Fata cu palarie alba si marea. Mesaj de dragoste
Bate vantul.
Aseara a plouat iar eu am plans.
Nu stiu daca a plouat pentru ca eu plangeam sau eu am inceput sa plang pentru ca nu vroiam ca cerul sa fie singurul care sufera.
Poate te intrebi unde sunt acum.
Marea imi mangaie picioarele, aceeasi mare care spala nisipul de mii de ani, lasand pe tarm diferite daruri pentru trecatori
Picioarele mele se afunda usor, lasand urme…pentru cine ar vrea sa ma gaseasca
Pe langa mine a trecut latrand jucaus un golden retriever.
Vantul insista sa ma dezvaluie.
Port o rochie alba, lunga si pe cap port o palarie cu boruri uriase.
Imi plac palariile. Ma protejeaza.
Nu de soare. Iubesc soarele!
Ma protejeaza de negru si urat.
Cine este sau ce este? Poate ca intr-o zi o sa-ti spun.
Am gasit un trunchi de copac cu radacinile in aer. Privesc marea. Este linistita. Furtuna a trecut.
Vantul continua sa bata, zbarlind-o putin.
Ma asez pe trunchiul copacului care parca ma imbratiseaza cu radacinile sale.
A fost o data mandru si puternic. Vrea sa-mi spuna ceva. Inca nu inteleg dar il las sa ma imbratiseze.
Nu-mi este frig. Niciodata nu-mi este frig indiferent cu ce sunt imbracata.
Doar frigul de mine ma face sa am frisoane.
-Hei! Cineva imi face cu mana.
Am intors capul si i-am raspuns zambind. Este stapanul cainelui.
Buzele mele sunt moi si rosii, iar ochii negrii si stralucitori.
De asta port palarii.
Vantul insista sa-mi dea jos palaria.
Acum pot sa o las sa zboare pentru ca sunt singura.
– Hei! se aude din departare aceeasi voce. Ma intorc cu fata de la mare spre vocea care ma striga.
Ii fac cu mana, desi gandurile mele sunt atat de departe.
Flashul blitzului imi spune ca m-a fotografiat.
Fata cu palarie alba si marea! imi spun zambind indiferenta.
Nu stiu cine esti. Nu stiu la cine ajunge mesajul meu. Stiu ca il ofer marii, iar marea il poarta oferindu-l ca pe un cadou primului trecator.
Marea imi face bine. Ma lasa sa fiu eu. Fara minciuni, fara fete ascunse, fara zambete false.
Cand sunt doar eu si marea, nu mai trebuie sa port palarie cu boruri mari.
Cineva mi-a povestit despre sufletul meu: “cred ca frumusetea sufletului tau este ca stopii de roua care deschide florile dimineata devreme“.
Crezi ca are importanta cum arata sufletul meu sau doar ca buzele mele sunt rosii?
Sufletul meu nu se mai poarta. Este demodat.
Stii de ce am venit azi aici?
Am fugit de zgomot. Vreau sa aud marea si bataile inimii mele.
Stiu ca ma privesti si iti pui o mie de intrebari.
O sa-ti raspund pe rand la ele.
Dar as vrea sa-mi raspunzi si tu la o singura intrebare.
Iti mai amintesti cand ai scris ultima oara o scrisoare de dragoste?
O scrisoare adevarata. Adica sa iei o coala de hartie alba, albastra sau roz, stiloul si sa incepi sa scrii.
Sa invarti stiloul in degete incercand sa pui pe hartie cea mai frumoasa parte din tine. Sa mototolesti hartia, sa iei alta si sa continui pana cand cuvintele incep sa te faca fericit?
Am spus o singura intrebare, dar de fapt sunt doua intrebari.
Stii cum se scrie o scrisoare de dragoste?
O sa te invat eu!
De asta port palarie cu boruri uriase. Ca sa pot scrie scrisori de dragoste, fara ca cineva sa ma vada.
Stii cine sunt?
Fata morgana
ps. Cerul poarta acum la gat curcubeu
pe maine!
Maddie Ancuta
