Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: cartofi copti

Bucatarii amatori

Cartofi copti diferiti.

Published by:

Exista o mancare quintesentiala englezeasca, mai mult o garnitura de fapt, cartofii la cuptor sau “roasted potatoes”. Facuti bine, pe langa o friptura si alte garnituri sunt foarte buni, dar facuti in modul meu, se leapada de friptura, sunt o masa in sine, un preparat facut in acelasi mod dar cu acompaniamente care-i fac desavarsiti pe farfurie. Poate credeti ca o ora si 20 minute e prea mult pentru a face niste cartofi. Dar, doar 20 de minute este preparatul restul de o ora stau cuminti la copt in cuptor. M-am “pricopsit” cu reteta asta ieri dupa ce l-am vazut pe Jamie O. cum face la tv niste cartofi in stilul asta, (adica doar cartofi cu rozmarin) si m-am enervat, si-am zis ca-i arat eu lui cum se fac niste cartofi de genul asta.

Taiati cartofii bucati mari (se vede si din foto) si-i puneti la fiert in apa cu o idee de sare. Ceapa se taie in sferturi, usturoiul se zdrobeste doar o data cu latul cutitului, baconul se taie felii sau cubulete, verdeata se marunteste. Incingeti cuptorul la 180-190C.

Cand cartofii au fiert 6-7 minute maxim, ii scurgeti prin sita de metal, apoi ii scuturati bine in sita, asa ca sa nu mai fie neteda suprafata lor, sa fie “zgronturosi”. In tava pentru cuptor, incingeti untura (poate fi si ulei de masline in loc, sau unt) bine pe foc, apoi cand sfaraie puneti cartofii si amestecati bine pana-s toti unsi pe dinafara bine.

Se pun in cuptor 30 de minute. Acum is pe jumate facuti. Se scoate tava, si usor si cu grija, cu zdrobitorul de cartofi pentru piure, se apasa cartofii in tava, doar putin sa se faca mai plati. Acest procedeu mareste suprafata pe care cartoful o are in contact cu tava, si o sa fie mai crocanti pe dinafara. Atentie sa nu-i zdrobiti de tot.

Acum se pune si restul de ingrediente. Ceapa si usturoiul (eu am pus mai mult ca-s nebun dupa usturoi copt si-i sanatos), baconul (productie proprie) tot acum. Peste verdeata (rozmarin, cimbru si dafin) se pune doar un strop de ulei de masline, apoi cam doua linguri de otet si se presara toata compozitia peste cartofi. Sarati si piperati. Dati iar tava la cuptor 30 de minute. Aproximativ. Va mai uitati la ei, si-i coaceti cat vreti de bine, unii vor mai crocanti, altii mai moi. Alegerea e a voastra.

Si daca-l vedeti pe Jamie, sa-i spuneti sa vina pe la mine sa-i dau o mancarica de cartofi. Aproape la fel de buna ca tocana. Aia cu carnati….Si sper sa ne vedem saptamana viitoare daca nu-i final de lume.

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk