Calatorie printre amintiri
Linistea diminetii a fost intrerupta de alarma agitata a ceasului. Am ales sa-l ignor, oprindu-i galagia cu mingea de tenis aruncata cu o miscare dibace, fix in el.
Zambind, m-am intors la tine, continuand sa te visez. Iubesc momentele cand bantui prin gandurile mele. Amintirile tale sunt ca pasii apasati pe un drum greu de munte. Nu ii poti ignora. Te dor, te apasa, te entuziasmeaza, te lasa cateodata fara putere, dar, continui. Oprindu-te din cand in cand, respirand cu nesat ca sa-ti astamperi setea de oxigen. Dintr-o data totul se lumineaza si capata sens. Te opresti ca sa admiri peisajul care se dezlantuie salbatic in fata ta. Atunci incepi sa chiui: “Iuhuuu! Am reusit. Acum sunt mai aproape de cer”, apartinand in continuare pamantului.
-Iti poti aminti ceva ce nu a existat? Amintirile apartin timpului, iar noi apartinem lui.
Cum mi-as putea aminti ceva ce nu am trait? Unele amintiri le-am trait impreuna, altele separat.
Ma intrebi: “Iti e dor de mine?” pironindu-mi amintirile cu privirea ta.
Daca imi e dor de tine? Dorul meu este masurat de timp. Timpul este unitatea vietii mele. Timpul meu nu are aceeasi valoare cu valoarea timpului tau.
Da, da stiu ce vrei sa spui, am fost invatati la scoala sa-l impartim in: nanosecunde, microsecunde, secunde, ore, zile, luni, ani, secole.
Si totusi timpul este atat de diferit pentru ca il percepem diferit fiecare dintre noi. Intesitatea lui face diferenta.
Imi amintesc perfect de timpul ploilor copilariei mele, ele mi-au amintit prima data de dorul de tine. Nu ne intalnisem atunci, desi apartineai de atunci amintirilor mele.
Vacantele mele erau perfecte. Aveau soare, aveau ploaie, aveau carti, sotron si rasete. Ma indragosteam in fiecare vara. Iubirile mele erau navalnice ca ploile ei. Intre iubiri si carti, calatoream. Intre calatorii te visam.
Ma cuibaream in spatele masinii, scotocind cu privirea tot ce se intindea in fata mea. Numaram berzele de pe marginea drumului, copacii, oamenii.
Dar cand ploua.. ohh Doamne! atunci cand ploua ma gandeam intotdeauna la tine.
Urmaream firisoarele de apa care se transformau in mici paraiase pe geamul masinii. Puneam degetul pe ele, simtindu-le zbaterea, incercand sa le dirijez cursul acolo unde doream eu, dar ele se incapatanau sa se lase purtate de vant. Unde dorea sa le duca vantul? Nu am descoperit niciodata.
Dar si azi le urmaresc. De data asta, ploile ma prind in tren. Degetul meu se duce instinctiv pe urmele picaturilor de ploaie, asteptand de data asta raspuns la intrebarea: Unde doresc amintirile tale sa ma duca?
Ma poarta prin multi ani.
Intr-o vara, da, cele mai intense amintiri ale mele sunt legate de veri.
Intr-o dimineata superba de vara, plecand pe urmele unei vacante, m-am ratacit. Ar fi fost atat de simplu, sa trag pe dreapta si sa ma intorc la intersectia ratata. Am lasat atunci drumul sa ma conduca unde dorea el. Am ajuns intr-un orasel, plin de zgomote si arta.
Am inceput sa-l vizitez. Bantuiam condusa de tine prin locuri pe care nu le vazusem niciodata, dar pe care le cunosteam atat de bine.
Cum as fi putut sa cunosc atat de bine un oras in care intram pentru prima data.
Acum stiu. Gandurile tale, ma conduceau prin locurile pe care tu le iubeai atat de mult.
M-am asezat pe o banca, privind in linistea lumea care se misca de colo colo.
Atunci te-am simtit. Erai atat de intens si vibrant in mine, incat lumea s-a oprit. Singurul zgomot asurzitor venea din inima mea.
Stiam ca esti acolo.. stiam.
Privirea mea a inceput sa alerge dupa tine cand dintr-o data, ca prin somn mi-am auzit numele: ” Ana, Ana..trebuie sa plecam”.
M-am uitat ca la un strain la barbatul care venea razand spre mine.
-Este tarziu si este drum lung pana acasa. Hei.. ai vazut o fantoma, a izbucnit razand. Arati de parca ai fi vazut o fantoma.
M-am ridicat de pe banca, stiind ca las in urma un oras in care amintirile tale erau atat de vii si tu atat de prezent. Un oras caruia, apartineai total.
Nu te-am vazut atunci, dar nu am uitat niciodata acel moment. Un moment, care avea sa devina real.
Intr-o zi, dupa sase ani de la aceasta intamplare, viata ne-a trimis unul altuia, punandu-ne fata in fata. Iti amintesti ce mi-ai spus?
-In sfarsit ne-am regasit! Te caut de atata timp.
fragment din Jurnal
copyright by Maddie Ancuta
