Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: ONG

Romani in lume

Fara teatru nu m-as mai simti cel care sunt

Published by:

actor romanFara teatru nu m-as mai simti cel care sunt”

 

Este de parere ca nimic nu se compara cu aplauzele (cele sincere desigur) primite dupa un spectacol. „Nimic nu se compara cu zambetul celui din fata ta sau cu hohotul de ras atunci cand il starnesti prin teatru. Acolo se petrec lucruri pe care nu le intalnesti in alta parte, in acele secunde, in acele minute viata capata alt sens”.

Destainuirile unui roman pentru care meseria nu este un „loc de munca” ci credinta.

Oana Grigore: V-ati inceput activitatea ca realizator de emisiuni culturale la Radio Son Sighisoara. De atunci au trecut destul de multi ani (1997). De ce ati decis sa renuntati la radio?

Nelu Roman, actor: Am facut parte din prima echipa care a avut menirea sa deschida primul post de radio local. O experienta de care imi amintesc cu mare drag si placere, dar si nostalgia unor intamplari mai putin placute din acea perioada. Atunci, lucrand ca redactor si realizator, am constientizat cata munca depui pentru o ora de emisie. Tot atunci am realizat la modul „rudimentar” desigur cum e sa pregatesti si sa aduci la cunostinta publicului, ma rog a ascultatorilor, informatia de ultima ora.

 N-as putea spune ca am „renuntat”. In acea vreme eram student in ultimii ani de facultate de teatru si a trebuit sa-mi urmez visul si desigur profesia pentru care eram pregatit. Sau cel putin asa-mi imaginam atunci.

Oana Grigore: In ce piesa va putem vedea acum? In ce proiecte sunteti implicat in prezent?

Nelu Roman, actor: Pentru moment am in pregatire trei spectacole : unul de teatru dramatic, unul de teatru poematic si unul de entertainment pentru luna viitoare, adica iulie, spectacole cu care cel mai probabil vom participa din nou in cadrul „Festivalului Sighisoara Medievala”. Deci sunt spectacole create special pentru acest eveniment petrecut in urbe in fiecare an. Voi participa desigur atat in calitate de regizor cat si in cea de actor. Iar in perioada imediat urmatoare desigur voi fi implicat in scrierea a cel putin unui proiect de teatru-forum. Nu pot sa spun cat de mult ma bucura sa pot lucra si in educatia nonformala, un domeniu fascinant si creator deopotriva, care ma tine intr-un contact perpetu cu tineri si adolescenti. De data asta spectacolul de teatru-forum va avea ca subiect violenta in scoli si licee.

Oana Grigore: Credeti ca sunteti nascut pentru teatru?

Nelu Roman, actor: Sincer, nu stiu. Teatrul a devenit intr-adevar si pentru mine ceva vital. Cert  e ca fara el nu m-as mai simti cel care sunt. Mi-ar fi extrem de greu probabil sa pot concepe c-as putea trai inafara lui. Marea suferinta a unui actor este sa ramana fara mijloacele de a se exprima. Pentru ca teatrul pentru un actor sau regizor este un mod de a exista, nu e o profesie, nu e un „loc de munca”, este credinta.

Oana Grigore: Va rog sa imi dati un raspuns cat se poate de sincer: In zilele astea mai exista vreun actor care traieste doar din teatru?

Nelu Roman, actor: La fel de sincer afirm ca da. Din pacate insa traiul lui este unul extrem. Atunci cand un actor este angajat intr-un teatru practic ii e foarte greu sa aibe un al doilea job. Asta restrange totul si conditioneaza desigur. Deci da, insa „traiul” este unul mizer.

Oana Grigore: Putem spune ca teatrul evolueaza?

AA AAA! Nelu RomanNelu Roman, actor: Nu stiu daca imi pot permite sa raspund unei astfel de intrebari, voi incerca totusi prin a spune ca teatrul desigur este viu, dinamic, apar tot felul de idei si „curente” novatoare. Asta ar demonstra probabil faptul ca teatrul evolueaza, pe de alta parte insa nu stiu daca nu cumva de fapt ne indepartam de ceea ce inseamna teatrul asa cum il stim. N-as vrea sa cred mai degraba ca distorsionam sau ca fragmentam idea de teatru. Noi forme de teatru aparute pana acum din cele cu care am intrat si in contact fireste, putine m-au convins ca le putem numi teatru.

Oana Grigore: Spuneti-ne cateva cuvinte despre teatrul din provincie vs teatrul din capitala. Sunt multi actori de teatru care nu sunt cunoscuti publicului larg doar pentru ca activeaza in provincie si nu in Bucuresti.

