Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Eliminarea taxelor consulare pentru o serie de servicii

Diverse

Eliminarea taxelor consulare pentru o serie de servicii

Published by:

Atentionare calatorie

Eliminarea taxelor consulare pentru o serie de servicii,

prin revizuirea Legii 198/2008

 În urma demersurilor iniţiate şi promovate de către Ministerul Afacerilor Externe, în data de 7 octombrie 2014 a fost adoptată, în şedinţa de Guvern, Ordonanţa de Urgentă a Guvernului (OUG), prin care a fost modificată Legea 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

 Obiectivul principal al iniţiativei Ministerului Afacerilor Externe l-a constituit reducerea presiunii fiscale asupra cetăţenilor români din străinătate, în contextul crizei economice şi financiare globale din ultimii ani. În context, reamintim că reducerea taxelor consulare a reprezentat o preocupare permanentă şi constantă a Ministerului Afacerilor Externe.

 Principalele modificări operate prin actul normativ adoptat au vizat eliminarea taxelor consulare pentru o serie de servicii.

 Astfel au fost eliminate în totalitate taxele consulare pentru următoarele categorii de servicii:

·         Înscrierea certificatelor de naştere străine în registrele de stare civilă româneşti pentru minorii până la 6 ani, dacă cererea se depune în termen de 6 luni de la data înregistrării naşterii la autorităţile străine.

·         Eliberarea titlurilor de călătorie pentru minorii în vârstă de până la 6 ani.

 În susţinerea iniţiativei sale, Ministerul Afacerilor Externe a invocat o serie de considerente de natură obiectivă precum atingerea obiectivului de reducere a taxelor, prevăzut în Programul de guvernare, actualul cuantum ridicat al taxelor consulare, încurajarea menţinerii legăturilor cetăţenilor români din diaspora cu ţara-mamă prin facilitarea reglementării, în raportul cu statul şi cu legislaţia română, a situaţiei juridice a minorilor de cetăţenie română şi, nu în ultimul rând, solicitările numeroase din partea mediului asociativ român din străinătate.

 Totodată, actul normativ de modificare a Legii 198/2008 are în vedere acordarea unor gratuităţi ce vizează cetăţenii români din afara graniţelor ţării aflaţi în situaţii deosebite. Aceste gratuităţi vizează: eliberarea titlurilor de călătorie pentru cetăţenii români evacuaţi din regiunile afectate de conflicte armate, atentate teroriste, dezastre naturale şi alte situaţii de criză, precum și pentru victimele traficului de persoane, înregistrarea decesului cetăţenilor români în străinătate, eliberarea paşapoartelor mortuare şi eliberarea titlurilor de călătorie necesare reîntoarcerii în ţară a minorilor neînsoţiţi cât şi a victimelor traficului de persoane.

 Ministerul Afacerilor Externe apreciază că revizuirea actului normativ vine în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în străinătate constituindu-se într-o măsură utilă care are ca scop simplificarea şi eficientizarea acordării de asistenţă consulară atât în circumstanţe uzuale cât şi în contextul unor situaţii deosebite cu care se confruntă cetăţenii români în străinătate.

 

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare