Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: gatim cu imaginatie

Bucatarii amatori

Oua “albe” la capac cu anghinare, ardei gras si smantana.

Published by:

retete simpleIar am uitat sa postez reteta joi. Toata saptamana m-a chinuit o raceala, si-am uitat, da nici mancare de doamne’ajuta n-am facut. Azi am facut reteta asta, si am zis ca poate nu-i tarziu sa o faceti pentru duminica dimineata la micul dejun – brunch – pranz. Poate pentru o scapare de mahmureala dupa o seara de sambata, poate pentru mai multa energie pentru o duminica lenesa.

Am postat recent alte doua rețete oarecum similare din punct de vedere al preparării, oua în stil mexican cu roșii și oua cu spanac. Le-am zis mai în gluma, oua roșii și oua verzi. Așa că azi am făcut și oua albe. O reteta pentru o persoana flamanda ca mine sau doua mai putin hulpave, usor de facut in sub 15 minute cu tot cu preparat. 

În tigaie se călește ceapa, ardeiul gras, usturoiul și feniculul (ultimele doua optionale) câteva minute. Se sărează, piperează. După gust. Cu lingura se fac doua “găuri” unde se sparg ouăle, se pun 2 linguri de apa sa facă abur (puneți vin alb aromat dacă sunteți viteji) apoi se acoperă și se lasă la foc mediu 3-4 minute pana-s făcute ouăle după cum va plac de moi sau de tari.

Se ia de pe foc și imediat se pun bucățile de anghinare, se toarnă smântână și se presară cu cozi de ceapa verde și ardeiul iute, opționale și ele. Caldura reziduala din tigaie va încălzi destul anghinarea și smantana.

Timp de preparare: sub 15 minute. Servire: 1-2 persoane.

Simplu și bun… Sănătos? Voi decideți.

Ingrediente: 

1 ceapa verde mare
3-4 felii bulb de fenicul (optional)
1 catel usturoi (optional)
1/2 ardei gras galben feliat
4-5 bucati anghinare (din conserva, sau borcan conservata in ulei)
2 oua
4-5 linguri smantana groasa sau de gatit (cam 12% grasime)
1 lingura ulei de masline
sare, piper (alb)
ardei iute (optional)

 

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk