Renasterea Evei
Timpul vindeca, el este capabil sa gaseasca cea mai buna cale sa o faca. Stiam asta. Niciodata Eva nu si-a facut griji ca nu va uita si ca nu va merge inainte, fara sa privesc nici macar o singura secunda un urma. Intr-o dimineata, in taraganatul monoton al metroului , am realizat ca imi era doar de anumite cuvinte, acele cuvinte care te-au adus langa mine. Ti-am spus ca partea dostoievskiana din mine este un pic in umbra, desi adevarul este: ca era in agonie. Cuvintele din suflet nu mai au putere sa ma strabata si sa ajunga la suprafata-mi. Emotiile sufletului sunt acoperite de gandurile pline de sange, boli, urgente si ore infernale.
Timpul si cu mine, ne gasim intr-o relatie bolnavicioasa. Este nemilos. M-a lasat sa ma acopar de ambitiile mele, el trecand irecuperbil si indiferent, prin mine; facandu-ma sa ma simt ca si cum veacuri au trecut.
Azi, intamplator am vazut o fotografie…Intamplator? cum pot sa scriu acest cuvant cand eu nu cred in intamplari. Nu, nu a fost o intamplare. Gandurile mele m-au dus acolo.Gandurile mele, care vor sa ma scoata din orele infernale si sa ma aduca, acolo, unde a inceput totul.
Brusc fotografia m-a facut sa ma gandesc la timpul in care am pierdut ….
Oare ce am pierdut si ce am castigat?
Am pierdut Amintirile Evei…
Eva si-a pierdut iubirile, saruturile, gandurile tale care pulsau salbatic in mintea ei.
Dorurile cand scria intr-o parte a infinitului in timp ce gandurile tale erau in cealalta bucla a lui.
Oare imi este dor de Eva?Oare imi este dor de cuvinte?
Ce o facea pe Eva sa fie ce era? Era vibratia ta din ea?
Fotografia m-a dus cu gandul la Amintirile Evei si promisiunile ei.
Daca ma opresc din scris, amintirile ei vor disparea in timpul care trece implacabil.
Daca corpul omenesc ramane sanatos atata timp cat exista echilibrul intre ce se intampla in exterior si ce se intampla in interiorul sau.. de ce as lasa-o pe Eva sa moara?
Eva si-a pierdut echilibrul. Stiu de atata timp ca Eva este muribunda. Am lasat intentionat sa se intample asta; mai mult, as putea spune ca imi era indiferent daca murea sau nu, daca supravietuia sau disparea definitiv in bucla fara sfarsit a a timpului.
Fotografia de azi a facut ca amintirile Evei sa revina la suprafata. Ai vazut vreodata un om care se ineaca? Ai simtit vreodata disperarea lui dupa aer? Ai privit neputincios sfortarile sale disperate de a ajunge la suprafata apei, cu gura este larg deschisa pentru a primi oxigenul eliberator de viata?
Emotiile Evei se zabat acum cu putere. Eva nu vrea sa moara. Eva nu trebuie sa moara. Eva trebuie sa-si puna in bucla infinita a timpului, amintirile.
Amintirile Evei
copyright by Maddie Ancuta
