Tag Archives: destin

Mesaje de dragoste

Alb si negru-Mesaj de dragoste

April 1, 2013 Published by: Maddie Ancuta

Alb si negru-Mesaj de dragoste

Ti-am promis ca iti voi scrie, desi eu nu fac promisiuni de teama ca nu voi putea sa le respect.

Meritam sa fim iubiti.

Eu! Tu! Fiecare dintre noi.

Meritam un strop de fericire si un suras in fiecare dimineata.

Nu-i asa ca nu ai mai zambit de foarte mult timp?

Nu mai tin minte pentru cine a fost primul mesaj. Cine pe cine trebuia sa salveze? Eu pe tine? Tu pe mine?

Stii despre ce vorbesc? Atunci cand am aruncat sticla cu mesajul in ea. Era pentru tine sau era pentru mine? Nu mai stiu.

Iti amintesti ca atunci cand eram copii, aveam cate un prieten imaginar. Toti copiii au cate un prieten imaginar.

Stau ore intregi pe covor jucandu-se cu masinutele sau pieptanand papusile, merg pe strada turuindu-le gura.

Parintii nu-i inteleg si fug in goana mare cu ei la doctor.

Noi suntem copii mari. Avem nevoie de un prieten, fie el si imaginar.

Eu am nevoie sa cred in tine. Tu vrei sa nu te mint.

Stiai ca animalele vad viata in alb si negru? Doar cand mor vad in culori.

Noi vedem in culori, dar, traim viata in alb -negru. Fara nuante si fara sa ne pese prea tare.

Stii de ce iti scriu? Ai nevoie de mesajele mele. Stii de ce? Pentru ca eu iti inteleg tacerea, am invatat sa o ascult.

Aseaza-te comod si nu uita sa-mi zambesti.

Sa-ti spun o poveste frumoasa de dragoste. O poveste bazata pe incredere si fidelitate.

Intr-o zi un profesor a gasit un pui de caine. O rasa deosebita Akita. Rasa regala. Cainele s-a pierdut. Oare?

Destinul i-a dat sansa puiului de caine sa-si aleaga stapanul, iar stapanul s-a indragostit de frumosul catelus.

Cainele a crescut. Nu era un caine obisnuit, sa alerge dupa bete si mingii.

Era un caine cu suflet la fel de puternic si frumos ca Universul. In fiecare zi isi conducea stapanul la gara si il astepta in fata garii in fiecare seara la ora 17.00.

Intr-o zi profesorul nu s-a mai intors. Cainele a asteptat nemiscat in fata garii sa-si vada stapanul, care nu a mai venit niciodata, pentru ca murise in timpul orei, in fata studentilor.

Fata profesorului l-a luat la ea acasa, traind intr-un alt oras. Cainele, Hatchi a fugit. De fiecare data fugea. Alerga zeci de kilometrii pana la gara de unde trebuia sa vina stapanul sau.

Era la datorie zi si noapte. Timp de 10 ani nu s-a miscat din fata garii, decat ca sa manance. Toti locuitorii micutului orasel stiau povestea si erau impresionati de devotamentul regalului Hatchi. Cainele stia ca si-a condus la gara stapanul, dar nu l-a condus si acasa.Dupa 10 ani sotia profesorului se reintoarce in oras, ducandu-se la mormantul sotului.

Dintr-o data il vede pe Hatchi, foarte batran, asteptand trist in fata garii. S-a dus langa el, s-a asezat langa el si l-a intrebat daca poate sa-l astepte pe stapan/sot impreuna.

L-a luat in brate pe Hatchi. Acesta a murit in bratele ei, plecand la intalnirea cu stapanul sau.

O poveste despre dragoste, fidelitate, speranta si incredere neconditionata.

Cainele nu si-a abandonat niciodata stapanul, dar cat de usor suntem noi oamenii abandonati atunci cand cerem ajutorul sau cand ne este greu, desi ni se spune ca putem avea incredere deplina.

Stii ce imi doresc?

