Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Dacia preistorica a lui Densusianu

Top Secret

Un neam uitat

Published by:

Decebal

Decebal Un neam uitat

de George Puşcaş

Capitolul 1 – Cine?

    În primul secol înainte de Hristos, timp de două secole, se făcea remarcată prezenţa unui neam aşezat pe cursul inferior al fluviului Dunărea. Acest neam purta numele de Daci. Aceştia credeau în Gebeleizis (sau Nebeleizis) fiind divinitatea lor supremă, un cavaler trac ce mai era cunoscut în anumite zone drept Derzelas (sau Derzis). Acest aspect religios al Dacilor prezenta imaginea unui neam puternic, bine ancorat în tradiţii şi cultură.

     Aspectul secundar al acestui neam era scos în evidenţă de natura luptătorilor săi. Tineri curajoşi ce ţineau piept duşmanilor pentru binele întregii aşezări. Aceşti luptători, cavaleri, generali, alături de alte grupuri organizate în armate întregi făceau un gest unic în Europa: aruncarea Solului (mesagerului) in sulite. Acest sol ducea cu el in jertfa doleanţele poporului către zeităţi. Pentru ca ritualul să fie încheiat cu succes, solul trebuia să aibă o moarte rapidă şi demnă de un cavaler. Făceau asta pentru că înţelegeau conceptul de Patrie şi Viaţa Eternă.

    Aceste două elemente, Patria şi Viaţa Eternă, făceau din Daci un neam singular în Europa; îmbelşugaţi, organizaţi, capabili de sacrificiu, dand dovada de un curaj de neclintit in fata mortii. Aceştia îmbrăţişau moartea ca un act transcendent pentru a le purta energia în Eter alături de Divinitate, punandu-i la egal cu aceasta.

Alte aspecte asupra vietii Daciei erau Aspectul Legaturii cu Egiptul si Aspectul Religiei.

    Prin Legătura cu Egiptul mă refer la Cavalerul Trac Heros care era pomenit în Egipt sub numele de Herou (însemnând Fiul Soarelui). Din povestea acestui Cavaler se dezvolta Cultul lui Horus în Egipt, cult ce avea să influenţeze in timp uitarea acestui neam.

     Aspectul Religiei, fiind înrudit cu cel al Atlantidei, Sumer şi a altor Civilizaţii Antice precum Egipt, Grecia, India, Turcia s.a., denota prezenta unei organizari in randurile formei incipiente de religie.

    Aşezarea în timp şi poziţionarea originii, facea din civilizaţia Dacă una puternic înrădăcinată în timp, cu generatii intregi de traditii si valori. Astfel, istoria se rescrie şi pentru a accepta dovezile înseamnă sa le supunem la test. Până acum, ştim decât foarte puţin din vastul ocean de informaţii pe care, la vremea respectivă, îl aveau în posesie Dacii.

 Un alt aspect important ar fi viaţa lui Ion. Sau în alte cuvinte, viaţa Dacului de Rând. Nu avea Nici Prea-Prea, Nici Foarte-Foarte. Acesta îşi ducea zilele nu numai luptând şi crezând în neamul său, dar şi muncea, făcea comerţ, se binevoia în compania compatrioţilor, întemeia familii şi transmitea unei noi generaţii valorile Daciei.

Mai mult decât atât, aceştia puteau transmite informatie cu uşurinţă prin intermediul tabletelor scrise pe lut– de precizat că acestea au fost datate iar rezultatul este unul impresionant: 1000 de ani intaintea celor din Sumer, făcând astfel teoria primului scris,  una eronata-. (Prin descoperirea Tăbliţelor de la Tartaria, cercetătorii au descoperit că modelul pictogramelor inscripţionate pe aceste tăbliţe este una asemănătoare cu pictogramele Sanscrite şi Egiptene Timpurii – ceea ce poziţionează datarea culturii cu 5000 de ani înainte de Hristos).

    Aşadar, dacul de rând, prin tăbliţe de lut, transmitea mesaje de dragoste pentru Univers; Printre altele se mai ocupa de apicultură, grădinărit, creşterea animalelorun fermier în toată regula. Printre altele, datorită cunoştiinţelor vaste de Botanică, Zoologie, Medicină, Eter, dacul de rând cunoştea tipurile de plante împreună cu tot bagajul de cunoştinte pentru a extrage din fiecare plantă potenţialul ei maxim.

    El creştea după reguli bine ştiute de toţi apropiaţii sai şi împreună cu aceştia prosperau şi se pregăteau pentru întâlnirea cu Nebeleizis.

   Dacul de rând nu era plin de pământ tot timpul. Acesta îşi ocupă traiul cu activităţi diversificate şi în baza unui Cod de Onoare. Acest cod făcea parte din Legile Dacilor; astfel primul stat ogranizat şi primele legi scrise aparţinând Dacilor semnate însă de un singur davo şi anume Zamolxis.

    Dacul de Rând îl ascultă de Zamolxis deoarece acesta era medic psihoterapeut (pe vremea aceea!) precum şi Călăreţ Trac, întemeietor de legi, preot, poate un fel de om bun la toate. De aceea îl asculta Dacul. Şi prin Legile lui Zamolxis înţelegea Dacul cum să îşi îndeplinească datoria sa de Cavaler cu dedicaţie şi onoare, la final fiind răsplătit pentru modul în care şia îndeplinit sarcina.

