Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: arta de a fi tu

Arta de a fi TU

Sa nu ranesti cu gandul

Published by:

Sa nu ranesti cu gandul

Toate virtuțile, pe care trebuie să le urmăm într-o viață corectă, sunt bune, dar cea mai importantă este: să nu rănești cu gândul! Chiar dacă avem și altfel de gânduri, această virtute acționează în mod conștient sau inconștient și, mai devreme sau mai târziu, va ieși la suprafață. De aceea se spune: ‘Trecutul aparține trecutului” – iertați și uitați ca să nu dați ocazia formării gândurilor rele, căci altfel este inevitabil să nu apară consecințele acestor gânduri rele. Voi sunteți cei care pierd căci vă cumulați astfel noi și noi karme. Acesta este modul în care un adevărat Maestru iși încurajează discipolii: să iși schimbe obiceiurile care fac rău sufletului, până când nu este prea târziu.

Trebuie să acceptați realitatea faptului că sunteți Divini din toate punctele de vedere și sunteți la cârma destinului vostru, care este plin de posibilități înălțătoare. Nu trebuie decât să vă străduiți să vă schimbați în bine, și apoi trebuie să vă țineți de propriile promisiuni și decizii. Toate celelalte se vor întâmpla de la sine, căci Puterea Divină vă stă la dispoziție și vă oferă ajutor, binecuvântare și protecție.

Cu cât mai mult ne străduim să ne înlăturăm slăbiciunile prin autocontrolul zilnic, cu atât mai multă binecuvântare vom primi de la Sursă. Răbdarea și compasiunea sunt virtuți nobile iar înțelegerea corectă este baza tuturor bucuriilor. Și nu trebuie să vă faceți griji din cauza karmelor trecute sau mai noi căci dacă vă observați în mod conștient și în permanență comportamentul, atunci, în anumite situații de viață în care vă apare posibilitatea de a alege între o reacție impulsivă sau dimpotrivă o reacție conștientă, veți putea alege calea mai înțeleaptă.

gandulOamenii ar trebui să evite cele cinci „păcate“ : dorința, mânia, lăcomia, pasiunea oarbă și mândria, iar în locul lor să dezvolte virtuți precum : buna credință și adevărul, castitatea, fapta bună, Iubirea necondiționată și ajutorul dezinteresat. Calea ce duce spre îmbogățire și calea spre Divinitate sunt foarte îndepărtate una de cealaltă. Nu poți alege decât una din cele două: și alegerea îi aparține fiecăruia în parte. Firea omului leagă, pe de o parte corpul de suflet, iar pe de altă parte leagă corpul de lumea exterioară cu toate oportunitățile ei. Așa că, în mod logic, trebuie să luăm o decizie între aceste două posibilități. Când zarurile vor fi aruncate va trebui să ne concentrăm eforturile spre a ne atinge scopurile, oricare ar fi acestea. Cu alte cuvinte, un conștiincios căutător al Adevărului își va reorienta întreaga să viața : ce mănâncă, ce bea, cum gândește, cum acționează, cum și ce simte ș.a.m.d.

Acesta își va elimina pe rând toate dorințele nesănătoase și neimportante din firea sa până când va atinge din nou stările caracteristice copiilor: castitatea și simplitatea. Dacă vă dezvoltați receptivitatea, de la inimă la inimă, atunci veți putea realiza Divinitatea. Dacă aveți un minim de receptivitate în inimă atunci Maestrul vă va putea proteja atunci când sunteți în pericol de a face pași greșiți. În interesul unei evoluții spirituale discipolii ar trebui să aibă o viață disciplinată: un singur lucru deodată – și acest singur lucru făcut cu o atenție concentrată și plină de devotament. Asta înseamnă să îți ții Casa în ordine.

Un gând de bunătate va atrage tot binele din Univers pe când un gând rău produce un ciclu negativ care va atrage toate relele din atmosferă. Un sâmbure de Mango va atrage din pământ tot ce este dulce pe când un sâmbure de grapefruit va atrage tot ce este amar. Ambele plante sunt însămânțate pe aceeași parcelă de pământ, dar vor atrage elemente diferite de la mama natură. Una este dulce iar cealaltă amară. Aceasta este legea universală. Inima umană este pământul iar , gândurile bune și rele corespund celor două plante care vor crește prin îngrijirea corespunzătoare. Ca urmare voi trebuie să vă alegeți cele mai nobile virtuți și să le cultivați în viața voastră, căci numai așa, la momentul oportun, veți putea avea o recoltă corespunzătoare. În anumite limite sunteți liberi și, prin muncă asiduă, trai corect și disciplină puteți profita de această libertate. Învățați să vă sădiți în subconștient gânduri nobile și să le hrăniți cu încredere de sine, hotărâre, hărnicie și flexibilitate. Nu vă lăsați doborâți de comoditate, niciodată să nu faceți asta! Fiți fideli principiilor înalte ale vieții căci numai așa, în momentele de răscruce, veți putea face alegerile corecte.

