Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: povesti de viata

Arta de a fi TU

Fragili

Published by:

fragili

Fragili

In dimineata asta totul parca este mai minunat decat niciodata, nu-i asa?:)

Povestile sunt fantastice si-ti dau puterea sa zbori  unde vrei, sa fii cine vrei sau ce vrei.

Cand eram mica imi doream covorul fermecat sau inelul magic al Arabellei:)

Ai puteri magice, poti fi zana buna sau frumoasa printesa sau daca vrei poti deveni i eroul negativ, vrajitoarea cea rea sau balaurul cu 7 capete.

Este fantastic,nu-i asa?

Suntem fiinte complexe , traim intr-o  lumea uriasa, complexa care  adeseori ne copleseste cu situatiile ei.

 

Cateodata am vrea sa intelegem tot ce se intampla, de ce  se intampla.

Vrem sa avem credinte, dorim sa credem in noi si in cei din jurul nostru, sa-i intelegem.

Cand ma gandesc la intelegere ma refer la toate domeniile vietii noastre: viata, dragoste, relatii, familie, munca, politica, evolutie, introspectie etc

Ar fi fabulos sa intelegem, mintea noastra sa aiba cheia de la poarta cu raspunsuri.

Noptile noastre ar fi mai linistite, calme  cu siguranta.

Suntem inconjurati de tot felul de situatii, unele  vor ramane probabil in afara puterii noastre de intelegere.

Oamenii se vor purta ciudat si nu vom intelege de ce.

Nu-i asa ca ati intalnit adesea persoane  carora nu le-ati inteles comportamentul si v-ati intrebat:  “De ce oare actioneaza asa? “Si v-ati lasat cuprinsi de dorinta de a intelege si mai ales de a corecta lucrurile?

Adevarul este simplu:lucrurile merg bine sau rau si cateodata chiar nu au logica.

Sa-ti pierzi timpul sa incerci sa faci ceva rau sa mearga  bine cateodata este chiar pierdere de timp si cu siguranta iti vei pierde nu doar timpul ci si rabdarea iar situatia te va scoate din minti.

Asa ca este cel mai usor  sa accepti ca sunt situatii pe care nu le poti intelege, nu  le poti schimba.

Este atat de simplu  sa le lasi sa plece 🙂

Stiu ca adesea ne intrebam: “De ce tocmai mie, de ce mi se intampla asta?”, De ce sunt aici?, “Cum de am ajuns aici ?”etc.

Pentru unele lucruri chiar nu putem avea nici o explicatie. Se intampla. Nebanuite si intortocheate sunt caile Universului.

Viata noastra seamana cu un urias puzzle si o completam cu piese mici.

Cateodata ne ajunge in mana o piesa pe care o punem gresit si continuam sa adaugam piese pana cand privim “puzzle-ul vietii noastre” din unghiul corect si realizam ca am pus piesa gresit.

Si o luam de la capat.

Traim vremuri in care avem acces rapid la informatie, invatam mult, ne dezvoltam mult, zburam intr-o parte a alta a lumii.

Dar chiar nu putem intelege totul indiferent cat de mult ne dorim asta.

Pentru ca absolut totul in jurul nostru se misca si se dezvolta fantastic de repede. Noi ne schimbam rapid, evoluam.

Gandurile de anul trecut nu se mai potrivesc cu omul care suntem anul acesta, iar cu siguranta ca la anul vom vedea viata radical diferit.

Ramai curios, pune intrebari corecte care sa-ti aduca raspunsurile pe care le cauti, vorbeste cu cei din jurul tau despre ce iti place, dar nu te astepta ca intotdeauana sa primesti un raspuns clar sau cel pe care-l astepti.

Oamenii nu actioneaza intotdeauna logic.

Viata cateodata este lipsita de logica.

Cel mai simplu este sa-ti lasi mintea libera , sa accepti ca nu vei intelege tot timpul ce se intampla in jurul tau si sa iei cu intelepciune oamenii si viata asa cum sunt.

Chiar nu vei putea intelege totul…desi in sinea ta doresti acest lucru.

