Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Protectia copilului

Arta de a fi TU

O lume minunata! emisiune pentru copii, adolescenti si parinti

Published by:

Adolescenta si drogurileBuna dimineata dragi copii si parinti!

ca de obicei la ora 9.00 Londra, 11.00 Romania va invitam intr-o lumea minunata 🙂

Avem subiecte multe si interesante.

Saptamana trecuta am discutat despre o organizatie foarte puternica in Marea Britanie care lupta, consiliaza, informeaza pe partea de probleme cu drogurile. A fost realizat de catre Departamentul de Sanatate Britanic impreuna cu Home Office al guvernului Britanic.

Intentia este de educatie, de reducere a  consumului de drogurilor legale si ilegale, informand cu mare acuratete si prezentand fiecare tip de drog existent pe piata in momentul de fata.  Informarea legate de consumul de alcool si droguri are ca tinta principala  scolile, liceele.

Ce ofera FRANK?

  • un website foarte bine pus la punct si documentat;
  • un numar de telefon care poate fi accesat 24 de ore pe zi;
  • adresa de email;
  • posibilitatea de a discuta u respectarea confidentialitatii pe Windows Live Messenger, the Talk to Frank bot
  • servicii speciala de consiliere si tratament

Recomand si celor din Romania (medici, profesori, consilieri, educatori) acest site pentru informare, documentare, intrebari, consiliere. Persoanele care lucreaza acolo sunt operative si raspund in cel mai scurt timp

Azi vom prezenta cateva informatii despre droguri si dar si ce este Drogul Violului

Cei care cerceteaza acest fenomen spun ca halucinogenele le permit consumatorilor “sa pluteasca”; este un voiaj care ii face sa iasa din dificultatile si contradictiile cotidiene si sa se simta stapani pe situatie. Adolescenta este si varsta tensiunilor emotionale si angoaselor, aparent insurmontabile si de neinteles pentru cei din jur. De multe ori, pentru adolescentii bulversati de propriile intrebari, de barierele si agresiunile, mai mult sau mai putin reale, din exterior, drogul pare singura si cea mai buna solutie.

In profilul psihologic al tanarului consumator domina trasaturile nevrotice, dependenta afectiva, intoleranta la frustrare, angoasele de separatie, izolarea si dependenta afectiva, iritabilitatea, timiditatea si hipersensibilitatea. Are loc o opozitie a eului impotriva lumii, pe care o considera un element agresiv, nedrept si opresiv. Solutia pe care adolescentul in cauza o gaseste pentru a rezolva aceste conflicte este retragerea intr-o lume construita, determinata si intretinuta de drog. Aceasta lume il face fericit, ii satisface instinctele primare, ii estompeaza pentru un timp conflictualitatea.

In urma unor studii s-a constatat de altfel, la consumatorii de droguri, prezenta unei stari emotionale necontrolate si demonstrative, in sensul alienarii fata de cei din jur si al unui slab control al impulsivitatii. Autocunoasterea si autodefinirea, rezolvarea propriilor probleme este limitata, pe langa acestea, si de imaturitatea cognitiva a adolescentului.

Astfel, principalii factori de risc ce pot determina consumul de droguri ar putea fi: toate tulburarile emotionale, anxietatile, depresiile, insingurarile, frustrarile si conflictele interpersonale. Faptul ca unii tineri adolescenti consuma droguri arata in continuare ca exista baraje de netrecut intre oameni si generatii.

Sfaturi pentru parinti:

1. Cultiva o relatie bazata pe prietenie si sinceritate cu copilul tau si vei fi ferita de surprize neplacute.
2. Atentie la ceea ce consuma, deoarece unele droguri poarta alte denumiri fata de cele reale, administrarea lor producand intoxicatii grave, uneori mortale.
3. Nu exista droguri tari sau droguri slabe si nici droguri bune sau rele.
4. Daca copilul tau va dori sa consume droguri, este foarte probabil ca el sa reuseasca pana la urma. Pe baza “semnelor” enumerate mai sus, depisteaza in timp util acest lucru!
5. Tu esti cea care trebuie sa-l informeze inca de timpuriu cu privire la nocivitatea drogurilor.
6. Cel mai bun lucru pe care il poti face ca parinte, este acela de a fi un exemplu. Copiii trebuie sa stie de la tine care este pericolul administrarii de medicamente, in general, fara recomandarea medicului.
7. Nu uita ca alcoolul amplifica efectele drogului.

 

De ce sunt periculoase capusele? sunt tot mai dese cazurile legate de muscaturile de capuse si din pacate dupa cum stim cazul actorului Serban Ionescu, se poate si muri.

Vom continua informatiile in  rubrica despre adolescenti. Cateva sfaturi pentru parintii cu adolescenti.

Avem legende frumoase romanesti. Azi vom prezenta legenda florii de nu ma uita.

Discutie in direct si implicarea copiilor in citirea si intelegerea unei povesti. Azi Povestea Falsei Broaste Testoase de Lewis Carroll.

Ca de obicei Recreatia mare soseste si la noi si vedem ce a mai facut Tinel 🙂

Unde incepe si unde se termina o durere de cap. Postasul de Mircea Santimbreanu

Continuam ocolul pamantului si ajungem langa Lacul care dispare si Lacul enigmelor 🙂

glume ,ghicitori

Dentist :What kind of filling do you want in your tooth daughter?

Girl: Ice cream

Va invitam intr-o emisiune vesela, educativa si plina de informatii.

Alaturi de mine vor fi Tibi si Cristian

Sa le uram bine ati veni!

 

Maddie Ancuta

 

 

 

 

Romani in lume

Copil oparit. Neglijenta parintilor-ABUZ. Indiferenta autoritatilor ABUZ.

Published by:

abuz03.02.2012 ora 14.30 ora Londrei am fost sunata si intrebata ce trebuie facut in cazul unui baietel de 1 an si 11 luni, care s-a oparit, cazand in oala  cu apa fiarta. Familia domiciliaza in sat Plesa, com Beresti Meria, jud Galati. Familia este alcatuita din mama, tata si 4 copii: 2 fetite si 2 baieti cu varstele cuprinse intre 1 ani si 11 luni si 8 ani.  Am intrebat daca au sunat la Salvare. Raspunsul a fost afirmativ. Atunci le-am spus ca medicul de pe salvare trebuie sa le dea primul ajutor telefonic, informatii despre ce pot face pentru a micsora durerile copilului, pentru ca eu nu am pregatirea necesara sa-i ajut. Dar le-am dat informatiile pe care le aveam. Raspunsul a fost doar ca salvarea o sa vina in 50 de minute si nu au primit alte informatii. Baietelul de 1 ani si 11 luni, datorita arsurilor a inceput sa-i cada pielea de pe corp. Nimeni nu poate intelege durerile traite de baietel. 50 de minute inseamna foarte mult. De multe ori si un minut este diferenta intre viata si moarte. Ambulanta a ajuns dupa aproximativ o ora si 30 de minute, relateaza Andreea Baciu persoana care a sunat salvarea si m-a contactat pe mine in Londra pentru a o ajuta cu sfaturi legate de primul ajutor.

Baietelul este internat in Bucuresti cu mama lui. In momentul de fata ceilalti copii sunt acasa. Persoana care se ocupa de ei este Andreea Baciu, care le asigura mancare. S-a incercat contactarea Serviciilor Sociale pentru a gasi un sprijin pentru ceilalti 3 copii. Familia este o familie saraca si dezorganizata.

In orice tara civilizata, salvarea ar fi venit insotita de politie si personal de la Protectia Copilului care sa analizeze ce se intampla acolo. Stim ca in Romania este zapada, se circula greu. Dar asta nu e o scuza. Statul trebuie sa aiba pregatita logistica necesara pentru astfel de situatii. Iar Romania se confrunta cu probleme de genul asta tot timpul.

Mai mult, copii se duc la scoala si la gradinita. Neglijenta este o forma de abuz. Cadrele didactice ar fi trebuit sa contacteze familia, sa o viziteze sa vada conditiile in care traiesc copii. Sa anunte Protectia copilului si celelalte servicii aferente. Nu este nici ultimul si nici primul caz. Ce face Inspectoratul Scolar? Ce face scoala in cadrul caruia copilul cel mare invata? De ce Protectia copilului nu se autosesizezaza. In Marea Britanie aceste servicii lucreaza foarte strans, alaturi de ei venind si Organizatii neguvernamentale. Toate aceste servicii lucreaza pentru a proteja copilul, pentru a consilia copilul in cazul in care acesta este victima a abuzurilor. In cazul de fata este evident. Neglijarea este o alta forma de abuz pe langa cea emotionala , sexuala.

Neglijenta este cand parintii sau cel care are grija de copii nu le furnizeaza acestora mancare adecvata, imbracaminte, adapost, ingrijire si protectie. Duc lipsa de ingrijire medicala. Parintii sau ingrijitorul care lasa copii nesupravegheati sunt considerati ca-i neglijeaza si acesta este o forma de abuz.

Sunt multe semne si simptome ale neglijentei:

– copii sunt murdari si miros urat

– copii nu au haine adecvate varstei sau perioadei anului

-hainele sunt murdare

-copii sunt sub greutatea normala varstei lor

-par infometati tot timpul

-sunt obositi datorita lipsei de somn sau a unor obiceiuri proaste de a dormi

-pot suferi infectii din cauza alimentelor, se imbolnavesc mai des

-pot suferi accidente frecvente datorita lipsei de supravghere

-copilul ramane singur sau in grija fratilor sau altor copii mai mari

Din relatarile facute de Andrea Baciu este clar abuz din partea parintilor. Nu s-ar fi ajuns aici, daca  cei aflati in pozitia sa ia o decizie si niste hotarari la timp ar fi facut-o. Copiii trebuie sa traiasca alaturi de familie. Daca familia este saraca sau nu are pregatirea necesara pentru a-si supraveghea sau educa copiii, acestia trebuie sa primeasca ajutor financiar, moral, educational, consiliere de la autoritatile statului : primarie, servicii sociale, protectia copilului, scoala, ONG-uri.

Din pacate este inca un caz clasic de abuz de data asta din partea statului. Indiferenta si neglijenta este abuz. 

Eu traiesc in Londra, accidentul s-a petrecut intr-o Romanie inghetata 03.02.2012.

Primul ajutor se acorda din partea medicilor prin intermediul telefonului. Se cer datele despre pacient si informatii despre accident. Nici unul din noi nu are pregatirea necesara pentru a interveni in astfel de cazuri( cu exceptia cadrelor medicale).

Accidentul s-a petrecut din neatentia si neglijenta parintilor. In general cele mai multe accidente se intampla in casa, langa parinti. Foarte multi copii opariti cu mancare, apa pentru baita, care se joaca pe langa aragaz . La o cautare pe google  o sa vedeti cat de dese sunt astfel de cazuri.

 

tehnoredactare Maddie Ancuta

reporter teren Andreea Baciu