Misticii tuturor tradițiilor au subliniat mereu necesitatea unei implicări totale. Crucea pe care Iisus le cerea discipolilor săi să o poarte zilnic “în spate” era sacrificarea egoului, a sinelui mic. În fiecare acțiune, cu fiecare cuvânt și fiecare gând, EGO-ul încearcă să ne controleze și dacă căutătorul Adevărului vrea să iasă învingător trebuie să fie pregătit să iși “sacrifice” fiecare moment. A păcătui este omenesc, dar a rămâne în greșeală este satanic. Sigur că omul cade des, dar abia după mai multe căzături va deveni un călăreț de clasă. Nu rămâneți în acea stare în care ați căzut, așa ceva este o greseală! Coranul spune: “Dumnezeu nu va schimba pe nimeni care nu vrea să se schimbe”. Acolo unde este voință există și o cale. Mențineți-vă mereu scopul în fața ochilor și lucrați pentru atingerea acestuia – astfel aveți succesul asigurat.

A avea succes, în spiritualitate, nu este chiar atât de greu precum se crede sau cum prezintă unii lucrurile. Dar necesită o autocurățire făcută cu multă răbdare, o auto-observare atentă și conștientă, precum și înlăturarea cu mare atenție a tuturor elementelor nedorite și a tuturor consecințelor acestora. În plus, de aceasta noul răsad al spiritualității trebuiește hrănit și îngrijit la timp, astfel încât să poată crește pe pământul temperamentului uman.

Această sarcină cade pe umerii fiecăruia dintre voi și sunt sigur că sunteți cu toții conștienți de responsabilitățile și obligațiile ce vă revin.

mai multe articole in Arta de a fi tu

 

sursa: humanitysteam.ro

Arta de a fi TU

Puterea unei incurajari

Published by:

puterea incurajariiDante Gabriel Rossetti, artist şi poet faimos al secolului al XIX-lea, a fost abordat la un moment dat de un om mai în vârstă. Acesta avea la el câteva schiţe şi desene pe care l-a rugat pe Rosetti să le privească şi să îi spună dacă au vreo valoare, sau dacă măcar anunţau un potenţial talent.

Rosetti le-a privit cu atenţie şi şi-a dat seama imediat că erau fără valoare, fără nici un semn al vreunui talent artistic. Dar Rosetti era un om bun, şi i-a spus bătrânului, cât mai blând cu putinţă, că picturile aveau o valoare redusă. I-a părut rău, dar nu îl putea minţi pe acel om. Bătrânul a fost dezamăgit, dar a părut să se aştepte la concluziile lui Rosetti.

Şi-a cerut scuze că i-a răpit din timp şi l-a rugat să mai privească nişte desene, de această dată, ale unui tânăr student. Rosetti s-a uitat la al doilea set de desene şi imediat a fost entuziasmat de talentul pe care-l ascundeau. Acestea sunt bune, a exclamat. Tânărul are talent. Ar trebui ajutat şi încurajat în cariera sa artistică. Va avea un viitor strălucit dacă va munci din greu şi nu va renunţa.

Rosetti a observat cum bătrânul a fost profund mişcat de aceste cuvinte.

– Cine e tânărul artist? a întrebat. Fiul tău?
Nu, a spus cu tristeţe bătrânul. Sunt eu, cel de-acum 40 de ani. Dacă aş fi auzit atunci cuvintele tale… Pentru că, vezi tu, am fost descurajat şi am renunţat prea devreme.

mai multe articole in Arta de fi TU

Arta de a fi TU

Ceea ce gandim este ceea ce devenim

Published by:

Ceea ce gandim este ceea ce devenim

Felul in care vorbim nu reflecta doar comportamentul nostru ,dar il si influenteaza. Pentru a reusi in a avea o viata pozitiva trebui sa alegem cuvinte si propozitii pozitive. Examineaza-ti limbajul si daca este cazul schimba cuvintele pe care le folosesti.

Daca este necesar, roaga-i pe cei din jurul tau sa te atentioneaza legat de frazele, expresiile, cuvintele pe care le folosesti. Dupa care identifica cuvintele pesimiste, critice legate de tine. Pentru fiecare din ele genereaza unele pozitive. Atunci, cand te vei auzi folosind fraze pesimiste, negative opreste-te in mijlocul propozitiei si schimba imediat cu unele optimiste. In timp vei sesiza cand vorbesti negativ si te vei corecta automat.

Exemple de expresii negative                                                                                                         Vorbind pozitiv

Spui ” Nu pot..”                                                                                                                                    Spui ” Eu vreau..”

Spui ” Daca asa fi putut…”                                                                                                               Spui ” Data viitoare voi….”

Spui “Ce as putea face?”                                                                                                                  Spui ” Voi face tot ce pot eu mai bine”

Invata  sa recunosti cand folosesti cuvinte, fraze negative, care te demoralizeaza, fa-ti un obicei sa inlocuiesti aceste cuvinte cu unele pozitive, care sa te puna in valoare si sa te motiveze.

Evita folosirea cuvantului “Trebuie”

Folosim destul de des fraze ca ” Eu trebuie...”, “Nu ar fi trebuit”, “Ar fi fost bine sa…”, ” Nu ar fi fost bine sa…”

„Nu pot sa fac asta”, „Nu stiu”, „Nu sunt bun la”, „Nu este pentru mine”.

Cati dintre noi nu am spus ca nu suntem in stare sa facem aia si aia ? Insa facand astfel de comentarii in fiecare zi a vietii noastre, ne programam mintea sa esueze.

Le folosim cand doresti sa faci ceva diferit fata de ce ai fi vrut sa faci. Dar folosind aceste cuvinte indirect iti arati ca actiunile tale sunt gresite sau sunt decizii proaste.  Asta te face sa te simti si mai demotivat, anxious, nemultumit. Analizeaza de ce este atat de greu sa schimbi asta. Poate vei gasi un motiv bun pentru comportamentul tau si vei decide sa continui ca si inainte.

Din fericire ne putem revizui cuvintele pentru a obtine rezultatele pe care ni le dorim.

Dar daca vrei sa te schimbi incearca sa folosesti expresii ca ” Pe viitor voi face…”, “Intentionez sa…”, “Doresc…”

Foloseste afirmatii pozitive

Afirmatiile sunt fraze care iti arata partea frumoasa si buna a vietii. : “Sunt fericit”, “Oamenii ma iubesc”. Afirmatiile imprima in subconstient  gandurile si credinta pozitiva, si asta te va ajuta sa-ti indeplinesti visurile. Ca sa creezi o afirmatie trebuie sa decizi care iti este scopul. Defineste pe scurt ca sa-ti poti aminti usor. Foloseste cuvinte la prezent, si in mod subconstient realizezi ca vrei asta acum. Dupa care, repete afirmatia cu energie, la intervale regulate pana cand vei simti efectele.

De exemplu iti doresti sa-ti imbunatatesti relatia cu familia. Identifica-ti scopul: sa petreci mai mult timp alaturi de familia ta. Spune-ti asta in cateva cuvinte pozitive, concentreaza-te pe asta, repeta tot timpul si efectele nu vor intarzia sa apara.

Am sa-ti adresez acum cateva intrebari ajutatoare pentru 4 dintre planurile vietii tale. Pentru a descoperi ce fel de cuvinte folosesti in fiecare dintre acestea si pentru a constientiza cum poti avea rezultatele dorite de tine folosind cuvintele potrivite.

1. Cariera

Care sunt proiectele tale profesionale pentru urmatorii cinci, respectiv zece ani ?

Lucrurile vor sta la fel ca astazi ?

Sau urmandu-ti pasiunea, vei avea rezultate remarcabile, vei fi respectat si vei avea responsabilitati si recompense financiare generoase ? Ce cuvinte folosesti pentru asta ?

2. Financiar 

Ce cuvinte folosesti in mod uzual pentru a descrie actuala ta situatie financiara si planurile de viitor ?

3. Relatii

Obisnuiesti sa spui ca „toti barbatii draguti sunt luati (toate femeile dragute sunt luate) ?

Sau ca oamenii care imi intersecteaza viata sunt doar pe interes ?

4. Sanatate

Folosesti cuvinte prin care iti arati respectul fata de corpul tau ?

Acum, esti constient de puterea cuvintelor in viata noastra ?

Haideti sa ne supraveghem, si eu, si tu, cuvintele pe care le folosim si sa le alegem in mod constient pentru a ne conduce la starea pe care o dorim.

Puncte pe care trebuie sa te concentrezi: 

Roaga-ti prieteni, colegii sa te atentioneze asupra cuvintelor negative a caror tinta esti tu sau cei din jurul tau, atunci cand incepi sa fi critic cu tine.

Fa-ti o lista de cuvinte pozitive si foloseste-le, una in fiecare zi pana cand vor deveni normale si fireste in vocabularul tau zilnic.

 

 

Iata cum arata cristalele de apa tratate cu vorbe minunate si cele tratate cu vorbe urate


Si daca ne gandim ca organismul nostru contine aproximativ 70% apa…

O zi plina de constientizari si cuvinte pozitive !

Maddie Ancuta

nutritionist