Nelu Roman, actor: Nu de putine ori teatre din provincie au demonstrat o calitate artistica de exceptie. Mult timp teatre considerate de prima calitate bucurestene au dat dovada de „oboseala” sau de „inexistenta” chiar.  Din punct de vedere a unui actor desigur cel din provincie porneste cu un „handicap”. El are sanse reduse de a se afirma in aceasta profesie cu adevarat. El ramane actorul din comunitatea in care traieste, asta il poate multumi sau dezamagi desigur. Apoi in provincie sunt putine teatrele care isi permit sa monteze spectacole care sa favorizeze marea creatie. Exista totusi cazuri care fac exceptie. Daca un teatru ca si institutie are norocul de un management cultural de calitate si cu viziune (ceea ce rar se intampla) si mai are si cativa actori care nu se duc doar la serviciu, sansele ca acel teatru sa „sclipeasca” sunt foarte mari. La fel si sansele actorului de care vorbim de a se afirma cu adevarat sunt la fel de mari. Sa nu uitam ca in provincie exista actori de prima clasa prin care nu se diferentiaza cu nimic ca si „profesie” de cei care evolueaza pe prima scena a tarii. Si spunand asta imi amintesc de cuvintele soptite pe care mi le-a adresat doamna Ileana Berlogea inmanandu-mi primul premiu la un concurs de interpretare Shakespeare si care-mi spunea : „Te astept pe marea scena a tarii.” I-am multumit extrem de emotionat si am baiguit ceva, parca de teama sa nu fiu auzit ca si vorbele ei soptite.

Oana Grigore:  Ce este Green Entertainment si cui se adreseaza?

Nelu Roman, actor: Green Entertainment este un ONG tanar ce activeaza in zona educatiei si a culturii. Vorbeam mai deunazi de teatru-forum, care este mai degraba un instrument de interventie sociala. Prin Green Entertainment promovam educatia nonformala, care din pacate inca este destul de fragila in Romania. Deci ne adresam atat adolescentilor cat si tinerilor si adultilor prin programe si proiecte ce deservesc comunitatea.

Oana Grigore: Cat de important mai este teatrul intr-o perioada in care totul se deruleaza intr-un ritm infernal?

Nelu Roman, actor: Teatrul a avut si isi are mereu locul sau. Chiar si in vremurile de restriste. Avem nevoie de teatru asa cum avem nevoie de muzica, de pictura, de arta in general. In acest ritm „infernal” cum il numiti omul din cand in cand are nevoie si de leacuri pentru suflet, in orice ritm veti gasi scurte momente de pauza, atunci in acele pauze putem gasi linistea. Aceasta liniste, aceste intretaieri de ritm pot fi uneori mai benefice decat orice. Si apoi teatrul trebuie regasit in educatia fiecaruia dintre noi. Desigur nu din educatie trebuie sa mergem la teatru, ci din placerea de a trai momente de exceptie, unice. Ca si la opera, nu ? 

Oana Grigore: Mai merg romanii la teatru, in conditiile in care ei au parte zilnic de un teatru televizat, din pacate?

Nelu Roman, actor: Interesant, nu ? Uite ca merg. Sunt spectacole care se joaca cu casa inchisa. Se pare ca in ultima vreme unii dintre noi au reinvatat ce inseamna un spectacol de teatru. Generatia mai tanara abia-l descopera, pe unii ii fascineaza, altii se rezuma la a viziona showurile tv care se adreseaza mai degraba celor cu vacanta multa si studii putine, daca la asta va-ti referit cand ati spus „teatru televizat”.

Oana Grigore: Cat de grea este viata unui actor intr-o tara care pare ca nu si-a gasit inca drumul?

Nelu Roman, actor:  Iar ma puneti in dificultate. Vorbim mai degraba nu de „viata”, ci… de supravietuire. Sa ne imaginam doar ca de cca 3 ani si ceva teatrele nu mai fac angajari, ci sunt silite sa gaseasca tot felul de subrefugii pentru a-si continua activitatea, iar salariul unui actor angajat este asa cum am mai afirmat, este unul mizer. Doar credinta in indeletnicirea lui si faptul ca inca se mai gaseste cine sa-l asculte il motiveaza sa mearga mai departe. Nimic nu se compara cu aplauzele (cele sincere desigur) primite dupa un spectacol. Nimic nu se compara cu zambetul celui din fata ta sau cu hohotul de ras atunci cand il starnesti prin teatru. Acolo se petrec lucruri pe care nu le intalnesti in alta parte, in acele secunde, in acele minute viata capata alt sens. In legatura cu a doua parte a intrebarii dvs se pare ca tara cel putin de peste 20 de ani incoace nu reuseste in nici un chip sa-si gaseasca „drumul”. Sa ducem un blestem in spate ? Desi nu am superstitii si nu cred in „conspiratii”, tind sa cred ca drumul de care vorbiti e infundat. Norocul nostru ca de multe ori ne luam in ras necazurile, insa si aici parca ne dam cu stangul in dreptul, facand bascalie de lucruri care trebuiesc tratate cu cea mai mare seriozitate.

