Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: drepturile omului

Politichie

Ceva este putred in Danemarca

Published by:

Inca o data numele romanilor si al Romaniei este tarat intr-un scandal international. Recent cazul Danemarca. Un grup de 50 de romani care se intorceau in Romania, la iesirea din Copenhaga au fost obligati de catre politia daneza sa se opreasca si sa se supuna unor perchezitii. Nimic ciudat pana acum. Politia nu a venit intamplator sa opreasca acel autocar, este clar ca ei au primit o informatie. Politia daneza era in misiune. Dar modul in care au actionat, a fost abuziv, umilitor, a incalcat drepturile omului, dreptul la aparare, la comunicare, la intimitate. Nu a existat prezumtia de nevinovatie. Nu conteaza ca cei din autocar erau romani sau rromi. Intotdeauna au fost si vor mai fi discutii pe tema asta: romanii sunt confundati cu rromi. Realitatea este ca sunt foarte multi romani plecati din tara care nu ne fac tocmai sa fim mandrii de ei, pe acestia ii cauta politia indiferent ca este :daneza, britanica, italiana sau americana.

Datoria politiei este de protectie si paza. In urma cu 4 luni, Londra ardea din cauza unui conflict dintre politie si un traficant de droguri. Faptul ca nu a fost o comunicare foarte buna intre politie si rudele mortului au dus la izbucnirea unor conflicte extrem de violente, de care bineinteles miscarile “oculte” din Londra si UK au profitat maxim, violentele cuprinzand cateva orase mari britanice si jumatate din Londra.

In ciuda violentelor iesite din comun politia britanica a reactionat respectand drepturile omului, au facut apel la calm, la echilibru. Este bine cunoscut faptul ca Metropolitan Police nu este dotata cu arme.

Am sa continui totusi paralela Londra Copenhaga.

Imagini cu politisti si caini este una obisnuita in Londra mai ales vinerea seara si in weekend.Intr-o seara in tren, observasem in compartiment un tip, nu i-am dat atentie, banuind totusi ce face. La coborarea din tren indreptandu-ma spre iesire am vazut cel putin 20 de politisti cu caini. In fata mea lumea trecea linistita printre politisti, la un moment dat un caine politist sare pe tipul pe care-l remarcasem ceva mai devreme in compartiment.

Imediat acesta a fost eliberat de sub labele puternice ale cainelui si preluat de doi politisti. Asta a fost tot. Am trecut pe langa ei, ceilalti politisti zambindu-mi larg oferindu-mi un flyer in care mi se explica sa fiu atenta la hoti si cateva masuri de vigilenta si protectie.

Nimeni altcineva din jurul acestuia nu a fost afectat de incident.

Politia este instruita sa protejeze. Sa ma protejeze pe mine simplu cetatean care munceste in aceasta tara si plateste taxe. Este normal sa beneficiez de libertate si protectie.  Nu ma deranjeaza absolut deloc miile de camere de supraveghere din Londra incepand de la scoli, spitale, gara, autobuze, strada, parcuri, gradini plus toate locatiile publice (Londra stiindu-se ca este cea mai monitorizata capitala din lume).

Imi cunosc drepturile ba chiar mai mult sunt invatata care imi sunt drepturile, cum sa recunosc un abuz si unde sa reclam un abuz.

Ceva este totusi putred in cazul Danemarca. Faptul ca politia a incalcat niste regulile elementare. Au  avut mandat de perchezitie? Felul in care s-a vorbit si s-au comportat a fost unul abuziv si de forta. Care este motivatia? Sau ce anume nu se spune despre acest incident?

Am revazut de mai multe ori filmuletul. Ceva nu se leaga. Nu inteleg de ce nu s-a depus totusi plangere. Sunt totusi 50 de romani care au fost opriti, perchezitionati, fotografiati si umiliti. De ce autoritatile romane nu s-au autosesizat? Care este raspunsul MAE legat de acest incident? Care este raspunsul Ambasadei Romane din Copenhaga?  Cel putin pana la ora asta eu nu am gasit nici o reactie autoritatilor romane legat de acest incident.

Lipsa de implicare a autoritatilor romane care nu isi apara cetatenii ne face foarte vulnerabili in fata tuturor. E adevarat ca sunt multi romani implicati in tot felul de activitati ilegale: furturi, prostitutie, trafic de droguri etc. dar sunt si foarte multi romani care isi vad de treaba.  Exista xenofobie asta e clar si se pare ca in Danemarca aceasta problema nu este noua.

Cum gestioneaza Romania problema infractionalitatii?

Acum un an si jumatate in cadrul unui interviu Teodor Baconschi, proaspat numit Ministru al Afacerilor Externe ne sfatuia  sa nu exageram importanta  fenomenului infractional,  si ca el nu poate fi raspunzator si pe buna dreptate de ce au facut sau nu au facut predecesorii sai legat de acest gen de conflicte.

Exista infractionalitate, este un adevar. Cum rezolvam aceasta problema ca restul cetatenilor romani sa nu mai fie bagati in aceeasi oala cu infractorii romani, sa nu le fie lezate drepturile la libera circulatie?

