Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: mistere

Top Secret

Friedrich Jurgenson cineast si spiritist-contactul cu spiritele

Published by:

jurgensonFriedrich Jurgenson cineast si spiritist-contactul cu spiritele

La moartea sa, în 1987, cineastul şi spiritistul suedez Friedrich Jurgenson a lăsat o bibliotecă destul de surprinzătoare. Ea conţinea mii de înregistrări ale unor voci misterioase pe care Jurgenson la atribuise totdeauna unor persoane decedate.

Jurgenson îşi întreprinsese cercetările parapsihologice prin anii cincizeci, într-o perioadă în care începuse să-l pasioneze legăturile cu lumea de apoi. Intrebându-se dacă banda magnetica poate să înregistreze vocea morţilor, Jur­genson a avut mai întâi ideea de a se aşeza în faţa magnetofonului şi a implora spiritele să i se adreseze prin inter­mediul aparatului.

Câteva luni la rând nu s-a întâmplat nimic. Intr-o zi a încercat să înregistreze cântecul păsărilor de la el din casă. Ascultând banda, el a remarcat nişte interferente ciudate care l-au făcut să creadă că se încerca intrarea în contact cu el.

„Săptămâna următoare m-am dus într-o mică cabană din pădure ca să reiau experienţa, povesteşte cineastul.

Evident că nu aveam nici cea mai mică idee despre ceea ce cautam. Am aşezat microfonul la fereastră şi înregistrarea s-a derulat în mod normal. Ascultând după aceea banda, la început am auzit un ciripit slab de păsări.

Apoi tăcere.

Deodată, o voce venită de nicăieri, o voce de femeie, a spus în germană: „Friedel, micul meu Friedel, poti să mă auzi?“

Jurgenson nu putea să ştie că se angajase într-o tenta­tivă de intrare în contact cu lumea de apoi care avea să-i ocupe tot restul zilelor. în cele din urmă, câţiva parapsihologi aveau să se intereseze de acest proiect. William G. Roll, de la Psychical Research Foundation, instalat atunci la Durham, în Carolina de Nord, l-a vizitat pe cineast în 1964 pentru a face câteva experienţe. în timpul acestor şedinţe, Jurgenson punea o bandă nouă la magnetofon şi toţi cei prezenţi în încăpere continuau să vorbească ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. După aceea, când banda era ascultată, se auzeau cu claritate nişte voci străine intercalându-se în conversaţii. Roll, care era totuşi de o pru­denţă cât se poate de raţionalistă, a fost atât de uluit încât a ezitat să facă o comunicare specială în faţa colegilor lui la întoarcerea din Scandinavia. „Vocile lui Friedrich Jurgenson, a declarat el, sună cum nu se poate mai autentic!“

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Misterele lui Marte

Published by:

enigmele universuluiLUNILE CIUDATE ALE PLANETEI MARTE- Misterele lui Marte!

Intr-o zi a anului 1877, astronautul Asaph Hall scruta cerul nopţii prin lunetă când atenţia i-a fost atrasă de doi sateliţi, două Lune, care gravitau în jurul planetei Marte şi a căror descoperire nici un astronom nu o revendicase până atunci.

Hall nu mai putea de bucurie, dar nu ştia că Jonathan Swift, autorul celebrului roman Călătoriile lui Gulliver, vorbise cu mult înaintea lui despre obiectele descoperirii sale, precizându-le chiar proporţiile şi orbitele. Dar, veţi spune, nu e vorba decât de o poveste fictivă, scrisă în 1726, cam cu o sută cincizeci de ani înainte de descoperi­rea lui Hali!

Swift vorbea de „două stele, sau sateliţi de mai mică importanţă care se învârtesc în jurul lui Marte… cel mai apropiat aflându-se la o distanţă de centrul planetei princi­pale egală cu de trei ori diametrul său iar cea mai înde­părtată de cinci ori acest diametru; primul face o revoluţie completă de zece ore şi al doilea în douăzeci şi una de ore şi jumătate..