Cateodata suntem fragili in fata vietii iar lacrimile Universului ne coplesesc!

mai multe articole in Arta de a fi TU

Maddie Ancuta

 

 

 

 

Romani in lume

Vlad Schlezak-Fascinatia artei impletita cu psihiatria

Published by:

tablouri de vanzare

de vanzare

Recent l-am cunoscut pe Vlad Schlezak iar Oana Grigore vi l-a prezentat in Medicul artist.

Vlad este genul de om pe care il indragesti instantaneu. Poti sta ore intregi de vorba fara sa te plictisesti, avand tot timpul ceva nou si interesant de aflat.
Este un om care te fascineaza.

Vlad Schlezak i este medic psihiatru si artist. Doua domenii care pe mine personal ma pasioneaza.

O sa prezint intr-o alta lumina arta si medicina, legatura dintre medic si arta, cum a ajuns ca dragostea pentru psihiatrie si oameni sa se impleteasca intr-un mod absolut sublim cu arta.

Va invit in galeria virtuala sa privim cateva tablouri care m-au impresionat foarte mult si in care vom vedea concret cum medicul psihiatru, experienta lui se reflecta in tablouri.

Vlad Schlezak este un om sensibil care are o meserie dura dar si fascinanta, o meserie pe care nu o poate face oricine. Lucreaza cu extremele umane. Mintea umana este fascinanta.

Este medic, detectiv, psiholog, psihanalist, fiecare caz in parte fiind diferit, variabilitatea individului fiind extrem de mare.
Vlad picteaza de la 3 ani. Deseneaza dupa care picteaza.Ca sa-si vindece boala de la ochi, cand era copil, datorita faptului ca Oftalmologia la vremea aceea nu era atat de evoluata ca acum fapt, pentru care nu a putut fi operat, a trebuit sa faca multe exercitii care sa-i ajusteze si imbunatateasca muschii oculari
Asa ca a trebuit sa deseneze asistat de mama lui zilnic. Mama lui i-a fost aproape zi de zi, l-a ajutat si l-a sustinut in tot acest timp.
Desena linii si figure, stia scheletul uman, il desena, stia sa deseneze 300 oase.

Asa ca arta si ajutorul de la Dumnezeu cum spune el l-au ajutat.

Vlad spune despre el ca este un om normal caruia Dumnezeu i-a daruit foarte multe.

De mic si-a dorit sa fie medic. De ce medic psihiatru? a fost o intrebare fireasca.

In orice job de medic era mai mult interesat de povestea omului. Dupa ce vindeca somatic, simtea ca lipseste ceva , dupa care intervenea rutina. In psihiatrie mereu este ceva diferit, variabilitatea individuala si complexitatea cazurilor este extrema, in plus mintea umana l-a fascinat mereu,mintea umana este nelimitata
Pentru el psihiatria este o arta si o stiinta in acelasi timp, sa vezi cum anumite boli actioneaza asupra creierului sau anumite stari care au implicatii directe in corp si sa stii cum sa rezolvi astfel de probleme Sa vindeci este o arta, spune Vlad Schlezak

Apathy

Apathy

Zece ani a pictat realist pana acolo incat facea masuratori antropometrice ca sa fie cat mai fidel, era foarte influentat de Renastere, citise Agonie si Extaz si a mers pe urmele lui Michelangelo, a vazut tot ce tine de Renastere a colindat majoritatea muzeelor si expozitiilor din Europa. A fost extrem de fascinat de Bernini si Caravaggio, creatiile lor l-au ghidat foarte mult, dar la un moment dar a realizat ca in realism nu poate merge mai departe si a intervenit psihiatria care si-a pus amprenta pe creatia lui artistica. Ajuns la maturitatea artistica a intrat in faza in care picteaza tablourile realist dupa care le sterge si asta pentru ca psihiatria te face sa fi empatic si sa studiezi afectul si mintea umana, sentimentele si trairile omului care sunt asa de complexe, iar prin realismul acela milimetric de care era asa de atasat nu facea fata, era doar o pictare a aparentelor
Prima lucrare care m-a impresionat pe mine personal, in care m-am regasit,si m-a emotionat pana la lacrimi a fost Apathy
Mesajul artistic in acest tablou este foarte puternic si pot sa spun ca Vlad reuseste sa impresioneze.

Un alt tablou la fel de impresionat este Ambivalence iar influenta medicului psihiatru este evidenta.

Ambivalence este primul tablou care este facut total din imaginatie si este o reprezentare a conceptelor psihiatrice si artistice ce il definesc.
Femeia din tablou nu are gura, are un zambet foarte sters. Asta se poate interpreta si ca o femeie normala care nu stie ce vrea si e confuza la aflarea unei vesti, dar pentru medicul artist Vlad Schlezak este o frumoasa bolnava, este ambivalenta, bipolara, rade si

nu rade, e trista apoi maniaca,rade de aceea este sters aproape total zambetul
E un handicap care o alieneaza si atunci obiectul verbalizarii aproape dispare, de aceea incearca sa compenseze asta prin frumusetea ei feminina. Ochiul privitorului se uita initial la femeie care este foarte frumoasa, observand ulterior ca nu prea are gura,

medicul artist

Ambivalence

zambet. Acest lucru Vlad Schlezak l-a facut in mod special si face parte din noua faza a dezvoltarii sale ca artist.
Picteaza in mod realist tabloul dupa care sterge anumite detalii, estompeaza detaliile cotidiene care bruiaza emotiile si trairile personajului, asa ca atunci cand privesti atent vezi o femeie frumoasa dar din pacate bolnava.
Vlad nu picteaza aparenta. Prin stergere se inlatura aparentele si se dezveleste afectul si sentimentele personajului, trairile lui.

Ca privitor vedem o metafora initial, apoi iei cheia sa descifrezi si vei face un pas in spate si te vei uita la tablou, iti vei inchipui omul de acolo mai degraba decat o perfectiune a unui ruj sau a unor gene false date de normele estetice contemporane

New style este momentul in care a facut legatura intre arta si psihiatrie

Psihoza

Psihoza

Un alt tablou interesant este tabloul cu doua fete. Si este interpretarea Psihozei.
O femeie frumoasa dar bolnava. Timpul este oprit. Ea e prinsa in faza critica a halucinatiei, in care este activa, ea se dedubleaza, se depersonalizeaza si are experiente vizuale, auditive si haptice (a pipai n.r.) intense este o halucinatie extracampina, este in afara corpului ei. Dar se poate interpreta in multe feluri, depinde foarte mult de privitor, de experientele sale. Este o reflexie a fiecarei persoane care priveste tabloul.

Toate personajele feminine sunt femei frumoase dar care au tulburari mentale.

Vlad a spart regula mondena care ne arata femeia frumoasa. E frumoasa pe dinafara si distrusa inauntru, ea halucineaza, este mai mult decat urata dar din exterior ca om superficial o vezi frumoasa, asta e firea umana, toti facem la fel, de-aia in psihiatrie mergi mult mai departe si vezi dincolo de aparente.Aceasta este exprimarea si viziunea ca artist.

scena biblicaUn tablou reprezentativ pentru Vlad reprezinta o scena Biblica. A vazut tabloul intr-un muzeu,a fost inspirat si a aplicat viata lui in acest tablou.
Este vorba despre scena biblica relatata in noul testament in evanghelia lui Ioan si Matei, piscina Bethesda. Pilda zice ca era un inger care se cobora in apa si erau acolo nenorociti, cine intra in apa se vindeca. Exista un ingeras micut in coltul dreapta sus iar in spate multi oameni cu probleme.
Scena infatiseaza pe Isus urmat de discipoli care ajunge la un sarman.
In evanghelii nu zice exact ce avea decat ca era olog, de-aia l-a facut acolo in toata umilinta lui fizica ca si un nenorocit asa cum vede pacienti ca se chinuie.
Isus il intreaba pe olog si el zice ca nu are cum ajunga la apa, ca toti ajung in fata lui, el fiind olog are cateva firimituri paine, necesitatile minime bazale fiziologice, dar nu e mentionat in Biblie e doar interpretarea artistului.
Cristos intreaba daca el crede ca va fi vindecat. Ologul raspunde in toata umilinta lui fizica, psihica, sociala si umana. “Da Doamne cred!”. Este practic esenta crestinismului si Isus face minunea, tabloul infatiseaza momentul intrebarii, chintesenta credintei crestine. Aici este diagonala cu ingerasul dreapta sus mana lui Isus catre nenorocit si mila Lui si privirea nenorocitului cu credinta catre Lumina vietii diagonala este complementata de o a doua diagonala, cea a ucenicilor,care sunt in asentiment cu credinta in stanga se afla Vlad tanar, crestin si in asentiment cu credinta. Diagonala este rupta brusc de cel de langa el care se uita cu dubiu la Isus la miracolul crestin , acolo este portretul bunicului sau (Prof Dr Francisc Schlezak 1921-2006, autor al primei carti de tehnica dentara din Romania,;Api, Bunicul si modelul meu medical din familie. A lucrat ca medic pana la 80 ani) care i-a fost un model in medicina,dar a fost ateu si Vlad Schlezak l-a reprezentat ca si fariseu.

