Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: mesaje de dragoste

Arta de a fi TU

Kiss the frog! Broasca si printesa

Published by:

uratenia din noiM-am tot gandit la titlul acestor ganduri, asa ca a iesit ce a iesit..:) Kiss the frog! Broasca si printesa

Cred ca fiecare dintre noi stie povestea cu printul cel frumos, bun, inteligent, curajos transformat intr-o broasca dezgustatoare de catre o vrajitoare rea.

Vraja putand fi distrusa doar daca el va fi sarutat de o printesa, lucru de care vrajitoarea era sigura ca nu se va intampla niciodata.

In acelasi timp o frumoasa printesa isi dorea ca un print frumos sa apara in viata ei, dar el nu aparea.

Intr-o zi cand se plimba trista prin padure, gandindu-se la soarta ei nefericita, o broasca a sarita in bratele ei si a inceput sa-i vorbeasca.

El i-a spus ca este un print frumos dar ca o vrajitoare l-a transformat in broasca. Vraja se poate rupe doar daca o fata frumoasa o sa-l sarute, redevenind printul frumos si puternic, ca o va iubi si se vor casatori.

Desi povestea parea absurda, cu o mare lipsa de incredere si dorinta, printesa isi aduna tot curajul si saruta direct pe buze broasca.

Aceasta se transforma in printul cel frumos si curajos, ei casatorindu-se si traind fericiti pana la adanci batraneti.

Frumoasa povestea, nu-i asa?

Fiecare poveste are si o morala.

Cred, de fapt sunt absolut convinsa ca fiecare dintre noi are una sau mai multe “pietre” pe care le poarta in carca, care il (o) tine pe loc in dorinta de deveni fericit, sanatos, voios, uitandu-se in fiecare zi dupa noi oportunitati pe care viata i le arunca in brate.

Ce este “broasca” sau cine este “broasca” din viata ta pe care trebuie sa o saruti inainte de a obtine tot ce-ti doresti in viata?

Ce experiente negative din viata ta, trebuie sa le infrunti pana cand te vei transforma in persoana uimitoare, fantastica pe care tu o cunosti atat de bine ca este in tine?

Dorinta cea mai puternica a oamenilor este sa se bucure de fericire, dragoste, linistea mentala si spirituala.

Fiecare persoana normala doreste sa traiasca experienta emotiilor pozitive, a dragostei, a placerilor, multumirilor, implinirilor personale.

Cel mai mare obstacol in realizarea acestor dorinte care sta intre tine si viata extraordinara pe care o doresti  sunt deobicei gandurile negative legate de tine si ceilalti.

Doar dupa ce inveti sa “saruti broasca raioasa”, gasind ceva pozitiv si util in fiecare persoana si experienta traita, vei debloca potentialul fantastic care exista in tine.

Sa va spun un secret:)

Povestea este adevarata. Adica este “o vraja” , o “broasca raioasa” si un mod miraculos de a redeveni ceea ce tu stii ca esti.

Stiu ca nu este simplu sa-ti infrunti lasitatile, fricile, temerile… dar te rog.. “saruta broasca din tine“, iti garantez eu ca multumirea si fericirea pe care o vei simti imediat dupa transformare iti va schimba radical viata.

Stiu asta;)

Tocmai am sarutat “broasca raioasa”.

O dimineata zurbagie va doresc!

cu drag pentru voi,

 

Maddie Ancuta

mai multe articole in Arta de a fi tu


Mesaje de dragoste

Suflete pictate-Mesaj de dragoste

Published by:

suflete pictate

Suflete pictate-Mesaj de dragoste

-Lucky! Lucky!, alergam razand, incercand sa ma cocot, fara sa cad, pe pietrele ascutite ale povarnisului care duceau spre malul abrupt al falezei.

Frumosul meu golden retriever se pare care era pe punctul sa descopere o noua minune. Din cand in cand se oprea si ma privea cu ochii lui mari si intelepti, sa vada daca il urmez.

Privirea mea aluneca de la catel la orizontul care incepea sa se contureze .

