Experimentul Philadelphia
ora 19.15 Londra 21.15 Romania.
O emisiune dezbatere despre aceste experimente, a cincea forta, implicarea lui Einstein Experimentul Philadelphia mister neelucidat
Este foarte posibil ca, dintre toate misterele şi necunoscutele care au marcat istoria planetei şi a existenţei umane, „PROIECTUL MONTAUK” să reprezinte cea mai uluitoare şi totodată cea mai ocultată acţiune de anvergură a oamenilor.
În extremitatea estică a oraşului Long Island se află Montauk Point, care este cunoscut majorităţii New yorkezilor datorită farului şi a frumuseţii peisajelor sale. În zona de vest din imediata apropiere a faruluiexistă o bază militară misterioasă, părăsită, ce aparţine Forţelor Aeriene SUA, fiind construită pe terenulmai vechiului Fort Hero. Deşi a fost în mod oficial închisă şi abandonată de Forţele Aeriene SUA încă din1969, baza a fost ulterior redeschisă, continuându-şi activitatea fără aprobarea
Guvernului Statelor Unite.
Sursa finanţării bazei reprezintă, de asemenea, un mister. Nu s-au descoperit dovezi că guvernul sau armata ar fi furnizat fondurile necesare. Oficialii guvernului au căutat unele răspunsuri, însă fără succes.
Secretul operaţiunii a dinamizat imaginaţia oamenilor care au creat legende ce se puteau asculta la totpasul prin Long Island. Este totuşi improbabil ca vreunul din localnicii de la Montauk sau cei care au lansat zvonurile să cunoască întreaga poveste a celor petrecute acolo.
Un grup de persoane care au fost implicate în aceste experimente consideră că „Proiectul Montauk” a fost, de fapt, o continuare, reprezentând un punct culminant al cercetărilor efectuate la bordul distrugătorului USS Eldridge, în 1943. Fenomenul, cunoscut sub numele de „Experimentul Philadelphia”, în care nava a dispărut literalmente din spectrul vizual, s-a produs în timp ce Marina americană realiza experimente în ceea ce priveşte obţinerea invizibilităţii navelor la detectarea lor prin intermediul radarului.
Conform acestor relatări, au urmat trei decenii de cercetări secrete şi tehnologie aplicată.Experimentele includeau supravegherea electronică a minţii şi controlul anumitor categorii de populaţie.
Punctul culminant al acestor experimente a fost atins la Montauk Point, în anul 1983 şi a reprezentat momentul când „Proiectul Montauk” a reuşit deschiderea unei porţi spaţio-temporale către 1943.
În mod cert, persoana cea mai pregătită să ne expună întreaga poveste este Preston Nichols, inginer electronist şi inventator care a studiat, vreme de mai bine de un deceniu, „Proiectul Montauk”. Interesul său pentru acest studiu a fost amplificat parţial de circumstanţe neobişnuite ce au avut loc în propria sa viaţă. Ela reuşit să achiziţioneze în mod legal o parte din echipamentul folosit în cadrul proiectului. Investigaţiile sale perseverente au revelat propriul său rol pe care l-a avut în acest proiect, adică cel de director tehnic. Înciuda repetatelor „spălări ale creierului” şi ameninţărilor pe care el le-a suferit, Preston a supravieţuit şi adecis că este în interesul tuturor să-şi spună povestea.
Maddie Ancuta Londra