Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: descoperirea Universului

Viata in UK. Londra

Invitatie in imagini la Muzeul de Stiinta- Londra

Published by:

locuri de vizitat LondraLondra are mii de locuri care trebuie vizitate.

Iubesc parcurile pentru verdele lor puternic, bancile sub copaci seculari care te invita la meditatie, linistea si zambetele trecatorilor.

Dar azi va invit sa vedem Muzeul de Stiinta.

Intrarea este libera, poate fi vizitat zilnic intre orele 10.00 to 18.00 (last entry 17.15).

adresa South Kensington, London, SW7 2DD

cei care sunt in Londra  sau cei care vor vizita Londra pot folosi urmatorul link pentru a ajunge la Muzeul de Stiinta

Cine doreste poate face o donatie in valoare de 5 lire muzeului.

Veti gasi locul unde se intalneste vechea tehnologie, incercariile, momentele de inspiratie ale oamenilor de stiinta de-a lungul timpului  cu noua tehnologie.

Calatorii in Univers, calatorii in lumea medicala sau a masinilor.

Veti vedea incercarile omului de a descoperi Universul sau ce ascunde mintea umana.

Fragmente din istoria zbuciumata o omenirii si multe multe alte informatii.

 

aici aveti mai multe fotografii

[cincopa A8OA9-Ki9xdM]

 

descoperiti Londra aici

 

Top Secret

Vieţi posibile în univers

Published by:

enigme ale terreiMesajele primite mi-au reamintit alte informatii si carti citite. Luptele Zeilor. Vieţi posibile în univers. De unde venim?

Vorbeam ieri de acelasi gen de informatie care se gaseste in traditia, legendele multor tari.

Tinand cont ca informatia sau povestile au aceeasi vechime aceasta trebuie sa ne dea de gandit.

Nu era vremurile internetului, google, facebook. Informatia nu ajungea simplu dintr-o parte a alteai a planetei.

Si cu toate astea sunt legende similare peste tot in lumea

Informatia, legendele, povestile, istoriile vorbesc despre aceleasi fiinte, evenimente, lucruri, intamplari.

Personajul aproape legendar al lui Moise, de care sunt marcaţi toţi autorii Vechiului Testament,  traia cam  pe la anul 1225 î.e.n. Or, numele lui Lucifer vine din latină, o limbă ale cărei origini datează cam din 240 i.e.n.
Lucifer vine din latina (de la lux fere) înseamnă cel care face lumina, cel care aduce lumină. Vechiul Testament relateaza detalii precise despre lupta celesta.
La profetul Isaia găsim mai multe pasaje consacrate acestei lupte. In capitolul XIV (versetele: 12, 13, 14) se poate citi:
Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor!
Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!
Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu;
Voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor…
Dar şi în Apocalipsa lui Ioan se face aluzie la luptele cereşti. In capitolul XII (versetul 7) se poate citi:
In cer a fost război. Mihail şi îngerii lui au luptat împotriva balaurului. Iar balaurul şi îngerii lui au luptat şi ei, dar nu au fost cei mai tari şi nu a mai fost loc pentru ei în cer.
In multe scrieri vechi se aminteşte despre luptele cereşti.
Criptele tibetane au adăpostit vreme de milenii Cartea lui Dzyan. Textul original al Cărţii lui  Dzyan de nenumărate ori copiat şi recopiat de-a Iungul generaţiilor, îmbogăţit cu adăugările copiştilor, adepţi ai doctrinei secrete, rămâne de negăsit şi se poate foarte bine să fi fost distrus de multă vreme.
Copiile incomplete ale cărţii lui Dzyan sunt pline de texte redactate în sanscrită pornind de la scrieri provenite din cele patru colţuri ale pământului, iar specialiştii sunt de acord în a considera că această Carte a lui Dzyan acoperă un segment de evoluţie care se întinde pe câteva milioane de ani.
Extras din strofa a şasea a Cărţii lui Dzyan:
In cea de a patra (lume) fiii primesc ordinul să creeze fiinţe după asemănarea lor. O treime dintre ei refuză, două treimi se supun. Se pronunţă blestemul… Roţile cele mai vechi incep să se învârtească în sus şi in jos. Zămislirile materne au umplut Totul. Au avut loc, lupte între creatori şi distrugători, lupte pentru preponderenţa în univers; sămânţa a ţâşnit iar şi iar. Fa calculele, Lanoo, dacă vrei să cunoşti adevărata varsta a roţii…
In Cartea egipteană a morţii – acea culegere de scriere care era aşezată în mormânt, alături de mumie, si care conţinea sfaturile ce trebuiau să-i permită mortului sa se orienteze în noua lui viaţă-puternicul zeu al soarelui Ra, luptă în univers împotriva copiilor revoltati.  Se spune că în timpul bătăliei, Ra nu a parasit deloc oul său de monade.
Poetul Ovidiu (43 î.e.n.-17 e.n.) este cunoscut mai mult pentru Arta iubirii decât pentru povestirile mitologice din Metamorfozele. Totuşi, în această culegere, Ovidiu relatează povestea lui Phaeton (Cel Luminos) căruia tatăl, Helios, zeul soarelui, i-a dat voie odată să conducă carul soarelui. Phaeton nu a ştiut să păstreze controlul carului, s-a prăbuşit şi căderea lui a dat foc pământului.

