Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Mimi Brănescu

Romani in lume

Florin Piersic vine în premieră la Londra

Published by:

teatru Londra

Florin Piersic

Florin Piersic vine în premieră la Londra

Pe 14 septembrie Florin Piersic va redeschide stagiunea 2014

Poveşti spuse-n româneşte încheie un sezon plin de teatru românesc la Londra

Poveşti spuse-n româneşte” încheie un sezon plin de teatru românesc excepțional la Londra și Dublin.
Pe 22 februarie, în deschiderea stagiunii 2014, Horaţiu Mălăele a oferit 2 recitaluri extraordinare la Leicester Square Theatre, încântând publicul român din Londra cu poezii de dragoste, glume și povești.

Pe 27 aprilie spectacolul de succes Dumnezeul de a doua zi/Once Upon a Second Time de Mimi Brănescu a revenit la Londra după debutul de anul trecut de la The Cockpit. Atât povestea scrisă de actorul și dramargul Mimi Brănescu, cât și interpretarea Mirelei Oprișor și Vlad Zamfirescu, au fost aplaudate la scenă deschisă de un public româno-britanic iubitor de teatru românesc.
În primăvară, scena teatrului londonez din West End a fost cucerită de tinerii dansatori-actori Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu și Gabriel Costin. ZIC ZAC, spectacolul revelație al stagiunii trecute din România, a uimit nu numai spectactorii români prezenți, dar și critica de specialitate britanică:
“Zic Zac is explosive, energetic and sexually charged. It is a powerful piece that will almost certainly have appeal – at least to the young – worldwide” (Central and Eastern European London Life website).
Pe 22 iunie 2014 proiectul a încheiat stagiunea de primăvară cu spectacolul Tangou final de Mario Diament având-o în distribuție pe celebra actriță Maia Morgenstern. Spectacolul a fost un tur de forță actoricesc în fața unei săli arhipline care a demonstrat o dată în plus dorința publicului român de a vedea teatru românesc la Londra.
Pe 14 septembrie celebrul actor de teatru, film şi televiziune Florin Piersic vine în premieră la Londra cu un recital extraordinar intitulat Florin Piersic…Pur și simplu! Timp de o oră și jumătate pe scena de la Leicester Square Theatre unul dintre cei mai iubiți actori români va recita poezii, va depăna amintiri din cariera sa impresionantă, va spune glume şi va interpreta melodii compuse special pentru el.
Poveşti spuse-n româneşte este o inițiativă privată care aparţine Claudiei Cîrlig şi care îşi propune să promoveze în Marea Britanie şi Irlanda teatrul românesc prin prezentarea unora dintre cele incitante spectacole din România.

Romani in lume

Dumnezeul de a doua zi!revine la Londra în West End

Published by:

teatru Londra

teatru Londrateatru LondraDumnezeul de a doua zi/ Once Upon a Second Time de Mimi Brănescu

teatru Londrarevine la Londra în West End

 

După primirea extraordinară pe care a avut-o anul trecut la The Cockpit când s-a jucat două reprezentaţii cu casa închisă şi a impresionat critici britanici, proiectul Poveşti spuse-n româneşte aduce din nou la Londra Dumnezeul de a doua zi/ Once Upon a Second Time de Mimi Brănescu, pe 27 aprilie, direct în West End la Leicester Square Theatre.

Piesa aparţine actorului Mimi Brănescu, cunoscut din filmele Noului Val Românesc, dar şi ca scenarist al serialului TV Las Fierbinţi. Mimi Brănescu este şi primul laureat al premiului pentru dramaturgie contemporană acordat de Ambasada Irlandei la Bucureşti.

Distribuţia este alcatuită din doi actori tineri: Vlad Zamfirescu (actor al Teatrului Bulandra) şi Mirela Oprişor (actriţă a Teatrului de Comedie din Bucureşti). Anul trecut criticul britanic Shaun Traynor a scris o cronica entuziastă despre spectacol în care lăuda atât textul (a brilliant new play), cât şi interpretarea extraordinară a celor doi actori.

