Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Anglia

Bucatarii amatori

Sobranie bar & restaurant, Londra.

Published by:

Sobranie Bar & Restaurant, Londra.

Sobranie interior Restaurantele rusesti in Londra, nu-s multe, nu-s nici dese. Am ajuns la Sobranie intr-o miercuri seara, in urma unei oferte prin care la un pret redus pentru doua persoane se oferea o “experienta ruseasca”. Aperitiv, masa prncipala si desert, plus o sticla de vin alb, doua shoturi de vodka si o gustarica mica cu caviar rosu pe clatita rulata.

Sobranie Bar & Restaurant se afla in partea relativ centrala a Londrei, foarte aproape de statia Victoria, deci se poate ajunge destul de usor prin orice mijloc de transport, partea negativa (pentru mine) e ca stau destul de departe de centru, si asa am ajuns (cu o mica pauza asteptand dupa tren in care am sorbit un borcan de cidru la bodega din gara) in aproximativ 90 de minute acolo. Nu-i bai.

Interiorul arata destul de bine, intre traditional si modern, nici mare nici mic. In unele seri canta aparent si muzica live, miercurea se pare ca nu spre norocul meu. Personalul vorbeste engleza foarte acceptabil, asa ca probleme de comunicare nu au fost, este foarte amabil si pot cu usurinta explica meniul sau recomanda pentru cei care nu se pot hotara ce sa serveasca. caviar rosu la sobraine

Primul aperitiv, caviar rosu cu sos de smantana si marar, servit pe o felie de clatita rulata si cele doua shoturi de vodka (care cred ca a fost Russian Standard Vodka) au fost aduse destul de repede. Icrele au fost proaspete, fara gust puternic de peste, delicate si au mers de minune si cu sosul servit, si cu clatita calduta. Desi asi fi preferat sa fi fost servite pe un “blini” original rusesc si rotund doar cat o moneda de £2. Totusi a fost excelent. Bineinteles daca nu preferati aceasta oferta, puteti servi caviar negru (nu mai tin minte de care) la pretul de £22,50 portia. haloumi sobranie

sobraine ciorba ruseasca

Aperitivele principale, au fost branza haloumi la grill cu salata (nimic de povestit aici, a fost buna, dar doar atat) si Solyanka myasnaya adica o supa-ciorba traditionala cu afumaturi. Acrisoara cu lamaie si ceva leguma care am presupus dar nu stiu sigur inca a fost crastavete murat taiat taietei, iar partea de afumatura au fost mezeluri afumate feliate si toacate marunt, carnati, sunca, parizer. Picanta, acrisoara, afumata, am mancat-o cu pofta, dar am suportat apoi consecintele, adica a fost fierbinte si-am transpirat…dupa ce m-am ars la limba. seabass sobranie

Felul principal la Sobranie, unul din ele, a fost file de seabass (biban de mare, cred) servit din nou cu salata. Desi la prima vedere pare destul de mica portia, pestele a fost gatit excelent, suculent si gustos, si a mers de minune cu sosul de smantana cu crastaveti murati de deasupra. Salalta…salata. Totusi, preferam o portie mai mare.gulas sobranie

Ceea ce am sperat ca va fi “preparatul” serii, gulasul traditional de vita servit in paine, nu si-a atins asteptarile. Un gulas gros cu carne de vita (destul de moale de fapt), morcovi si cartofi. Lipsea ceva, si dupa o vreme mi-am dat seama ca lipsea ceva aciditate. Era dulce. Lipsea un ardei, o smantana, o ceva sa-l ridice la un statut de foarte bun. Painea, caramida. Efectiv, foarte grea la propriu, cred ca doar capacul avea 400g, destul de uscata, si care daca era dupa mine asi fi servit-o diferit. Ca si tot preparatul. Intr-un bol separat, cu painea prajita si cu unt pe langa. Totusi nu am regretat, a fost o experienta buna, si daca asa se face in Rusia, asa am mancat-0.

