulatului General de la Marsilia, au fost trimişi la faţa locului, doi diplomaţi: unul de la Ministerul Afacerilor Externe – Direcţia Relaţii Consulare şi un alt diplomat de la Ambasada României la Paris. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a activat două  linii telefonice dedicate – 0730.717.970 şi 021.431.15.98 în cadrul Unităţii de Alertă a Centrului, la care rudele apropiate şi membrii familiilor celor implicaţi în accident au primit informaţii privind starea de sănătate şi locaţia acestora.

 

corespondenta MAE