Politia a actionat la pont. Probabil ca au cautat droguri, bunuri furate, oricum nu au oprit intamplator autocarul. Momentan putem face doar speculatii pentru ca nu avem pozitia si raspunsurile oficiale din partea Romaniei, nici din partea autoritatilor din Danemarca.

Deci, ceva este putred in Danemarca.

In cele din urma politia din Copenhaga si-a cerut scuze pentru  excesul lor de zel.

Acum asteptam reactiile MAE si Ambasadei Romaniei din Copenhaga. E adevarat ca nu trebuie tensionate relatiile dintre cele doua tari la nivel inalt si ca totul trebuie rezolvat calm si in mod diplomatic. Cu atat mai mult trebuie dat un raspuns. Ce s-a intamplat joia trecuta 8 Decembrie 2011 in Copenhaga?

Este doar un alt precedent pentru si mai multe abuzuri viitoare.

Intrebare:”Daca un grup de turisti sau muncitori danezi aflati pe teritoriul Romaniei ar fi fost “tratati” de politia romana cum au fost romanii “tratati “in Copenhaga ce reactia ar fi existat  din partea Danemarcei”.

mai jos puteti vizualiza cele 2 filmulete

stirea a fost preluata de la Pro tv Bucuresti

autor articol Maddie Ancuta

 

 

 

Romani in lume

Nu sunt paduchios/a….

Published by:

Nu sunt paduchios/a….

Sunt mandra ca sunt romanca si ca pot spune din inima “Te iubesc, Romania!”. Dar, spre dezamagirea dumneavoastra, nu sunt o paduchioasa. Nu pot fi nepasatoare la jignirile pe care  le aduceti poporului roman pentru ca imi iubesc pamantul stramosesc, pentru ca ma doare cand aruncati cu jigniri in mine si-n compatriotii mei, pentru ca nu sunt un “obiect” ce depinde numai de atentia adultilor,pentru ca sunt raspunzator  fata de locul natal, pentru ca am dreptul la demnitate umana…

Vreau sa va mai spun ca nu sunt nici cersetoare si nici hoata. Am fost mereu indrumata sa-mi pregatesc seminte, sa le cultiv si sa le ud cu ploile gandirii fara a ma multumi cu recolte gata adunate. Sunt foarte competitiva, ambitioasa si imi plac nespus de mult provocarile, caci ele reprezinta sansa mea de a progresa. Faptul ca sunt o romanca modesta nu ma imiedica sa invat bine, sa le fiu utila celor din jurul meu, sa am o educatie, sa fiu ingrijita, sa-mi exploatez talentele si sa-mi doresc sa nu fiu catalogata drept paduchioasa de producatorii unei emisiuni, doar pentru a-si distra telespectatorii. Nimeni nu e perfect si mi-as dori ca pe viitor fiecare sa-si vada barna din proprii ochi si mai apoi paiul din ochii vecinului.

De ce consider eu ca glumele dumneavoastra nu sunt deloc amuzante, ba chiar reprezinta jigniri la adresa unor oameni pe care nu-i cunoasteti? E simplu. Deoarece stiu ca si prin etichetari se formeaza prejudecatile, ce nu sunt decat  o sursa nesfarsita pentru dicriminare. Nu vreau ca atunci cand as avea posibilitatea de a calatori in Franta sau in orice alta tara din lume, sa fiu respinsa si izolata de ceilalti din simplul motiv ca au aflat ei de la televizor  ca, noi romanii, suntem hoti, cersetori sau paduchiosi… Si noi, romanii, suntem oameni… Nu toti putem fi bogati sau atotstiutori, caci am fi prea banali. Fiecare societate e ierarhizata si nu cred ca exista vreo tara in care sa locuiesca doar oameni perfecti din toate punctele de vedere. Recunosc ca sunt si romani care fura, cersesc sau comit diverse infractiuni, dar nu toti fac aceste lucruri… Acum stau si ma intreb: oare romanii au inventat  infractiunile? Chiar noi suntem capul tuturor relelor care se intampla in lumea asta?

Nu vreau sa acuz pe nimeni de nimic, insa stiu ca am si eu niste drepturi… In numele acestor drepturi,  as vrea ca acea televiziune sa-si ceara scuze publice pentru ca m-au facut, fara sa ma cunoasca, paduchioasa.

Inchei aceste randuri spunandu-va ca ar fi frumos sa va retrageti cuvintele jignitoare pe care le-ati adresat  romanilor deoarece copiii de aici au dreptul de a  li se lua in considerare opiniile si interesele in orice imprejurare. Iar interesul nostru in acest moment este sa nu mai fim jigniti. Poate nu le avem noi pe toate, dar asta nu ne impiedica sa ne dorim o retragere a jignirilor pe care ni le-ati adus in mod voit…

Cu respect,

                                                                                                       Unul din  copiii Romaniei-

 Alina Ionascu- eleva in clasa a X-a la Grup Scolar “Paul Bujor”, Beresti,Galati, Romania

 radiocatch22

fotografie Maddie Ancuta