In mitologia greacă, cei doisprezece fii ai lui Uranus (personificarea cerului) şi Gea (personificarea pământului) au jucat un rol foarte important. Cei doisprezece titani sunt într-adevăr nişte copii cumpliţi. Ei se răzvrătesc împotriva ordinii stabilite a lumilor, se ridică chiar împotriva lui Zeus şi pornesc cu o forţă teribilă la asaltul Olimpului, reşedinţa zeilor.
Hesiod, un poet grec mai vechi decât Ovidiu, în lucrarea sa Teogonia se ocupă de descendenţa zeilor şi de originea lumii. Astfel aflăm că titanul Prometeu, după o lungă ceartă cu Zeus, a coborât din cer pentru a aduce oamenilor focul. Zeus, puternicul rege al zeilor, a fost nevoit să-şi împartă puterea cu fraţii săi Hades şi Poseidon. Zeu al luminii, dacă ne luăm după numele său, Zeus apare la Homer ca zeul care îngrămădeşte norii, provoacă tunetul şi foloseşte trăsnetul împotriva duşmanilor.
Şi în legenda maori fulgerul este folosit ca o armă. Este vorba de o revoltă care a izbucnit în cer după ce Tane a rânduit poziţia stelelor. Legenda indică numele rebelilor care nu mai erau dispuşi să-l urmeze pe Tane. Dar Tane a aruncat trăsnetul asupra lor, revolta a fost strivită şi rebelii aruncaţi pe pământ.
Şi din ziua aceea omul luptă împotriva omului, animalul împotriva animalului, peştele împotriva peştelui.
Iar legenda indienilor payut din America de Nord ne spune că zeul Hinuno a fost alungat din cer după ce a pornit cu război împotriva celorlalţi zei.
Academia internaţională de studiu al limbii sanscrite din Mysore, India, a publicat un text de Maharshi Bharadwaja, un ghicitor din Antichitate, înlocuind termenii alegorici cu echivalenţe împrumutate din universul coneptual modern. Rezultatul a fost stupefiant. Legende imemoriale deveniseră anecdote încărcate de consideraţii tehnice!
Adoptând cu prudenţă metoda, dacă înlocuim cer cu spaţiu, adică substantivul vechi cu conceptul modern, aceste legende, aceste fabule mitologice, în care este vorba despre lupte ale zeilor în cer, capătă imediat alura unor relatări aproape istorice, evocând ici si colo bătălii cosmice furioase între clanuri opuse.
In cerul naiv al religiilor instituite nu au existat niciodată certuri, Dumnezeu a domnit totdeauna ca suveran atotştiutor, drept şi de o bunătate infinită.
Şi totuşi, în Vechiul Testament este vorba de mai multe ori despre mai mulţi zei şi, chiar când e vorba de Dumnezeu, se vorbeşte de el la plural:

