“Londra e un loc care are multe de oferit unui muzician și încerc să mă bucur de posibilitățile acestui oraș fascinant”. (Sergiu Tuhuțiu, pianist)
Inițiator renumitului proiect Piano Colours si bursier al London Masterclasses, pianistul Sergiu Tuhuțiu ne răspunde astăzi la câteva intrebări.
Oana Grigore: Plecat din Baia Mare, ajuns în Bucuresti, trecut pe la Stuttgart, ca mai apoi să te stabilești în Londra. Un drum destul de interesant. Crezi că s-a oprit aici acest periplu?
Sergiu Tuhuțiu: Nu pot ști dacă s-a oprit definitiv, însă cu siguranță am aruncat ancora. Londra e un loc care are multe de oferit unui muzician și încerc să mă bucur de posibilitățile acestui oraș fascinant.
Oana Grigore: Ce a însemnat venirea și stabilirea în UK pentru pianistul Sergiu Tuhuțiu?
Sergiu Tuhuțiu: A avut multe semnificații mutarea tarabei la Londra; mai întâi de toate e o provocare, apoi e șansă, deschidere, posibilitate. Nu pe ultimul loc stă faptul că am cunoscut aici câțiva oameni foarte frumoși în relație cu care am primit multă bucurie.
Oana Grigore: Care este cel mai important proiect materializat de Sergiu Tuhuțiu?
Sergiu Tuhuțiu: Piano Colours reprezintă pentru mine cel mai important proiect pe care l-am pus pe picioare.
Oana Grigore: Prin urmare ești inițiatorul renumitului proiect Piano Colours, o serie de concerte cu invitați care îmbină repertoriul muzicii clasice și moderne cu jazz-ul sau folclorul. Povestește-ne mai multe despre acest proiect.
Sergiu Tuhuțiu: Piano Colours e un proiect în care îmi pun multe speranțe pentru că are un potențial exploziv, o putere proprie de a-și croi drum către public. El a început în martie 2011 la București sub forma unor concerte în care pianul e gazda serii, eu reprezentantul gazdei, iar invitații din zone muzicale diverse. Culorile pianului sunt atât propriile-i culori, cât și culorile care îl înconjoară și adesea îl însoțesc. El, fiind și un instrument solist și unul acompaniator, are această calitate magică de liant între lumile interioare ale muzicilor și ale muzicienilor, iar Piano Colours gravitează tocmai în jurul acestui lucru.
Oana Grigore: În iulie 2011 ai fost bursier al London MasterclassesRomani. Ce a însemnat această bursă pentru tine?
Sergiu Tuhuțiu: London Masterclasses a fost motorul inițial care a determinat venirea la Londra și începutul colaborării cu Norma Fisher, un om și un muzician de o calitate cu totul aparte.
Oana Grigore: Mai face ceva România pentru promovarea tinerelor valori pe plan cultural?
Sergiu Tuhuțiu: Mi se pare foarte riscant formulată întrebarea pentru că împinge la generalizare. Nu aș privi ‘România care face sau nu face ceva’ ca pe un robot imens care-și cară-n sine diversele componente. În sensul de ‘acționare a totului’ simt tentația unui răspuns pripit: ”Nu”. Totuși, sunt oameni în Romania care fac, există segmente pe care se întâmplă lucruri frumoase. Ceea ce lipsește e o construcție a sistemului care să înlesnească demersurile culturale private, nu să le împiedice. Artiștii sunt puși adesea în România în situația de a se simți infractori pentru propriul lor talent, pentru voința de a-și manifesta și promova arta, cași cum asta ar fi de natură să pună în primejdie haosul, debusolarea și degerarea sistemului. România nu va exista cultural ca mașinărie funcțională până când aceste lucruri nu se vor schimba. Între timp, merită felicitați, încurajați și susținuți cei care încearcă să facă ceva în contextul de față.
O
ana Grigore: Ai concertat pe data de 5 decembrie împreună cu mezzo-soprana Ruxandra Donose la sediul ICR Londra. Ce ne poți spune despre această colaborare?
ana Grigore: Ai concertat pe data de 5 decembrie împreună cu mezzo-soprana Ruxandra Donose la sediul ICR Londra. Ce ne poți spune despre această colaborare?Sergiu Tuhuțiu: A fost un concert cu ocazia zilei națioanale a României. Vreau să mulțumesc conducerii ICR Londra pentru invitație, pentru eforturile depuse și în mod special Ralucăi Cimpoiașu care a fost creierul și sufletul acestei idei.
Colaborarea cu Ruxandra Donose a fost o întâlnire reală, frumoasă, revelatoare. O adevărată intersectare. Ruxandra are niște calități sufletești-muzicale de un rafinament și o forță impresionante. Puțini muzicieni iți deschid într-o colaborare spațiul ciocnirii, iar ea a reușit să mă ducă acolo.
Oana Grigore: Dacă nu ar fi fost muzica, pasiune și meserie până la urmă, ce ar fi fost? Ce ai fi devenit?
Sergiu Tuhuțiu: Cred că pot răspunde doar prin prisma faptului că, totuși, fac muzică. E o parte a constituției mele și nu cred că poate fi imaginată obiectiv situația utopică ‘ce-aș fi făcut dacă nu făceam muzică?’. Dacă presupunem că aș fi avut aceeași formare interioară, probabil aș fi vrut să fiu psihanalist, regizor, actor… Îmi plac foarte multe lucruri, dar ele fac parte dintr-un întreg în care muzica e membru fondator, așa că nu prea pot să-ți dau un răspuns pentru că, de fapt, întrebarea ta nu există.
Oana Grigore: Acum ceva vreme, pe site-ul personal, afirmai că, citez: “M-am lăsat de scris acum mai bine de zece ani, după ce mi-am făcut damblaua publicând o carte de versuri cu toate anomaliile lăuntrice ale adolescenței mele”. S-a schimbat ceva intre timp?
Sergiu Tuhuțiu: După perioada liceului, în care am scris constant, începuse să mă deranjeze un anumit fel în care scrisesem până atunci și m-am oprit. În ultima vreme am început să mă gândesc din nou la scris, dar nu m-am apropiat încă prea tare de gândul ăsta.
Oana Grigore: Care sunt proiectele viitoare, deja stabilite, de pianistul Sergiu Tuhuțiu?
Sergiu Tuhuțiu: Am mult de muncit, de studiat, iar speranța mea este ca anul viitor să reușesc să aduc Piano Colours la Londra.
redactor Oana Grigore
