O zi obisnuita de joi.
Cu aceleasi sentimente, aceleasi ganduri si aceleasi discutii.
Oamenii cand pierd sunt furiosi, pierd uzul ratiunii. Ranesc… desi stiu ca gresesc.
Afara ploua.
Sufletul meu coplesit de furie si neputinta, nici urma de simpatie. Un suflet indiferent si surd la ce este in jurul lui.
Printre picaturile de ploaie ajung la intalnirea programata. Stiu ca urmeaza aproape de 4 ore de relaxare, discutii despre reactii, ganduri, minte, perceptii. Un grup de femeii zambitoare care discuta despre consiliere, care invata cum sa fie consilieri, cum sa foloseasca calitatile lor ca si consilieri.
Mintea mea este plina de ganduri.
Le privesc pe fiecare in parte, incercand sa ghicesc ce se afla in spatele gandurilor lor.
Nu ne consiliem, ci invatam sa consiliem, sa acceptam omenii fara sa-i judecam, sa le oferim spatiu si timp sa spuna ce ii apasa .
Este simplu…dar cand e vorba de tine personal?
Ieri in jocul nostru am fost “victima” si a trebuit sa joc un rol. Este greu sa-ti imaginezi probleme pe care nu le ai, desi nu am probleme cu imaginatia 🙂
Dar cumva toti in jocul asta am intervenit cu intrebarile si nelinistile personale.
Am ajuns la concluzia ca “nu-mi pasa”.
Cand nu-ti mai pasa.. trebuie sa mergi mai departe.
Am primit un telefon legat de un imprumut la banca.
Dupa 10 minute de discutii sunt intrebata: ” Tu nu vorbesti decat de banii?
I-am raspuns usor amuzata: “Si despre ce sa vorbesc? despre sex? Banii sunt ce ma intereseaza”.
M-am intors la grupul meu.
Ziua mea a continuat mult mai relaxata decat a inceput, desi norii furiei inca planau deasupra mea, creandu-mi o stare evidenta de discomfort.
La un moment dat in mintea mea au inceput sa sune
“eu sunt o ferestra deschisa pentru zborul visurilor noastre
o lume in care ne iubim si tu ma stii
ma ai…ma vrei
eu te privesc si nu-mi ajunge...!”
in acel moment am simtit nevoia sa ascult clipul din nou…si am facut-o pentru ca asta a vrut sufletul meu
Tarziu am ajuns acasa…am avut o discutie foarte placuta si interesanta.
Am tras linie sub ziua care tocmai se incheiase zambind multumita
Dar…
“eu sunt o ferestra deschisa pentru zborul visurilor noastre
o lume in care ne iubim si tu ma stii
ma ai…ma vrei
eu te privesc si nu-mi ajunge…!”
Asta sunt eu…?
scriu despre dragoste
dar vorbesc doar despre bani
cine sunt ? cand voi avea curaj sa ma privesc in oglinda si sa-mi spun cine sunt?
Nu am curaj….
desi vorbesc despre curaj cu inflacarare
Am cautat clipul …L-am ascultat o data, l-am ascultat a doua ora cu atentie si a treia oara ca si cum atunci ar fi fost prima data cand il ascultam si tot asa pana am adormit
m-am dus la culcare ascultandu-l
si dintr-o data am inceput sa plang. De mult nu am mai plans auzind cuvinte atat de frumoase, in care eu cred cu atata convingere. Da… am mai plans..de furie, de neputinta, de disperare…
am adormit plangand
intrebandu-ma cine sunt, unde ma duc, unde este inima mea
stiu sa ofer spatiu si timp
dar mie cine mi-l ofera?
am nevoie de spatiu si timp si intelegere
ca sa ma regasesc pe mine, am nevoie de mine asa cum este sufletul meu…
pentru ca …
“….eu sunt o ferestra deschisa pentru zborul visurilor noastre
o lume in care ne iubim si tu ma stii
ma ai…ma vrei
eu te privesc si nu-mi ajunge…
te tin si nu ma satur
Iar EU…te iubesc….si imi AJUNGE
te simt …si nu ma satur…
te am …si te mai vreau…si te mai vreau…
si te mai vreau…
si te mai vreau….!”
Multumesc!
Tu stii cine esti? Tu stii unde te duci?
Maddie Ancuta
copiere sau reproducerea articolelor sub aceasta semnatura este interzisa.