Să facem omul după chipul nostru, după asemănarea noastră; el să stăpânească peste peştii mari, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ. (Pentateuh, 1, 26.)
Sau alt pasaj cel puţin ciudat:
Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi dintre toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. (Pentateuh, 1, 6, 1.)
Helena Petrovna Blavaţky (1831-1891), care a înfiinţat la Londra Societatea Teosofică, analizează în „Doctrina secretă” (1888) sensul unuia dintre numele evreieşti ale lui Iehova, Sabaoth.
„Sabaoth” sau „seniorul armelor” (Ţabaoth) vine de la sabeenii (sau ţabeenii) din Caldeea şi are drept rădăcină substantivul „ ţab” care înseamnă „car” sau „navă” şi substantivul „baoth” care vrea să însemne „armată”. Ţabaoth înseamnă deci literal „armata navei”, „echipajul”.
Eu cred că mai mulţi zei au avut un cuvânt de spus cu ocazia Creaţiei.
Popol-Vuh, mitul Creaţiei la mayaşi, ne spune cum a fost creat omul:
Se spune despre ei că au fost creaţi şi formaţi şi că nu au avut nici tată, nici mamă; totuşi au fost numiţi oameni. Nu s-au născut din femeie, ci au fost aduşi pe lume de mâna creatorilor şi formatorilor; Alom şi Caholom înşişi nu au intervenit, ci au fost creaţi şi formaţi doar printr-un miracol şi prin magie…