Tipatul pescarusilor era acoperit de latratul cainelui care parca spunea: ” Mai repede, mai repede! Vreau sa-ti arat ceva”

Ma opream din cand in cand sa-mi trag suflarea si sa-mi gasesc echilibrul. Maretia cerului sarutand marea ma coplesea.

Cu mainile pline de verde de la  iarba rupta in incercarea mea de a ma cocota pe dealul abrupt, imi protejam ochii de sclipirile diamantine ale necuprinsului care se asternea in fata mea.

Imi plac cuvintele. Le iau si le pictez pe hartie. Fiecare cuvant este plin de culoare, pasiune, speranta, ploaie, veselie, roz si albastru.

Cuvintele au suflet.

Stiu ca zambesti, privindu-ma tolanit,  cu o spranceana ridicata, facandu-ma sa ma fastacesc in fata ta, ca o scolarita la prima intalnire.

Dar pentru mine, cuvintele chiar au suflet. Respira odata cu mine, iubesc o data cu mine, plang in acelasi timp cu mine. Poate.. ca doar cuvintele mele prind viata.

Nu stiu, continui monologul, zambindu-ti, dar cuvintele mele chiar imi vorbesc, cateodata intelept, cateodata copilaresc, adesea soptesc cuvinte de amor.

-Inchide ochii, intinde mana, deschide-ti sufletul si asculta cu inima.

Te voi conduce acolo unde a ajuns deja sufletul meu, desi nu vei simti ascutisul pietrelor sub pantofi.

Vei simti doar ce vad eu.

-Ai incredere in mine?

Suierul vantului incepe sa-si faca simtita prezenta. Nu-mi este frig.

Lucky ma asteapta semet. S-a oprit. Este asemenea unui sfinx. Maiestuos, puternic, calm.

Pe platoul urias exista un singur copac. Este inflorit si este roz.  Vantul care adie usor, raspandeste florile in calea mea, asemeni unei mantii.

O petala s-a asezat pe botul cainelui, facandu-l sa stranute.

Rozul copacului indragostit se proiecta pe albastrul perfect al cerului.

Am imbratisat copacul ascultandu-i povestea. Dintr-o data am inceput sa plang.

Florile roz au inceput sa ma invaluie ca intr-un vals.

-“Imi este dor de tine”, continua gandurile mele sa-ti sopteasca.

-Ce stiu despre tine? Stiu multe si mai nimic.

-Stiu ca nu mai simti, dar nu stii de ce nu mai simti.

-Ce stii tu despre mine? Nimic, desi stii ca scriu.

Scriu mesaje de dragoste si te ascult pe tine.

Crezi ca nu o fac. Dar intreaga mea fiinta te asculta in tacere.

Ti-am simtit sufletul tau. Este frumos, puternic, calm, demn  ca al unei stele.

Poate ca vrei sa stii cine iti scrie mesajele de dragoste.

De cand ma stiu am pictat cuvinte.

Am crescut razand si alergand cu picioarele in iarba plina de roua.

Purtam rochii albe si parul negru desfacut, radeam in soare si dansam in ploaie.

Intr-o zi, am cazut. Cand m-am ridicat am vazut ca m-am ratacit. Cu cat mergeam mai mult , cu atat ma afundam intr-un labirint ce parea fara iesire.

Priveam oamenii care pareau ca  nu ma cunosc desi, eu ii stiam atat de bine.

Nu am mai purtat rochii si nici nu am mai dansat in ploaie.

Din greseala intr-o zi in intunericul care era in jurul meu, am gasit un ciob de oglinda.

M-am privit. Nici eu nu m-am recunoscut.

Mi-am pipait fata si atunci am inteles.

In caderea mea nu mi-am scrantit nici mana , nici piciorul.

Mi-am scrantit doar sufletul. Nu, nu s-a spart, doar a inceput sa schioapete. Durerea imi schimonosea chipul ce odinioara fusese suav.

Asa ca mi-am acoperit chipul cu masti si am pierdut cuvintele.

Cuvintele mele nu mai aveau culoare. Toate era terne, plictisitoare. Poate ca erau asa din cauza mea.

In fiecare zi imi asortam cu parfumul, o alta masca.

Intr-o zi eram sobra, in alta zi eram rece, in alta zi eram pur si simplu corecta.

Mi-am ales o masca care sa ma protejeze. De cine? In primul rand de mine. Nu vroiam sa-mi mai vad chipul scalambaiat de durere.

Imi era indiferent ce masca purtam, atata timp cat eram perfecta si masca mea zambea.

Cateodata le pierdeam, de fapt le rataceam. Adormeam pe ele si a doua zi le gaseam sifonate. Atunci incepeam sa plang.

De ce plangeam? Pentru ca imi era dor de timpul in care mai simteam. Imi era dor de mine cand pictam cuvintele si dansam in ploaie.

Doream sa simt din nou. Ce anume? Orice. Important era doar sa simt.

Am ingenunchiat langa frumosul meu catel, unul langa altul ca intr-o rugaciune, acoperiti de ploaia roz, privind eternitatea marii.

Inima a inceput sa-mi bata nebuneste, facandu-ma sa plang din nou.

-Stiu, stiu cine esti, dintr-o data gandurile mele au inceput sa strige aproape uimite de revelatia avuta.. Te stiu de ani de zile, iti scriu de ani de zile. Nu am stiut ca te stiu de atata timp.

Iarta-ma ca nu te-am recunoscut. Privind marea, am inteles asta. Catelul meu m-a adus aici, sa privesc marea dar mai ales sa ma faca sa vad in mine.

Ti-am spus ca iti iubesc degetele lungi si fine, trebuie sa-ti amintesti asta.

Le cunoasteam dar, nu le-am recunoscut imediat. Stii de cand? De cand desenai stele de nisip pe pantecul meu.

Stii ce ma surprinde? Masca de pe chipul tau.

Eu renunt la masca mea. Cand ne intalnim, port din obisnuinta masca de zi cu zi.

As vrea si tu sa renunti la a ta.

Balul mascat s-a terminat pentru noi, chiar daca vom continua sa dansam straini, purtand mastile obisnuite pentru ceilalti.

M-ai gasit intre doua dansuri , cand schimbam rochiile si mastile. Cand scriu nu port masca, asa m-ai vazut prima data. Nu stiam ca cineva ma priveste, asa ca eram doar eu.

Am inceput sa pictez suflete din nou, imi eram datoare asta.

Vreau sa cunosti pe cineva.

Vreau sa ma cunosti pe mine.

Stii cine sunt?

Purtam rochii albe, radeam in soare si dansam cu picioarele goale in ploaie.

Rectific!

Port rochii albe, rad in soare si dansez cu picioarele goale in ploaie, iubesc sa pictez cuvinte.

Sufletul tau complex asteapta sa fie pictat de cuvintele mele.

Mai multe Mesaje de dragoste

Maddie Ancuta

Legende romanesti

Floarea PAŞTILOR

Published by:

legende romanesti

legendele florilor[…] Zice că era odată un împărat şi o împărăteasă, cari aveau toate bunătăţile de pe lume, numai copii nu aveau. Şi fiindcă nu aveau copii, de aceea căutară ei toate chipurile şi mijloacele cum ar căpăta măcar unul, care să le moştenească averea şi împărăţia. Deteră danii pe la toţi vrăjitorii şi vrăjitoarele din întreaga împărăţie, că poate aceştia ar face, doară se văd şi ei c-un copil, dar degeaba, căci împărăteasa tot stearpă rămase. Şi din pricina aceasta, atît ea cît şi soţul ei erau necontenit supăraţi şi duşi pe gînduri.

Iată însă că într-o zi, plimbîndu-se împărăteasa prin grădină, aude deodată un glas zicîndu-i, că dacă voieşte numaidecît să aibă un copil, să nu-şi mai bată capul cu vrăji şi descîntece, ci să dăruiască mai bine ceva la o monăstire, şi atunci Dumnezeu îi va asculta rugăminte şi-i va dărui ceea ce doreşte.

Impărăteasa, cum auzi glasul acesta, nu stete mult pe gînduri, ci întorcîndu-se în casă şi luînd ceea ce crezu că s-ar potrivi mai bine pentru o monăstire, se duse chiar în aceeaşi zi şi o dărui monăstirii celei mai apropiate.

Aducînd ea darul acesta, în scurt timp purcesă grea şi la nouă luni născu o copiliţă frumoasă, ca un îngeras.

Şi acuma, cînd se văzură şi ei cu o copilă atît de frumoasă, să fi prins pe Dumnezeu de un picior şi poate că tot nu s-ar fi bucurat aşa de tare.

Şi fiindcă copila aceea era foarte frumoasă şi drăgălaşă, de aceea îi puseră numele Floarea.

Dar bine a zis cine a zis, că unde e prea multă bucurie, acolo adeseori se întîmplă că e şi supărare mare.

Aşa a fost ş-aicea.

Cu cît creştea Floarea mai mare şi se făcea mai voinică şi mai frumoasă, cu atîta era şi grija părinţilor săi mai mare, căci aflîndu-se în vecinătatea împărăţiei lor nişte zmei, se temea ca nu cumva aceştia, prinzînd de veste despre frumuseţea Floarei, să vie într-o bună dimineaţă şi să le-o fure, sau să le-o ieie cu nepusa-n masă.

Din pricina aceasta o şi ţineau ei apoi mai mult în­chisă, decît slobodă, fără să le plesnească măcar prin minte că aceea ce fac, nu fac bine.

Şi-ntru adevăr că Floarea, văzîndu-se că o ţin mai mult închisă decît slobodă şi neştiind de ce şi pentru ce, a început de la un timp a se da în dragoste cu un păstoriu care păştea turma sa prin apropierea curţilor îm­părăteşti şi care nu o dată trecea  lîngă fereştile unde era Floarea închisă.

Prinzînd mai pe urmă împăratul de veste, că fiica sa, cu toate că a ferit-o aşa de tare de ochii lumii, se iubeşte cu un om de rînd, atît de tare ce s-a supărat, că pe loc şi puse pe nişte soldaţi să prindă pe îndrăzneţul păstoriu şi Să-l omoare, iar pe fiica sa o dete pe mîna unui ţigan, ca acesta să o ducă în pădure şi acolo apoi, tăindu-i mîinele şi scoţîndu-i ochii, s-o lase s-o mănînce fiarele cele săl­batice.

Ţiganul ce era să facă ?… Trebui să împlinească po­runca împăratului, că de nu, a lui ar fi fost dracul !… Luă pe Floarea, se duse cu dînsa în pădure, îi tăie mîinele şi-i scoase ochii, şi apoi, lăsînd-o astfel, se-ntoarse înapoi acasă ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimica.

Floarea, adică fiica împăratului, văzîndu-se în starea aceasta, mai mult moartă decît vie, pică în genunchi şi începu a se ruga Maicii Domnului, ca să se îndure de dînsa şi s-o prefacă într-o floare, decît să rămîe aşa. ca să se chinuiască, sau să vie fiarele cele sălbatice şi s-o mă­nînce.

Maica Domnului, făcîndu-i-se milă de dînsa, îi as­cultă ruga şi o prefăcu într-o floare albă.

Şi deoarece Floarea, adică fiica împăratului, a fost prefăcută în floare, tocmai pe timpul Paştilor, de aceea se şi numeşte floarea aceasta „floarea Paştilor1* […]

 

 

S. Fi Marian V. lit., 1906, nr. 14, 8 (Valea Seacă-Suceava)

Vezi Tip. Leg 10627. Este atestat în Moldova.

Vezi şi Tip. Leg. 10628. Este atestat în Muntenia.

Floarea Paşte lui. Rev. cop tin., 1916, 212.

 

Mai multe legende romanesti