Sa vad viata in alb si negru, chiar daca pentru toti ceilalti pare deformata si hidoasa, dar sa o traiesc in devotament si dragoste

ps. pe maine!

Maddie Ancuta

mai multe mesaje de dragoste

Mesaje de dragoste

Cafea cu aroma de femeie…

January 27, 2013 Published by: Maddie Ancuta

Band cafeaua mi-am amintit cuvintele tale: “O cafea cu aroma de femeie frumoasa”.

Soarele se strecoara temerar printre perdelele lasciv matasoase care imi imbraca adesea umerii goi cand privesc pe geam.

Din totdeauna mi-am dorit ca perdelele casei mele sa fie asemeni unei rochii care imbratiseaza languros trupul delicat de femeie.

Privesc adancita in ganduri, aburul cald al cafelei care vine lenes spre mine purtand cu el mirosul dulce amarui de boabe de cafea proaspat macinate.

Sorb cu inghitituri mici cafeaua care in dimineata asta are aroma ta, aroma trupului tau puternic, al gandurilor tale care ma incolacesc si ma seduc.

Simt gustul salbatic al buzelor tale. Degetele mele se plimba pe urmele lasate de buzele tale pe gura mea fierbinte si pofticioasa.

Inchid ochii si te vad invaluindu-ma. Ma simti?

Sunt dependenta de tine de cand te-am sorbit prima data.

Incet, mi-ai invadat mintea, gandurile, trupul.

Cu doua luni inainte

24 decembrie…

Am coborat in graba din taxi. Din cerul intunecat cadea o ploaie monotona, dar specifica lui decembrie londonez.

Mi-am strans haina in jurul meu, cautand in acelasi timp cu infrigurare manusile, evident uitate pe masa din bucatarie.

Aerul umed si rece mi-a adus lacrimi de frig in ochi.

Imi era foarte frig si nu-mi puteam stapani tremuratul.

Am intrat in gara din care tocmai plecase trenul.

Nu, nu aveam intalnire cu nimeni sau atunci nu stiam ca de fapt venisem sa dansez cu tine.

Imi place linistea din gara dupa ce pleaca calatorii. Iubesc sa merg cu trenul. Iubesc sa merg cu trenul cand ploua. Privesc prin ferestrele murdare, pe care ploaia le spala cu delicatete , lasand in urma desene ciudate. Gandurile mele se lasa plimbate in ritmul sacadat al ploii. Poate pentru ca imi aminteste de copilarie, cand plecam cu bunicii mei sa descoperim lumea. Priveam cu ochii mari si plini de curiozitate locurile, casele, oamenii,imaginile care se desfasurau cu rapiditatea in fata mea. Cateodata ploua. Bunica mea ne invelea, pe mine si fratele meu.

Cuibarita in canapeaua masinii, priveam raurile formate pe geam si incepeam sa scriu.

Cu cateva clipe inainte, lumea cobora sau urca galagioasa in tren.

Intalniri, rasete, despartiri, promisiuni, imbratisari, sarutari. Cele mai sincere. Te-ai gandit vreodata ca gara este locul intalnirilor perfecte, dar si al regretelor. Locul dragostei impartasite, despartirilor, regasirilor si sperantelor?

Iubesc lumea galagioasa printre care ma strecor adesea tacuta.

M-am asezat pe banca din gara imbratisand in palme cana fierbinte cu delicioasa cafea.

Priveam cenusiul garii. Picaturile de ploaie dansau in baltoaca formata. Maine este Craciunul.

Lumea agitata si grabita in cautarea cadourilor perfecte.

Pun cana fierbinte langa mine, ma asez turceste pe banca si incep sa scriu.

Gandurile mele iau forma cuvintele care acopera foile asemeni pasilor in parcuri.

Incep sa ma incalzesc, asa ca imi dau jos esarfa de la gat si ma deschei la haina.

Parul meu este umed de la ploaie si mi s-a lipit de fata.

Adancita in ganduri si in randuri, am tresarit la auzul vocii tale.

– Dansezi? mi-ai zambit sugubat

Mi-am ridicat privirea din foile deja raspandite in jurul meu.

Te priveam dezorientata, desi un suras mi s-a desenat pe fata la imaginea ta. Un barbat inalt, cu zambet seducator, purtand o camasa albastra, blugi care cadeau senzual pe soldurile care dezvaluiau un trup atletic. Purtand peste camasa un sacou elegant. . Ochii negri ma fixau insistent. Privirea mea coborand intre timp spre buzele care se miscau, lasand sa se vada dantura puternica si frumoasa.

In mijlocul garii si al ploii, ma priveai amuzat.

-Dansezi? m-ai intrebat zambindu-mi din nou.-Ploua, tu esti singura. Ploua, sunt singur si te privesc de o jumatate de ora intrebandu-ma ce face o femeie care sta turceste pe o banca intr-o gara in Ajunul Craciunului.

– Scriu, ti-am raspuns zambind, amuzata de privirea ta jucausa.

-Dansezi? nu am dansat niciodata in gara si ma intrebam ce as simti, ai continuat sa vorbesti privindu-ma la fel de curios. In timp ce dansam imi poti povesti despre ce scrii.

Ai venit in fata mea, te-ai inclinat ceremonios si mi-ai zambit continuand sa ma privesti in ochi.

Hipnotizata de privirea ta si de gestul tau excentric m-am ridicat, lasandu-ma imbratisata de bratele tale puternice.

Caldura trupului tau imbratisandu-l pe al meu m-a facut sa realizez frigul care ma cuprinsese. Era bine si cald. M-am lasat purtata de pasii tai pe muzica doar de tine auzita. Eu auzeam doar muzica ploii si te simteam.

-Dansand in ploaie, am simtit cuvintele tale cum se rostogoleau deasupra crestetului meu. Ce scriai? Erai foarte adancita in ganduri.

– Scriu despre ploaie si.., mi-am oprit vorbele

-Si despre mai ce?

-Dansul cu un barbat necunoscut in ploaie, am continuat incet.

-Crezi ca as putea fi eu barbatul necunoscut din povestea ta? vocea ta spargand gandurile mele care ma intrebau de ce dansez in mijlocul garii cu un barbat strain.

Dintr-o data, linistea garii a fost umpluta de anuntul sosirii unui nou tren.

Ne-am oprit din dans, eu m-am desprins usor din bratele tale, multumindu-ti pentru senzatia traita.

-Multumesc pentru ca ai acceptat sa dansezi cu mine. Ce cauti in gara, astepti pe cineva? Numele meu este Christian

– Nu, nu astept pe nimeni, imi place sa scriu, imi place ploaia, trenurile si aglomeratia din gara. Imi place sa privesc pe cei care vin si pleaca. Adeseori personajele mele sunt calatorii care trec pe langa mine fara sa ma priveasca. Numele meu este Dora. Tu pe cine astepti in gara?

-Sa fiu sincer? m-ai intrebat privindu-ma intens.

-Evident, chiar te rog, inca nu avem motive sa ne mintim, am raspuns izbucnind in ras.

-Nu am mai fost de ani de zile in gara. Sunt in drum spre petrecerea de Craciun, cand dintr-o data am ajuns in dreptul garii si am simtit nevoia sa ma opresc.

-Am parcat masina, am intra in gara si te-am vazut. Am stat si te-am privit cum erai concentrata si inconjurata de hartii. Asta m-a facut curios, mi-ai spus facandu-mi cu ochiul. Si dintr-o data in mintea mea a rasunat Dancing in the rain! asa ca te-am invitat la dans.

Am continuat sa te privesc amuzata.

-Chiar am sa scriu despre dansul in ploaie cu un barbat necunoscut, ti-am raspuns fixandu-ti privirea. Acum este momentul sa plec si sa ne luam ramas bun. Dansul cu tine chiar a fost ceva deosebit si-ti multumesc.

-Doar atat? Crezi ca m-am oprit in gara doar pentru un dans in ploaie cu o femeie frumoasa? Cafeaua ta s-a racit iar eu nu ma grabesc dupa cum vezi spre petrecerea de Craciun. Este Ajunul Craciunului si momentul exprimarii dorintelor, ai continuat cu o voce calda pe care am simtit-o cum vibreaza in toata fiinta mea.

