Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: atitudinea invingatorului

Arta de a fi TU

Atitudinea este totul

Published by:

arta seductieiAtitudinea este totul

Am mai discutat despre atitudine in Arta Seductiei si cat de importanta este intr-o relatie.

Azi vreau sa vorbim despre atitudinea care inseamna totul.

Am cunoscut de exemplu persoane cu un aspect fizic desavarsit care m-au plictisit de cum au deschis gura.

Am cunoscut persoane care au incercat sa se impuna sau impresioneze prin tonalitatea vocii.

Haina ajuta foarte mult pe om, dar nu poate inlocui ce scoate acel om pe gura sau prin miscarile corporale.

Am cunoscut oameni simpli la prima vedere dar care sunt adevarate “bijuterii” intr-o relatie. Fie ca vorbim despre o relatie romantica, de prietenie, familie, sef-angajat etc

Mintea si corpul nostru fac parte din acelasi sistem. Se influenteaza unul pe celalalt.

Nu putem arata ca suntem fericiti, sa folosim cuvinte pozitive, sa aratam a fi fericiti daca nu suntem.

Da, putem incerca sa parem a fi fericiti, dar restul corpului nostru dezvaluie altceva, ochii nostri spun adevarul, gesturile tradeaza adevaratele ganduri.

Nu putem arata a fi depresivi in timp ce radem si batem din palme sau nu putem arata ca suntem fericiti, in timp ce stam pe un scaun  in timp ce capul ne pica ingandurat.

Atitudinea controleaza mintea noastra, iar mintea noastra transmite mesajele mai departe corpului nostru.

Calitatea si starea gandurilor noastre, cuvintele spuse, tonul vocii se transforma in atitudine.

Iar acestea guverneaza  mesajele faciale si limbajul corporal.

Atitudinea ne aduce beneficii sau ne face mari deservicii in raport cu ceilalti.

Corpul nostru are propria minte si isi va juca  propriul comportament in functie de experientele intalnite, traite.

Exista o atitudine care ne foloseste si alta care este inutila.

Important este sa stim cu adevarat ce dorim.

In momentul in care stim asta, stim cum sa ne comportam, ce vorbim, cum vorbim, cum ne eliberam gandurile, ce mesaje transmite corpul nostru.

Nu conteaza unde traim sau ce facem, calitatea atitudinii noastre este data de calitatea gandurilor noastre.

Sunt absolut convinsa ca fiecare dintre noi s-a dus la cumparaturi: sa cumpere o masina, o rochie, uniforma scoala, mancare, flori etc

A intalnit vanzatori draguti, amabili, zambitori si de fiecare data a plecat cu ceva de acolo.

Senzatia avuta in discutie a fost de incredere, multumire.

Dar am intalnit si persoane care ne-au facut sa iesim bombanind ca niciodata nu vom mai intra in acea locatie de exemplu.

Ce ne-a motivat in ambele cazuri? Atitudinea celui din fata noastra iar noi am reactionat conform gandurilor noastre.

Mi se intampla sa am o parere diferita legata de aceeasi experienta cu un partener de discutie.

Dar am fost implicata in discutii legata de acelasi tip de experienta si am impartasit aceeasi atitudine. Rezultatul ? O relatie si mai puternica cu persoana respectiva.

Ce se intampla cand suntem implicati intr-o  discutie in care ne pierdem controlul, devenim furiosi, agresivi?

Imediat tonul vocii noastre devine dur, ridicat, folosim cuvinte ironice, atitudine superioara, de control.

Dorim ca cei din jur sa adopte parerea noastra.

Aceasta este o atitudine inutila.

Comentarii inutile in sala de asteptare la medic.

Vanzator plictisit caruia incepem sa-i urlam diferite vorbe.

Cearta copiilor ca s-au murdarit in parc.

Este bine sau rau? Nu stiu, nu ma pot pronunta in numele altuia.

Asa cum am spus atitudinea fiecaruia este data de calitatea gandurilor.

Ce vreau sa spun este faptul ca atitudinea noastra transmite mesaje.

Unele dintre ele sunt inutile si clar daunatoare noua.

Pentru ca tot timpul vorbim despre ce nu vrem si foarte putin vorbim despre ce vrem.

“Nu mai vreau ca seful meu sa tipe la mine”  Cum te simti?

“Vreau sa fiu propriul meu sef!” Cum te simti cand gandesti asta acum?

Deja atitudinea ta este schimbata 🙂

Imaginatia  ta este cea mai puternica forta pe care o posezi.

Gandeste-te la asta.

Imaginatia iti proiecteaza in minte: imagini, sunete, sentimente, senzatii chiar si gust.

Amintirile copilariei?

Ajungi intr-un loc, manaci o gogoasa si-ti amintesti brusc de vremurile in care bunica ta iti facea gogosi. Mai mult, iti amintesti ca erai vesel, fericit.

Cine te retine sa reimprospatezi atitudinea ta cu amintiri care iti pot rechema starea de bine?

Imaginatia poate lucra pentru tine sau impotriva ta, te poate face sa te simti fantastic sau te poate sa te simti mizerabil.

Atitudinea pe care o ai este atitudinea care da calitatea vietii tale.

O sa discutam intr-un alt articol ca atitudinea este alegerea pe care tu o faci.

O saptamana cu multe reusite.

Nu uita ca atitudinea pe care o ai fata de tine si cei din jur, dicteaza calitatea vietii tale.

mai multe articole in Arta de a fi tu

Relatii si sex

 

 

 

pentru voi, oameni fantastici

©Maddie Ancuta

Londra

Arta de a fi TU

Azi este o zi importanta

Published by:

arta de a fi tuAzi este o zi importanta, nu-i asa?

Azi este singura zi pe care o ai pentru a face ca lucrurile sa conteze.

Sunt un om pozitiv si stiu ca:  ziua de azi este azi, nu am nici o garantie pentru ziua de maine.

Suntem de acord:)

Ziua de azi este importanta  haide sa o tratam corespunzator ca pe o zi importanta.

Intotdeauna cand scriu vorbesc despre constiinta, deciziile luate in mod constient, respectul de sine, starea de atentie. Atitudinea care  face diferenta.

Trebuie sa fim atenti si  “trezi” tot timpul.

Privesc in jurul meu. Sunt convinsa ca si tu o faci, iar daca nu ai facut-o pana acum te invit ca de azi sa privesti cu atentie la tot ce te inconjoara.

Vedem oameni hotarati, determinati care isi cunosc foarte bine drumul, calea, au scop, determinare, viata lor are un plan.

Vedem si persoane care sunt ca o frunza in bataia vantului.

Daca doresti ca viata ta sa nu fie doar un set de intamplari care ti se intampla pur si simplu atunci trebuie sa devii constient de  tine.

Cum poti face asta? Ziua de azi este foarte importanta, este cea mai importanta din viata ta.

Stiu ce vrei sa spui, maine ai o intalnire cu o femeie pe care doresti sa o cunosti de o luna de zile, peste doua zile  te vei duce la un interviu pentru un job, peste 1 luna de zile urmeaza sa te casatoresti, peste 6 luni vei avea un copil, peste 1 an de zile vei termina facultate…stiu si inteleg perfect toate aceste ganduri de viitor sau evenimente viitoare.. dar sunt viitoare.

Desi sunt un om pozitiv sunt si realist.

Imi amintesc cu durere in suflet de oameni care nu au mai  avut timpul sa-si implineasca visele, sa-si imbratiseze copiii, sa se casatoreasca.

Nu este nimeni vinovat. Asta este viata. De aceea spun intotdeauna ca ziua de azi este cea  mai importanta, cea mai valoroasa, cea mai sigura, cea mai apropiata de viata ta.

Cum te-ai imbracat azi?

Nu glumesc. Raspunde  la intrebare. Cum te-ai imbracat azi?

Te-ai trezit, ai facut un dus, te-ai pieptanat ai facut tot ce trebuie sa faci pentru a te simti bine, sa arati bine, sa mirosi bine.

Dupa care te-ai imbracat frumos, cu stil, curat, ca atunci cand te duci la un interviu sau la o  aniversare.

Intotdeauna esti atent cum te imbraci cand te duci la un eveniment, la ziua cuiva, nu-i asa?

De ce faci asta?

Pentru ca tu stii ca este o zi importanta si atunci o tratezi cu importanta.

Deci inca o data. Cum te-ai imbracat azi?

Hai sa ne gandim putin, sa trezim contiinta de sine, sa ne gandim la diferitele noastre reactii.

Oamenii reactioneaza diferit atunci cand esti imbracat  “smart”, tu reactionezi  conform reactiilor lor, atitudinii pe care o au ei fata de tine.

Daca tu te imbraci zilnic important, smart, inteligent atunci fiecare zi o faci sa devina cu adevarat importanta.

Nu doar la aniversari sau petrecerea de sfarsit de an.

Vorbesc de tine, vorbesc cu tine.

Cum reactionezi tu cand o vezi pe colega ta care zi de zi a venit la munca cu aceleasi haine obisnuite, triste,  insotite de un chip obosit?

Cum crezi  ca vei reactiona (poate chiar ai trecut prin asa ceva)  cand intr-o zi o vezi pe colega ta intrand in birou stralucind pur si simplu ( nu ca pe covorul rosu evident) dar fiind imbracata pentru ca in sfarsit ii pasa de ea.

Toata atitudinea ta fata de ea  se schimba instantaneu. Brusc o vezi, brusc ii acorzi atentie, dintr-o data capata “viata” in fata ta.

La fel se uita si cei din jurul tau la tine.

De multe ori am pierdut diferite ocazii pentru ca nu am fost “vazuti”, pentru ca  noi nu am tratat fiecare zi ca fiind o zi importanta.

Cand pleci de acasa nu stii ce urmeaza sa ti se intampla in ziua respectiva: ca este bun sau rau.

Dar ziua respectiva o sa ti se intample. Cel mai important rol il ai tu.

Sa ne gandim putin la femei.

Barbatii intorc capul dupa femeile care arata bine, care miros bine, care sunt atent imbracate, nu neaparat care sunt cele mai frumoase.

Deci?

Nu vorbesc doar despre imbracaminte, vorbesc de  felul in care constiinta de sine se trezeste atunci cand esti sigur pe tine, atunci cand imbracamintea iti da indrazneala, siguranta, incredere in sine.

De ce oare cand ne prezentam  la interviu pentru un job  ne imbracam cu atentie, ne studiem gesturile, pozitia corpului?

Pentru ca stim ca cineva important cu putere de decizie ne priveste si ne analizeaza toata gesturile.

Pai hai sa facem ca fiecare zi sa fie importanta pentru ca fiecare zi este importanta.

Cand pleci de acasa chiar nu  stii pe cine vei cunoastea la pranz.

Uite cum facem.

Nu-ti cer sa ma crezi pe cuvant.

Incearca timp de doua saptamani sa fi atent (a) la felul in care te imbraci, la atitudine, la siguranta si dezinvoltura care tasneste pur si simplu din tine atunci cand te imbraci “smart”, te imbraci alegand cu atentie  hainele, pantofii chiar si parfumul.

Sigur TU te vei simti altfel, vei avea o alta atitudine in primul rand fata de tine.

Cei din jurul tau te vor remarca si te vor privi asa cum meriti.

Nu-ti spun sa te imbraci zilnic ca pentru premiile Oscar:)

Te invit sa te imbraci  corespunzator pentru ziua de azi care este o zi importanta, iar tu stii deja cum trebuie sa te imbraci cand este o zi importanta.

Stiu sigur ca te vei simti minunat, ca vei fi plin (a) de energie si mult mai fericit(a), sigur(a) pe tine.

Pentru ca stiu sigur  ca la imbracaminte vei asorta si un zambet pe masura atunci, cand vei iesi din casa.

Constiinta de sine nu inseamna doar ganduri meditative , ganduri pozitive, filosofii inalte.

Constiinta de sine este  arta de a fi TU, iar  TU inseamna  sa fi atent si la felul in care te imbraci.

Uita-te din nou in oglinda:)

Ce vezi?

Eu iti zambesc.

Sunt sigura ca-ti zambesti si tu la ce vezi in oglinda.

O zi minunata si o saptamana excelenta va doresc tuturor.

Maddie Ancuta

Londra

mai multe art in Arta de Fi Tu!

 

 

 

Arta de a fi TU

Fara frica fara surprize fara ezitari fara indoieli

Published by:

dezvoltare personala

Fara frica, fara surprize, fara ezitari, fara indoieli.