Vlad Schlezak pregateste noi lucrari iar in primavara va avea loc un nou vernisaj.
Despre Vlad Schlezak cu siguranta  o sa mai auzim, citim si vedem. Este un tanar artist care creste, se dezvolta, introduce noi elemente in arta, care fascineaza prin noutatile introduse in tablourile sale.
Lucrarile sale le puteti vedea http://vlads.co.uk/
Pentru iubitorii de arta care sunt interesati sa achizitioneze tablouri Vlad Schlezak ofera spre vanzare ilys-oil-painting-portrait. Primul tablou de pe articol.

 

Am scris  cu drag si mare placere despre Vlad Schlezak, un om fascinant prin tot ce face: medicina si arta.

Maddie Ancuta

 

Romani in lume

Povestea unui inger

Published by:

povestea SareiImi aduc aminte de o conversatie pe care am avut-o cu mama, acum ceva vreme, cand ii spuneam ca uneori viata este prea grea.

Atunci, mama, tin minte ca mi-a spus ceva ce nu cred ca voi uita niciodata, cateva cuvinte care imi vin mereu in minte atunci cand trec prin momente grele: “Bucurati-va mama ca sunteti sanatosi!”.

Va propun pentru astazi sa va ganditi cateva clipe la cate va ofera viata, va propun sa cititi o poveste care va va face, sper, sa intelegeti ca uneori unii dintre noi au atat de multe si nu stiu sa aprecieze ce au.

Va prezint un nou caz, al unui copil supravietuitor, un copil inger. Este povestea unuia dintre cei mai frumosi copii pe care eu i-am vazut pana acum.
Sara are nevoie de noi! Ajut-o sa descopere lumea cu doua manute!

Sara este o minune de copil, o fetita frumoasa, cu ochii mari, albastri si cu un zambet minunat! Fericirea nasterii ei a fost insa umbrita de o veste mult prea trista primita de la medici: Sara s-a nascut fara antebratul si manuta stanga.

In ultima vreme incerc sa nu ma mai gandesc ce poti simti ca parinte cand iti iei pentru prima oara copilul in brate si, cand in loc sa te bucuri de acel moment unic, trebuie sa iti faci curaj sa nu te prabusesti de durere.

Cum poate fi sa stii ca vei avea un copil sanatos si sa descoperi ca, de fapt, medicii au facut o greseala.

Cum poti reactiona cand vezi in jurul tau mame care isi abandoneaza copiii, parintii care au copii sanatosi si nu stiu sa aprecieze ce au.

Cum este sa ai neansa ca medicul sa nu stie sa citeasca o banala ecografie?

Cazul Sarei este o lectie de viata pentru toti cei care nu stiu sa aprecieze ce au.

Un medic vinovat de handicapul unui copil

Mama Sarei a facut sase ecografii in cele sapte luni de sarcina. Sarcina a decurs normal pana la sase luni cand a aflat ca are colul deschis si ca poate pierde oricand sarcina.Sara si sora ei

A stat internata in spital o saptamana, apoi i s-a recomandat sa stea la pat pentru a putea duce cat mai mult sarcina.

“Am reusit doar o luna sa mai duc sarcina, Sara s-a nascut la sapte luni, am avut placenta deslipita si nu a mai fost lichid, pentru asta s-a declansat si nasterea, am fost asigurata ca copilul este perfect sanatos, se dezvolta normal, imi amintesc la una din ecografii cum medicul a zis “vezi, incearca sa bage o manuta in gurita si nu reuseste si incearca cu cealalta”. Imi aduc aminte ca in imagine se vedea ca lipseste manuta, dar asta dupa, atunci am fost coplesita de imagine”, isi aduce aminte mama micutei.