-Nici eu nu ma grabesc, venisem in gara sa scriu, asta pana cand ai aparut tu si m-ai invitat sa dansam. Imi place ploaia desi as fi vrut sa ninga, privirea mea a plecat de la chipul tau spre ploaia monotona din gara.

– Pana acum niciodata nu am dansat nici in ploaie, nici in gara si in nici un caz cu o femeie destul de excentrica care isi cauta inspiratia in Ajunul Craciunului, tremurand de frig. Dar recunosc ca m-am simtit bine. Si pentru ca tot sunt pus pe declaratii si marturisiri, iti mai spun un secret.

– Te ascult, mi-am intors privirea de la gara spre tine. Un val de caldura mi-a cuprins corpul. As vrea sa dansez din nou, ti-am soptit in gand. Te ascult, am spus cu voce tare.

– Este o cafenea, nu foarte departe de aici. Cafeaua este buna desi ii lipseste ceva si sunt aproape sigur ca tu esti ceea ce lipseste, mi-ai spus cautandu-mi privirea. Vreau sa beau o “cafea cu aroma de femeie frumoasa”.

M-am lasat sedusa de cuvintele tentante si gustata de aroma salbatica a buzelor tale.

Intr-o zi ploioasa de 24 decembrie, gandurile mele te-au oprit si te-au adus intr-o gara unde m-ai gasit scriind despre ploaie, dragoste si calatorii.

Ma simti acum, gustul buzelor tale m-au facut dependenta de tine.

Stiu ca iubesti “cafeaua cu aroma de femeie frumoasa” iar eu sunt dependenta de dansul in ploaie:)

Maddie Ancuta

mai multe povesti in…povestea de seara

copierea sau preluarea fara acordul in scris al autoarei este interzisa

Gandurile mele se pare ca te-au chemat.

Amintirile Evei

Ascunde-ma in tine!

January 7, 2013 Published by: Maddie Ancuta

Maddie Ancuta Alerg! Este dimineata si cerul negru ma apasa cu intunecimea lui. Fug de mine, de tine, de gandurile mele.

Gandurile ma ploua.

Ploaia imi spala fata, ascunzadu-mi lacrimile.

Alerg cu incapatanare, fara sa privesc in jurul meu. In departare se aude sirena politie, plansetul unui copil. Pasii mei se aud clar pe caldaramul ud.

Cu pumnii stransi si inima batandu-mi nebuneste continui sa alerg.

Trec printre picurii de ploaie .

Gandurile mele se aseaza in fata mea cu incapatanare , nu le pot depasi, nici macar nu le pot ajunge.

Le vad in fata mea dantuind ca intr-o hora nebuna. Nu vreau sa le vad, nu vreau sa le simt, nu vreau sa le gandesc , dar ele se incapataneaza sa ma calauzeasca obsedant.

Alerg???? de fapt continui sa fug.

M-am trezit cu dorul de tine.

In urma mea se aud pasii mei pierduti si strigatul frunzelor strivite .

Dintr-o data ma opresc. Ma privesc si vad ca ploaia s-a oprit si ea.

Lacrimile nu mai curg.

Trag aer adanc in piept incercand sa imi redobandesc suflul.

Ma uit sprea geamul tau.

Am fugit de tine sau am fugit spre tine?

Cu privirea curioasa incerc sa te vad dincolo de perdelele trase.

Imi fac curaj si urc in goana treptele. Vreau sa ciocanesc la usa si nu pot. De ce as face asta? De ce ti-as face asta?

Ma intorc si incep sa cobor repede treptele.

Ma opresc aducandu-mi aminte dorul din sufletul meu.

Ciocanesc la prima usa.

Un batranel simpatic si cu chef de vorba imi deschide usa.

-Buna dimineata! i-am spus

-Buna dimineata domnisoara, mi-a raspuns batranelul. Pot sa va ajut cu ceva?