     O parte din Daci erau cunoscuţi şi sub numele de “profeţi pelasgi”, oameni atotştiutori, capabil să interpreteze Divinul ce stătea în locuinţe subterane precum Kogaion, supranumit şi Muntele Sacru al Dacilor. Despre Orfeus elenii şi romanii spuneau că este Prinţul Kycon-ilor, venit din Kogaion, lăcaşul lui Zamolxis. Orfeus fiind bineînţeles folosit în acest context doar pentru trimiterile la originea acestuia.

     Din prisma acestui individ aflat intro asemenea societate, poziţionat în apogeului acesteia cred că totul mergea ca uns pentru Dacul nostru şi asta pentru că avea cu ce!… să ungă.

    Trimiterea în timpuri străvechi nu este întotdeauna o provocare plăcută pentru imaginaţia noastră, pentru că zburdând în voie cu fără de multă informaţie, putem deteriora imaginea şi să facem uitat printre milenii un popor ce la vremea lui, a avut capacitatea de a schimba lumea.

   Pentru Gheorghe continuăm cu originea numelui său, spunandui că provine ca derivat din numele Cavalerului Trac, care stă la baza Creştinismului Modern şi ca străbunii lui a avut o lume la picioare pe care au schimbato pentru totdeauna. Implicaţiile acestor evenimente şi personaje modelau la vremea respectivă istoria şi avea să lase ca moştenire misterul neamului uitat. Dacă nici acum Gheorghe nu a închis gura vă puteţi imaginea expresia de pe faţa lui când ajungem spre final…

Aşadar, până acum am stabilit câteva aspecte importante din ceea ce înseamnă să fi fost un Dac.

 Poporul Dac, avea în perioada sa de glorie o cultură vastă preluată din generaţiile străvechi acelei epoci şi aveau să remodeleze şi să lase moştenire o formă a culturii văzute din prisma lor. În acest fel se comportă orice societate iar acţiunile acesteia lasă întipărită în Istoria Omenirii orice urmă fie ea bună sau nu.

Să trăieşti ca un Davo Get (ocupantii Getiei/Daciei din vremurile respective) este lucru mare. O comunitate aproape utopică te înconjoarăşi te conduce spre Eter. Ce sentiment este mai plăcut decât eternitatea?

Poate vă întrebaţi cum putea să stea Dacul atât de împăcat fără bani? Ei bine acesta deţinea cantităţi semnificative de resurse preţioase pe care le gestiona eficient. Aurul Dacilor a fost vestit prin cantitatea uriaşă produsă în decursul timpului. Se stie ca in muntii din Europa se ascund importante resurse de…aur,sare, carbune, argint, sol fertil si animale.

Dacii aveau acces la trofeul munţilor îmbelşugaţi. Artefactele găsite până în prezent cu directă referire la Daci sunt uluitoare, iar cele din aur capăta o valoare ieşită din această lume. Pe aurul Dacilor a petrecut Roma timp de […] continuare în următorul articol.

Legende romanesti

DEALUL [PEŞTEREA] ZMEILOR

Published by:

legende romanesti

urmele uriasilor in RomaniaDEALUL [PEŞTEREA] ZMEILOR

Acest deal zace pe hotar între comitatul Cluj, Alba- inferioară şi Bihor. Inlăuntru se află o şură numită „Şura zmeilor”.

In vechime, cine mai ştie cînd, era aci ţara zmeilor. Mai erau şi oameni pe pămînt, dar credeţi doară că cuteza careva să se apropie de locuinţa zmeilor ? Doamne fereşte ! Tot mii de bucăţele ar fi făcut zmeii pe nenoro­citul acela ce s-ar fi arătat pe acolo.

Cu zmeii nu era de glumit, că doară ei mîncau numai carne de om şi cu sînge de om se adăpau dintr-o căpăţînă de om. De aceea, nici nu mergea nime de bunăvoie în apropierea locuinţei lor.

Intr-o zi, făcură zmeii ospăţ mare, veselie aleasă, la care veniră toţi zmeii din jur şi se ospătară.

Mai întîi jucară, apoi să fi văzut ce joc ? colea, joc drăcesc in sărite şi tropotite ca şi caii, şi săriră şi tro­potiră pînă rămase locul ca aria şurii, gol, pleşuv, pe care nici în ziua de azi nu mai creşte iarbă.

Intr-un tîrziu, veni şi căpetenia zmeilor, într-un car cu două roate, şi aşa veni de mîndru şi vijelios că urmele roatelor şi azi se mai văd pe acel deal stîncos. Indată ce a sosit, el a condus ceata de zmei în peşteră, unde-i aşteptau cu mesele întinse, mese mari boiereşti, cu mîncări drăceşti, fară gîndeai că plouă, atîta băutură venea pe mese, băutură drăceaseă. Printre pahare începură închinările, închina unul apoi altul, întru cinstea căpeteniei lor, în cinstea ne­vestei şi copiilor lui, şi, în fine, se ridică el, zmeul cel mai mare şi zise :

— Acela din voi e mai voinic, care va vorbi mai batjocoritor despre Dumnezeu !

Dumnezeu însă nu putu suferi atîta batjocură de la spurcaţii de zmei, trimise fulgere şi trăznete şi pe toţi îi prăpădi. Oasele zmeilor şi azi se mai văd în peşteră, semn că Dumnezeu nu sufere hulă şi batjocură de la nimeni.

Şi chiar în acea zi schimbă Dumnezeu şi şura zmeilor într-o vatră de piatră.

Aşa se stinse puterea zmeilor ! Aici încă se potriveşte zicala : „fiecare pasăre se mănîneă cu ciocul său“.

(Ovid Densusianu; Tradiţii şi legende populare, Bucureşti, f. a., p. 50—52.)

mai multe legende romanesti