Cine ne conduce tara?! – Suntem noi sau e “afara”?!
Bate un vant de schimbare din mai toate partile. Si asta nu pentru ca cineva a decis asta, ci tocmai pentru ca se simte nevoia unei schimbari radicale. Numiti-o cum doriti – schimbare de sistem, schimbare de paradigma, etc – dar schimbare sa fie.
Si de ce spun acest lucru?! Pai pentru simplul fapt ca aceasta este realitatea ultimelor zile, ultimelor luni, ultimilor ani. Am inceput noi, ca cetateni ce ne gasim, sa intelegem tot mai mult si tot mai bine din treburile statului care se doreau complicate, de nepatruns pentru profranul de rand. Daca nu cu mult timp in urma aveam impresia ca noi, ca niste simpli profani, ca niste goimi, nu vom putea ajunge niciodata sa dramaluim treburile tarii, iata ca astazi nu numai ca acest fapt este posibil – dar este posibil chiar la modul cel mai abject cu putinta.
Neaveniti de toate colturile societatii (marea majoritate straini de treburile tarii) s-au trezit parasutati in niste posturi caldute, s-au trezit cu o tara pe mana. In lipsa unei pregatiri adecvate si in lipsa respectului fata de tara si de neam, au continuat sa faca ceea ce faceau si inainte de a ajunge acolo. Sa fure.
Pentru ca nu imi explic altfel cum de mai toate “fetele luminate” sunt, intr-un fel sau altul, parte in scandaluri de coruptie, cu milioane de euro la mijloc, pe cand noi, “talpa tarii” ne dam coate sa mai castigam un sfant in plus, pe cand noua ni se spune in fiecare zi ca nu mai sunt bani de salarii, de pensii, de investitii, de una, de alta, dar banii pentru toate aceste parandaraturi nu lipsesc niciodata.
Asa ca, pusi pe capatuiala, au inceput sa vanda ceea ce nu era al lor. Tara. Au inceput sa vanda tara. La propriu. Si cine a profitat de acest lucru? Sa vedem.
Pai nu avem noi cam aceleasi fete care se invart pe aci prin politica de Dambovita de vreo douazeci si ceva de ani?! Avem. Nu se lauda acestia ca au experienta si ca ar fi pacat sa nu mai candideze in continuare?! Se lauda. Avem noi vreo alternativa care sa ne ofere o minima umbra de speranta intr-un viitor mai bun?! Cu siguranta nu.
Dar ne avem pe noi insine! Ne avem pe noi ca neam, ca tara, ne avem unul pe celalat, uniti de aceleasi probleme si de aceleasi nevoi. Mergem la vot dintr-un spirit civic cum nu prea se mai intalneste pe afara, dar cu toate acestea cineva ne ia drept prosti. Si ne-am cam saturat.
Va zic cu mana pe inima ca, desi am varsta de vot de o buna bucata de vreme, nu am mers la vot niciodata. Si sigura ca da, o sa va mire lucrul acesta, o sa imi spuneti ca nu se cade ca eu, care nu am mers sa vot, sa am tupeul sa comentez pe marginea celor ce se intampla in societatea romaneasca de astazi. Dar va zic – cum este mai bine sa votezi – dintre doua rele pe raul cel mai mic – sau sa nu votezi deloc, nefacand astfel jocul unora sau altora care nu stiu decat sa numere mai intai voturi si dupa aceea bani?!
Din aceasta cauza nu am votat pana in ziua de astazi, pentru ca nu am considerat ca vreunul din cei care se prezenta inaintea mea sa aiba vreo demnitate sau sa emane vreo umbra de incredere ca urmeaza sa faca ceea ce spunea in campanile.
Si aici putem deschide paranteza pentru un alt subiect de discutie – votul in alb sau votul contractual? Adica sa ii votam pe acesti insi asa pe vorbe goale spuse in vant? Sau sa ii votam pe baza unui contract public, dinainte stiut de alegatori, contract care sa reprezinte programul de guvernare? Voi reveni cu siguranta la acest subiect.
Dar revenind, cine ne conduce tara? In lumina celor enuntate mai sus raspunsul este cat se poate de simplu – cine da mai mult. Adica ai vreun interes sa faci ceva in Romania, vreo investitie, vreo strada, ulita, exploatari de tot felul? Nimic mai simplu – sari cu banul la ala care face legile! Adica Legiuitorul. Ca doar e ales de popor, nu?!
Vrei sa pui tara pe butuci si sa o transformi in piata de desfacere pentru produsele tale “europene” dar aduse de aiurea?! Nimic mai simplu – iti cumperi oamenii politici. Stiu, o sa spuneti ca nu am dovezi, ca asa ceva trebuie demonstrat cu docomente, ca ma chemati in Trebunal sa justific cele scrise aici.
Dar va zic eu voua – ce dovada mai buna vreti decat aceia a crudei noastre realitati? Nu ne spune noua Inalta Poarta de la Bruxelles ce sa facem in fiecare zi?! Nu ne spune noua Inalta Poarta din SUA cum sa ne purtam unii cu altii ca sa le fie bine lor?! Pai, ca o concluzie, inseamna ca politicienii – asa-zisii nostri politicieni – sunt decat niste marionete care transforma in realitate toate “directivele” si “recomandarile” venite pe un canal sau altul.
Si atunci cine ne conduce?! Cine ne conduce tara?! Este banul?!
mai multe articole in Romani in lume
Semnat,
Zalmoxis – in schimbare