Indienii maya, a căror intrare în istorie se situează în epoca lui Cristos, au trăit multă vreme în mod foarte primitiv în junglă, vânând animale sălbatice cu arme foarte rudimentare. In capetele lor nu sălăşluiau filozofii înalte şi totuşi ni se spune că povestirile mitologice din Popol-Vuh s-au născut chiar în acest moment. Cum ar fi putut ieşi din nişte capete primitive formulări ca cele din citatul de mai sus? Există în el contradicţii care sparg schema ideilor primite…
In cosmos au avut loc războaie, au existat învingători şi învinşi. învingătorii au rămas pe planeta lor, dar învinşii au fost nevoiţi să plece. Singura lor şansă de salvare era să găsească o altă planetă la bordul unei nave intacte. Trebuiau să se grăbească dacă nu voiau ca învingătorul să se debaraseze de ei odată pentru totdeauna. La bordul navei lor spaţiale, fugarii puteau să ajungă rapid în afara razei sale de acţiune datorită dilatării timpului (fenomenul a fost dovedit ştiinţific), care a jucat în favoarea lor.
Invingătorul nu vrea supravieţuitori. E de ajuns ca doar câţiva învinşi să ajungă într-un loc sigur pentru ca ei să pună bazele unei noi rase şi să se răzbune, într-o zi sau alta, pentru umilirea suferită. Dispunând de un arsenal bun de cunoştinţe în biologie moleculară, învinşii sunt în principiu în stare să facă să evolueze rapid viaţa primitivă pe planeta unde vor găsi refugiu.
Invinşii cunosc mentalitatea învingătorilor. Au acelaşi „spirit” şi dispun de acelaşi arsenal de cunoştinţe tehnice. Luptând cu timpul, ei se îndreaptă în cea mai mare viteză spre planeta cea mai apropiată. Şi poate că astfel, după bătălia din cosmos, învinşii şi-au găsit refugiu la douăzeci şi opt de mii de ani-lumină de centrul galaxiei, pe a treia planetă pornind de la soare, şi anume pe Pământ!
Oare planeta noastră albastră a oferit adăpost zeilor învinşi într-o bătălie cosmică? Dacă admitem o astfel de ipoteză, trebuie să vedem şi consecinţele. Poate că planeta originară a învinşilor prezenta condiţii de viaţă cel puţin asemănătoare cu cele de pe pământ. Asta ar însemna că ea să fie la aproximativ aceeaşi distanţă de soare ca şi Pământul, care probabil că avea oxigen în atmosferă şi o gravitaţie apropiată de cea a planetei noastre.
Cine ştie câte stele sunt pe cer?
Se admite în general că există o sută de miliarde de stele fixe în galaxia noastră. Dacă numai o stea din zece are un sistem plantar, asta ridică la zece miliarde numărul de sisteme planetare care gravitează în jurul unei stele fixe. Admiţând că nu există decât o singură planetă care gravitează în jurul acestor stele fixe, asta ar duce la zece miliarde de planete (în realitate mult mai multe, pentru că fiecare sistem solar numără neapărat mai multe planete). Dar să rămânem la cifra de numai zece miliarde şi să presupunem acum că o planetă din zece prezintă condiţii asemănătoare cu cele de pe Pământ. In acest caz, ajungem la cifra uriaşă de un miliard de planete ale căror condiţii ar fi apropiate de condiţiile de pe Pământ. Să admitem în continuare, pe baza acestei ultime cifre, că o planetă din zece prezintă condiţii de temperatură propice pentru apariţia şi dezvoltarea vieţii, şi ne mai rămân încă o sută de milioane de planete posibile. Să mai reducem această cifră şi să spunem că numai o planetă din zece are o atmosferă formată din gaze nobile. Ajungem astfel la zece milioane de planete care ar putea reuni condiţii fizico-chimice favorabile vieţii organice!
Doctorul Hans F. Ebel, de la Heidelberg, scrie în eseul intitulat „Vieţi posibile în univers”:
Astronomii consideră că numai în Calea Lactee există câteva sute de milioane de planete locuibile.
Dacă se admite că viaţa inteligentă există pe milioane de alte planete, oare trebuie neapărat să admitem că a apărut mai devreme departe de noi şi că a atins pe unul dintre aştrii îndepărtaţi, în trecut, un nivel de evoluţie superior nivelului nostru? Sigur că nu. Nu e decât o ipoteză, dar e o ipoteză mai mult decât valabilă.
N-ar trebui să terminăm odată cu imaginea lui Adam, adevărată încoronare a Creaţiei? Nu pot să „dovedesc” superioritatea teoriei mele, dar nu există argumente nici pentru a se „dovedi” contrariul.
Ipoteza este următoarea:
Clanurile care s-au înfruntat în cosmos se aflau la un stadiu de dezvoltare tehnică aproape asemănător. Clanul învins a putut scăpa de la distrugerea totală fugind la bordul unei nave spaţiale şi căutându-şi refugiu pe o planetă care să prezinte condiţii apropiate sau asemănătoare cu planeta natală, învinşii au putut ajunge pe Pământ dar nu fusese înlăturat orice pericol, căci, în mod sigur, învingătorul avea să pună la bătaie toate mijloacele pentru a-i detecta şi nimici pe fugari. Trebuiau să dispară. Astronauţii s-au „îngropat”. Au fost construite galerii şi săli subterane, adevărate căi de comunicaţii subterane, cu puncte fortificate din loc în loc, unde s-au instalat în siguranţă şi unde au fost elaborate planurile de colonizare ale noii planete.
Mi se va spune că munţii de pământ şi de pietre extrase din subterane pe măsura avansării lucrărilor nu aveau cum să treacă neobservaţi şi că în felul acesta constructorii nu aveau cum să nu fie reperaţi. Obiecţia nu mi se pare valabilă. Acei astronauţi puteau să aibă o tehnică cel puţin la fel de elaborată ca a noastră. De ce n-ar fi avut o maşină de forat la temperatură înaltă?
Această maşină de forat este realizarea laboratoarelor de cercetări atomice din Los Alamos, Statele Unite.
