“Buna ziua numele meu este Alex. Sir, ati fi intersat sa schimbati felul in care functioneaza businessul global de primire de raspunsuri din partea consumatorilor? Sunt fondatorul livefeedback.org, prima aplicatie de feedback in timp real la nivel mondial si cred cu putere ca putem construi impreuna Virgin Feedback.com, aplicatie care ar putea un mare impact pe piata. Domeniu pe care deja l-am cumparat”.
Astfel i-a prezentat Alexandru Isbasoiu (28 de ani) ideea sa de afaceri lui Richard Branson, fondatorul Virgin, grup cu operatiuni in domeniul aerian, turistic, telecomunicatii, media, sanatate sau energie.
Iar Sir Branson i-a raspuns: “Yeah, let’s do”.
Practic, Livefeedback.org este un site care permite oricui sa isi trimita opinia catre o companie, ONG, agentie publica sau persoana publica fara sa cunoasca datele de contact ale acesteia. Tot ce trebuie sa mentioneze este numele brandului (sau al institutiei cu care vrea sa comunice), tara si
orasul si apoi sa transmita mesajul.
“Scopul este sa incurajeze clientii sa isi exprime opinia cat mai usor si in timp real, adica exact atunci cand doresc sa faca acest lucru, nu cand au timp sa caute un formular sau un mail de feedback al firmei. Mesajul este analizat cantitativ, calitativ si in functie de zona geografica din care a fost trimis, iar toate mesajele sunt confidentiale, la ele avand acces doar companiile sau ONG-urile carora acestea au fost trimise”, a explicat pentru Wall-Street.ro, Alexandru Isbasoiu.
Dar si retelele de socializare foarte populare precum Facebook sau Twitter, care au milioane de utilizatori in toata lumea, permit organizatiilor sa aiba acces instant la opiniile oamenilor.
“Diferenta este ca de multe ori companiie nu folosesc acest servicii, ba chiar le restrictioneaza. Nu reactioneaza la ce spun clientii. Intentia noastra este sa pozitionam acest serviciu ca cel mai important canal pentru trimis feedback la nivel global, pentru absolut orice situatie,tot asa cum Google este pentru partea de cautare pe internet”, afirma Alexandru Isbasoiu. Unul dintre competitorii Live Feedback este Getsatisfaction.com.
Astfel, dupa ce saptamana trecuta l-a cunoscut pe Richard Branson la Bucuresti, la evenimentul “The Ultimate Success Summit”, fondatorul site-ului isi doreste sa mearga la Londra sa ii prezinte acestuia pe larg afacerea.
Cei doi au discutat foarte putin dupa eveniment, in cadrul pranzului VIP pe care mai multi manageri si antreprenori l-au avut cu Branson. Iar rezultatul conversatiei a fost ca Alexandru Isbasoiu sa ii trimita un e-mail asistentei lui Branson. Lucru pe care l-a facut deja…practic, acum fondatorul Live Feedback asteapta un raspuns din partea echipei antreprenorului britanic.
“As merge si maine la Londra… speram ca o sa fie OK”, afirma Alexandru Isbasoiu.
Parteneriatul cu Richard Branson ar urma sa fie mai mult de imagine, pentru ca daca s-ar concretiza cei doi tineri ar vrea sa schimbe numele site-ului in Virgin Feedback.
“Sunt businessuri din grupul Virgin in care Richard Branson este actionar cu procente mici, dar este folosit numele sau sau numele Virgin. Noi am vrea sa inglobam businessul nostru sub cupola Virgin“, spune antreprenorul roman. In prezent, site-ul virginfeedback.com exista, dar este directionat catre livefeedback.org
Dar cine este Alexandru Isbasoiu?
Are 28 de ani, a absolvit Facultatea de Inginerie si Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti si inca din facultate si-a dorit sa lanseze un business in tehnologie datorita prietenilor care erau studenti la Automatica.
Astfel, in 2004, cand era inca student si a luat primul salariu de la Orange, companie pentru care a lucrat timp de patru ani, a infiintat SkyWeb, firma care detine Live FeedBack. Isi dorea sa dezvolte proiecte in zona de IT si apela la colegii de la alte facultati din Politehnica. Atunci l-a cunoscut si pe Mihai (30 de ani), cel care este ii partener de business acum si care se ocupa de programare. Acesta a hotarat sa ramana anonim pentru ca in acelasi timp lucreaza intr-o companie din domeniul financiar. SkyWeb este controlata 100% de Alexandru Isbasoiu.