sobranie prajitura nuca si miere Deserturile la Sobranie, prajitura cu nuca si miere, buna si pufoasa, cu crema intre straturi si la care ma asteptam sa fie extrem de dulce, dar a fost chiar peste asteptari si am gustat-o cu placere desii nu sunt un mare fan dulciuri. Prefer prajiturile cu crema multa, blat putin…ceea ce am asteptat de la prajitura Napoleon, cu crema intre straturi de foietaj, asteptam un fel de cremes. Napoleon sobranie

Desii arata ca un cremes la prima vedere, m-am inselat amarnic aici. Un mare noroc am avut ca am toti (care-i am) dintii in gura ai mei. O proteza (daca nu-i profesionista) nu stiu daca facea (lingura sigur nu a facut) fata acestei prajituri. Foietajul tare ca tencuiala de pe casa, faramicios de-a ramas jumate in forma de pezmet pe farfurie, crema destul de inexistenta si gustul predominant de zahar pudra. Nici aici nu-i bai, daca asa se face, este inca o experienta noua. Am pus “capac” cu o bucatica mica din prajitura cu nuci si miere la final.

In rest…vinul servit, tot parte din oferta demi-sec, o podgorie frantuzeasca, Marcel…si nu mai stiu, se vede ca a fost la oferta. Un vin simplu, care pe rafturile magazinelor in Franta sigur nu se vinde cu mai mult de 5 euro (sunt generos aici), dar pe care (nu sunt eu asa pretentios) l-am baut oricum. Tot.

In concluzie, parerea mea, asi oferi restaurantului Sobranie 3 stele din 5, adica a fost ok, servire buna, mancarea ok. Asi mai trece pe la ei? Da, desigur, oferta este buna, dar numa daca sunt prin apropiere, 3 ore (dus-intors) pana acolo nu justifica experienta pe care am avut-o, si restaurante sau localuri similare gasesc si in apropiere. Dar a fost o “experienta ruseasca” la Sobranie, si ma bucur ca am fost.

Noroc (in ruseste) !!!

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk sau pe Facebook: www.facebook.com/BucatarialuiRadu

Diverse Top Secret

Legiunea venita din trecut

Published by:

intamplari ciudateLegiunea venita din trecut. Istorii neelucidate

Intr-o seară din luna septembrie a anului 1974, scrii­torul A.C. McKerracher şi-a întrerupt lucrul şi a hotărât să facă o pauză în care să ia aer în poarta casei. McKerracher şi familia lui se mutase de curând într-un cartier rezi­denţial situat pe o colină care domina orăşelul de provin­cie scoţian Dunblane, din comitatul Perthshire. Noaptea era senină iar aerul rece şi uscat. In vale, oraşul era învă­luit în ceaţă. Deodată, tăcerea a fost ruptă de un zgomot care semăna cu mişcarea unei mulţimi peste câmp.

Crezând că era victima surmenajului, McKerracher s-a întors în casă. Dar, douăzeci de minute mai târziu, tulburat de ceea ce se petrecuse, a ieşit din nou. Zgomotele erau mai puternice şi mai apropiate decât înainte. De data asta ai fi zis că o trupă mare de oameni mergeau pe cealaltă parte a străzii.

„Incremenisem în loc, ascultând mărşăluirea invizibilă de vizavi, a povestit scriitorul. Cred că erau mii de oameni căci zgomotul era foarte puternic.“

Crezând că îşi pierde minţile, scriitorul s-a forţat să re­intre în casă şi s-a întins în pat. O săptămână mai târziu, McKerracher, fiind în vizită la o familie vecină, a auzit de la ei o întâmplare ciudată. Gazdele i-au spus că, cu o săptămână în urmă, noaptea târziu, câinele şi pisica lor se treziseră brusc şi îşi zbârliseră părul ascultând parcă ceva. Chestia asta durase douăzeci de minute. Cei doi adăugau că animalele erau înspăimântate.