Maşina respectivă nu are nimic de-a face cu cele de forat tradiţionale. Vârful de foraj este din oţel wolfram adus la o temperatură foarte înaltă. Astfel nu mai e nevoie să se elibereze terenul pe măsură ce se sapă, maşina de forat la temperatură înaltă topeşte solul prin care îşi croieşte drum. Materia este presată de pereţii tunelului şi rămâne lipită acolo răcindu-se. Prototipul acestei maşini de tip nou a străpuns aproape fără zgomot un strat de stâncă gros de patru metri. Se lucrează acum la punerea la punct a unei maşini de forat la temperatură înaltă acţionată de un mic reactor atomic, o maşină care va putea să pătrundă în pământ ca o cârtiţă. Scopul urmărit: „Străpungerea unei scoarţe terestre cu o grosime de vreo patruzeci de kilometri pentru prelevări din magma în fuziune”.
In această ordine de idei, nimic nu ne împiedică să credem că astronauţii au dispus, pentru construirea subteranelor, de mijloace tehnice foarte perfecţionate.
Pe lângă maşina de forat, ei se puteau servi foarte bine de raze electronice. Dintr-un catod cald sunt lăsaţi să „scape” electroni a căror cursă este accelerată sub influenţa câmpului magnetic dintre catod şi anod. Electronii „scăpaţi” sunt centralizaţi de un electrod de focalizare şi dau naştere unei raze. Această tehnică nu este produsul imaginaţiei mele.
Firma americană Westinghouse a pus la punct un generator de raze electronice care trebuie să permită astronauţilor moderni efectuarea unor lucrări de sudură în spaţiu. Dar raza electronică se pretează admirabil şi la lucrările de foraj. Nu-i rezistă nici roca cea mai dură. Sub acţiunea razei electronice şi a tensiunilor termice pe care le declanşează, rocile cele mai groase şi cele mai rezistente se sfărâmă.
Să fi deţinut constructorii tunelurilor o maşină care combina maşina de forat la temperatură înaltă şi tunul cu rază electronică? Orice e posibil. Dacă maşina de forat se blochează în straturi stâncoase deosebit de dure, atunci se apelează la tunul electronic pentru degajarea trecerii. In breşa creată astfel poate să pătrundă maşina de forat la temperatură înaltă. Vârful de forare topeşte masele stâncoase, pe care trunchiul puternic blindat al maşinii le lipeşte în trecere de pereţii puţurilor. Răcindu-se, aceste mase în fuziune vor forma o crustă de ceramică dură ca diamantul, care va acoperi totalitatea pereţilor galeriei şi o vor proteja de infiltrările de apă.
Am ajuns la formularea acestor supoziţii plecând chiar de la subteranele ecuadoriene şi peruviene.
Juan Moricz declară că mai ales galeriile lungi şi rectilinii prezintă acest înveliş de ceramică. In schimb, în marile săli pare că s-a folosit explozibilul. La intrarea tunelurilor se pot vedea stratificări cu grijă egalizate cu explozibil iar deschiderile pătrund în stâncă sub forma unor spărturi largi şi dreptunghiulare.
Planurile labirintului subteran au fost trasate cu cea mai mare grijă, după cum o dovedesc puţurile de aerisire, amenajate la intervale regulate, breşe dreptunghiulare şi verticale ale căror dimensiuni în secţiune variază între 1,80 m şi 3,10 m lungime şi 0,80 m lăţime. In subterane şi-au stabilit domiciliul stoluri de păsări asemănătoare cu şoimii. Intră şi ies tot timpul prin puţurile de aerisire şi mor frecvent în adâncurile labirintului.
Aici, în aceste hăuri inviolabile, după mulţi ani, când teama de represalii s-a diminuat, „zeii” au hotărât „să-l creeze pe om după imaginea lui”.
Popol-Vuh, textul sacru al indienilor quiche din marea familie maya, care trăia altădată în America Centrală, face aluzie la această „creaţie”:
Dar numele locului unde s-au dus Balam-Quitz, Balam-Acab şi Iqui-Balam era grota din Tuia, şase grote, şase prăpăstii. Cei numiţi tamub şi iloca s-au dus şi ei în acel loc unde ii chemaseră zeii lor… Zeii i-au lăsat să vină înapoi unii după alţii şi Hacaviţ a fost primul care s-a întors… Mahucutah s-a întors şi el, lăsându-şi zeul în urma lui. Şi Hacaviţ nu s-a ascuns în pădure, nu, Hacaviţ a pătruns într-un munte arid… ”
Şi mai este în Popol-Vuh acel pasaj deja citat, dar pe care ţin să-l reproduc aici în legătură cu cele prezentate:
Se spune despre ei că au fost creaţi şi formaţi şi că nu au avut tată, nici mamă; totuşi au fost numiţi oameni. Nu s-au născut din femeie, ci au fost aduşi pe lume de mâna creatorilor şi formatorilor; Alom şi Caholom înşişi nu au intervenit, ci au fost creaţi şi formaţi doar printr-un miracol şi prin magie…
O tăbliţă cu caractere cuneiforme din Nuppur, oraş care a fost sediul zeului sumerian Enlil în cursul celui de al III-lea mileniu î.e.n., spune următoarele despre geneza omului:
Atunci Lahar şi Ashman au fost formaţi în atelierele zeilor, în casa lor de Ia Duku…
Să fie oare absurd să vrei să descoperi coincidenţe între Popol-Vuh şi o inscripţie cuneiformă de la Nippur? In linie dreaptă sunt treisprezece mii de kilometri între teritoriile mayaşilor şi ţara celor două fluvii, patria vechilor sumerieni dintre Tigru şi Eufrat!
Dacă examinezi textele, eşti forţat să faci paralele şi chiar să descoperi coincidenţe între lumile culturale cele mai îndepărtate în aparenţă unele de altele.
Vechiul Testament, în special cele cinci Cărţi ale lui Moise conţin o masă de idei luate din domeniul cultural sumerian. Asta este un lucru bine cunoscut. Mai puţin cunoscute sunt punctele comune evidente sau ascunse dintre Vechiul Testament şi Popol-Vuh.