De unde avea Swift astfel de informaţii? Citise vreun tratat vechi încă necunoscut literalilor si oamenilor de ştiinţă? Sau îşi imaginase totul? Şi, în acest caz, cum de nimerise atât de precis? Autorul nu a dat niciodată vreo explicaţie.

Acum lunile planetei Marte au o existenţă ştiinţifică indiscutabilă. Asaph Hali, ca un omagiu misterelor Anti­chităţii, i-a botezat Phobos (Teroare) şi Deimos (Derută) după numele date de antici cailor zeului Marte, zeul răz­boiului, al cărui nume îl poartă planeta de mii de ani. Ră­mâne de elucidat un mister şi mai mare decât cel al textu­lui scris de Swift, cel al formei şi al mişcării excentrice de la distantă. Poate că vom alia soluţia enigmei dacă cercetările spaţiale vor continua în ritmul actual.

Partea IV – Călătorie în țara cailor (A Voyage to the Houyhnhnms)

În această ultimă călătorie, Gulliver ajunge pe o insulă ai cărei locuitori se împart în două categorii: o parte a populației este alcătuită din houyhnhnms, cai înzestrați cu rațiune și având capacitatea vorbirii, cealaltă parte din ființe yahoo, asemenea oamenilor, însă primitivi și brutali, care – spre surprinderea cailor – mai au și defectul de a merge pe două gambe. Yahoo-ii sunt lacomi, răutăcioși, invidioși, dominați de cele mai josnice instincte de acaparare, se ceartă și se bat între ei pentru a strânge cât mai multe pietre strălucitore inutile, socotite prețioase. Caii, virtuoși și înțelepți, trăiesc într-o comună patriarhală. Legile lor nescrise se bazează pe recunoașterea drepturilor egale pentru toți, ei nu pot înțelege ce este minciuna. Swift se pomenește în fața unei contradicții de nerezolvat. Sistemul patriarhal ar fi ideal, dar în el oamenii au devenit yahoo. De aici decurge pesimismul lui Swift, întunecata lui mizantropie.

Extrem de semnificativ este finalul cărții. Gulliver se întoarce în Anglia, dar nimeni nu-i crede povestirile sale, îi fac proces pentru a-l declara nebun iresponsabil. Este salvat de un miel adus din Lilliput, care modifică decizia judecătorilor.

Un alt mister care va ramane cu siguranta neexplicat, referitor la cartea scrisa  de Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver.

Un alt scriitor SF Jules Verne.. care nu a parasit niciodata biblioteca… dar a descris impecabil o calatorie spre luna, cum arata si functioneaza o racheta,  a calatorit sub mari si a descris perfect un submarin, asa cum a calatorit si spre centru pamantului.

Doar intamplare? Multa imaginatie? Eu cred sincer ca au avut acces la foarte multa informatie:)

Istoria? Nu o facem noi cu siguranta, doar povestim ce ni se povesteste si “inventam” ceea ce altii  au inventat cu mii de ani in urma.

Nu facem decat sa spunem lectiile deja traite de altii.

Mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Enigma din 1896 aeronava domnului WILSON

Published by:

nave misterioaseEnigma din 1896 aeronava domnului WILSON

 

Intre luna noiembrie a anului 1896 şi luna mai a anului următor, au avut loc o serie de evenimente care constituie unul dintre cele mai profunde mistere din toată istoria aviaţiei americane.

De la estul până la vestul Statelor Unite, mii de per­soane au declarat că au zărit o aeronavă mare, diferită de tot ce s-ar fi putut vedea în acea perioadă, cu mult înainte ca fraţii Wright să fi inventat maşina lor zburătoare care  avea să revoluţioneze istoria omenirii. Această „navă ae­riană” a stârnit mii de speculaţii şi nici astăzi nu ştim cu exactitate despre ce e vorba. în schimb, toate indiciile dc care dispunem ne duc la un personaj ciudat cu numele de Wilson.

