După două decenii,
În ultimele zile, am fost cu toţii martori unei dispute mai rar intâlnite în ultimii ani în peisajul politic românesc. Este vorba desigur de disputa dintre preşedintele Traian Băsescu şi medicul, fost subsecretar de stat în ministerul Sănatăţii, preşedintele forţându-l practic pe domnul Raed Arafat sa-şi dea demisia.
Toată această dispută a plecat de la proiectul noii legi a sănătăţii, domnul Raed Arafat nefiind de acord se pare cu unele aspecte referitoare la funcţionarea serviciului de urgenţă conform proiectului noii legi. Proiectul noii legi autoriza printre altele reformarea sistemului medical, inclusiv privatizarea unor servicii inclusiv serviciul de urgenţe.
Nu vom sta să analizăm motivaţiile fiecareia dintre parţi în această chestiune, deşi este evident faptul că domnul Arafat, specialist în urgenţe fiind, are expertiza necesară, ci doresc să atrag atenăţia asupra evenimentelor de după demisia domniei sale.
Ne referim la valul de simpatie, culminat cu ieşirea unor oameni simpli în stradă, în mai multe oraşe ca Bucureşti, Târgu-Mureş, Timişoara şi altele. Este cert faptul că oamenii simpli, nemulţumiţi de cele întâmplate, au dorit să-şi exprime susţinerea faţă de domnul Arafat, iar acestă susţinere s-a transformat imediat în protest împotriva preşedintelui Basescu. In Bucureşti de exemplu, manifestanţii au mers la palatul Cotroceni scandând lozinci anti preşedinte.
Protestatarii cer cu mai multă insistenţă alegeri anticipate. Spre seară în Bucureşti manifestanţii au avut mici altercaţii cu jandarmii care asigură ordinea publica, cei care manifestau încercând sa ocupe piata Universităţii.
Aceste evenimente ne aduc aminte de începutul revolutiei din 1989 in Timişoara, atunci când câţiva credincioşi s-au adunat pentru a-l susţine pe pastorul Lazlo Tokes, iar acel miting a fost scânteia care a dus la înlaturarea regimului comunist din România.
Privind în prezent şi în urmă, ne întrebăm pe bună dreptate dacă poporul român mai are puterea de a lua atitudine, mai are puterea de a ieşi în stradă pentru a-şi face cunoscute nemulţumirile, mai are puterea să susţină o cauză având în vedere că pe parcurs mulţi din cei nemulţumiţi au preferat să tacă şi să emigreze. Mai poate poporul român să acţioneze ca un tot unitar, luptând pentru un ideal?
Cu siguranţă poporul român, are şi va avea intotdeauna determinarea de a schimba în bine propriul destin, după principiile care guvernează orice democraţie.
David Caia