 

Dumnezeul de a doua zi/ Once Upon a Second Time de Mimi Brănescu

Producător: Teatrul Act

Regia: Claudiu Goga

Scenografia: Ştefan Caragiu

Fotografie: Alexandru Iureş

Distribuţia: Mirela Oprişor şi Vlad Zamfirescu

Traducerea în limba engleză: Ionuţ Grama şi Cristina Catalina

Leicester Square Theatre (www.leicestersquaretheatre.com) ora 3.00 pm;

în limba română cu supratitrare în limba engleză

 

Poveşti spuse-n româneşte este o iniţiativă privată al carei scop este promovarea teatrului românesc în Marea Britanie şi Irlanda şi stimularea unui dialog intercultural. Proiectul prezintă la Londra şi Dublin producţii de mici dimensiuni, promovează dramaturgie românească contemporană şi actori români cunoscuţi sau mai putin cunoscuţi în montări extraordinare şi îşi propune să se auto-finanţeze din vânzarea biletelor.

 

Claudia Cîrlig

Producător Poveşti spuse-n româneşte

[email protected]

Romani in lume Viata in UK. Londra

Dumnezeul de a doua zi! Viata intre nastere si moarte.

Published by:

actori romani LondraToate povestile incep cu… A fost odata  ca niciodata!

A fost o data un barbat si o femeie  care s-au intalnit intamplator. Tristi, covarsiti de propriile ganduri, setosi de iubire, neintelesi.

Dumnezeul de a doua zi” poate fi interpretat ca o poveste romantica de dragoste, ca o drama, satira la adresa societatii romanesti sau ca o invitatie la reflectie asupra ideii de a doua sansa.

Meditatie asupra momentului mortii.

Este o piesa de teatru la care am ras cu lacrimi, mi-am reamintit de  umorul specific romanesc, de injuraturile neaose impletite cu ganduri de sinucidere, declaratii de dragoste, moarte, a doua sansa gasita in iubire si pierduta in moarte.

Singuratate si iubire!

O poveste despre parinti , copii si Dumnezeu!

Jocul actorilor excelent.

80 de minute care te ajuta sa uiti, sa intri intr-o alta lume  care te ajuta sa meditezi la propria viata.

Doi actori extraordinari: Vlad Zamfirescu si Mirela Oprisor.

Mirela  ne prezinta o femeie sensibila, timida, resemnata in relatia esuata de amor cu un barbat care o paraseste fara sa-i pese de ea sau de bebelusul din pantece.

Vlad ne prezinta un barbat tanar de 30 de ani, fara prea multe realizari, cu o relatie indiferenta intre el si tatal sau. Un barbat care se indragosteste de o femeie pe care o vede in vitrina unei bijuterii si pe care o salveaza in momentul in care aceasta incearca sa se sinucida.

Cei doi primesc a doua sansa oferita de viata, raman impreuna, se iubesc, intr-o zi ..ea il paraseste ca sa poata muri linistita.

Moartea isi ia ofranda. Prima data bebelusul si ceva mai tarziu o cere si pe femeie.

Mi-a fost dor de teatrul romanesc, mi-a fost dor sa simt vibratia actorilor, emotiile lor si sa le vad lacrimile.

Viata intre nastere si moarte.

 „Dumnezeul de a doua zi” de Mimi Brănescu, cu Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor, în regia lui Claudia Goga, face parte  din seria „ Poveştilor spuse-n româneşte”.

Dumnezeul de a doua zi de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga, cu Mirela Oprişor şi Vlad Zamfirescu. Mimi Brănescu, un actor important ce s-a remarcat în filmele Noului Val românesc, este şi un prolific dramturg şi scenarist. A debutat ca dramaturg în anul 2004 cu piesa Gunoierul, piesă ce a ţinut capul de afiş al Teatrului Act o lungă perioadă de timp. Mimi Brănescu este primul dramturg român căruia un teatru i-a dedicat o trilogie, montându-i 3 texte în regia a trei regizori importanţi: Flori, fete, filme sau băieţi, regia Vlad Massaci, Dumnezeul de a doua zi, regia Claudiu Goga şi Acasă la tata, regia Alexandru Dabija cu Marcel Iureş. Nu în ultimul rând, Mimi Brănescu este autorul scenariul unuia dintre cele mai îndragite seriale de comedie din România, Las Fierbinţi. În anul 2010 Mimi Brănescu a câştigat Irish Embassy Award pentru dramaturgie.

Spectacolul de la The Cockpit reprezintă debutul lui Mimi Brănescu în calitate de dramaturg pe scena londoneză.

Urmatoarea serie The Human Voice by Jean Cocteau o are interpreta pe Oana Pelea. Spectacolul are loc pe data de 8 decembrie 2013  la The Cockpit  Gateforth Street, Marylebone, London NW8 8EH    020 7258 2925

Nu ratati intalnirea cu o actrita de exceptie!

 

Maddie Ancuta