M-am uitat la el, profund dezorientata nestiind ce sa-i spun. A fost un gest nebun sa-i sun la usa. Dupa 10 secunde de tacere i-am spus timid.

-De fapt da, chiar puteti sa ma ajutati. Vreau sa scriu o scrisoare. Am nevoie de un creion si o coala de hartie. M-am oprit privindu-l fix pe batranel. Ma privea curios si teribil de amuzat.

In spatele sau se vedea o oglinda iar in oglinda ma vedeam pe mine

Eram in costumul meu de sport, transpirata , rosie la fata. Parul ciufulit era in toate partile.

Ciudata aratare, ma mir ca mi-a deschis usa si vorbeste cu mine, mi-am spus razand in sinea mea.

Batranelul mi-a inchis usa in nas.

Am ramas descumpanita in fata usi pregatindu-ma sa plec chiar in momentul cand i-am auzit pasii tarsaiti pe podea.

Mi-a deschis usa si mi-a intins creionul si cateva coli de hartie.

-Multumesc ca mi-ai ciocanit la usa. De doua saptamani nu am mai vorbit cu nimeni. Vrei sa intri in casa sa scrii? mi-a spus cu vocea resemnata dar in care se simtea speranta.

Gandurile continuau sa danseze nebuneste. Vroiam sa fiu doar eu si cu tine. Iti datorez asta.

– Nu pot acum. Trebuie sa scriu o scrisoare, dar maine daca vreti vin si putem merge sa bem impreuna un ceai sau o cafea. Aduc si niste prajiturele, i-am spus zambind , inima strangandu-se dureros la auzul cuvintelelor lui. Singuratatea si batranetea sunt haine teribil de greu de purtat

Creionul a inceput sa mi friga mainile. Inima imi batea din ce in ce mai repede. Stiam ca trebuie sa-ti scriu.

M-am apropiat de batranel si i-am luat in mainile mele, mainile sale batrane si tremurande.

-Promit ca maine la ora 10.00 sunt aici . Dar acum trebuie sa scriu, cineva pe care -l iubesc asteapta aceasta scrisoare, i-am spus zambindu-i cu emotie. Acum trebuie sa plec, dar maine sunt aici.

M-am intors si am urcat scarile. Din spatele usii apartamentului tau nu se auzea nici un zgomot.

M-am asezat turceste cu spatele lipit de usa.

Cu mainile tremurand de emotie am inceput sa scriu. M-am oprit putin uimita la literele asternute pe hartie. De ani de zile nu am mai scris o scrisoare folosind un creion si coli de hartie.

” Te-am visat! M-am trezit din visul in care eram impreuna, desi nu as fi vrut sa ma trezesc. Eram in siguranta cu tine. M-am trezit cuprinsa de dorul tau. In visul meu mi-ai scris un mesaj pe care nu am reusit sa-l descifrez. Desi eram aproape de tine, imi era aproape imposibil sa te ating. Vroiam sa inteleg ce-mi spui. In vis mi-ai spus ca o sa-mi trimiti un mesaj si eu voi intelege tot. Am plecat, asteptand mesajul tau. M-am trezit. M-am imbracat, am iesit sa alerg si m-am trezit in fata usii tale.

Stiam ca nu sunt perfecta, dar nu m-a interesat asta niciodata.

Stiam sa ma mint si ca ma mint ca sunt fericita.

Dar nici asta nu m-a interesat niciodata.

Stiam ca am o viata normala, desi stiam ca nu asta era viata pe care as fi dorit sa o traiesc, dar ma obisnuisem cu ea.

Stiam ca mi-am pus pe fata masca unei femei fericite, masca se potrivea perfect cu fata mea, cu machiajul sau hainele mele.

La un moment dat am ajuns sa o port si noaptea.

Nu ma deranja sa o port, facea parte din viata mea.

Intr-o zi m-am trezit ca nu mai pot sa plang si asta din cauza mastii. Lacrimile mi-au inundat sufletul, mi-au mocirlit intreaga fiinta.