La 19 aprilie 1897, numitul Wilson şi-a făcut intrarea în scenă când un tânăr din Lake Charles (Louisiana) care conducea o căruţă trasă de cai, a zărit un obiect enorm zburător deasupra capului său. Animalele s-au speriat atât de tare încât s-au cabrat aruncându-1 jos pe tânăr. Aero­nava s-a oprit şi a rămas nemişcată deasupra lor – această capacitate de a rămâne nemişcată în aer fiind numai una din numeroasele proprietăţi ale navei misterioase. O scară de frânghie s-a desfaşurat şi doi dintre pasagerii navei au coborât pentru a-1 ajuta pe martor. „M-am simţit intr-a­devăr uşurat când am văzut că era vorba de doi americani obişnuiţi ca mine şi ca dumneata“, a povestit ulterior lânărul. Aeronauţii s-au scuzat pentru necazul pricinuit, l-au invitat să urce la bord şi s-au prezentat ca fiind Scott Warren şi „domnul Wilson“. Acesta din urmă a declarat că este proprietarul aeronavei.

Ajunşi la bord, Wilson şi Warren i-au explicat invitatu­lui lor sistemul de propulsie al navei, dar demonstraţia lor era atât de plină de termeni tehnici încât tânărul nu a înţeles nimic din ce i se arăta.

A doua zi, o aeronavă a aterizat lângă Uvalde, în Texas, unde şeriful H.W. Bayler a declarat că a văzut-o. Ba chiar a intrat în vorbă cu ocupanţii ei. Unul dintre ei s-a pre­zentat ca fiind un anume Wilson şi a spus că vine din Goshem, statul New York. Apoi a întrebat de căpitanul C.C. Akers, un bărbat din acel tinut.

Când a fost chestionat mai târziu în legătură cu Wilson, Akers a declarat presei: „Tot ce pot să spun este că, atunci cand trăiam la Forth Worth, în ‘66 şi ‘67, frecventam un bărbat cu numele Wilson care venea din statul New York si cu care eram în relaţii foarte bune. Se interesa de mecanică şi lucra atunci la ceva care avea legătură cu navi­gaţia aeriană şi care, după spusele lui, avea să uimească universul. Era un om cultivat, care trebuie să fi avut vreo douăzeci şi patru de ani pe vremea aceea, şi care părea că dispune de tot ce-i trebuie pentru a-şi consacra tot timpul propriilor invenţii. După conversaţiile pe care le-am avut împreună la Forth Worth, cred că domnul Wilson, după ce a reuşit să construiască o aeronavă care să-l satisfacă, a vrut să mă găsească şi să-mi arate că nu era chiar atât de ticnit cum îl crezusem eu“.

Aeronava a apărut din nou după vreo două zile. Ea a aterizat la Kountze, în Texas, pentru a repara câteva avarii. Câţiva martori chiar au stat de vorbă cu piloţii care s-au prezentat ca fiind „Wilson şi Tackson“. După cum scrie San Antonio Express, în ziua de 25, între miezul nopţii şi ora unu dimineaţa, „cerul era înorat şi nu se vedea nici o stea. Lumina albă a aeronavei devenea şi mai puternică, de parcă nava s-ar li reflectat în noapte. Această lumină te împiedica să vezi cu claritate obiectul ciudat care se apropia, luminat de vreo douăsprezece lumini mai slabe, dintre care cele verzi erau îndreptate spre oraş. Toate acestea indicau că aveam de-a face cu un fenomen artificial”.