Ideea de a lansat Live Feedback i-a venit in urma cu doi ani, iar site-ul a fost lansat in august anul trecut. Lansarea a fost destul de dificila pentru ca pana in vara anului trecut Alexandru Isbasoiu lucra si ca director de vanzari pentru producatorul de telefoane dual sim WND Telecom. Site-ul are in jur de 10.000 de utilizatori inregistrati, insa doar 1.000 sunt constanti. Majoritatea celor care folosesc site-ul pentru a-si spune opinia sunt din SUA.
“Pentru ca serviciul este in engleza avem destul de putini utilizatori din Romania. Insa americanii sunt foarte receptivi la astfel de aplicati, cei din SUA folosesc aplicatii si la varste inaintate”, explica Alexandru Isbasoiu.
Deocamdata serviciul este gratuit (deci nu are niciun fel de venit), insa cei doi tineri se gandesc ca in aproximativ jumatate de an sa puna o taxa de 5 dolari pentru companii, agentii guvernamentale si persoane publice. Aplicatia va ramane gratuita pentru ONG-uri.
Insa pentru a dezvolta in continuare Live Feedback au nevoie de bani, mai exact in jur de 300.000 de dolari care ar urma sa fie investiti in special in marketing, in promovarea serviciului in Google.
De aceea il si abordeaza acum pe Richard Branson, iar anul trecut au mers timp de o luna in SilliconValley, centrul tehnologiei mondiale. In toamna, cand au mers in SUA s-au orientat in special catre fondurile de investitii, insa spune ca ar fi trebuit sa mearga catre business angels. Costurile pentru a sta o luna in SUA impreuna cu colegul sau si inca un programator (care intre timp a parasit echipa) au fost de circa 15.000 de dolari.
“300.000 de dolari este o suma mica pentru America. Problema nu era de bani, ci faptul ca fondurile isi doresc companii care deja au demonstrat. Noi trebuia sa mergem in zona de business angels, nu de venture capital. Noi am gasit acele fonduri pe Linkedin si ne lua mult mai mult timp sa gasim oamenii, pentru ca pe angels nu ii gasesti pe LinkedIn. Business angel poate sa fie si un teamleader de la Google”, explica Alexandru Isbasoiu.
El spune ca printre cei cu care s-a intalnit se numara si George Haber, unul dintre cei mai bogati romani din strainatate si printre putinii antreprenori romani care au avut succes in Silicon Valley.
Antreprenorul de orgine romana le-ar fi zis creatorilor Live Feedback ca afacerea lor ar putea valora si 200.000 de milioane de dolari in cativa ani, insa provocarea pentru ei este cum sa isi dezvolte businessul fara sa investeasca la inceput unu, doua milioane de dolari…bani pe care nu ii au.
Si da, 300.000 de dolari, nu este deloc o suma mare nici macar pentru Romania. Si, atunci, de ce nu cauta un investitor roman?
“Vrem un partener care sa vina si cu cunostinte, care sa ne ajute sa ne dezvoltam la nivel mondial”, spune Alexandru Isbasoiu.
Iar romanii care au lansat sau incearca sa lanseze afaceri in IT la nivel mondial sunt foarte putini: Florin Talpes (BitDefender), Radu Georgescu (Gecad), George Haber, Antonio Eram (Netopia) sau tinerii care au lansat Summify, business cumparat in acest an de Twitter.
“Un parteneriat cu Virgin ar putea fi un start foarte bun. Daca am face un parteneriat cu ei nu ne-ar trebui neaparat o investitie in bani. Pentru ca ei au programatori, sunt cunoscuti. Daca am obtine suma, noi i-am cheltui in special in marketing, dar daca ar scrie Richard Branson pe blogul lui despre aceasta afacere deja devenim cunoscuti. Principala problema este ca nu suntem cunoscuti”, afirma Isbasoiu.
Prin acest parteneriat ar putea ajunge la in jur de 30.000 de utilizatori in aproximativ un an. Managerul estimeaza ca Live FeedBack ar putea genera venituri de 90.000 de dolari in primul an si de 200.000 de euro in al treilea. De asemenea, din al treilea an ar putea fi pe profit. Tot in trei ani compania ar avea inca patru programatori deci numarul celor implicati in afacere va fi de sase.
Insa pentru ca Live Feedback nu genereaza inca venituri, tinerii au lansat in urma cu doua luni www.statiiauto.ro, un site de statii pentru masini si vor ca pana la jumatatea verii sa lanseze un site de produse IT. De asemenea, Alexandru Isbasoiu vrea sa infiinteze in parteneriat cu mai multi investitori o agentie de turism dedicata pasionatilor de golf – www.golftravel.ro.