Sara a fost tinuta o luna, dupa nastere, in spital, nu avea greutatea normala, a fost hranita cu sonda 3 saptamani, apoi a inceput sa manance normal. Realitatea era insa una cruta. Fetita s-a nascut fara antebratul si manuta stanga.
Cand a inceput sa se intoarca, la fiecare 2 minunte trebuia sa fiu langa ea sa o intorc, nu se descurca cu o manuta, nu reuseste sa faca toate lucrurile ca un copilas normal.

Este foarte greu pentru ea sa se chinuie cu o manuta chiar cand isi tine sticluta, deseori o surprind cand isi analizeaza manuta stanga, apoi priveste la cea dreapta, mereu ni s-a spus sa incercam sa o invatam sa foloseasca si manuta stanga.

Cand incerc eu sa bat din palme sau sa ii cer manuta stanga sa i-o strang, refuza, lasa capul in jos si nu mai vrea, constientizeaza lipsa.Este o fetita foarte cuminte si sensibila, ii place mult sa fie cineva cu ea. Mai avem o fetita Timeea, de 3 ani jumate perfect sanatoasa, am asteptat mult sa ii aducem o surioara, nu m-am gandit niciodata ca am sa am un copilas asa, desi m-am pus destule intrebari: de ce eu?

Mereu am avut sufletul apropiat de persoane speciale, nu am privit niciodata cu indiferenta, mi-am dorit copiii mult, m-am rugat sa fie sanatosi, am facut tot ce tinea de mine ca mama sa ii fie bine ii burtica – fara medicamente neprescrise de medic, fara cafea, fara alcool, fara droguri.

Ma vedeam fericita peste ani alaturi de sot si de copii, dar de cand o am pe Sara , totul s-a schimbat, ma gandesc fiecare secunda la viata ei, si cum sa fac sa ii fie bine, sunt multe momente in care sunt descurajata, dar incerc sa ma ridic si sa merg inainte stiind ca toate aceste griji nu fac bine sanatati, si nu doresc sa ii las fetele singure. Sara are 10 luni, am ajuns cu ea la Bucuresti la cel mai bun ortoped din tara si din Europa, dr Burnei, si totusi nu se poate face nimic, singura solutie este protezare, are nevoie de proteza cat mai repede si pentru a se dezvolta normal coloana, iar daca vom reusi cu protezele din timp, se va invata repede cu ele si va avea o VIATA APROAPE DE NORMALA”, ne povesteste mama Sarei.

SaraLacrimi de parinte

Ma tot uit la pozele Sarei. Este atat de frumoasa. Ma loveste imaginea ei cu manuta lipsa. Nu pare ceva real. Tot cred ca cineva s-a jucat cu pozele ei, ca a decupat manuta. Stiu insa ca imaginea este reala.

Pentru a-si vedea copilul sanatos, parintii trebuie sa parcurga un drum lung, pana cand Sara va putea avea proteza care sa ii permita sa duca o viata normala. Cheltuielile sunt insa mult peste posibilitatile parintilor, care au nevoie de sustinerea noastra pentru a putea sa ii daruiasca fetitei lor sansa de a avea ambele manute.
Haideti sa ii sprijinim pe parintii micutei Sara sa poata parcurge acest drum! Orice donatie inseamna un pas inainte pentru Sara, pentru ca visul de a duce o viata normala sa devina realitate!

 

 

Conturile in care puteti dona pentru micuta Sara, deschise de tatal ei, Daniel-Liviu Agrigoroei, la BCR Sucursala Hunedoara (SWIFT RNCBROBU):
RO59RNCB0162055334830002 (euro)
RO05RNCB0162055334830004 (dolari)
RO32RNCB0162055334830003 (lei). – donații prin PayPal direct pe blog

http://helpsaraemanuela.blogspot.ro/

 

 

Intr-o zi am vazut pe pagina de Face Book  a radioului o fetita care imi zambea cu toata fiinta ei. Asa am cunoscut-o Sara.

M-a invaluit  cu privirea  ei  pura , calda si nevinovata de copil.

M-ai tarziu am vazut-o si pe frumoasa ei surioara .

Asa ca impreuna cu Oana am vrut sa  va prezentam  azi  povestea unui inger. Unui inger cu ochi albastri.

 

Maddie Ancuta

 

redactor Oana Grigore