mai multe articole Romani in lume

Oana Grigore

Romani in lume

Campanie umanitara 3 iunie Londra pentru Rodica Miron-Lumina, Constanta

Published by:

campanie umanitaraCu ocazia Zilei de 1 IUNIE  Ziua Internationala a Copilului am lansat invitatia sa sarbatorim aceasta zi, impreuna cu altii romani din Londra asa cum milioane de parinti si copii o vor face peste tot in lumea asta.

In urma discutiilor avute, am luat decizia sa strangem ceva jucarii si materiale didactice pentru o gradinita sau o familie modesta din Romania.

Am primit o scrisoare.  Aceasta este despre familia alcatuita din mama Rodica Miron si cei 3 copii ai acesteia.

Redau scrisoare asa cum mi-a parvenit.

” Ma bucur sa vad deja reactii imediate, sa speram ca vor fi si altele.

Familia, adica doar mama, Rodica Miron si cei 3 copii(Leonard, Lacramioara si Alexandru) traiesc intr-o casa undeva intr-o zona, candva “industrial/agricola” numita Peninsula,din apropierea localitatii Lumina (intre Lumina si Navodari),, o casa cu o singura camera,  fara curent electric…
De tata nu se mai stie absolut nimic de el, de 3 ani de zile. Din cate am inteles de la mama, i-ar fi lasat balta pur si simplu…nu cunosc detalii.

Asa cum se poate vedea si din film, mama lor explica ca a avut un accident cauzat de scara unui tren… in urma acestui accident medicii i-au amputat degetele de la piciorul stang si am impresia ca si laba piciorului s-a “sudat” cumva
auirea de s-a prins stramb de nu poate pasii ca un om normal…Ideal ar fi, sa fie consultata de un medic specialist si probabil folosirea unei proteze…

Copiii sunt Leonard (7 ani), Lacramioara (9 ani) si Alexandru (12 ani)…Toti se duc la scoala, iar duminica se duc si la biserica…De aici s-a aflat de ei, prin intermediul preotului din sat care i-a rezentat unui amic, acesta din urma,
acum o luna, noua …mie si unui coleg de munca…
La prima prezenţă a noastră am fost dezamagiti profund, sa vedem ca nu aveau usa la intrare si ca in loc de usa foloseau o patura, ca pe jos prin casa era numai pamant si nu o podea, si multe altele…Insa ce ne-a impresionat, a fost bucuria, energia celor mici in contradictoriu cu fundalul si conditiile in care traiesc….

Ne-am mobilizat un pic, impreuna cu alti 3 colegi de munca si intr-o saptamana am pus o usa, am turnat o şapă si am dat in camera cu var…Chiar si dupa toate astea parca tot nu se cunoaste nimic si tocmai de aceea ne-am gandit sa implicam intr-un scop nobil si pe altii.

Cam atat nu stiu ce sa va mai zic…
Eu sper, cu ajutorul tuturor, cate putin de la fiecare, sa aducem pe linia de plutire acesta familie…”

Intre timp am mai primit niste informatii.

” De atunci nu s-a mai realizat mare lucru…atat ca preotul din Lumina impreuna cu un alt preot pe nume Axinte Cezar ii ajuta prin construirea in spatele casei cele vechi, a unei camere si unei bucatari… stadiul constructiei era undeva aproape de rosu (pereti si doar lemnaraia de la acoperis)… data fiind “criza” asta treburile merg destul de greu… Preferabil ar fi ceva ajutor fie financiar, fie in ceva materiale de constructii, pentru ca, pana la iarna, sa se poata muta cu totii in camera cea noua…

Cam atat … Eu nu pot decat sa va multumesc pentru interes si mult succes in campania pe care vreti sa o desfasurati“.

De comun acord cu cei care si-au confirmat venirea in Hyde Park, pentru a sarbatorii ziua copilului, am hotarat sa sprijinim aceasta familie, sa-i ajutam atat cat putem noi pe cei 3 copii si mama lor.

Nu avem statutul organizatoric pentru a strange bani, dar vom dona alimente, imbracaminte, rechizite, produse pentru igiena, jucarii, dulciuri.

Am revazut filmuletul trimis de cateva ori.

Problemele acolo sunt mult mai complexe.

Dar orice problema are si o rezolvare daca se doreste cu adevarat.

Este adevarat ca o mama singura cu 3 copii si cu un handicap locomotor nu are o viata simpla. In orice tara civilizata, iar Romania este o tara europeana exista un sistem social, de protectie, exista autoritatile locale care pot lua masuri.

Grupul de romani din Londra incearca sa aduca un zambet pe fata copiilor Leonard (7 ani), Lacramioara (9 ani) si Alexandru (12 ani) si vom incerca pe cat ne sta in putere sa facem mai mult.

Traim intr-o tara democrata si cu un sistem social bine gandit. Si Marea Britanie, ca orice alta tara din lumea asta este plina de mame singure, mame cu handicap, copii cu probleme, familii nevoiase. Nimeni nu este lasata pe dinafara, umilit, neglijat sau abandonat.

Se pot face foarte multe lucruri si fara implicatii uriase de bani.

Destul de greu de crezut, desi adevarat, ca o casa in Romania sa nu aiba curent.

Exista solutii pentru toate problemele acestei femei. Este nevoie doar de putin interes si o atenta ascultarea a nevoilor acestei familii.

Nu are sens sa mai discutam de actul medical prost care i-a amputat acestei femei degetele de la picior, este inutil. Dar un consult de specialitate se poate face .

Vom vorbii despre cateva masuri simple si la indemana  ce se pot face.

Copiii se duc la scoala, familia aceasta ar trebui sa primeasca ajutor social, sa fie luata in evidenta de catre sistemul social de protectie al mamei si al copilului. Sa li se acorde consiliere si sprijin financiar. Inca nu avem datele care sa confirme sau infirme daca mama si copii primesc un ajutor banesc.

Cred ca in cadrul scolii se poate organiza o echipa de voluntariat care sa ajute aceasta femeie la curatenia din casa si din curte. Copiii acestia care au o privire extrem de inteligenta nu au conditii bune de invatat si nu vorbim la casa din chirpici, ci la ceea ce este in casa.

Aceasta munca voluntara, evident nu costa nimic si ar aduce putina lumina in casa, in suflete si in mintea familiei.

Sunt convinsa ca in satul respectiva sunt multe femei care ar putea-o ajuta legat de curatenie, sprijin la lectii pentru copii sau chiar o vorba buna de incurajare.

Romania este plina de ONG-uri pentru copii, mame, familii. Simpla declarare  a scopului unui ONG nu este in schimb suficienta. ONG-urile, societatea civila din Romania trebuie sa ia atitudine

Exista mii de mijloace la indemana pentru a sprijini familia.

Fac un apel pe acesta cale la autoritatile locale din cadrul primarie Lumina, scoala in care invata copii, Inspectoratul Scolar care trebuie sa cunoasca acest caz este vroba de 3 elevi, Protectia Copilului care la fel ar trebui sa cunoasca acest caz si sa gaseasca solutiile legale de a sustine familia si nevoile ei.

In Marea Britania primaria, politia,  scolile, serviciile sociale, protectia copilului, ONG-urile lucreaza impreuna pentru a oferi spirjin, consiliere, ajutor moral si financiar oricarei familii nevoiase sau oricarui cetatean care are probleme.

Cazul familiei Rodica Miron nu este un caz foarte grav. Toate problemele pe care familia le are, autoritatile locale impreuna cu comunitatea le pot rezolva foarte simplu.

Noi o sa facem tot ce depinde de noi pentru a trimite gandurile noastre frumoase impreuna cu micile noastre cadouri din Londra.

Familia este unita, mama are grija de cei 3 copii care sunt minunati si plini de viata.

Noi trebuie sa o ajutam, sa o sprijinim prin sfaturi, sugestii, consiliere.

Acesta scrisoare o sa fie trimisa tuturor autoritatilor care o pot ajuta pe mamica si copii sau aiba conditii decente pentru a invata si a trai.

Multumim dl Florin care ne-a trimis scrisoarea si il felicitam pentru apelul si sprijinul facut.

Felicitari si celor care au dat o mana de ajutor acestei familii.

Am vizitata site-ul primariei localitatii Lumina.  Domnul primar este un om gospodar si il felicitam pentru munca depusa impreuna cu consilieri locali pentru bunul mers al localitatii. Suntem fermi convinsi ca vom gasi intelegere si sprijin.

Este momentul sa facem si mai mult ca cei mici sa aiba o copilarie frumoasa si lipsita de grijii

O sa va tinem la curent cu demersurile noastre si rezultatul campanie din Londra.

celor care vor sa ne sprijine sau au informatii o pot face pe adresa de [email protected]

 

Maddie Ancuta