Iată câteva exemple:
Moise (I, 11, 1): Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte…
Popol-Vuh: Atunci au văzut răsăritul soarelui. Aveau o singură limbă. Nu adorau lemnul şi nici piatra…
Moise (II, 14, 21): Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea şi apele s-au despărţit în două. Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, iar apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.
Popol-Vuh: Abia dacă băgară de scamă că treceau marea. Ei au trecut-o de parcă n-ar ti fost apă; au mers pe pietre. Din nisipul de pe fund ieşeau pietre rotunde şi pe aceste pietre au mers. Locul acela a fost numit nisipuri mişcătoare. Numele i-a fost dat de către cei care au trecut marea despărţită în două. Şi astfel au ajuns în partea cealaltă.
Moise (I, 9, 12): Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-1 fac între mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci”.
Popol-Vuh: Asta vă va fi de marc ajutor când veţi vrea să mă chemaţi. Acesta este semnul legământului. Acum, totuşi, trebuie să vă părăsesc, cu inima grea…
Daniel (3, 21): Oamenii aceştia au fost legaţi cu izmenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins...
Daniel (3, 25): El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi şi nevătămaţi in mijlocul focului; şi chipul cclui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei”
Popol-Vuh: Şi atunci aceia au intrat in foc, în casa focului. înăuntru erau cărbuni aprinşi dar ei nu păţeau nimic. S-au arătat cu corpul nevătămat şi faţa senină în penumbră. S-ar fi dorit ca ei să moară în locurile pe unde au trecut. Dar acest lucru nu s-a întâmplat deloc. Şi cei din Xibalba au fost cuprinşi de o mare mirare.
Poate că cititorul se va întreba unde vreau să ajung când, legat de constructorii subteranelor din Ecuador, citez dintr-o inscripţie cuneiformă, din Vechiul Testament şi din Popol-Vuh. Intenţia mea este să sprijin cu argumente solide convingerea profundă conform căreia apariţia lui homo sapiens s-a datorat iniţiativei creatoare a unor inteligenţe extraterestre. Abia mult mai târziu, cu mult după intervenţia acestor zei în cursul natural al evoluţiei, după ce homo sapiens s-a împrăştiat pe toată suprafaţa globului terestru, abia atunci fapte noi şi locuri noi au remodelat faţa tradiţiei primordiale.
Dar ici şi colo, în cadrul celor mai îndepărtate civilizaţii din punct de vedere istoric şi geografic, se găseşte urma unuia şi aceluiaşi nucleu mitologic central, şi acest nucleu este actul creator.
Peste tot este vorba de cei care l-au creat pe om după înfăţişarea lui!
Se pun două întrebări:
1. Ce eveniment a declanşat procesul de hominizare?
2. De ce, dintre toate speciile de hominide existente, numai homo sapiens a devenit inteligent?
Există numeroase răspunsuri, dar nici unul dintre ele nu este cu adevărat satisfăcător. Cam cu un milion de ani în urmă, toate hominidele aveau un volum cerebral de aproximativ patru sute de centimetri cubi. Dacă variaţiile climatice le-au făcut pe maimuţe să coboare din copaci în cursul mileniilor, nu ştim de ce o anumită rasă de maimuţe ar fi coborât mai devreme decât o alta. In realitate, o singură rasă de maimuţe ;i părăsit copacii şi anume cea care a fost aleasă să dea corp lui homo sapiens. Şi să nu mi se spună că fabricarea uneltelor devenise necesară pentru supravieţuire! Daca  lucrurile ar fi stat aşa, atunci la ora actuală n-ar fi trebuii să mai existe nici o maimuţă.
„Trebuie neapărat să devii om ca să nu pieri: întreabă Oscar Kiss Maerth în cartea sa Inceputul era sfârşitul. Lui Maerth nu-i e teamă să pună câteva întrebări spinoase în legătură cu geneza omului:
Dacă teama de fiarele sălbatice şi nevoia de a se hrăni mai uşor au constrâns o rasă de maimuţe sa se sprijine pe picioarele din spate, cum se face ca nu s-au comportat in acelaşi fel toate maimuţele?
Toate maimuţele erau şi sunt esenţial vegetariene… Strămoşii omului erau la fel şi numai în urma procesului de hominizare au devenit carnivori… Se admite în general că a mânca carne este semnul unui progres spre un grad de inteligenţă mai ridicat şi al unei treceri la condiţii de existenţă mai bune. Mâncând carne, omul învaţă să se hrănească „mai bine” şi „mai uşor”. Să sperăm că lupii şi pisicile sălbatice vor fi de acord în această privinţă! Cum a facilitat mâncatul cărnii viaţa strămoşului omului? De când e mai uşor să ucizi o gazelă sau un bizon decât să culegi un fruct dintr-un copac? In câteva milioane de ani au existat mai multe perioade de ploi care au alternat cu perioade de secetă. In perioadele de secetă, maimuţele s-au retras în adâncul pădurilor şi putut astfel să trăiască menţinându-şi modul obişnuit de viaţă. De ce toate maimuţele mari au mimat această mişcare de retragere, cu excepţia celor care trebuiau să evolueze spre forma umană?