McKerracher nu le-a vorbit de ce i se întâmplase lui. Totuşi, comportamentul ciudat al animalelor se produsese la aceeaşi oră la care auzise defilarea acelei mulţimi de oameni cu o săptămână în urmă. Căutând o explicaţie, scriitorul a descoperit că un vechi drum roman, care mer­gea spre nord, trecea chiar prin spatele caselor aflate de cealaltă parte a străzii. In anul 117 era noastră, legiunea a 9-a de elită, formată din soldaţi iberici, fusese trimisă în regiune pentru a înăbuşi o revoltă a triburilor scoţiene. Legiunea număra patru mii de oameni.

Respectiva legiune primise porecla de „a 9-a Ghinionis­ta” în urma unor evenimente care avuseseră loc în anul 60. In anul acela, oamenii legiunii o biciuiseră pe regina Boadice din tribul icenilor din Anglia, şi îi violaseră fi­icele. Regina îi făcuse de ruşine în mod public şi mai târziu condusese o rebeliune care făcuse multe victime în rândurile lor.

Legiunea, reorganizată, nu mai fusese niciodată aceeaşi. Lungul ei marş prin Scoţia avea să se termine într-un chip ciudat. La puţină vreme după ce a trecut prin locul pe care secolele viitoare aveau să-l numească Dunblane, legiunea a dispărut fară să lase vreo urmă.

In octombrie 1984, McKerracher, care nu avea să mai audă zgomotele şi avea să se multe în alt cartier din Dun­blane, a ţinut o conferinţă despre istoria locală în faţa membrilor unei asociaţii feministe. După ce şi-a terminat expunerea, Cecilia Moore, o membră a asociaţiei, s-a ridi­cat în picioare şi a declarat că s-ar putea foarte bine ca să fi auzit şi ea zgomotul făcut de legiunea romană.

Cecilia Moore locuia chiar în fata fostului domiciliu al conferenţiarului. „Intr-o seară, când ieşisem cu pisica, am auzit ceva care mi s-a părut că seamănă cu zgomotul făcut de o armată trecând prin grădina mea.“ McKerracher a reuşit să determine cu precizie că incidentul relatat de ea avusese loc exact în momentul în care îl observase şi el.

„Sunt convins, a scris el, că ceea ce am auzit noi doi era într-adevăr legiunea romană, în marş spre destinul ei fatal, în urmă cu aproape două mii de ani.“

 

Fenomenele stranii ale lumii by Charles Berlitz

 

mai multe articole in Top secret

 

 

 

Top Secret

Fantomele de pe scara

Published by:

fantomeFantomele de pe scara

Mii de turişti vizitează anual Muzeul Maritim din Greenwich, Anglia. După cum se ştie, toţi turiştii fac fotografii. Reverendul R.W. Hardy, care vizita muzeul împreună cu soţia lui în 1966, a făcut şi el la fel. A fotografiat una din curiozităţile acelui loc, scara cu lalele, construită pe vremuri pentru regina Ana a Danemarcei. Hardy a aşteptat la capătul de jos al scării ca toată lumea să urce pentru a putea vedea bine scara cu lalele din fier forjat.

Hardy şi soţia lui, precum şi tot personalul muzeului, au declarat că scara era într-adevăr goală în momentul în care a fost făcută fotografia. Totuşi, când reverendul a developat filmul la întoarcerea în Canada, pe scară apăreau două personaje. Amândouă erau învăluite într-un linţoliu alb, prin urmare nu puteau să fie decât nişte spectre. Puteau fi văzute urcând scara şi ţinându-se cu o mână de balustradă, fără să pară că le-ar păsa de faptul că sunt fotografiate. Una din fantome purta un inel gros.

Reverendul Hardy nu credea în fantome dar, vrând să fie cu sufletul împăcat, s-a adresat unei asociaţii londoneze care credea cu fermitate în fantome. Asociaţia a supus analizei specialiştilor de la Kodak fotografiile şi aceştia au declarat că filmul nu era falsificat. Membrii asociaţiei i-au chestionat cu grijă pe soţii Hardy. Amândoi erau oameni demni de încredere, serioşi, fără nici o înclinaţie spre farse.

Asociaţia s-a declarat însă neputincioasă în privinţa identificării personajelor care apăreau pe fotografia reverendului.

mai multe fenomene stranii in Top Secret