Pana cand intr-o zi privirea mea s-a oprit sa se odihneasca in intunecimea privirii tale.

A fost prima data cand mi-am dorit sa fi fost perfecta.

Atunci am simtit prima data ce inseamna sa fi in siguranta.

Nu stiu de ce sunt azi aici in fata usii tale. De fap stiu, am venit sa-ti spun printre altele: “La multi ani, Victor! In vis mi-ai reamintit ca este ziua ta azi.

Stiu ca nu ai fost pregatit pentru ce ai aflat despre mine. Nici eu nu am fost pregatita sa-ti spun.

Stiu atat de multe, dar o data cu trecerea timpului realizez ca stiu din ce in ce mai putine.

Cand te-am cunoscut eram o femeie frumoasa cu o viata imperfecta, cu inima plina de cicatrici.

Aseara m-am bagat in pat indiferenta, asa cum fac de ani intregi. Mi-am luat cartile sa citesc, cu ochii mintii imi trasam drumul catre linistea sufleteasca.

Am ras tampit la filmele pe care le-am vazut.

Am adormit si dupa foarte mult timp te-am visat.

Victor, viata mea este la fel de imperfecta ca atunci cand te-am cunoscut si te-am privit intamplator dansand cu o femeie. In timp ce danseai privirea ta s-a fixat pentru totdeauna in sufletul meu.

Singurul lucru perfect din mine este sufletul meu.

Si este perfect din momentul in care te-a intalnit.

Imi este teama.

Nu, nu-mi este teama pentru mine, nu am nimic de pierdut. Ce as putea sa mai pierd? Sunt pierduta de ani.

Imi este teama pentru tine. Atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva nu-i faci rau. Doresti fericirea lui. Iti amintesti cosmarurile mele? Cand te visam plangand, ma tineai in brate si tu erai plin de sange?. Nu le mai am. De luni intregi nu le mai am.

Nu vreau sa ti se intample nimic rau.

Am fost uimita de visul meu de azi noapte.

Pasii mei alergand m-au adus in fata apartamentului tau. Am cerut vecinului tau de la apartametul 6, coli si un creion. I-am promis ca maine vin sa bem impreuna un ceai.

M-am asezat in fata usii tale si am inceput sa-ti scriu

Am venit sa te rog sa ma ascunzi in tine. In tine ma simt in siguranta, ma simt completa. Stafiile trecutului dar mai ales cele ale prezetului ma urmaresc.

Imi e dor de vocea ta. Nici nu am stiu cat imi este de dor de vocea ta, de privirea ta care-mi citeste gandurile, de mainile tale puternice care ma strang ocrotitor la piept.

Vreau sa ma ascund in tine si sa nu mai plec niciodata.

Te iubesc, Alexandra!”

Am impachetat scrisoarea si am sunat la usa.Nici un zgomot.

Am plecat. Dintr-o data se aude usa deschizandu-se si vocea Oanei care iti spune. “Victor ai o scrisoare”.

Am deschis usa blocului si am inceput sa fug din nou. Nu mai ploua. Lacrimile au inceput sa-mi pateze tricoul. Cu pumnii stransii si inima batandu-mi nebuneste continui sa alerg.

Telefonul suna. Ma opresc.

Nu vreau sa-ti raspund.

Continui sa alerg.

Ma opresc sa mi citesc mesajul.

“Ai un mesaj vocal Alexandra. Victor”

Imi ascult mesajul

” Doar in mine esti in siguranta. Ai incredere in mine, opreste-te din goana ta nebuna. Si sufletul meu este intreg de cand te-a cunoscut Alexandra. Te iubesc! si mie imi este dor de vocea ta, de intreaga ta fiinta. Lasa-ma sa te pastrez in mine”

Maddie Ancuta

pentru cei care urmaresc Saruti asa cum scrii, este un nou capitol, inca nu are legatura cu celelalte scrise, dar asta este cu Muza..daca vine.. vine. Este doar un capitol care o sa fie asezat corect langa celelalate.

Copierea sau preluarea articolelor sub aceasta semnatura este interzisa