Cred ca ati mai auzit, citit, comentat despre cele “patru puncte cheie” pentru o viata de succes  al luptatorilor japonezi care  au ajuns la noi din secolul XVII .

Fara frica.

Suprinzator cat de multa lume imi raspunde in discutiile avute,  cuprinsi de frica, teama, indoieli, ezitari.

Frica pentru a incepe o viata noua, frica de a intra intr-o noua relatie, frica de a porni o afacere, frica de a-si cauta un job nou, frica de a pleca dintr-un job care nu-l satisface.

Ar trebui sa nu existe nimic in viata de care sa-ti fie frica.

Iti este frica? Fii sincer cu tine.

De ce iti este frica? ce te retine  pe loc?

Curajul de a sapa in intimitatea ta te  ajuta sa-ti invingi frica.

Orice frica ai, trebuie sa o infrunti si sa o invingi.

Fara frica!

Fara surprize!

Viata este plina de surprize nu-i asa?

Suntem calatori in viata, mergem linistiti pe drumul nostru (nu stiu de ce imi vine in minte Scufita Rosie..sau poate ca stiu:)..) si dintr-o data lupul… pardon …o “surpriza” uriasa sare in fata noastra.

Dar.. va invit inca o data la un moment de sinceritate (poate ca ceva din Scufita Rosie se regaseste in tine) ai avut foarte multe semne legata de surpriza care tocmai ti s-a intamplat.

Daca priveai cu atentie semnele din jurul tau, mai mult ca sigur ca “surpriza” nu te-ar fi luat prin suprindere.

Fara surprize atunci.. ei bine cu exceptia celor de ziua ta:)

De ce viata ne ia prin suprindere? Pentru ca suntem adormiti jumatatea din timpul nostru.

Imi pare rau ca trebuie sa faca asta

dar

Trezeste-te!

si atunci nimic nu te va mai lua prin suprindere.

Fara ezitari.

Un alt moment de sinceritate. Tot e luni si este un nou inceput de saptamana.  Stiti ca eu iubesc ziua de luni🙂

Oportunitatile nu trebuie lasate sa scape. Stiti foarte bine ca trecutul nu se mai poate schimba.

Daca petreci  foarte mult timp, prea mult timp gandindu-te daca sa accepti sau nu oportunitatea , este posibil ca ea sa treaca. Ca de aceea se numeste “oportunitate”.

Daca ai analizat optiunile, ai luat o hotarare. o decizie, mergi inainte.

Nu astepta ca cei din jur sa te faca sa-ti schimbi planurile, increderea, gandurile, legat de decizia luata.

Asa ca.. daca instinctul tau, nu al altuia spune ca alegerea facuta este buna, da-i inainte.

Nu te ajuta sa astepti.

Sa astepti ce?

Cate oportunitati au trecut pe langa tine?

Asteptand.. asteptand.. asteptand ce? iti mai amintesti ce ai  asteptat?

sigur ca nu-ti mai amintesti:)

Fara indoieli

Din momentul in care te-ai hotarat sa faci ceva, nu te mai intoarce cu intrebari iar si iar in acelasi loc.

Nu mai gandi atat si bucura-te de hotararea luata, calmeaza-te si mergi mai departe  urmandu-ti calea.

Nu te mai ingrijora.

Ziua de maine va veni cu siguranta

Crezi ca este intelept sa te indoiesti tot timpul? sa te indoiesti de tine tot timpul?

Ai incredere in tine.

Du-te la intalnirea cu tine.

Fii sigur pe tine.

Ai incredere in hotararile tale.

Daca tu nu ai.. cine ar putea sa aiba incredere in ce spui, in ce hotarasti, in deciziile pe care le iei?

Stiu ca viata ta are un plan, stiu ca  ai un drum pe care ai ales sa mergi.

Tu l-ai ales.

Daca lasi indoielile la o parte.. este cel mai intelept lucru pe care trebuie sa-l faci, atunci indoielile te vor elibera.

Ai incredere in tine.

Cu siguranta nu este loc de frica, suprize, ezitari, indoilei in viata ta.

Pentru  ca esti un luptator.

Esti un invingator!

O  saptamana minunata tuturor.

pentru voi din Londra

mai multe articole in Arta de fi TU

Maddie Ancuta