Teoria evoluţiei nu explică formidabilul salt inainte datorită căruia, la un moment dat, homo Mipiens se desprinde din familia hominidelor. Acest salt implică o dezvoltare bruscă a creierului. Homo sapiens se deosebeşte de „verii” lui prin anumite facultati; un anumit grad de tehnicitate, un interes deosebit pentru observarea cerului, simţul comunicării în interiorul comunităţii sociale.
Este un adevărat număr de mare echilibristică, care nu se potriveşte deloc cu încetineala evoluţiei filogenetice. Adică, o maimuţă antropoidă trece de azi pe mâine în stadiul de homo sapiens. O minune? Nu există minuni.
Unii pretind că inteligenţa s-ar fi manifestat deja în rândul celor mai îndepărtaţi strămoşi ai omului, în urmă cu aproximativ un milion de ani, şi că după aceea s-ar fi dezvoltat frumuşel sub influenţa benefică a a modului de viaţă în comun. Este un punct de vedere cu care nu sunt de acord.
Nu trăiesc toate mamiferele în grupuri, în cete, în turme? Nu se unesc, la nevoie, împotiva duşmanului comun? Şi totuşi au rămas animale. La ele nu s-a dezvoltat inteligenţa. Şi pe urmă mai e ceva. Un antropoid care fabrică unelte este neapărat un homo sapiens?
Descoperirile făcute de Leaky, directorul centrului naţional de cercetări paleontologice din Nairobi, dovedesc contrariul. Unele descoperiri făcute la Fort Ternan demonstrează că kenyapitccus wickcri fabrica unelte tăioase şi că homo habilis, în urmă cu două milioane de ani, se servea deja de unelte.
Leaky mai relatează şi faptul că Jean Godall a constatat, studiind cimpanzeii în mediul lor natural, că aceste rude îndepărtate ale omului fabricau şi se serveau de o mulţime de unelte rudimentare.
Cimpanzeii prezintă toate trăsăturile distinctive ale lui homo sapiens şi totuşi nimeni nu s-ar gândi să-i numească oameni, nici să le atribuie o inteligenţă umană.
Pe scurt, antropoidele fabrică şi se servesc de unelte, a căror prezenţă în trecutul cel mai îndepărtat  a fost pusă în evidenţă cât se poate de clar. In schimb, de foarte multă vreme nu mai există antropoide care adoră zei, pictează fresce, cântă, cunosc ce e ruşinea, cultivă prietenia şi îşi îngroapă morţii.
Şi am toate motivele să cred că n-ar fi existat nici azi fără mutaţia artificială survenită în urma intervenţiei (în cursul natural al evoluţiei) unor vizitatori veniţi de pe o planetă îndepărtată. Voi risca deci să pretind că homo sapiens este produsul unei mutaţii artificiale, a unei manipulări a codului genetic, opera vizitatorilor veniţi de pe o planetă îndepărtată – poate refugiaţi pe Pământ pentru a scăpa de mânia unui adversar mai puternic, care voia să-i nimicească după ce-i învinsese în cursul unei bătălii memorabile în spaţiu.

Provocarea Zeilor Erich von Daniken

Mai multe articole in Top Secret