Ziarul adăuga, fară să indice sursele, că inventatorii ae­ronavei erau „Miram Wilson din New York, fiul lui Willard II. Wilson, un mecanic de la New Yiek Central RaiI- road, şi un electrician, C.J. Walsh, din San Francisco. Cei doi au lucrat câţiva ani la proiectul lor şi, când planurile lor au fost puse la punct, au comandat construirea părţilor aeronavei în diferite locuri din ţară de unde li se expediau pentru asamblare la San Francisco.“

Daily Express afirma că după încercări în California, aeronava şi-a luat zborul spre Utha şi că a fost ţinută un timp lerită de priviri „într-o regiune izolată din vest”, până la punerea la punct a ultimelor reglări. Apoi aparatul şi-n reluat drumul spre est, traversând Statele Unite.

Asta a fost ultima dată când s-a mai vorbit de Wilson şi de maşina lui uimitoare.

Despre ce era vorba? Cercetările efectuate în ultimii ani pentru descoperirea identităţii echipajului s-au dovedit zadarnice. Un studiu consacrat relatărilor din 1897 referi­toare la aeronavă ne face să credem că domnul Wilson erai mult mai misterios decât s-ar crede după aparenţe.

Daniel Cohen, autorul unei cărţi intitulate Misterul marii aeronave, scrie: „Această poveste a lui Wilson are multe elemente tulburătoare şi contradictorii. Nu exista nici un mijloc de a stabili ruta urmată de „aeronava lui Wilson“ în sudul Texasului în timpul ultimelor două săp­tămâni ale lunii aprilie a anului 1897. Ai zice că nişte aeronave se iveau subit în diferite locuri. Dacă vrei să explici toate mărturiile şi toate aşa-zisele întâlniri, ar tre­bui să admiţi existenţa a două, poate chiar a trei aeronave diferite lansate cam la întâmplare. Dacă lăsăm de-o parte numele de Wilson, care apare în cel puţin cinci mărturii diferite, numele celorlalţi membri ai echipajului variază, în sfârşit, deşi mai mulţi martori l-au auzit pe Wilson de­clarând că în curând va face o demonstraţie publică cu aparatul lui, lucrul acesta nu s-a întâmplat niciodată.

Un alt cercetător, Jerome Clark, a găsit ceva şi mai ciu­dat. „Cunoaştem -un fapt imposibil care ridică întrebări grave în legătură cu rolul pe care se pretinde că l-ar fi ju­cat Wilson. Căpitanul Akers afirmă, printre altele, că Wil­son avea douăzeci şi patru de ani, cu douăzeci de ani înainte de apariţia lui la Ulvalde. Or, la Lack Charles, în 1897, .este descris ca fiind un bărbat tânăr. Chiar şi azi, cu experienţa noastră de viaţă, nu spunem niciodată despre un om de patruzeci şi cinci de ani că e tânăr, poate doar în mod relativ. Acum optzeci de ani s-ar fi spus că e un bărbat de o anumită vârstă.“

Unii cercetători au emis ipoteza că e posibil ca lucrurile să se fi petrecut altfel. Aeronavele şi ocupanţii lor cu aspect omenesc n-ar fi fost nişte inventatori americani, care, in mod ciudat, n-au venit niciodată să ceară recunoaşterea la care ar fi avut dreptul pentru invenţia lor. Dimpotri­vă, „nava spaţiului”, ar fi fost produsul unor inteligenţe dintr-o altă lume, care încercau să treacă neobservate deghizându-se în americanii din epoca respectivă.

Cu siguranţă că această ultimă ipoteză este cea mai îndrăzneaţă. însă, la o depărtare de un secol, ne este cu ia putinţă s-o verificăm. Dar cu siguranţă că „domnul Wilson“ şi aeronava lui ciudată vor continua să ne intrige multă vreme de acum înainte.

documentare Fenomenele stranii ale lumii Charles Berlitz

filmulet despre aceasta nava misterioasa si ciudata

http://www.unmuseum.org/flash/airshipx.htm

Mai multe informatii

http://en.wikipedia.org/wiki/Mystery_airship

Mai multe articole in Top Secret